ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3514/2010

Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 21/F din 3 martie 2009 a Tribunalului Teleorman, a fost condamnat inculpatul C.C. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 - art. 76 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat din pedeapsă perioada executată începând cu 22 mai 2008 la zi. S-a luat act că partea vătămată M.G.A. nu s-a constituit parte civilă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Victima M.G.

(51 ani) și inculpatul C.C. (64 de ani) locuiau în comuna Crîngeni, satul Balta Sărată din județul Teleorman. În urmă cu mai mulți ani, victima l-a ajutat pe inculpat la lucrările agricole, ajutor care a încetat în ultimii ani pentru că acesta și-a înscris pământul în asociația agricolă. În localitatea de domiciliu, era cunoscut faptul că victima desfășura activități gospodărești la cetățenii care o solicitau în acest sens. În ziua de 07 aprilie 2008, în jurul orei ora 08:30, victima a mers la magazinul din sat, unde a cumpărat două sticle cu bere și i-a promis vânzătoarei că îi va face rost de semințe de castraveți. La ieșirea din magazin, victima s-a întâlnit cu martorul C.M., căruia i-a cerut semințe de castraveți, acesta spunându-i să vină la domiciliul său, în jurul orei 10:30.

Cu acea ocazie, martorul a constatat că victima nu se afla sub influența alcoolului, nu prezenta urme de violență, însă acuza o stare fizică precară, care dura de câteva zile. La ora stabilită, victima a venit la locuința martorului, având asupra sa cele două sticle cu bere și a stat acolo aproximativ 20 - 30 de minute, timp în care a băut 100 ml de vodcă și i-a lăsat martorului una dintre acele sticle. În timpul discuțiilor, victima i-a spus martorului că semințele de castraveți sunt pentru vânzătoare și că, după ce pleacă de acolo, va merge „la C.” să-i facă o frecție și la T.I. să ia și de la el semințe de castraveți. Victima a plecat de la martorul C.M. la locuința martorului T.I., care a invitat-o în curte, unde au discutat, timp în care victima a desfăcut sticla cu bere, din care au băut amândoi.

După ce martorul T.I. i-a dat semințele de castraveți, victima a luat sticla cu berea pe care o mai avea în ea și a plecat de acolo, îndreptându-se spre locuința inculpatului. Pe drum, victima s-a întâlnit cu martorul N.S., care mergea a doua oară în acea zi la martorul T.I., pentru a cumpăra țuică, fiind trimis de martorul L.R. După ce au discutat aproximativ două minute, victima i-a spus martorului că merge la inculpat, ca să îi facă frecție. Potrivit martorului, locuința inculpatului este situată între locuința martorului T.I. și locuința martorului L.R., distanța dintre acestea din urmă fiind de aproximativ 300 de metri. În timp ce aștepta la poarta martorului T.I. să cumpere o sticlă cu țuică, martorul N.S.

a văzut că victima a intrat în curtea inculpatului, fără să-l cheme în prealabil la poartă. La acel moment, inculpatul efectua activități în curte cu o săpăligă și, intrigat probabil că victima se afla sub influența băuturilor alcoolice, profitând de faptul că nicio persoană nu se afla în apropiere, a exercitat asupra acesteia acte de violență cu acel obiect, în zona picioarelor, iar apoi, cu picioarele, în partea din spate a corpului, cauzându-i astfel multiple echimoze și hematoame, care în final au condus la decesul victimei, care a survenit în după-amiaza aceleiași zile. După exercitarea violențelor asupra sa, victima a părăsit locuința inculpatului și s-a deplasat spre intersecția unde se întâlnise anterior cu martorul N.S., apoi pe prima uliță laterală la dreapta, timp în care s-a întâlnit cu martora M.N., care a văzut-o că era palidă la față și mergea împleticindu-se.

Această martoră a declarat că, din locul unde s-a întâlnit cu victima și până la locuința inculpatului, este o distanță de aproximativ 120 de metri și că nu mai sunt alte ulițe până la locuința respectivă. După ce a parcurs aproximativ 100 de metri din locul unde s-a întâlnit cu martora M.N., victima, urmare a stării în care se afla, nu și-a mai putut continua deplasarea și s-a așezat pe banca situată la poarta lui D.I. (decedat), fiind văzută acolo de martorii B.C., L.M. și G.I. În jurul orei 17:00, victima a decedat pe canapeaua pe care se așezase. Potrivit raportului de necropsie, moartea victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unui politraumatism prin agresiune, soldat cu multiple echimoze și hematoame, care s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur, au caracter vital și legătură de cauzalitate directă, condiționată însă de tarele organice preexistente, sângele recoltat de la cadavru conținând 1,55 gr ‰ alcool.

În completarea acestui raport, s-a menționat că leziunile prezentate de victimă puteau permite deplasarea acesteia pe o distanță de aproximativ 200 de metri. Inculpatul a negat în mod constant că ar fi exercitat acte de violență asupra victimei, precizând că, în ziua de 07 aprilie 2008, aceasta nu a fost în curtea sa, în acea zi el desfășurând activități la câmp, iar, în intervalul cât a fost acasă, nu l-a vizitat nicio persoană. Într-o altă declarație, inculpatul a susținut că nu își mai amintește ce activități a desfășurat în ziua respectivă și nici dacă victima a venit la el în curte. Tribunalul a înlăturat susținerile inculpatului, apreciind că au fost înfrânte de declarațiile martorilor N.S.

(care a văzut-o pe victimă intrând în curtea lui) și M.N. (care s-a întâlnit cu victima în apropierea locuinței inculpatului și a descris starea în care aceasta se afla). De asemenea, martorul M.I. a declarat că l-a auzit pe martorul V.F. că inculpatul ar fi recunoscut în fața sa că a lovit-o pe victimă, soția sa chiar spunând „a făcut-o, a făcut-o”. Deși martorul V.F. a negat discuția relatată de martorul M.I., Tribunalul a apreciat că această poziție nu impietează asupra conținutului declarației celui din urmă, pe care a reținut-o ca exprimând adevărul. În același timp, cu toate că inculpatul nu a recunoscut că a mers la martorul M.S. pentru a-l întreba dacă are voie să-și ia îmbrăcăminte groasă și medicamente la pușcărie, cel din urmă a declarat în mod constant că inculpatul i-a cerut aceste informații.

