ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3514/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3514/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală nr. 21/F din 3 martie

2009 a Tribunalului Teleorman, a fost condamnat inculpatul C.C. la 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. cu

aplicarea art. 74 - art. 76 C. pen.

S-a făcut aplicarea art.

71, art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat din

pedeapsă perioada executată începând cu 22 mai 2008 la zi.

S-a luat act că

partea vătămată M.G.A. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Victima M.G. (51 ani)

și inculpatul C.C. (64 de ani) locuiau în comuna Crîngeni, satul Balta Sărată

din județul Teleorman.

În urmă cu mai mulți

ani, victima l-a ajutat pe inculpat la lucrările agricole, ajutor care a

încetat în ultimii ani pentru că acesta și-a înscris pământul în asociația

agricolă.

În localitatea de

domiciliu, era cunoscut faptul că victima desfășura activități gospodărești la

cetățenii care o solicitau în acest sens.

În ziua de 07 aprilie

2008, în jurul orei ora 08:30, victima a mers la magazinul din sat, unde a

cumpărat două sticle cu bere și i-a promis vânzătoarei că îi va face rost de

semințe de castraveți.

La ieșirea din

magazin, victima s-a întâlnit cu martorul C.M., căruia i-a cerut semințe de

castraveți, acesta spunându-i să vină la domiciliul său, în jurul orei 10:30.

Cu acea ocazie, martorul a constatat că victima nu se afla sub influența

alcoolului, nu prezenta urme de violență, însă acuza o stare fizică precară,

care dura de câteva zile.

La ora stabilită,

victima a venit la locuința martorului, având asupra sa cele două sticle cu

bere și a stat acolo aproximativ 20 - 30 de minute, timp în care a băut 100 ml

de vodcă și i-a lăsat martorului una dintre acele sticle. În timpul

discuțiilor, victima i-a spus martorului că semințele de castraveți sunt pentru

vânzătoare și că, după ce pleacă de acolo, va merge „la C.” să-i facă o frecție

și la T.I. să ia și de la el semințe de castraveți.

Victima a plecat de

la martorul C.M. la locuința martorului T.I., care a invitat-o în curte, unde

au discutat, timp în care victima a desfăcut sticla cu bere, din care au băut

amândoi.

După ce martorul T.I.

i-a dat semințele de castraveți, victima a luat sticla cu berea pe care o mai

avea în ea și a plecat de acolo, îndreptându-se spre locuința inculpatului.

Pe drum, victima s-a

întâlnit cu martorul N.S., care mergea a doua oară în acea zi la martorul T.I.,

pentru a cumpăra țuică, fiind trimis de martorul L.R.

După ce au discutat aproximativ

două minute, victima i-a spus martorului că merge la inculpat, ca să îi facă

frecție. Potrivit martorului, locuința inculpatului este situată între locuința

martorului T.I. și locuința martorului L.R., distanța dintre acestea din urmă

fiind de aproximativ 300 de metri.

În timp ce aștepta la

poarta martorului T.I. să cumpere o sticlă cu țuică, martorul N.S. a văzut că

victima a intrat în curtea inculpatului, fără să-l cheme în prealabil la

poartă.

La acel moment,

inculpatul efectua activități în curte cu o săpăligă și, intrigat probabil că

victima se afla sub influența băuturilor alcoolice, profitând de faptul că

nicio persoană nu se afla în apropiere, a exercitat asupra acesteia acte de

violență cu acel obiect, în zona picioarelor, iar apoi, cu picioarele, în

partea din spate a corpului, cauzându-i astfel multiple echimoze și hematoame,

care în final au condus la decesul victimei, care a survenit în după-amiaza

aceleiași zile.

După exercitarea

violențelor asupra sa, victima a părăsit locuința inculpatului și s-a deplasat

spre intersecția unde se întâlnise anterior cu martorul N.S., apoi pe prima

uliță laterală la dreapta, timp în care s-a întâlnit cu martora M.N., care a

văzut-o că era palidă la față și mergea împleticindu-se. Această martoră a declarat

că, din locul unde s-a întâlnit cu victima și până la locuința inculpatului,

este o distanță de aproximativ 120 de metri și că nu mai sunt alte ulițe până

la locuința respectivă.

După ce a parcurs

aproximativ 100 de metri din locul unde s-a întâlnit cu martora M.N., victima,

urmare a stării în care se afla, nu și-a mai putut continua deplasarea și s-a

așezat pe banca situată la poarta lui D.I. (decedat), fiind văzută acolo de

martorii B.C., L.M. și G.I.

În jurul orei 17:00,

victima a decedat pe canapeaua pe care se așezase.

Potrivit raportului

de necropsie, moartea victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii

acute, consecința unui politraumatism prin agresiune, soldat cu multiple

echimoze și hematoame, care s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur,

au caracter vital și legătură de cauzalitate directă, condiționată însă de

tarele organice preexistente, sângele recoltat de la cadavru conținând 1,55 gr

‰ alcool. În completarea acestui raport, s-a menționat că leziunile prezentate

de victimă puteau permite deplasarea acesteia pe o distanță de aproximativ 200

de metri.

Inculpatul a negat în

mod constant că ar fi exercitat acte de violență asupra victimei, precizând că,

în ziua de 07 aprilie 2008, aceasta nu a fost în curtea sa, în acea zi el

desfășurând activități la câmp, iar, în intervalul cât a fost acasă, nu l-a

vizitat nicio persoană. Într-o altă declarație, inculpatul a susținut că nu își

mai amintește ce activități a desfășurat în ziua respectivă și nici dacă

victima a venit la el în curte.

Tribunalul a

înlăturat susținerile inculpatului, apreciind că au fost înfrânte de

declarațiile martorilor N.S. (care a văzut-o pe victimă intrând în curtea lui)

și M.N. (care s-a întâlnit cu victima în apropierea locuinței inculpatului și a

descris starea în care aceasta se afla).

