ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 220 din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a constatat că SC P.D. SRL avea calitatea procesuală de a formula contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1207 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, sectia a II-a penală.

În baza art. 431 alin. (2) C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către petenta SC P.D. SRL.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:

La data de 27 octombrie 2014 a fost înregistrată contestația în anulare formulată de petenta SC P.D. SRL împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-II-a penală, sub nr. 6479/2/2014 (3704/2014).

În motivarea contestației, petenta a invocat dispozițiile art. 426 lit. a) și d) C. proc. pen.

Cu privire la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., petenta a invocat faptul că nu a fost citată pentru nici unul din termenele de judecată, fiind astfel în imposibilitate să formuleze apărări.

Cu privire la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) C. proc. pen., s-a arătat că judecătorii care au pronunțat soluția atacată s-au aflat sub incidența a două cazuri de incompatibilitate - cel prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f), respectiv cel prevăzut de art. 64 alin. (6) C. proc. pen.

S-a menționat că suspiciunea rezonabilă a lipsei de imparțialitate a judecătorilor care au format completul de judecată învestit cu soluționarea Dosarului nr. 36794/3/2005, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a București (cazul de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.), reiese din întregul comportament pe care aceștia l-au avut pe parcursul soluționării cauzei, comportament prin care judecătorii au dat dovadă de părtinire și prejudecăți, aspecte care reies din următoarele: s-a dispus sechestrul asupra unor bunuri imobile care aparțineau societății încă dinaintea comiterii faptelor de către inculpați, petenta nu a avut nici o calitate conform rechizitoriului și, de altfel, nici în fața primei instanțe de judecată, măsurile asigurătorii au fost dispuse cu încălcarea normelor legale, prin decizia atacată s-a aplicat o veritabilă confiscare extinsă, măsură de siguranță care nu era prevăzută de lege la data săvârșirii faptelor, prin decizia atacată s-au analizat fapte care nu făcuseră obiectul actului de trimitere în judecată.

S-a mai învederat că instanța nu a precizat în concret care au fost indiciile în sensul că bunurile aparținând petentei ar fi provenit din faptele deduse judecății, astfel că nu a putut să își formuleze apărări în acest sens.

În ce privește cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (6) C. proc. pen., petenta a învederat că prin decizia atacată completul de judecată a soluționat și contestația sa formulată cu privire la măsura asigurătorie a sechestrului care fusese extinsă asupra unor bunuri de același complet de judecată, printr-o încheiere anterioară. Petenta a arătat că, datorită acestei împrejurări, coroborate cu cele anterior expuse, nu a avut dreptul la o cale de atac efectivă împotriva instituirii măsurii sechestrului.

Separat de aceste aspecte, petenta a arătat că din interpretarea literală a dispozițiilor art. 426 lit. a) C. proc. pen., s-ar putea ajunge la concluzia că nu ar avea calitatea procesuală de a formula prezenta contestație în anulare, deoarece nu a avut calitatea procesuală de parte în proces, astfel cum aceasta este definită de disp. art. 32 C. proc. pen.

Drept urmare, petenta a invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 426 lit. a) â C. proc. pen., art. 427 alin. (1) C. proc. pen. și art. 431 alin. (1) C. proc. pen., solicitând sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea acesteia.

A fost atașat Dosarul nr. 36794/3/2005 al Curții de Apel București.

La termenul de judecată din 12 februarie 2015, instanța a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, rămânând în pronunțare asupra acestui aspect.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare, Curtea a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 36794/3/2005, s-au dispus, printre altele, următoarele:

În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1) și (4) și art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, și cu art. 998 din Vechiul C. civ., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-a dispus extinderea obiectului măsurii de disponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților I.A.M., I.O., I.G., M.C., N.S.G., T.M., A.M. și E.H., inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurau ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

Prin decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 36794/3/2005, s-au dispus, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1) și (4) și art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, și cu art. 998 din Vechiul C. civ., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților I.A.M., I.O., I.G., M.C., N.S.G., T.M., A.M. și E.H., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 36794/3/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. fam., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din Vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 menține măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanță nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchelului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. Structura Centrală precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților I.A.M., I.O., I.G., M.C., N.S.G., T.M., A.M. și E.H., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 36794/3/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii), după cum urmează:

- bunurile mobile și imobile aflate în posesia SC P.D. SRL indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile întocmit de A.N.A.F. din 25 septembrie 2014 și procesul-verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile întocmit de A.N.A.F. din 25 septembrie 2014, respectiv:

- autoturism marca S.