Tribunalul a mai constatat că, potrivit declarațiilor martorilor N.S. și M.A., inculpatul manifesta un comportament violent fără motiv, sens în care au precizat că acesta a alergat după ei distanțe mari, pentru a-i lovi, purtând în mână diferite obiecte. Prin raportul de constatare medico-legală psihiatrică, s-a stabilit că, deși prezintă o depresie majoră, inculpatul are discernământul faptelor sale. În raport cu probatoriul analizat, Tribunalul și-a format convingerea că inculpatul este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată, despre care, în drept, a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman (la data de 05 martie 2009) și inculpatul C.C. (la data de 09 martie 2009). În motivele scrise de apel, Parchetul a criticat sentința atacată pentru netemeinicie, exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, apreciind nejustificată - în raport cu gravitatea faptei comise, împrejurările concrete de săvârșire, urmarea produsă și atitudinea procesuală nesinceră - reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare și solicitând, în consecință, înlăturarea acestora și stabilirea unei pedepse mai mari, înăuntrul limitelor speciale prevăzute în norma de incriminare.

Cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 29 martie 2010, reprezentantul Parchetului a criticat oral sentința atacată și pentru nelegalitate, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei și a solicitat, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea acesteia din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., sens în care, făcând referire la concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală întocmit în apel, a susținut că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului faptei sale, și anume moartea victimei, pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, totuși l-a acceptat.

În motivele scrise de apel, susținute și cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 29 martie 2010, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, invocând greșita apreciere de către prima instanță a probatoriului administrat în cauză, a solicitat, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârșit fapta de care este acuzat, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a executării ei, potrivit art. 81 C. pen. În cursul judecării apelurilor, Curtea a procedat nemijlocit la ascultarea inculpatului, care și-a menținut poziția procesuală de nerecunoaștere a săvârșirii faptei ce face obiectul judecății.

Din oficiu, Curtea a dispus citarea, în vederea reaudierii, a martorilor S.I., N.S., C.M., T.I., L.M. și L.R. și respectiv, în vederea audierii martorului D.I., toți acești martori fiind ascultați nemijlocit. De asemenea, tot din oficiu, Curtea a dispus efectuarea unei expertize ADN asupra obiectului corp delict (săpăliga) și respectiv a unei noi expertize medico-legale care să stabilească cauzele și mecanismul de producere a decesului victimei, ora decesului și vechimea leziunilor constatate în funcție de aceasta, precum și raportul de cauzalitate între acele leziuni și decesul victimei.

Astfel, au fost întocmite de către Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, fiind comunicate la dosar, raportul de expertiză medico-legală (examen ADN) din 09 iunie 2009 din 22 ianuarie 2010 și respectiv raportul de nouă expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2010, confirmat de către Comisia de Avizare și Control de pe lângă același institut prin avizul din 15 februarie 2010. Prin Decizia penală nr. 72/A din 31 martie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în întregime sentința penală apelată și, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.

Prin aceeași decizie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de procuror. Instanța de control judiciar a reținut că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală pentru următoarele considerente: I. Cu privire la traseul urmat de victimă în ziua faptei (07 aprilie 2008), din probatoriul cauzei rezultă următoarele aspecte: În prealabil, Curtea a menționat că are în vedere orele indicate de martori în declarațiile din faza de urmărire penală, întrucât, acestea datând din perioada imediat următoare faptei, redau cu mai mare acuitate aspectul în discuție. De asemenea, Curtea a observat că succesiunea evenimentelor relatate de martori este aceeași, în toate declarațiile formulate de aceștia, inclusiv în cursul judecății în primă instanță și în apel, astfel că inadvertențele orare, perfect explicabile în raport cu trecerea timpului, sunt nesemnificative în aprecierea probatoriului.

În jurul orei 10:30, victima s-a întâlnit cu martorul M.S., la ieșirea din magazinul aparținând SC N. SRL și a mers împreună cu acesta o porțiune de drum, aproximativ 100 metri. Potrivit declarațiilor martorului, victima avea în buzunarele de la haină 2 sticle nedesfăcute de 0,5 litri de bere, în cursul discuțiilor i-a spus că merge să ia niște semințe de castraveți de la cineva din sat (martorul nu a putut preciza identitatea acelei persoane, arătând că nu mai reține acest aspect) iar, la despărțire, i-a spus că trece să-i facă frecție unui consătean (în faza de urmărire penală, martorul a declarat că el a înțeles că acesta ar fi fost „R.E.”, porecla martorului L.R., pentru ca, în cursul cercetării judecătorești, să afirme că victima nu a menționat față de el niciun nume).

În jurul orei 10:45, victima s-a deplasat la locuința martorului C.M., care îi promisese cu câteva ore în urmă că îi dă semințe de castraveți. Conform declarațiilor martorului, victima, care avea la ea cele două sticle de 0,5 litri de bere și a afirmat că se simțea rău din cauza unei indigestii, fără a fi însă în stare de ebrietate și fără a prezenta urme vizibile de violență, a rămas acolo aproximativ 15 - 20 de minute, timp în care a consumat alcool (fie 100 ml de vodcă, fie 0,5 litri de țuică, declarațiile martorului variind sub acest aspect), iar, la plecare, i-a lăsat martorului una dintre cele două sticle de bere și i-a spus că merge „la C.”, pentru a-i face frecție, urmând ca, ulterior, să meargă și la martorul T.I., pentru a lua de la acesta semințe de zarzavat.

În acest context, Curtea a observat că, deși în rechizitoriu, se încearcă acreditarea ideii că persoana la care a făcut referire victima pomenind numele „C.” ar fi chiar inculpatul, declarațiile martorului C.M. nu susțin nicidecum o asemenea ipoteză. Astfel, Curtea a reținut că, în primele două declarații date în faza de urmărire penală, singurele olografe, martorul a precizat că persoana la care s-a referit victima, spunând că merge să îi facă frecție, este C.A. (zis S.) - persoană reală, rudă cu inculpatul și locuind aproape de acesta - pentru ca, în ultima declarație dată în aceeași etapă procesuală, scrisă de procuror, să susțină că victima a pomenit numai numele „C.”, fără a particulariza persoana respectivă prin menționarea prenumelui său.