De asemenea, martorul

M.I. a declarat că l-a auzit pe martorul V.F. că inculpatul ar fi recunoscut în

fața sa că a lovit-o pe victimă, soția sa chiar spunând „a făcut-o, a făcut-o”.

Deși martorul V.F. a negat discuția relatată de martorul M.I., Tribunalul a

apreciat că această poziție nu impietează asupra conținutului declarației celui

din urmă, pe care a reținut-o ca exprimând adevărul. În același timp, cu toate

că inculpatul nu a recunoscut că a mers la martorul M.S. pentru a-l întreba

dacă are voie să-și ia îmbrăcăminte groasă și medicamente la pușcărie, cel din

urmă a declarat în mod constant că inculpatul i-a cerut aceste informații.

Tribunalul a mai

constatat că, potrivit declarațiilor martorilor N.S. și M.A., inculpatul

manifesta un comportament violent fără motiv, sens în care au precizat că

acesta a alergat după ei distanțe mari, pentru a-i lovi, purtând în mână

diferite obiecte.

Prin raportul de

constatare medico-legală psihiatrică, s-a stabilit că, deși prezintă o depresie

majoră, inculpatul are discernământul faptelor sale.

În raport cu

probatoriul analizat, Tribunalul și-a format convingerea că inculpatul este

autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată, despre care, în drept, a

apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul

Teleorman (la data de 05 martie 2009) și inculpatul C.C. (la data de 09 martie

2009).

În motivele scrise de

apel, Parchetul a criticat sentința atacată pentru netemeinicie, exclusiv sub

aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, apreciind

nejustificată - în raport cu gravitatea faptei comise, împrejurările concrete

de săvârșire, urmarea produsă și atitudinea procesuală nesinceră - reținerea în

favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare și solicitând, în consecință,

înlăturarea acestora și stabilirea unei pedepse mai mari, înăuntrul limitelor speciale

prevăzute în norma de incriminare.

Cu ocazia

dezbaterilor de la termenul din data de 29 martie 2010, reprezentantul

Parchetului a criticat oral sentința atacată și pentru nelegalitate, în ceea ce

privește încadrarea juridică a faptei și a solicitat, conform art. 334 C. proc.

pen., schimbarea acesteia din infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte,

prevăzută de art. 183 C. pen. în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C.

pen., sens în care, făcând referire la concluziile raportului de nouă expertiză

medico-legală întocmit în apel, a susținut că inculpatul a avut reprezentarea

rezultatului faptei sale, și anume moartea victimei, pe care, chiar dacă nu l-a

urmărit, totuși l-a acceptat.

În motivele scrise de

apel, susținute și cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 29 martie

2010, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat

desemnat din oficiu, invocând greșita apreciere de către prima instanță a

probatoriului administrat în cauză, a solicitat, în principal, achitarea sa, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

întrucât nu a săvârșit fapta de care este acuzat, iar, în subsidiar, reducerea

pedepsei aplicate și suspendarea condiționată a executării ei, potrivit art. 81

C. pen.

În cursul judecării

apelurilor, Curtea a procedat nemijlocit la ascultarea inculpatului, care și-a

menținut poziția procesuală de nerecunoaștere a săvârșirii faptei ce face

obiectul judecății.

Din oficiu, Curtea a

dispus citarea, în vederea reaudierii, a martorilor S.I., N.S., C.M., T.I.,

L.M. și L.R. și respectiv, în vederea audierii martorului D.I., toți acești

martori fiind ascultați nemijlocit.

De asemenea, tot din

oficiu, Curtea a dispus efectuarea unei expertize ADN asupra obiectului corp

delict (săpăliga) și respectiv a unei noi expertize medico-legale care să

stabilească cauzele și mecanismul de producere a decesului victimei, ora

decesului și vechimea leziunilor constatate în funcție de aceasta, precum și

raportul de cauzalitate între acele leziuni și decesul victimei.

Astfel, au fost

întocmite de către Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”,

fiind comunicate la dosar, raportul de expertiză medico-legală (examen ADN) din

09 iunie 2009 din 22 ianuarie 2010 și respectiv raportul de nouă expertiză

medico-legală din 28 ianuarie 2010, confirmat de către Comisia de Avizare și

Control de pe lângă același institut prin avizul din 15 februarie 2010.

Prin Decizia penală

nr. 72/A din 31 martie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis

apelul declarat de inculpat, a desființat în întregime sentința penală apelată

și, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 183 C. pen.

Prin aceeași decizie,

s-a respins ca nefondat apelul declarat de procuror.

Instanța de control

judiciar a reținut că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală pentru

următoarele considerente:

I. Cu privire la

traseul urmat de victimă în ziua faptei (07 aprilie 2008), din probatoriul

cauzei rezultă următoarele aspecte:

În prealabil, Curtea

a menționat că are în vedere orele indicate de martori în declarațiile din faza

de urmărire penală, întrucât, acestea datând din perioada imediat următoare

faptei, redau cu mai mare acuitate aspectul în discuție. De asemenea, Curtea a

observat că succesiunea evenimentelor relatate de martori este aceeași, în

toate declarațiile formulate de aceștia, inclusiv în cursul judecății în primă

instanță și în apel, astfel că inadvertențele orare, perfect explicabile în

raport cu trecerea timpului, sunt nesemnificative în aprecierea probatoriului.