- construcție + magazie, suprafață 308,2 mp + teren intravilan 3.420 mp, B-dul I.M. (bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul I.A.M. a sumelor de: 2.321.292.608.133,96 ROL în echivalent RON la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare reprezentând diferența de preț între marfa de proveniență ilicită introdusă în circuitul civil și prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata TVA-ului și a impozitului pe profit; 91.166.300 dolari SUA în echivalent în RON la data plății, suma ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea dispoziției de confiscare conform actului adițional la contractul cumpărare de acțiuni din 12 iulie 2005 încheiat la data de 9 septembrie 2005 de C.I.B. și F.I. &T.I. (societate care vinde 20,92% din R. Onești SA); 57.768.138 dolari SUA în echivalent la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare, transferată de SC R. SA prin contul deschis la SC R. Bank SA societății SC E.T. LTD în perioada 30 martie 2006 - 28 iunie 2006; 13.133.541 euro în echivalent la data plății, ce se va actualiza cu indicele de inflație la momentul aducerii la îndeplinirea a dispoziției de confiscare transferată de SC R. SA prin contul deschis la SC R. Bank SA societății SC E.T.

În temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a îndatoririlor fundamentale a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de intervenienta SC P.D. SRL care a formulat contestație împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15 septembrie 2014.

Cu privire la calitatea procesuală a contestatoarei de a formula prezenta cale de atac.

În temeiul art. 21 din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

Conform art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Potrivit art. 366 alin. (3) C. proc. pen., persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării pot fi reprezentate de avocat și pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii cu privire la măsura confiscării.

În temeiul art. 34 C. proc. pen. sunt subiecți procesuali orice alte persoane având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.

De asemenea, în baza art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

Totodată, potrivit art. 52 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în măsura în care prezenta Cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil reglementat prin art. 47 din Cartă, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată.

Raportând și coroborând ansamblul dispozițiilor legale sus-menționate în prezenta cauză, Curtea a constatat că societatea contestatoare are calitatea procesuală de a formula contestație în anulare, având în vedere și următoarele considerente de fapt.

Prin încheierea de ședință din data 15 septembrie 2014 și decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, instanța de apel a dispus extinderea obiectului măsurii de disponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din data de 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și a sechestrului asigurator instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților T.A.M., I.O., I.G., M.C., N.S.G., T.M., A.M. și E.H., inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

De asemenea, petenta SC P.D. SRL, în calitate de parte interesată a formulat, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen., art. 6 parag. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană, contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014.

În consecință, Curtea a constatat că, deși societatea contestatoare nu avea calitatea de parte în sensul strict al dispozițiilor exprese ale art. 426 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen., totuși, aceasta a avut calitatea de subiect procesual, în accepțiunea și, implicit, enumerarea exemplificativă expusă în art. 34 C. proc. pen., și, prin urmare, a avut dreptul de a formula prezenta cale de atac.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale

Petenta a solicitat, de asemenea, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) C. proc. pen., art. 427 alin. (1) C. proc. pen. și art. 431 alin. (1) C. proc. pen.

Referitor la admisibilitatea cererii, din perspectiva art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, contestatoarea a precizat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege, în vederea sesizării Curții Constituționale.

Cu privire la fondul criticilor de neconstituționalitate, contestatoarea a menționat, în esență, că textele de lege invocate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 24 și art. 129 din Constituția României.

Totodată, contestatoarea a invocat argumente de fapt și de drept cu privire la fiecare dintre dispozițiile legale pretins a fi neconstituționale.

Având în vedere soluția ce a fost pronunțată cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, și anume, de respingere, ca inadrnisibilă, Curtea a apreciat ca nefiind necesară prezentarea detaliată a argumentelor invocate de către contestatoare în susținerea acestei cereri.

Conform art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., contestația în anulare poate fi cerută când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, de persoana vătămată sau de către procuror; în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., instanța a examinat admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților.

Mai întâi, cu privire la art. 431 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a observat că, deși acesta prevede că instanța examinează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, în camera de consiliu, fără citarea părților, în cauza de față petenta a fost prezentă la discutarea admisibilității în principiu, i s-a acordat cuvântul asupra tuturor cererilor formulate și a fost în măsură să își susțină pe deplin poziția procesuală. În aceste condiții, dispoziția legală criticată nu i-a creat nici un prejudiciu petentei, astfel că nu a fost necesară sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale menționate. S-a menționat și că acest text legal a fost analizat în foarte multe rânduri de instanța constituțională, care a constatat constituționalitatea sa.