Fiind întrebat în mod explicit asupra acestei discordanțe, martorul a precizat, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, că victima nu a menționat prenumele sau alte elemente de identificare ale persoanei la care a făcut referire și, întrucât în acea parte a satului locuiesc mai multe persoane cu numele de familie „C.”, el nu cunoaște despre care dintre acestea vorbea în realitate victima. De asemenea, fiindu-i prezentată de către instanța de apel schița cu o parte din străzile satului, pe care se susține în rechizitoriu că s-ar fi deplasat victima înspre și dinspre locuința inculpatului, martorul a precizat că el nu locuiește pe niciuna dintre acele străzi, astfel că, în mod obiectiv, nu avea cum să observe dacă victima, plecând de la el, s-a îndreptat într-adevăr spre strada pe care locuia inculpatul, după cum a susținut în declarația dată în cursul cercetării judecătorești în primă instanță.

Totodată, fiind întrebat de către instanța de apel în legătură cu afirmația fiului victimei, M.G.A., în sensul că a aflat de la el traseul urmat de tatăl său și faptul că acesta s-a aflat în locuința inculpatului în acea zi, martorul a negat în mod categoric o astfel de discuție, care, în lipsa oricăror altor probe care să o confirme, nu poate fi reținută a fi fost într-adevăr reală. De altfel, traseul urmat de victimă după plecarea de la locuința martorului C.M. dovedește că aceasta nu s-a deplasat pe strada unde locuiește inculpatul, ci, imediat ulterior acelui moment, a mers chiar la locuința numitului C.A. (zis S.), amintit în primele declarații ale martorului în discuție, fapt confirmat de martorul L.M.

și marcat ca atare și pe schița anterior menționată. Astfel, conform declarațiilor martorului L.M., în jurul orei 11:00, victima s-a prezentat la locuința numitului C.A. (unde martorul repara un utilaj agricol), întrebând de acesta, cu motivarea că venise să-i facă frecție și, aflând că nu este acasă, a plecat, spunând că revine mai târziu (fapt care, potrivit martorului, nu s-a mai întâmplat până la momentul când el a părăsit acea locuință, în jurul orelor 12:30 - 13:00). În continuare, victima s-a deplasat la locuința martorului T.I. (pe care îl menționase în discuția avută anterior cu martorul C.M. ca fiind persoana de la care urma să procure semințe de zarzavat). Conform declarațiilor martorului respectiv, victima a venit într-adevăr la locuința sa, pentru a cumpăra semințe de castraveți, ocazie cu care el a constatat că aceasta se afla în stare de ebrietate, în plus consumând acolo o parte din conținutul sticlei de bere pe care o avea asupra sa.

Martorul a mai relatat că victima a plecat de la locuința lui în jurul orei 11:30, spunând că merge acasă, motiv pentru care el i-a și cerut acesteia să-i transmită un mesaj din partea sa unui inginer agronom, a cărui locuință se afla în drumul pe care victima ar fi trebuit în mod normal să-l parcurgă spre casă. Același martor a precizat, atât cu ocazia experimentului judiciar efectuat în faza de urmărire penală, cât și în declarația dată în fața instanței de apel, după ce i-a fost prezentată schița străzilor pe care se susține în rechizitoriu că s-ar fi deplasat victima, că, la plecarea de la locuința sa, a condus-o pe aceasta până la poartă și, timp de câteva minute, cât a fumat o țigară, a urmărit-o cu privirea până când, după aproximativ 50 - 75 de metri, la prima intersecție, a făcut dreapta pe o uliță laterală (dacă victima s-ar fi îndreptat spre locuința inculpatului, ar fi trebuit ca, traversând acea intersecție, să meargă înainte).

Martorul a mai precizat că, în timpul cât s-a aflat la poarta locuinței sale, nu a observat ca victima să se întoarcă din direcția pe care a observat-o, deplasându-se și să meargă în lungul drumului (cum ar fi trebuit să se întâmple, pentru a ajunge la locuința inculpatului). De altfel, din analiza declarațiilor celor patru martori anterior menționați (M.S., C.M., L.M. și T.I.), se poate lesne constata că victima, deși le-a relatat acestora, chiar în amănunt, destinațiile sale succesive din acea zi și motivele concrete pentru care urma să se deplaseze la locuințele diferiților consăteni, în schimb nu s-a referit niciodată, în prezența lor, la intenția sa de a merge și la locuința inculpatului.

Deplasarea victimei pe ulița din dreapta (raportat la locuința martorului T.I.) este confirmată și de martora M.N., din ale cărei declarații rezultă că a întâlnit-o pe aceasta, la colțul din celălalt capăt al acelei ulițe, în jurul orei 11:35. În continuare, după acel colț, victima a fost văzută fiind așezată pe canapeaua de la poarta consăteanului D.I., de către martora B.C., care a crezut că se află în stare de ebrietate, motiv pentru care nici nu i-a acordat atenție, astfel cum rezultă din declarațiile sale. Faptul relatat de martoră s-a petrecut la ora 11:40 (moment aproape cert, în condițiile în care aceasta l-a relaționat cu deplasarea sa zilnică la grădinița de unde trebuia să-și ia copiii, privind în acest sens la ceas).

În același loc, victima a fost văzută apoi, în jurul orei 14:00, de martorul G.I. (poștașul care deservea satul), acesta remarcând, potrivit declarațiilor sale, că, deși nu prezenta semne vizibile de violență, nu vorbea și își apleca corpul înainte și înapoi, împrejurări care l-au determinat pe martor să creadă și el că se află în stare de ebrietate. Martorul a mai relatat că, alături de victimă, stătea pe canapea chiar proprietarul casei, D.I., căruia el i-a și reproșat că i-a dat să bea, acesta răspunzându-i că „nu a băut la el” și că, la acel moment, a ieșit la poartă și fiica sa, D.A. De altfel, prezența celor două persoane (tată și fiică) în preajma canapelei pe care se afla așezată victima (situată la poarta locuinței lor) este confirmată și de martora B.C., care a declarat că le-a văzut pe acestea, chiar la ora 11:40 (când ea a plecat spre grădinița copiilor), intrând în curtea vecinului lor de vizavi.