În jurul orei 10:30,

victima s-a întâlnit cu martorul M.S., la ieșirea din magazinul aparținând SC

N. SRL și a mers împreună cu acesta o porțiune de drum, aproximativ 100 metri.

Potrivit declarațiilor martorului, victima avea în buzunarele de la haină 2

sticle nedesfăcute de 0,5 litri de bere, în cursul discuțiilor i-a spus că

merge să ia niște semințe de castraveți de la cineva din sat (martorul nu a

putut preciza identitatea acelei persoane, arătând că nu mai reține acest

aspect) iar, la despărțire, i-a spus că trece să-i facă frecție unui consătean

(în faza de urmărire penală, martorul a declarat că el a înțeles că acesta ar

fi fost „R.E.”, porecla martorului L.R., pentru ca, în cursul cercetării

judecătorești, să afirme că victima nu a menționat față de el niciun nume).

În jurul orei 10:45,

victima s-a deplasat la locuința martorului C.M., care îi promisese cu câteva

ore în urmă că îi dă semințe de castraveți. Conform declarațiilor martorului,

victima, care avea la ea cele două sticle de 0,5 litri de bere și a afirmat că

se simțea rău din cauza unei indigestii, fără a fi însă în stare de ebrietate

și fără a prezenta urme vizibile de violență, a rămas acolo aproximativ 15 - 20

de minute, timp în care a consumat alcool (fie 100 ml de vodcă, fie 0,5 litri

de țuică, declarațiile martorului variind sub acest aspect), iar, la plecare,

i-a lăsat martorului una dintre cele două sticle de bere și i-a spus că merge

„la C.”, pentru a-i face frecție, urmând ca, ulterior, să meargă și la martorul

T.I., pentru a lua de la acesta semințe de zarzavat.

În acest context,

Curtea a observat că, deși în rechizitoriu, se încearcă acreditarea ideii că

persoana la care a făcut referire victima pomenind numele „C.” ar fi chiar

inculpatul, declarațiile martorului C.M. nu susțin nicidecum o asemenea

ipoteză. Astfel, Curtea a reținut că, în primele două declarații date în faza

de urmărire penală, singurele olografe, martorul a precizat că persoana la care

s-a referit victima, spunând că merge să îi facă frecție, este C.A. (zis S.) -

persoană reală, rudă cu inculpatul și locuind aproape de acesta - pentru ca, în

ultima declarație dată în aceeași etapă procesuală, scrisă de procuror, să

susțină că victima a pomenit numai numele „C.”, fără a particulariza persoana

respectivă prin menționarea prenumelui său. Fiind întrebat în mod explicit

asupra acestei discordanțe, martorul a precizat, atât în fața primei instanțe,

cât și în fața instanței de apel, că victima nu a menționat prenumele sau alte

elemente de identificare ale persoanei la care a făcut referire și, întrucât în

acea parte a satului locuiesc mai multe persoane cu numele de familie „C.”, el

nu cunoaște despre care dintre acestea vorbea în realitate victima. De

asemenea, fiindu-i prezentată de către instanța de apel schița cu o parte din

străzile satului, pe care se susține în rechizitoriu că s-ar fi deplasat

victima înspre și dinspre locuința inculpatului, martorul a precizat că el nu

locuiește pe niciuna dintre acele străzi, astfel că, în mod obiectiv, nu avea

cum să observe dacă victima, plecând de la el, s-a îndreptat într-adevăr spre

strada pe care locuia inculpatul, după cum a susținut în declarația dată în

cursul cercetării judecătorești în primă instanță. Totodată, fiind întrebat de

către instanța de apel în legătură cu afirmația fiului victimei, M.G.A., în

sensul că a aflat de la el traseul urmat de tatăl său și faptul că acesta s-a

aflat în locuința inculpatului în acea zi, martorul a negat în mod categoric o

astfel de discuție, care, în lipsa oricăror altor probe care să o confirme, nu

poate fi reținută a fi fost într-adevăr reală.

De altfel, traseul

urmat de victimă după plecarea de la locuința martorului C.M. dovedește că

aceasta nu s-a deplasat pe strada unde locuiește inculpatul, ci, imediat

ulterior acelui moment, a mers chiar la locuința numitului C.A. (zis S.),

amintit în primele declarații ale martorului în discuție, fapt confirmat de

martorul L.M. și marcat ca atare și pe schița anterior menționată.

Astfel, conform

declarațiilor martorului L.M., în jurul orei 11:00, victima s-a prezentat la

locuința numitului C.A. (unde martorul repara un utilaj agricol), întrebând de

acesta, cu motivarea că venise să-i facă frecție și, aflând că nu este acasă, a

plecat, spunând că revine mai târziu (fapt care, potrivit martorului, nu s-a

mai întâmplat până la momentul când el a părăsit acea locuință, în jurul orelor

12:30 - 13:00).

În continuare,

victima s-a deplasat la locuința martorului T.I. (pe care îl menționase în

discuția avută anterior cu martorul C.M. ca fiind persoana de la care urma să

procure semințe de zarzavat). Conform declarațiilor martorului respectiv,

victima a venit într-adevăr la locuința sa, pentru a cumpăra semințe de

castraveți, ocazie cu care el a constatat că aceasta se afla în stare de

ebrietate, în plus consumând acolo o parte din conținutul sticlei de bere pe

care o avea asupra sa. Martorul a mai relatat că victima a plecat de la

locuința lui în jurul orei 11:30, spunând că merge acasă, motiv pentru care el

i-a și cerut acesteia să-i transmită un mesaj din partea sa unui inginer

agronom, a cărui locuință se afla în drumul pe care victima ar fi trebuit în

mod normal să-l parcurgă spre casă. Același martor a precizat, atât cu ocazia

experimentului judiciar efectuat în faza de urmărire penală, cât și în

declarația dată în fața instanței de apel, după ce i-a fost prezentată schița

străzilor pe care se susține în rechizitoriu că s-ar fi deplasat victima, că,

la plecarea de la locuința sa, a condus-o pe aceasta până la poartă și, timp de

câteva minute, cât a fumat o țigară, a urmărit-o cu privirea până când, după

aproximativ 50 - 75 de metri, la prima intersecție, a făcut dreapta pe o uliță

laterală (dacă victima s-ar fi îndreptat spre locuința inculpatului, ar fi

trebuit ca, traversând acea intersecție, să meargă înainte). Martorul a mai

precizat că, în timpul cât s-a aflat la poarta locuinței sale, nu a observat ca

victima să se întoarcă din direcția pe care a observat-o, deplasându-se și să

meargă în lungul drumului (cum ar fi trebuit să se întâmple, pentru a ajunge la

locuința inculpatului).