Curtea a constatat că obiectul celorlalte critici de neconstituționalitate îl constituie prevederile procesual-penale referitoare la calitatea de parte a persoanei care formulează contestația în anulare.

Curtea a mai reținut că, în urma analizei efectuate în fapt și în drept în cadrul punctului anterior al prezentelor considerente, a concluzionat în sensul că societatea are calitatea procesuală de a formula prezenta contestație în anulare.

Așadar, având în vedere că instanța a apreciat asupra existenței calității de subiect procesual, în baza căreia a decis că societatea poate formula calea de atac a contestației în anulare, a fost evident că în cauză cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost lipsită de obiect, dat fiind faptul că instanța, dând prioritate dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, nu a considerat că petenta ar fi lipsită de calitate procesuală. În aceste condiții, atâta timp cât dispozițiile legale apreciate ca neconstituționale de către petenta nu au avut ca efect paralizarea dreptului său de a sesiza instanța cu calea de atac a contestației în anulare, sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată ar fi lipsită de utilitate practică în prezenta cauză.

Cu privire la motivul de contestație în anulare bazat pe dispozițiile art. 426 lit. a) C. proc. pen.

În baza art. 426 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi cerută când: a) judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

Instanța a constatat mai întâi că după dispunerea extinderii sechestrului la data de 15 septembrie 2014 și identificarea de bunuri aparținând SC P.D. SRL care au intrat sub incidența acestei măsuri, instanța de apel a dispus citarea în cauză a petentei. A rezultat că citația trimisă la sediul acesteia prin agent procedural nu a putut fi comunicată datorită împrejurării că la adresa respectivă se afla doar „o clădire abandonată parțial dărâmată", însă petenta a fost citată și la ușa instanței, conform art. 259 alin. (5) C. proc. pen., astfel că procedura de citare cu aceasta a fost legal îndeplinită.

În același timp, potrivit datelor comunicate de Oficiul Registrului Comerțului, rezultă că administratorul SC P.D. SRL a fost inculpatul I.O., persoană care a fost prezentă la toate termenele de judecată în care s-au discutat măsurile asigurătorii (15 septembrie 2014, 1 octombrie 2014, 9 octombrie 2014), astfel că, implicit, SC P.D. SRL a fost legal reprezentată în cauză, prin persoana care deținea funcția de administrator.

De altfel, petenta a și formulat în termen legal contestație împotriva extinderii măsurii asigurătorii, aspect care a arătat cu claritate că aceasta a avut cunoștință despre existența măsurii menționate.

Raportat la cele arătate, Curtea a constatat că la dosar nu există probe care să sprijine existența cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., contestația fiind inadmisibilă sub acest aspect

Cu privire la motivul de contestație în anulare bazat pe dispozițiile art. 426 lit. d) teza a II-a C. proc. pen. (existența unui caz de incompatibilitate).

În cadrul acestui motiv, petenta a invocat existența a două cazuri de incompatibilitate în care s-ar fi aflat membrii completului de judecată - cel prevăzut de art. 64 alin. (6) C. proc. pen. și cel prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În ce privește cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (6) C. proc. pen., Curtea a reținut că prin decizia atacată a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de petenta împotriva luării și împotriva modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea din 15 septembrie 2014.

Potrivit art. 64 alin. (6) C. proc. pen., judecătorul care s-a pronunțat cu privire la o măsură supusă contestației, nu poate participa la soluționarea contestației.

Conform art. 50 alin. (6) C. proc. pen., împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.

S-a reținut că poate fi atacată cu contestație doar modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii și nu măsura asigurătorie în sine. Totodată, textul legal a prevăzut expres că această cale de atac este soluționată de aceeași instanță, care a dispus măsura.

În aceste condiții, instanța a constatat că legea permite judecătorului care a dispus în cursul camerei preliminare sau în cursul judecății o măsură asigurătorie să soluționeze contestațiile formulate cu privire la modul de aducere la îndeplinire a măsurii respective, instituind totodată o excepție de la regula în materia incompatibilității prevăzută de art. 64 alin. (6) C. proc. pen.

S-a observat că, deși legea procesual penală nu a permis atacarea prin intermediul contestației a măsurii asigurătorii în sine, în cuprinsul deciziei contestate instanța de apel a analizat situația P.D. SRL.

Practic, în lipsa unor dispoziții legale care să reglementeze modul în care ar trebui soluționată o contestație împotriva măsurii asigurătorii dispuse de instanță în cursul judecății, instanța de apel nu a putut crea norme de procedură, astfel că a procedat ea însăși la analiza contestației.