În mod surprinzător, deși decesul victimei s-a produs la poarta locuinței sale (cel mai probabil puțin anterior orei 17:00, conform raportului de nouă expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2010), D.I. nu a fost niciodată audiat în faza de urmărire penală, consemnându-se în rechizitoriu, în lipsa oricărei dovezi, că acesta ar fi decedat (împrejurare preluată ca atare și în sentința apelată, deși nu este reală). Fiind citat și audiat ca martor de către instanța de apel, D.I. a confirmat că victima a stat pe canapeaua de la poarta casei sale timp de mai multe ore, precizând că el a găsit-o acolo, când a revenit acasă, în jurul orei 12:00 (deși martora B.C.

a declarat că l-a văzut pe martorul în discuție prin preajmă încă la ora 11:40), însă că nu a băgat-o în seamă, întrucât a crezut că se află în stare de ebrietate și nu l-a interesat motivul pentru care s-a așezat în acel loc și, în același timp, negând că ar fi stat, alături de ea, pe acea canapea (după cum a afirmat martorul G.I.). Cu privire la fiica sa, D.A., martorul D.I. a declarat că prezintă un handicap mintal, motiv pentru care Curtea a apreciat că nu este utilă citarea și audierea ei ca martor. II.

Cu privire la împrejurările în care s-a produs lovirea victimei, din probatoriul cauzei rezultă următoarele aspecte: Susținerea din rechizitoriu în sensul că, după ce a plecat de la martorul T.I., victima s-a deplasat la locuința inculpatului, unde a stat cel puțin 10 minute și a fost agresată fizic de către acesta, leziunile astfel produse fiind cele care i-au cauzat ulterior decesul, se întemeiază exclusiv pe declarațiile martorului N.S., care, deși constante, nu sunt în măsură să confirme acuzația adusă inculpatului, având în vedere următoarele considerente: În primul rând, intervalul orar (10 minute) cât victima s-ar fi aflat în locuința inculpatului este contrazis de declarațiile martorului T.I.

și martorelor M.N. și B.C. (anterior analizate), coroborate cu schița străzilor realizată de către organele de urmărire penală, din aceste probe rezultând chiar că era practic imposibil ca victima să se deplaseze și la acea locuință, câtă vreme a plecat de la locuința primului martor în jurul orei 11:30 și, mergând pe ulița laterală din dreapta, s-a întâlnit cu cea de-a doua martoră, după traversarea acesteia, la colțul cu o altă uliță laterală față de ea, după numai aproximativ 5 minute, în jurul orei 11:35, pentru ca, după alte circa 5 minute, la ora 11:40, să fie văzută de cea de-a treia martoră, pe canapeaua de la poarta locuinței martorului D.I., situată în continuarea ultimei ulițe menționate.

În al doilea rând, Curtea a constatat că martorul N.S. a fost el însuși una dintre persoanele suspectate a fi autorul faptei, după cum se menționează chiar în actul de sesizare, fiind înlăturat din cercul suspecților numai ca urmare a concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică din 25 aprilie 2008 întocmit de Serviciul de Criminalistică din cadrul I.P.J. Teleorman, care, procedând la testarea acestuia prin tehnica poligraf, a conchis că răspunsurile sale la întrebările relevante ale cauzei (privitoare la agresarea victimei) nu au evidențiat „modificări semnificative care să fie interpretate ca indici ai comportamentului simulat”.

În aceste condiții și având în vedere caracterul incert al concluziilor raportului de constatare anterior menționat, declarațiile acuzatoare ale martorului la adresa unei alte persoane (în speță, inculpatul) nu pot fi privite decât sub rezerva că ele exprimă un interes personal major (excluderea sa din rândul suspecților), fiind lipsite astfel de credibilitate. Această concluzie este potențată de împrejurarea că, între martor și inculpat, există o relație mai veche de dușmănie, sens în care cel dintâi a și recunoscut în declarația dată în apel că, în urmă cu aproximativ 4 - 5 ani, cei doi au avut un conflict violent.

În al treilea rând, Curtea a constatat că, potrivit chiar declarațiilor martorului N.S., el s-ar fi întâlnit cu victima în jurul orei 12:00, când aceasta venea dinspre locuința martorului T.I., locul de întâlnire fiind intersecția dintre strada pe care se află acea locuință și ulița laterală din dreapta (raportat la locuința respectivă), ocazie cu care victima i-ar fi spus că merge la „locuința lui C.C., să-i facă frecție”. Conform acelorași declarații, martorul N.S. (care, după întâlnirea cu victima, s-a deplasat și el la locuința martorului T.I., pentru a cumpăra țuică, la cererea martorului L.R., zis „R.E.”, în a cărui locuință lucra în acea zi), ar fi văzut, în timp ce se afla la poarta martorului T.I., cum victima a intrat în curtea inculpatului (situată după intersecția anterior menționată, pe aceeași stradă cu locuința martorului L.R.).

Aceste afirmații ale martorului N.S. nu corespund însă realității, fiind contrazise în mod categoric de restul probatoriului administrat în cauză. Astfel, cu privire la momentul când martorul pretinde că s-a întâlnit cu victima, Curtea, analizând declarațiile sale prin coroborare cu cele ale martorilor C.A., L.R. și T.I. (singurele relevante sub acest aspect), a reținut că acel moment nu putea fi decât, cel mai devreme, ora 12:00. În acest sens, chiar martorul N.S. a declarat că a ajuns la locuința martorului L.R. în jurul orei 12:30 și, la scurt timp, acesta i-a cerut să meargă la locuința martorului T.I., pentru a cumpăra țuică, în cursul acestei deplasări el întâlnind-o pe victimă, cu care a purtat discuția mai sus relatată.