De altfel, din

analiza declarațiilor celor patru martori anterior menționați (M.S., C.M., L.M.

și T.I.), se poate lesne constata că victima, deși le-a relatat acestora, chiar

în amănunt, destinațiile sale succesive din acea zi și motivele concrete pentru

care urma să se deplaseze la locuințele diferiților consăteni, în schimb nu s-a

referit niciodată, în prezența lor, la intenția sa de a merge și la locuința

inculpatului.

Deplasarea victimei

pe ulița din dreapta (raportat la locuința martorului T.I.) este confirmată și

de martora M.N., din ale cărei declarații rezultă că a întâlnit-o pe aceasta,

la colțul din celălalt capăt al acelei ulițe, în jurul orei 11:35.

În continuare, după

acel colț, victima a fost văzută fiind așezată pe canapeaua de la poarta

consăteanului D.I., de către martora B.C., care a crezut că se află în stare de

ebrietate, motiv pentru care nici nu i-a acordat atenție, astfel cum rezultă

din declarațiile sale. Faptul relatat de martoră s-a petrecut la ora 11:40

(moment aproape cert, în condițiile în care aceasta l-a relaționat cu

deplasarea sa zilnică la grădinița de unde trebuia să-și ia copiii, privind în

acest sens la ceas).

În același loc,

victima a fost văzută apoi, în jurul orei 14:00, de martorul G.I. (poștașul

care deservea satul), acesta remarcând, potrivit declarațiilor sale, că, deși

nu prezenta semne vizibile de violență, nu vorbea și își apleca corpul înainte

și înapoi, împrejurări care l-au determinat pe martor să creadă și el că se

află în stare de ebrietate. Martorul a mai relatat că, alături de victimă,

stătea pe canapea chiar proprietarul casei, D.I., căruia el i-a și reproșat că

i-a dat să bea, acesta răspunzându-i că „nu a băut la el” și că, la acel

moment, a ieșit la poartă și fiica sa, D.A. De altfel, prezența celor două

persoane (tată și fiică) în preajma canapelei pe care se afla așezată victima

(situată la poarta locuinței lor) este confirmată și de martora B.C., care a

declarat că le-a văzut pe acestea, chiar la ora 11:40 (când ea a plecat spre

grădinița copiilor), intrând în curtea vecinului lor de vizavi.

În mod surprinzător,

deși decesul victimei s-a produs la poarta locuinței sale (cel mai probabil

puțin anterior orei 17:00, conform raportului de nouă expertiză medico-legală

din 28 ianuarie 2010), D.I. nu a fost niciodată audiat în faza de urmărire

penală, consemnându-se în rechizitoriu, în lipsa oricărei dovezi, că acesta ar

fi decedat (împrejurare preluată ca atare și în sentința apelată, deși nu este

reală). Fiind citat și audiat ca martor de către instanța de apel, D.I. a

confirmat că victima a stat pe canapeaua de la poarta casei sale timp de mai

multe ore, precizând că el a găsit-o acolo, când a revenit acasă, în jurul orei

12:00 (deși martora B.C. a declarat că l-a văzut pe martorul în discuție prin

preajmă încă la ora 11:40), însă că nu a băgat-o în seamă, întrucât a crezut că

se află în stare de ebrietate și nu l-a interesat motivul pentru care s-a

așezat în acel loc și, în același timp, negând că ar fi stat, alături de ea, pe

acea canapea (după cum a afirmat martorul G.I.). Cu privire la fiica sa, D.A.,

martorul D.I. a declarat că prezintă un handicap mintal, motiv pentru care

Curtea a apreciat că nu este utilă citarea și audierea ei ca martor.

II. Cu privire la

împrejurările în care s-a produs lovirea victimei, din probatoriul cauzei

rezultă următoarele aspecte:

Susținerea din

rechizitoriu în sensul că, după ce a plecat de la martorul T.I., victima s-a

deplasat la locuința inculpatului, unde a stat cel puțin 10 minute și a fost

agresată fizic de către acesta, leziunile astfel produse fiind cele care i-au

cauzat ulterior decesul, se întemeiază exclusiv pe declarațiile martorului

N.S., care, deși constante, nu sunt în măsură să confirme acuzația adusă

inculpatului, având în vedere următoarele considerente:

În primul rând,

intervalul orar (10 minute) cât victima s-ar fi aflat în locuința inculpatului

este contrazis de declarațiile martorului T.I. și martorelor M.N. și B.C.

(anterior analizate), coroborate cu schița străzilor realizată de către

organele de urmărire penală, din aceste probe rezultând chiar că era practic

imposibil ca victima să se deplaseze și la acea locuință, câtă vreme a plecat

de la locuința primului martor în jurul orei 11:30 și, mergând pe ulița

laterală din dreapta, s-a întâlnit cu cea de-a doua martoră, după traversarea

acesteia, la colțul cu o altă uliță laterală față de ea, după numai aproximativ

5 minute, în jurul orei 11:35, pentru ca, după alte circa 5 minute, la ora

11:40, să fie văzută de cea de-a treia martoră, pe canapeaua de la poarta

locuinței martorului D.I., situată în continuarea ultimei ulițe menționate.