Așadar, completul de judecată a fost compatibil să soluționeze contestația privind modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.

Cu privire la cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea a reținut că, potrivit acestui text legal, judecătorul a fost incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea sa ar fi afectată.

În esență, motivele pe baza cărora petentul a apreciat că în cauză ar fi fost incident cazul de incompatibilitate menționat, au constat fie în aspecte care țin de însăși decizia atacată (cum ar fi menținerea măsurii sechestrului prin această hotărâre; presupusa aplicare a unei confiscări extinse, deși instanța s-a referit la măsura confiscării speciale; presupusa analiză a unor fapte cu care instanța nu fusese învestită prin rechizitoriu; dispoziții privind executarea date prin decizia pronunțată în apel), fie în aspecte care au legătură cu extinderea măsurii sechestrului dispusă la data de 15 septembrie 2014 (faptul că aceasta s-a dispus deși petenta nu avea vreo calitate procesuală în cauză, presupusa nelegalitate în sine a măsurii, presupuse încălcări ale dreptului la un proces echitabil, presupusa încălcare a dreptului la proprietate a petentei), fie elemente care nu au legătură cu situația petentei (respingerea unor cereri de recuzare formulate de alți participanți la proces).

Curtea a constatat că de plano, lipsa de imparțialitate a unor magistrați nu poate rezulta din circumstanțe care țin de însăși soluția dată în cauza cu care au fost învestiți. Practic, la momentul pronunțării soluției în cauză, magistrații sunt obligați să rezolve problemele care fac obiectul procesului, astfel că, implicit, aceștia hotărăsc în favoarea sau defavoarea celor care participă la procesul penal. Drept urmare, suspiciunea rezonabilă privind afectarea imparțialității magistraților în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. nu a rezultat din simpla soluționare a cauzei cu care au fost învestiți.

Evident, în mod excepțional s-ar putea imagina împrejurări în care din cuprinsul motivării unei hotărâri judecătorești să reiasă faptul că magistrații care au pronunțat-o nu au fost imparțiali (de exemplu, să rezulte faptul că soluția a fost influențată de criterii de rasă, naționalitate, religie etc), însă în cauza de față nu poate fi regăsită o asemenea situație. Practic, instanța de apel nu a făcut altceva decât să soluționeze apelurile cu care a fost învestită, în cuprinsul motivării hotărârii a fost analizată pe larg situația de fapt și susținerile participanților la judecată și au fost discutate probele administrate.

De altfel, petenta a dorit să critice prin contestația în anulare mai mult corectitudinea juridică a soluției pronunțate în apel, susținând că din aceste aspecte ar rezulta o lipsă de imparțialitate a completului de judecată, însă astfel de susțineri exced cu mult obiectul unei contestații în anulare, imparțialitatea unui magistrat neputând fi stabilită pe baza analizei în fapt și în drept a soluției pronunțate într-o cauză.

În ce privește respingerea ca inadmisibilă în cursul procesului a unor cereri de recuzare - nici una formulată însă de petentă - acest aspect a depășit din nou limitele căii de atac declarate, Curtea neputând analiza în cadrul contestației în anulare corectitudinea unor măsuri procesuale luate de instanța care a pronunțat hotărârea atacată.

Referitor la motivele de lipsă de imparțialitate invocate în legătură cu pronunțarea încheierilor din 15 septembrie 2014 și 1 octombrie 2014, Curtea a constatat că invocarea acestora în cadrul unei contestații în anulare este vădit inadmisibilă.

S-a observat că potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. pen., de îndată ce persoana interesată a aflat despre existența unui caz de incompatibilitate, poate să formuleze cerere de recuzare. După termenul din 15 septembrie .2014, în Dosarul nr. 36794/3/2005 au existat alte termene de judecată, la 1 octombrie 2014, respectiv la 9 octombrie 2014, petenta fiind legal citată pentru fiecare dintre acestea, iar reprezentantul său legal fiind de asemenea prezent la toate aceste termene. Drept urmare, aceasta a luat cunoștință încă din timpul procesului despre măsurile dispuse la termenul din 15 septembrie 2014 și despre desfășurarea judecății la acel termen. Cu toate acestea, petenta sau reprezentantul său legal nu au înțeles să formuleze o cerere de recuzare la cele două termene de judecată care au urmat.