La rândul său, martora C.A. a declarat că martorul N.S. (care este concubinul său) a venit la locuința martorului L.R. (unde ea se deplasase mai înainte) între orele 12:30 - 13:00 și, la scurt timp, la solicitarea acestuia din urmă, a plecat spre locuința martorului T.I., pentru a cumpăra țuică. Martorul L.R. a declarat și el că martorul N.S. a venit la locuința sa în jurul orelor 11:30 - 12:00 și, la scurt timp, el l-a trimis la locuința martorului T.I., ca să cumpere țuică. În sfârșit, martorul T.I., după ce a relatat că victima a plecat de la locuința sa în jurul orei 11:30, conform celor anterior menționate, a precizat că martorul N.S. a sosit acolo după aproximativ 30 de minute. În consecință, pornind de la momentul reținut (cel puțin ora 12:00), Curtea a constatat că, în mod obiectiv, martorul N.S.

nu avea cum să se întâlnească cu victima la locul menționat în declarațiile sale (intersecția dintre strada unde locuiește martorul T.I. și ulița laterală din dreapta acesteia) și nici cum să o vadă intrând în curtea inculpatului, întrucât, la ora 11:40, victima se afla deja pe canapeaua de la poarta martorului D.I. (unde a fost văzută de martora B.C.), ceea ce a presupus străbaterea prealabilă de către ea a uliței la dreapta, precum și, în continuare, după colț, a unei părți dintr-o nouă uliță la dreapta acesteia, astfel cum rezultă și din schița străzilor realizată de către organele de urmărire penală. În același timp, martorul T.I.

a arătat, atât cu ocazia experimentului judiciar efectuat în faza de urmărire penală, cât și în declarația dată în fața instanței de apel, că, privind-o pe victimă cum se deplasa după ce a plecat de la locuința sa, până când aceasta a trecut de intersecția respectivă, cotind pe ulița laterală din dreapta, nu a observat ca, din direcția opusă a drumului principal, să se apropie martorul N.S. (astfel cum ar fi trebuit în mod normal să se întâmple, pentru ca acesta din urmă să se întâlnească într-adevăr cu victima, la acea intersecție, venind dinspre locuința martorului L.R.). Concluzionând, Curtea a constatat, pe baza probatoriului analizat, că pretinsa întâlnire dintre martorul N.S. și victimă nu a existat în realitate și, ca atare, nu a existat nici discuția în cadrul căreia cea din urmă i-ar fi relatat martorului că se deplasează la locuința inculpatului.

Totodată, pe baza aceluiași probatoriu, Curtea a constatat că martorul N.S. nici nu a văzut-o pe victimă intrând în curtea inculpatului. În acest context, sunt lipsite de credibilitate și declarațiile martorei C.A., potrivit căreia martorul N.S. (concubinul său) i-ar fi relatat, imediat ce a revenit la locuința martorului L.R., în prezența acestuia, despre întâlnirea cu victima, discuția purtată cu ea și împrejurarea că a văzut-o intrând în curtea inculpatului. În plus, s-a observat că martora nu a prezentat fapte de care a luat cunoștință personal, ci doar i-au fost relatate de către concubinul său, că, datorită relației apropiate dintre aceștia și interesului martorului N.S. de a fi înlăturat din cercul suspecților, declarațiile martorei au un evident caracter subiectiv și, de asemenea, că susținerile sale sunt infirmate de martorul L.R., care a negat că, de față cu el, în acea zi, martorul N.S.

ar fi vorbit despre aspectele învederate de martoră, concubinul acesteia spunându-i că s-a întâlnit cu victima abia câteva zile mai târziu, când el avea deja statutul de suspect. În al patrulea rând, Curtea a constatat, dincolo de motivele anterior menționate, pentru care declarațiile martorului N.S. trebuie înlăturate, întrucât ele nu exprimă realitatea, că nici măcar acesta nu a prezentat elementele faptice concrete, care, chiar în ipoteza reținerii ca adevărate a susținerilor sale, să permită a se stabili că inculpatul este autorul actelor de agresiune fizică asupra victimei. În acest sens, Curtea a reținut că martorul N.S. nu a putut preciza vreodată ce s-a întâmplat în curtea inculpatului, arătând că, deși a trecut prin dreptul acesteia la doar câteva minute după ce ar fi văzut-o pe victimă intrând acolo, pe când el se întorcea dinspre locuința martorului T.I.

spre locuința martorului L.R., nu a văzut nimic înăuntrul acelei curți, nu a auzit gălăgie sau alte zgomote suspecte și nici măcar nu știe dacă inculpatul era acasă la acel moment, pretinzând doar că victima ar fi pătruns în curte fără a striga la poartă, deși martorul nu cunoaște dacă inculpatul obișnuia să-și țină poarta încuiată sau descuiată. La rândul său, martorul S.I., vecin cu inculpatul, a declarat că nu a văzut-o niciodată pe victimă în curtea acestuia și că, în ziua faptei, nu a auzit nimic suspect dinspre acea curte. În rechizitoriu, pornind de la declarațiile martorului N.S. (stabilite de Curte a fi neadevărate, pentru motivele anterior expuse), s-a încercat acreditarea ideii că numai inculpatul putea fi agresorul, pe motiv că victima, după ce ar fi părăsit curtea acestuia (unde nu s-a dovedit că a intrat cu adevărat), s-a întâlnit cu martora M.N., care a văzut-o deplasându-se cu dificultate și având fața desfigurată.

În privința declarațiilor acestei martore, coroborate cu schița străzilor întocmită de către organele de urmărire penală, Curtea a constatat, mai întâi, că locul unde s-a întâlnit cu victima este situat la colțul străzii în care se poate accede dinspre ulița din dreapta pe care s-a deplasat aceasta, după ce a plecat de la martorul T.I., confirmându-se astfel declarațiile martorului respectiv (anterior analizate), împrejurare în raport cu care nu există niciun motiv pertinent pentru a se considera că victima venea la acel moment dinspre locuința inculpatului (situată în lungul drumului, în raport cu locuința martorului T.I.). În același timp, martora a declarat că victima, fiind întrebată ce caută pe acea stradă, întrucât nu locuia acolo, a răspuns că „știe ea unde se duce”, fără a face nicio altă precizare, astfel că, nici sub acest aspect, nu există vreun element probatoriu care să îl acuze pe inculpat.

Martora a mai precizat, în prima declarație olografă, că, la acel moment, a constatat că victima „mergea împleticindu-se și era galbenă la față”, situație explicabilă, având în vedere, pe de o parte, că aceasta se afla în stare de ebrietate, după ce consumase băuturi alcoolice (vodcă sau țuică și bere) la locuințele martorilor C.M. și respectiv T.I., chiar raportul medico-legal de necropsie confirmând că sângele recoltat de la cadavrul său conținea 1,55g ‰ alcool, iar, pe de altă parte, că, potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală, victima prezenta, drept patologie preexistentă, afecțiuni grave, inclusiv de natură hepatică. Este de observat că martora nu a făcut, în declarația analizată, alte referiri la eventuale leziuni constatate pe corpul victimei, astfel că, raportat la declarația respectivă, nici măcar nu se poate stabili cu certitudine dacă, la momentul întâlnirii cu martora, victima fusese deja agresată fizic.