În al doilea rând,

Curtea a constatat că martorul N.S. a fost el însuși una dintre persoanele

suspectate a fi autorul faptei, după cum se menționează chiar în actul de

sesizare, fiind înlăturat din cercul suspecților numai ca urmare a concluziilor

raportului de constatare tehnico-științifică din 25 aprilie 2008 întocmit de

Serviciul de Criminalistică din cadrul I.P.J. Teleorman, care, procedând la

testarea acestuia prin tehnica poligraf, a conchis că răspunsurile sale la

întrebările relevante ale cauzei (privitoare la agresarea victimei) nu au evidențiat

„modificări semnificative care să fie interpretate ca indici ai

comportamentului simulat”. În aceste condiții și având în vedere caracterul

incert al concluziilor raportului de constatare anterior menționat,

declarațiile acuzatoare ale martorului la adresa unei alte persoane (în speță,

inculpatul) nu pot fi privite decât sub rezerva că ele exprimă un interes

personal major (excluderea sa din rândul suspecților), fiind lipsite astfel de

credibilitate. Această concluzie este potențată de împrejurarea că, între

martor și inculpat, există o relație mai veche de dușmănie, sens în care cel

dintâi a și recunoscut în declarația dată în apel că, în urmă cu aproximativ 4

- 5 ani, cei doi au avut un conflict violent.

În al treilea rând,

Curtea a constatat că, potrivit chiar declarațiilor martorului N.S., el s-ar fi

întâlnit cu victima în jurul orei 12:00, când aceasta venea dinspre locuința

martorului T.I., locul de întâlnire fiind intersecția dintre strada pe care se

află acea locuință și ulița laterală din dreapta (raportat la locuința

respectivă), ocazie cu care victima i-ar fi spus că merge la „locuința lui

C.C., să-i facă frecție”. Conform acelorași declarații, martorul N.S. (care,

după întâlnirea cu victima, s-a deplasat și el la locuința martorului T.I., pentru

a cumpăra țuică, la cererea martorului L.R., zis „R.E.”, în a cărui locuință

lucra în acea zi), ar fi văzut, în timp ce se afla la poarta martorului T.I.,

cum victima a intrat în curtea inculpatului (situată după intersecția anterior

menționată, pe aceeași stradă cu locuința martorului L.R.).

Aceste afirmații ale

martorului N.S. nu corespund însă realității, fiind contrazise în mod categoric

de restul probatoriului administrat în cauză.

Astfel, cu privire la

momentul când martorul pretinde că s-a întâlnit cu victima, Curtea, analizând

declarațiile sale prin coroborare cu cele ale martorilor C.A., L.R. și T.I.

(singurele relevante sub acest aspect), a reținut că acel moment nu putea fi

decât, cel mai devreme, ora 12:00.

În acest sens, chiar

martorul N.S. a declarat că a ajuns la locuința martorului L.R. în jurul orei

12:30 și, la scurt timp, acesta i-a cerut să meargă la locuința martorului

T.I., pentru a cumpăra țuică, în cursul acestei deplasări el întâlnind-o pe

victimă, cu care a purtat discuția mai sus relatată.

La rândul său,

martora C.A. a declarat că martorul N.S. (care este concubinul său) a venit la

locuința martorului L.R. (unde ea se deplasase mai înainte) între orele 12:30 -

13:00 și, la scurt timp, la solicitarea acestuia din urmă, a plecat spre

locuința martorului T.I., pentru a cumpăra țuică.

Martorul L.R. a

declarat și el că martorul N.S. a venit la locuința sa în jurul orelor 11:30 -

12:00 și, la scurt timp, el l-a trimis la locuința martorului T.I., ca să

cumpere țuică.

În sfârșit, martorul

T.I., după ce a relatat că victima a plecat de la locuința sa în jurul orei

11:30, conform celor anterior menționate, a precizat că martorul N.S. a sosit

acolo după aproximativ 30 de minute.

În consecință,

pornind de la momentul reținut (cel puțin ora 12:00), Curtea a constatat că, în

mod obiectiv, martorul N.S. nu avea cum să se întâlnească cu victima la locul

menționat în declarațiile sale (intersecția dintre strada unde locuiește

martorul T.I. și ulița laterală din dreapta acesteia) și nici cum să o vadă

intrând în curtea inculpatului, întrucât, la ora 11:40, victima se afla deja pe

canapeaua de la poarta martorului D.I. (unde a fost văzută de martora B.C.),

ceea ce a presupus străbaterea prealabilă de către ea a uliței la dreapta,

precum și, în continuare, după colț, a unei părți dintr-o nouă uliță la dreapta

acesteia, astfel cum rezultă și din schița străzilor realizată de către

organele de urmărire penală.

În același timp,

martorul T.I. a arătat, atât cu ocazia experimentului judiciar efectuat în faza

de urmărire penală, cât și în declarația dată în fața instanței de apel, că,

privind-o pe victimă cum se deplasa după ce a plecat de la locuința sa, până

când aceasta a trecut de intersecția respectivă, cotind pe ulița laterală din

dreapta, nu a observat ca, din direcția opusă a drumului principal, să se

apropie martorul N.S. (astfel cum ar fi trebuit în mod normal să se întâmple,

pentru ca acesta din urmă să se întâlnească într-adevăr cu victima, la acea

intersecție, venind dinspre locuința martorului L.R.).

Concluzionând, Curtea

a constatat, pe baza probatoriului analizat, că pretinsa întâlnire dintre

martorul N.S. și victimă nu a existat în realitate și, ca atare, nu a existat

nici discuția în cadrul căreia cea din urmă i-ar fi relatat martorului că se

deplasează la locuința inculpatului.

Totodată, pe baza

aceluiași probatoriu, Curtea a constatat că martorul N.S. nici nu a văzut-o pe

victimă intrând în curtea inculpatului.