În aceste condiții, atâta timp cât petenta a cunoscut presupusul motiv de incompatibilitate încă din timpul desfășurării procesului și nu a formulat o cerere de recuzare, nu a putut invoca acest aspect cu ocazia contestației în anulare. În presupusele cazuri de incompatibilitate ale magistraților care compun un complet de judecată, legea nu oferă participanților la proces un drept de opțiune între formularea unei cereri de recuzare în cursul procesului și formularea unei contestații în anulare ulterior soluționării definitive a cauzei.

Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza a II-a C. proc. pen. se referă la situația în care cel îndreptățit află despre existența cazului de incompatibilitate după soluționarea definitivă a cauzei și, eventual, la situația în care, deși cererea de recuzare a fost formulată în cursul procesului, din diverse motive nu a existat o pronunțare pe fondul acesteia.

De asemenea, motivele invocate de petentă nu s-au circumscris cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel, potrivit dispozițiilor legale incidente în raport de infracțiunile pentru care au fost cercetați inculpații, respectiv art. 32 din Legea nr. 656/2002 în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie; iar potrivit art. 33 alin. (1) și (6) din Legea nr. 656/2002, în cazul infracțiunilor de spălare a banilor se aplică art. 118 din Legea nr. 15/1968 privind C. pen. pentru a garanta ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, a fost obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de C. proc. pen. Cererea de extindere a măsurii a fost formulată de parchet, pusă în discuția părților de instanță și ulterior soluționată.

În aceste condiții, nu s-a reținut că prin simpla soluționare a acestei cereri, judecătorii care au compus completul de judecată ar fi devenit incompatibili.

Împotriva deciziei nr. 220 din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București a declarat apel contestatoarea SC P.D. SRL, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6479/2/2014.

Examinând hotărârea atacată prin prisma apelului declarat de contestatoare, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin cererea de apel formulată la data de 13 februarie 2015, apelanta contestatoare SC P.D. SRL, a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea deciziei nr. 220/2015 din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 6479/2/2014, sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstiruționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1), art. 431 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.. A mai arătat că motivele de apel le va depune după comunicarea deciziei atacate.

Până la data de 28 mai 2015, când s-a acordat cuvântul la dezbateri, apelanta contestatoare nu a formulat motivele de apel.

Înalta Curte constată că prezentul apel vizează soluția din decizia nr. 220 din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, cerere formulată de petenta SC P.D. SRL.

Înalta Curte constată, de asemenea, că în mod judicios, Curtea de Apel București, în hotărârea atacată a reținut că atâta timp cât instanța nu a constatat vreo restricție procesual penală pentru contestatoarea SC P.D. SRL, de a formula contestația în anulare în fața Curții de apel nu se justifica, formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale privind art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1), art. 431 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Astfel, neconstatându-se vreo restricționare din partea legiuitorului în ceea ce o privește pe petenta SC P.D. SRL să formuleze contestație în anulare, în cauza dedusă judecății, judicios a reținut Curtea de apel că nu se justifică sesizarea Curții Constituționale cu cererea formulată de petentă.

Pe de altă parte Înalta Curte constată că deși dispozițiile a căror neconstituționalitate se solicită vizează cadrul procesual al contestației în anulare, iar obiectul principal al cauzei îl constituie contestația în anulare formulată de petenta SC P.D. SRL împotriva deciziei penale nr. 1207 din  14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a-II-a penală, nu se constată îndeplinite cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 întrucât nu se identifică nicio legătură de cauzalitate între aceste dispoziții și obiectul cauzei pe fond.

Prin criticile formulate în cererea de sesizare a Curții Constituționale, petenta a arătat că a fost îngrădit dreptul de a promova calea extraordinară de atac a contestației în anulare, apreciind că prin dispozițiile a căror neconstituționalitate a invocat-o, legiuitorul a limitat accesul la contestația în anulare împotriva unei decizii definitive, accesul fiind permis numai unora dintre persoanele participante la procesul penal, îngrădind dreptul altor subiecți procesuali care nu sunt părți în procesul penal sau subiecți procesuali principali, cum ar fi persoanele ale căror bunuri au fost supuse confiscării sau împotriva bunurilor cărora se pot lua măsura asigurătorie a sechestrului.

Rezultă totodată din aceste critici că petenta contestatoare a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu declararea neconstituționalități a unor dispoziții de drept manifestându-și nemulțumirea față de imposibilitatea altor persoane de a promova calea extraordinară de atac a contestației în anulare și nu în ceea ce o privește în susținerea vătămării vreunui drept al său.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea SC P.D. SRL împotriva deciziei nr. 220 din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

Văzând și disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea SC P.D. SRL împotriva deciziei nr. 220 din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2015.