Împrejurarea că, prin completarea la raportul medico-legal de necropsie, s-a precizat că „leziunile prezentate de victimă puteau permite deplasarea pe o distanță de cca. 200 metri” nu conduce în mod automat la concluzia că o astfel de deplasare, raportat la locul agresiunii, a și existat în realitate, motiv pentru care, în lipsa oricăror alte probe, nu se poate identifica locul respectiv ca fiind curtea locuinței inculpatului. În acest context, Curtea a remarcat și faptul că, deși a indicat-o în rechizitoriu drept loc al faptei, procurorul nu a procedat niciodată la cercetarea acelei curți, conform art. 129 alin. (1) C. proc. pen., pentru a descoperi eventuale urme ale infracțiunii sau mijloace materiale de probă (aspect ce reprezintă o deficiență majoră a urmăririi penale, care nu mai poate fi suplinită de către instanța de judecată, având în vedere timpul îndelungat care s-a scurs de la data faptei și, mai ales, lipsa oricăror măsuri de conservare a acelui loc).

În declarația scrisă de procuror, martora M.N. a precizat, în completarea afirmațiilor din declarația olografă inițială, că, la momentul când a întâlnit-o, victima ar fi avut „fața desfigurată”. Această susținere a martorei este contrazisă însă, în mod evident, chiar de fotografiile judiciare realizate cu ocazia cercetării la fața locului (în realitate locul descoperirii cadavrului, iar nu locul pretins al săvârșirii faptei), în care se poate lesne observa că victima nu prezenta nicio leziune vizibilă la nivelul feței, astfel că, nici prin prisma susținerii analizate, nu se poate stabili că agresiunea fizică asupra acesteia se produsese deja la momentul întâlnirii sale cu martora.

În sfârșit, Curtea a reținut că, potrivit concluziilor raportului de nouă expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2010, în cauză, cercetarea la fața locului și autopsia nu relevă elemente care să permită stabilirea cu exactitate a orei agresiunii și, implicit, a orei decesului, precum graficul temperaturii interne a cadavrului, stadiul, cronologia și evoluția topografică a lividităților și rigidității cadaverice (aspect pe care Curtea l-a apreciat ca reprezentând o altă deficiență majoră a urmăririi penale), situație în care s-a apreciat ca fiind doar „posibilă” producerea leziunilor constatate pe corpul victimei, în dimineața zilei de 07 aprilie 2008, în jurul orei 11:30 și a decesului, în decursul aceleiași zile, cu puțin anterior orei 17:00.

Pentru toate motive anterior expuse, Curtea a constatat, pe baza probatoriului analizat, că nu se poate stabili cu certitudine dacă, la ora 11:40 (când a fost văzută pentru prima dată pe canapeaua de la poarta locuinței martorului D.I.), la două străzi distanță de locuința inculpatului, asupra victimei se exercitaseră deja actele de agresiune care au condus în final la decesul său, astfel că vinovăția inculpatului nu poate fi reținută, în afara oricărui dubiu, nici din această perspectivă. În acest context, Curtea a remarcat și faptul că locuința martorului D.I. nu a fost niciodată cercetată de către procuror, după cum acesta nu a fost preocupat vreodată să stabilească, prin probe, ce s-a întâmplat în decursul celor aproximativ 5 ore, cât victima s-a aflat pe canapeaua de la poarta acelei locuințe, până când s-a produs decesul ei (aceste împrejurări constituind, la rândul lor, deficiențe majore ale urmăririi penale).

III. Cu privire la mecanismul de producere a leziunilor traumatice constatate pe corpul victimei și obiectul cu care acestea au fost cauzate, din probatoriul cauzei rezultă următoarele aspecte: Potrivit concluziilor raportului de nouă expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2010, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute, consecutivă unui traumatism toracic forte, cu contuzii pulmonare și multiple hematoame profunde ale peretelui toracic, între aceste leziuni traumatice și deces existând o legătură de cauzalitate directă, însă condiționată de patologia preexistentă, de natură viscerală (steatoză hepatică, scleroemfizem pulmonar, sclerolipomatoză miocardică, nefroangioscleroză), dar și toxico-etilică (alcoolemie de 1,55g ‰ la data decesului).

De asemenea, s-a apreciat că celelalte leziuni traumatice, constatate la nivelul membrelor inferioare și superioare ale victimei (echimoze pe suprafețe întinse, hematoame și plăgi contuz-înțepate), au putut avea un rol favorizant în producerea decesului, având în vedere morfologia și multitudinea acestora. Conform concluziilor aceluiași raport, mecanismul de producere a leziunilor traumatice a fost următorul: lovire cu corp dur prelungit (hematoamele toracale posterioare - dreapta de 35/25cm și stânga de 25/22cm) și respectiv cu corp dur înțepător (plăgile contuz-înțepate de pe gamba dreaptă); loviri repetate cu mijloace de atac și apărare proprii umane (pumni și picioare), exceptând leziunile traumatice specifice căderii (echimozele și excoriațiile proeminente de pe cotul și brațul drept, scapular dreapta, genunchi și gamba stângă anterior).

Deși, în raportul de nouă expertiză medico-legală analizat, se menționează că primele loviri au fost produse „cel mai probabil” de componente ale corpului delict incriminat - săpăliga (coada și partea metalică), Curtea a constatat că această apreciere (lipsită oricum de certitudine) nu este susținută de alte mijloace de probă și nici măcar de constatările consemnate în cuprinsul aceluiași raport. În acest sens, Curtea a reținut în prealabil că săpăliga corp delict a fost ridicată de la locuința inculpatului (între timp vândută martorului L.N.E.), după 9 zile de la data faptei, acesta recunoscând însă că obiectul respectiv, ce i-a fost ulterior prezentat de către procuror, este identic cu cel din fosta lui gospodărie.