În acest context,

sunt lipsite de credibilitate și declarațiile martorei C.A., potrivit căreia

martorul N.S. (concubinul său) i-ar fi relatat, imediat ce a revenit la

locuința martorului L.R., în prezența acestuia, despre întâlnirea cu victima,

discuția purtată cu ea și împrejurarea că a văzut-o intrând în curtea

inculpatului. În plus, s-a observat că martora nu a prezentat fapte de care a

luat cunoștință personal, ci doar i-au fost relatate de către concubinul său,

că, datorită relației apropiate dintre aceștia și interesului martorului N.S.

de a fi înlăturat din cercul suspecților, declarațiile martorei au un evident

caracter subiectiv și, de asemenea, că susținerile sale sunt infirmate de

martorul L.R., care a negat că, de față cu el, în acea zi, martorul N.S. ar fi

vorbit despre aspectele învederate de martoră, concubinul acesteia spunându-i

că s-a întâlnit cu victima abia câteva zile mai târziu, când el avea deja

statutul de suspect.

În al patrulea rând,

Curtea a constatat, dincolo de motivele anterior menționate, pentru care

declarațiile martorului N.S. trebuie înlăturate, întrucât ele nu exprimă

realitatea, că nici măcar acesta nu a prezentat elementele faptice concrete,

care, chiar în ipoteza reținerii ca adevărate a susținerilor sale, să permită a

se stabili că inculpatul este autorul actelor de agresiune fizică asupra

victimei.

În acest sens, Curtea

a reținut că martorul N.S. nu a putut preciza vreodată ce s-a întâmplat în

curtea inculpatului, arătând că, deși a trecut prin dreptul acesteia la doar

câteva minute după ce ar fi văzut-o pe victimă intrând acolo, pe când el se

întorcea dinspre locuința martorului T.I. spre locuința martorului L.R., nu a

văzut nimic înăuntrul acelei curți, nu a auzit gălăgie sau alte zgomote

suspecte și nici măcar nu știe dacă inculpatul era acasă la acel moment,

pretinzând doar că victima ar fi pătruns în curte fără a striga la poartă, deși

martorul nu cunoaște dacă inculpatul obișnuia să-și țină poarta încuiată sau

descuiată.

La rândul său,

martorul S.I., vecin cu inculpatul, a declarat că nu a văzut-o niciodată pe

victimă în curtea acestuia și că, în ziua faptei, nu a auzit nimic suspect

dinspre acea curte.

În rechizitoriu,

pornind de la declarațiile martorului N.S. (stabilite de Curte a fi

neadevărate, pentru motivele anterior expuse), s-a încercat acreditarea ideii

că numai inculpatul putea fi agresorul, pe motiv că victima, după ce ar fi

părăsit curtea acestuia (unde nu s-a dovedit că a intrat cu adevărat), s-a

întâlnit cu martora M.N., care a văzut-o deplasându-se cu dificultate și având

fața desfigurată.

În privința

declarațiilor acestei martore, coroborate cu schița străzilor întocmită de

către organele de urmărire penală, Curtea a constatat, mai întâi, că locul unde

s-a întâlnit cu victima este situat la colțul străzii în care se poate accede

dinspre ulița din dreapta pe care s-a deplasat aceasta, după ce a plecat de la

martorul T.I., confirmându-se astfel declarațiile martorului respectiv

(anterior analizate), împrejurare în raport cu care nu există niciun motiv

pertinent pentru a se considera că victima venea la acel moment dinspre

locuința inculpatului (situată în lungul drumului, în raport cu locuința

martorului T.I.).

În același timp,

martora a declarat că victima, fiind întrebată ce caută pe acea stradă,

întrucât nu locuia acolo, a răspuns că „știe ea unde se duce”, fără a face

nicio altă precizare, astfel că, nici sub acest aspect, nu există vreun element

probatoriu care să îl acuze pe inculpat.

Martora a mai

precizat, în prima declarație olografă, că, la acel moment, a constatat că

victima „mergea împleticindu-se și era galbenă la față”, situație explicabilă,

având în vedere, pe de o parte, că aceasta se afla în stare de ebrietate, după

ce consumase băuturi alcoolice (vodcă sau țuică și bere) la locuințele

martorilor C.M. și respectiv T.I., chiar raportul medico-legal de necropsie

confirmând că sângele recoltat de la cadavrul său conținea 1,55g ‰ alcool, iar,

pe de altă parte, că, potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală,

victima prezenta, drept patologie preexistentă, afecțiuni grave, inclusiv de

natură hepatică.

Este de observat că

martora nu a făcut, în declarația analizată, alte referiri la eventuale leziuni

constatate pe corpul victimei, astfel că, raportat la declarația respectivă,

nici măcar nu se poate stabili cu certitudine dacă, la momentul întâlnirii cu

martora, victima fusese deja agresată fizic.

Împrejurarea că, prin

completarea la raportul medico-legal de necropsie, s-a precizat că „leziunile

prezentate de victimă puteau permite deplasarea pe o distanță de cca. 200

metri” nu conduce în mod automat la concluzia că o astfel de deplasare,

raportat la locul agresiunii, a și existat în realitate, motiv pentru care, în

lipsa oricăror alte probe, nu se poate identifica locul respectiv ca fiind

curtea locuinței inculpatului.

În acest context,

Curtea a remarcat și faptul că, deși a indicat-o în rechizitoriu drept loc al

faptei, procurorul nu a procedat niciodată la cercetarea acelei curți, conform

art. 129 alin. (1) C. proc. pen., pentru a descoperi eventuale urme ale

infracțiunii sau mijloace materiale de probă (aspect ce reprezintă o deficiență

majoră a urmăririi penale, care nu mai poate fi suplinită de către instanța de

judecată, având în vedere timpul îndelungat care s-a scurs de la data faptei

și, mai ales, lipsa oricăror măsuri de conservare a acelui loc).

În declarația scrisă

de procuror, martora M.N. a precizat, în completarea afirmațiilor din

declarația olografă inițială, că, la momentul când a întâlnit-o, victima ar fi

avut „fața desfigurată”. Această susținere a martorei este contrazisă însă, în

mod evident, chiar de fotografiile judiciare realizate cu ocazia cercetării la

fața locului (în realitate locul descoperirii cadavrului, iar nu locul pretins

al săvârșirii faptei), în care se poate lesne observa că victima nu prezenta

nicio leziune vizibilă la nivelul feței, astfel că, nici prin prisma susținerii

analizate, nu se poate stabili că agresiunea fizică asupra acesteia se

produsese deja la momentul întâlnirii sale cu martora.

În sfârșit, Curtea a

reținut că, potrivit concluziilor raportului de nouă expertiză medico-legală

din 28 ianuarie 2010, în cauză, cercetarea la fața locului și autopsia nu

relevă elemente care să permită stabilirea cu exactitate a orei agresiunii și,

implicit, a orei decesului, precum graficul temperaturii interne a cadavrului,

stadiul, cronologia și evoluția topografică a lividităților și rigidității

cadaverice (aspect pe care Curtea l-a apreciat ca reprezentând o altă

deficiență majoră a urmăririi penale), situație în care s-a apreciat ca fiind

doar „posibilă” producerea leziunilor constatate pe corpul victimei, în

dimineața zilei de 07 aprilie 2008, în jurul orei 11:30 și a decesului, în

decursul aceleiași zile, cu puțin anterior orei 17:00.

Pentru toate motive

anterior expuse, Curtea a constatat, pe baza probatoriului analizat, că nu se

poate stabili cu certitudine dacă, la ora 11:40 (când a fost văzută pentru

prima dată pe canapeaua de la poarta locuinței martorului D.I.), la două străzi

distanță de locuința inculpatului, asupra victimei se exercitaseră deja actele

de agresiune care au condus în final la decesul său, astfel că vinovăția

inculpatului nu poate fi reținută, în afara oricărui dubiu, nici din această

perspectivă.

În acest context,

Curtea a remarcat și faptul că locuința martorului D.I. nu a fost niciodată

cercetată de către procuror, după cum acesta nu a fost preocupat vreodată să

stabilească, prin probe, ce s-a întâmplat în decursul celor aproximativ 5 ore,

cât victima s-a aflat pe canapeaua de la poarta acelei locuințe, până când s-a

produs decesul ei (aceste împrejurări constituind, la rândul lor, deficiențe

majore ale urmăririi penale).

III. Cu privire la

mecanismul de producere a leziunilor traumatice constatate pe corpul victimei

și obiectul cu care acestea au fost cauzate, din probatoriul cauzei rezultă

următoarele aspecte:

Potrivit concluziilor

raportului de nouă expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2010, moartea

victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute,

consecutivă unui traumatism toracic forte, cu contuzii pulmonare și multiple

hematoame profunde ale peretelui toracic, între aceste leziuni traumatice și

deces existând o legătură de cauzalitate directă, însă condiționată de

patologia preexistentă, de natură viscerală (steatoză hepatică, scleroemfizem

pulmonar, sclerolipomatoză miocardică, nefroangioscleroză), dar și

toxico-etilică (alcoolemie de 1,55g ‰ la data decesului).

De asemenea, s-a

apreciat că celelalte leziuni traumatice, constatate la nivelul membrelor

inferioare și superioare ale victimei (echimoze pe suprafețe întinse, hematoame

și plăgi contuz-înțepate), au putut avea un rol favorizant în producerea

decesului, având în vedere morfologia și multitudinea acestora.

Conform concluziilor

aceluiași raport, mecanismul de producere a leziunilor traumatice a fost

următorul: lovire cu corp dur prelungit (hematoamele toracale posterioare -

dreapta de 35/25cm și stânga de 25/22cm) și respectiv cu corp dur înțepător

(plăgile contuz-înțepate de pe gamba dreaptă); loviri repetate cu mijloace de

atac și apărare proprii umane (pumni și picioare), exceptând leziunile

traumatice specifice căderii (echimozele și excoriațiile proeminente de pe

cotul și brațul drept, scapular dreapta, genunchi și gamba stângă anterior).

Deși, în raportul de

nouă expertiză medico-legală analizat, se menționează că primele loviri au fost

produse „cel mai probabil” de componente ale corpului delict incriminat -

săpăliga (coada și partea metalică), Curtea a constatat că această apreciere

(lipsită oricum de certitudine) nu este susținută de alte mijloace de probă și

nici măcar de constatările consemnate în cuprinsul aceluiași raport.

În acest sens, Curtea

a reținut în prealabil că săpăliga corp delict a fost ridicată de la locuința

inculpatului (între timp vândută martorului L.N.E.), după 9 zile de la data

faptei, acesta recunoscând însă că obiectul respectiv, ce i-a fost ulterior

prezentat de către procuror, este identic cu cel din fosta lui gospodărie.

Lecturând

procesul-verbal de ridicare a acelui obiect, încheiat la data de 16 aprilie

2008 de către un lucrător al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul

I.P.J. Teleorman, Curtea a constatat că, în cuprinsul actului respectiv, nu se

face nicio referire la sigilarea și etichetarea obiectului ridicat, în vederea

prezervării sale (acest aspect constituind și el o altă deficiență majoră a

urmăririi penale, imposibil de remediat de către instanța de judecată).

În raport cu

împrejurarea menționată, Curtea a apreciat că nu se poate stabili cu

certitudine dacă obiectul ce i-a fost prezentat drept corp delict este același

cu cel ridicat din fosta locuință a inculpatului (nesigilat și neetichetat în

mod legal) și nici dacă acesta a fost supus unor măsuri de conservare adecvate,

care să împiedice alterarea sau contaminarea lui în timp (cu atât mai mult cu

cât obiectul respectiv nu a fost supus unei expertizări genetice în faza de

urmărire penală, această probă fiind dispusă abia de către instanța de apel,

după mai mult de 1 an de la data faptei).