Lecturând procesul-verbal de ridicare a acelui obiect, încheiat la data de 16 aprilie 2008 de către un lucrător al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Teleorman, Curtea a constatat că, în cuprinsul actului respectiv, nu se face nicio referire la sigilarea și etichetarea obiectului ridicat, în vederea prezervării sale (acest aspect constituind și el o altă deficiență majoră a urmăririi penale, imposibil de remediat de către instanța de judecată).

În raport cu împrejurarea menționată, Curtea a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine dacă obiectul ce i-a fost prezentat drept corp delict este același cu cel ridicat din fosta locuință a inculpatului (nesigilat și neetichetat în mod legal) și nici dacă acesta a fost supus unor măsuri de conservare adecvate, care să împiedice alterarea sau contaminarea lui în timp (cu atât mai mult cu cât obiectul respectiv nu a fost supus unei expertizări genetice în faza de urmărire penală, această probă fiind dispusă abia de către instanța de apel, după mai mult de 1 an de la data faptei).

În legătură cu primul aspect, Curtea a observat că descrierea săpăligii în procesul-verbal analizat nu corespunde caracteristicilor aceluiași pretins obiect, fixat prin fotografiere, relevant fiind faptul că, în actul respectiv, se menționează că distanța dintre coarnele metalice la vârf ale săpăligii ridicate este de 5 cm, în timp ce, în cazul obiectului corp delict fotografiat (deși se susține de către acuzare că este același cu acea săpăligă), distanța dintre coarne este de numai 4 cm.

Dincolo de aceste aspecte, Curtea a constatat că, potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală (examen ADN) din 09 iunie 2009, din 22 ianuarie 2010, analiza genetică a trei eșantioane din urmele suspecte brun-roșcate de la nivelul cozii de lemn a săpăligii prezentate drept corp delict nu a pus în evidență prezența ADN-ului de natură umană, iar analiza genetică a unui singur eșantion din acele urme a pus în evidență o cantitate extrem de redusă de ADN uman, care nu a permis însă identificarea niciunui profil ADN, cel mai probabil din cauza cantității extrem de reduse de material biologic sau a degradării acestuia în condițiile expunerii prelungite la factorii din mediul ambiental.

Astfel fiind, Curtea a concluzionat că nu există nicio probă certă, care să dovedească că lovirea victimei s-a realizat cu săpăliga corp delict. Mai mult, Curtea a apreciat că acea săpăligă nici nu putea crea, în mod obiectiv, leziunile traumatice constatate pe corpul victimei, cel puțin în ceea ce privește cele două plăgi contuz-înțepate de pe gamba dreaptă 1 din 3 medie anterior (fixate prin fotografiere la dosar urmărire penală). În acest sens, Curtea a reținut, pe baza constatărilor consemnate în chiar cuprinsul raportului de nouă expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2010, la capitolul III, pct. 1 - examenul extern al cadavrului, că plăgile respective au fiecare cca. 0,7 - 0,8 cm și sunt situate la o distanță de cca.

1,3 cm una față de alta, rezultând astfel o lungime maximă, la extremități, de 2,9 cm, iar, la centru, de 2,7 cm, aspect ce rezultă, de altfel, și din fotografia judiciară anterior menționată. În schimb, planșa fotografică realizată cu privire la săpăliga corp delict evidențiază că distanța dintre cele două coarne ascuțite ale acesteia este de 4 cm, după cum se consemnează, de altfel, și în raportul de nouă expertiză medico-legală anterior menționat, la capitolul V lit. c) - constatări pe corpul delict. În ceea ce privește leziunile toraco-pulmonare (singurele care au determinat în mod direct decesul victimei), care se puteau produce numai prin lovire cu corp dur prelungit, potrivit concluziilor anterior menționate ale raportului de nouă expertiză medico-legală, Curtea a constatat că asocierea acestora exclusiv cu coada săpăligii corp delict este lipsită de fundament, în condițiile în care un asemenea obiect este unul comun, obișnuit în orice gospodărie țărănească.

În privința celorlalte leziuni traumatice constatate pe corpul victimei, inclusiv excoriațiile proeminente suprascapular dreapta și braț drept 1 din 3 inferior posterior (marcate prin fotografiere la dosar urmărire penală), cea din urmă corespunzând, ca regiune anatomică, petei de culoare brun-roșcată (probabil sânge) ce a fost evidențiată pe bluza cu care era îmbrăcată victima (fixată prin fotografiere la dosar urmărire penală), Curtea a constatat, pe baza mențiunilor din același raport de nouă expertiză medico-legală, că acestea s-au produs prin lovire de corp/plan dur (posibil cădere de la același nivel), neavând, în consecință, nicio legătură cu săpăliga în discuție.

Drept urmare, pentru toate motivele anterior expuse, Curtea a constatat că săpăliga ce constituie corpul delict în prezenta cauză nu reprezintă în fapt obiectul folosit la lovirea victimei, astfel că, acceptând chiar că îi aparține inculpatului, ea nu poate fi reținută ca un mijloc material de probă care să dovedească vinovăția acestuia.

În acest context, Curtea, analizând și declarațiile martorului T.I., potrivit căruia, în după-amiaza aceleiași zile, în jurul orelor 15:30 - 16:00, inculpatul a venit la locuința sa și i-a solicitat să-i repare coada unui ciocan, ocazie cu care a constatat că acesta era supărat și agitat (în sensul că a solicitat efectuarea rapidă a lucrării, întrucât se grăbea să-și priponească niște capre), a constatat, pe de o parte, că obiectul respectiv nu a fost niciodată căutat și ridicat de către organele de urmărire penală, nefiind vreodată suspectat de acestea a fi cel folosit la săvârșirea faptei, iar, pe de altă parte, că nu se poate face o legătură între acel obiect și fapta dedusă judecății, în lipsa oricăror alte probe (care să permită, spre exemplu, stabilirea caracteristicilor sale fizice, în concret a dimensiunilor, pentru a fi raportate la particularitățile leziunilor traumatice constatate pe corpul victimei).

IV. Cu privire la mobilul faptei, din probatoriul cauzei rezultă următoarele aspecte: Nici în faza de urmărire penală, nici în cursul judecății în primă instanță și în apel, nu s-a putut stabili, pe baza declarațiilor martorilor audiați, vreun motiv pertinent, care să susțină, din această perspectivă, acuzația că inculpatul ar fi autorul faptei. Astfel, în rechizitoriu, fără a se face referire la vreun mijloc de probă, se menționează, sub acest aspect, că inculpatul a săvârșit fapta „fiind indignat că victima se afla sub influența băuturilor alcoolice și a pătruns fără consimțământ în curtea sa”, afirmație care, nefiind dovedită, reprezintă în fapt o simplă speculație.

La rândul său, prima instanță, preluând aceeași teză, de asemenea în lipsa indicării vreunui mijloc de probă care să o confirme, însă, spre deosebire de procuror, doar ca posibilitate, menționează că inculpatul a comis fapta fiind „intrigat probabil că victima se afla sub influența băuturilor alcoolice”. Un astfel de mobil al faptei nu doar că nu este dovedit, dar nici măcar nu este credibil, fiind chiar neserios, în condițiile în care inculpatul și victima erau consăteni, cunoscându-și prin urmare reciproc obiceiurile și defectele. În plus, analiza tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză nu relevă nicio dovadă în sensul că, între inculpat și victimă, ar fi existat o stare conflictuală, aptă să genereze la un moment dat un comportament violent din partea celui dintâi.

Astfel, fiind audiați sub acest aspect de către Curte, martorii S.I., C.M., T.I., L.M. și L.R. au precizat că nu cunosc ca victima să se fi aflat în relații de dușmănie cu inculpatul și nici măcar dacă obișnuia să-l viziteze pe acesta. Mai mult, nici măcar principalul martor al acuzării (N.S.) nu a declarat vreodată că, între inculpat și victimă, ar fi existat relații de animozitate, ci, dimpotrivă, de prietenie și încredere, de vreme ce, potrivit declarației sale, victima mergea frecvent la locuința inculpatului, pentru a-i face frecție.

V. Cu privire la declarațiile și comportamentul inculpatului (anterior și ulterior faptei), din probatoriul cauzei rezultă următoarele aspecte: Inculpatul a negat în permanență, în toate declarațiile date pe parcursul procesului penal, săvârșirea faptei de care este acuzat, afirmând chiar că, în ziua de 07 aprilie 2008, victima nu a intrat în curtea locuinței lui și nu s-a aflat niciun moment acolo, această afirmație nefiind contrazisă de restul probatoriului administrat în cauză (astfel cum a fost analizat mai sus). Afirmațiile martorilor N.S. și M.A., în sensul manifestării de către inculpat, anterior, a unui comportament violent, sunt lipsite de orice relevanță, în ceea ce privește stabilirea vinovăției sale pentru fapta ce face obiectul judecății, neavând nicio legătură cu aceasta sau cu victima.

În plus, evenimentele relatate de martori datează din urmă cu mai mulți ani și sunt expuse subiectiv, dintr-o perspectivă personală, fiind cel puțin îndoielnice, în condițiile în care realitatea lor nu a fost niciodată confirmată (spre exemplu, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești). Împrejurarea că, la numai trei zile de la data faptei, inculpatul și-a pus în vânzare locuința din satul respectiv (între timp cumpărată de martorul L.N.E.) nu constituie nici ea o probă de vinovăție, putând reprezenta, cel mult, un simplu indiciu, care nu este însă suficient de temeinic, întrucât, pe de o parte, inculpatul locuia acolo fără forme legale (locuința din sat îi servea drept reședință de țară), el având un domiciliu stabil în municipiul Roșiorii de Vede, iar, pe de altă parte, acesta și-a manifestat în localitate intenția de vânzare a imobilului, cu 2 - 3 luni înainte, după cum a declarat martorul C.M.

În același timp, potrivit declarațiilor martorului L.N.E., la un moment dat, familia inculpatului chiar s-a răzgândit în legătură cu vânzarea casei, temându-se ca această operațiune să nu fie interpretată tocmai ca o dovadă a vinovăției sale, context în care inculpatul a și afirmat față de martor că „o să intre la pușcărie nevinovat”. De asemenea, conform declarațiilor aceluiași martor, în perioada 13 - 15 aprilie 2008, prin urmare înainte de ridicarea săpăligii din acea locuință (care s-a realizat de către organele de poliție în data de 16 aprilie 2008), inculpatul și-a încărcat și transportat de acolo toate bunurile, inclusiv cele de uz gospodăresc (lopeți, lemne, ciocane, fiare, etc.).

Astfel fiind, dacă inculpatul s-ar fi considerat într-adevăr vinovat, iar săpăliga ar fi constituit corpul delict, nu se poate explica în mod rațional de ce tocmai acest obiect a fost lăsat în locuința respectivă, când, în mod firesc, el ar fi trebuit să fie primul bun pe care inculpatul să-l înlăture din acel loc. În rechizitoriu, se mai invocă drept probă a vinovăției inculpatului declarația martorului M.I., menținută și în cursul cercetării judecătorești, potrivit căruia, în cursul unei discuții pe care a purtat-o cu martorul V.F., acesta din urmă i-a relatat că soția inculpatului, referindu-se la fapta comisă asupra victimei, i-a spus, cu privire la soțul său, că „ne-am dus dracu, a făcut-o, a făcut-o”, afirmând în continuare că acesta a lovit-o pe victimă „cu ciocanu și cu furca”.

Cu privire la aceste susțineri ale martorului M.I., Curtea a constatat că ele nu doar că nu constituie o probă directă, dar nici măcar nu se întemeiază pe o discuție personală a martorului respectiv, ci redau conținutul - pretins reprodus acestuia - al discuției dintre alte persoane (martorul V.F. și soția inculpatului, C.M., audiată și ea ca martor), care au negat însă orice discuție în acest sens. Astfel fiind, declarația acestui martor, contestată de ceilalți doi martori și nesusținută de alte dovezi care să confirme realitatea afirmațiilor sale despre o discuție la care el nu a participat, nu poate căpăta valoare probatorie, nefiind de natură să servească, în mod obiectiv, la aflarea adevărului, conform art. 78 C. proc.

pen. În același sens, Curtea a reținut și împrejurarea că pretinsele obiecte folosite la săvârșirea faptei, potrivit declarațiilor martorului respectiv (ciocanul și furca), nu au fost indicate, nici măcar în rechizitoriu, drept corpuri delicte (în accepți