În legătură cu primul

aspect, Curtea a observat că descrierea săpăligii în procesul-verbal analizat

nu corespunde caracteristicilor aceluiași pretins obiect, fixat prin

fotografiere, relevant fiind faptul că, în actul respectiv, se menționează că

distanța dintre coarnele metalice la vârf ale săpăligii ridicate este de 5 cm,

în timp ce, în cazul obiectului corp delict fotografiat (deși se susține de

către acuzare că este același cu acea săpăligă), distanța dintre coarne este de

numai 4 cm.

Dincolo de aceste

aspecte, Curtea a constatat că, potrivit concluziilor raportului de expertiză

medico-legală (examen ADN) din 09 iunie 2009, din 22 ianuarie 2010, analiza

genetică a trei eșantioane din urmele suspecte brun-roșcate de la nivelul cozii

de lemn a săpăligii prezentate drept corp delict nu a pus în evidență prezența

ADN-ului de natură umană, iar analiza genetică a unui singur eșantion din acele

urme a pus în evidență o cantitate extrem de redusă de ADN uman, care nu a

permis însă identificarea niciunui profil ADN, cel mai probabil din cauza

cantității extrem de reduse de material biologic sau a degradării acestuia în

condițiile expunerii prelungite la factorii din mediul ambiental.

Astfel fiind, Curtea

a concluzionat că nu există nicio probă certă, care să dovedească că lovirea

victimei s-a realizat cu săpăliga corp delict.

Mai mult, Curtea a

apreciat că acea săpăligă nici nu putea crea, în mod obiectiv, leziunile

traumatice constatate pe corpul victimei, cel puțin în ceea ce privește cele

două plăgi contuz-înțepate de pe gamba dreaptă 1 din 3 medie anterior (fixate

prin fotografiere la dosar urmărire penală).

În acest sens, Curtea

a reținut, pe baza constatărilor consemnate în chiar cuprinsul raportului de

nouă expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2010, la capitolul III, pct. 1 -

examenul extern al cadavrului, că plăgile respective au fiecare cca. 0,7 - 0,8

cm și sunt situate la o distanță de cca. 1,3 cm una față de alta, rezultând

astfel o lungime maximă, la extremități, de 2,9 cm, iar, la centru, de 2,7 cm,

aspect ce rezultă, de altfel, și din fotografia judiciară anterior menționată.

În schimb, planșa fotografică realizată cu privire la săpăliga corp delict

evidențiază că distanța dintre cele două coarne ascuțite ale acesteia este de 4

cm, după cum se consemnează, de altfel, și în raportul de nouă expertiză

medico-legală anterior menționat, la capitolul V lit. c) - constatări pe corpul

delict.

În ceea ce privește

leziunile toraco-pulmonare (singurele care au determinat în mod direct decesul

victimei), care se puteau produce numai prin lovire cu corp dur prelungit,

potrivit concluziilor anterior menționate ale raportului de nouă expertiză

medico-legală, Curtea a constatat că asocierea acestora exclusiv cu coada

săpăligii corp delict este lipsită de fundament, în condițiile în care un

asemenea obiect este unul comun, obișnuit în orice gospodărie țărănească.

În privința

celorlalte leziuni traumatice constatate pe corpul victimei, inclusiv

excoriațiile proeminente suprascapular dreapta și braț drept 1 din 3 inferior

posterior (marcate prin fotografiere la dosar urmărire penală), cea din urmă

corespunzând, ca regiune anatomică, petei de culoare brun-roșcată (probabil

sânge) ce a fost evidențiată pe bluza cu care era îmbrăcată victima (fixată

prin fotografiere la dosar urmărire penală), Curtea a constatat, pe baza

mențiunilor din același raport de nouă expertiză medico-legală, că acestea s-au

produs prin lovire de corp/plan dur (posibil cădere de la același nivel),

neavând, în consecință, nicio legătură cu săpăliga în discuție.

Drept urmare, pentru

toate motivele anterior expuse, Curtea a constatat că săpăliga ce constituie

corpul delict în prezenta cauză nu reprezintă în fapt obiectul folosit la

lovirea victimei, astfel că, acceptând chiar că îi aparține inculpatului, ea nu

poate fi reținută ca un mijloc material de probă care să dovedească vinovăția

acestuia.

În acest context,

Curtea, analizând și declarațiile martorului T.I., potrivit căruia, în

după-amiaza aceleiași zile, în jurul orelor 15:30 - 16:00, inculpatul a venit

la locuința sa și i-a solicitat să-i repare coada unui ciocan, ocazie cu care a

constatat că acesta era supărat și agitat (în sensul că a solicitat efectuarea

rapidă a lucrării, întrucât se grăbea să-și priponească niște capre), a

constatat, pe de o parte, că obiectul respectiv nu a fost niciodată căutat și

ridicat de către organele de urmărire penală, nefiind vreodată suspectat de

acestea a fi cel folosit la săvârșirea faptei, iar, pe de altă parte, că nu se

poate face o legătură între acel obiect și fapta dedusă judecății, în lipsa

oricăror alte probe (care să permită, spre exemplu, stabilirea caracteristicilor

sale fizice, în concret a dimensiunilor, pentru a fi raportate la

particularitățile leziunilor traumatice constatate pe corpul victimei).

IV. Cu privire la

mobilul faptei, din probatoriul cauzei rezultă următoarele aspecte:

Nici în faza de

urmărire penală, nici în cursul judecății în primă instanță și în apel, nu s-a

putut stabili, pe baza declarațiilor martorilor audiați, vreun motiv pertinent,

care să susțină, din această perspectivă, acuzația că inculpatul ar fi autorul

faptei.

Astfel, în

rechizitoriu, fără a se face referire la vreun mijloc de probă, se menționează,

sub acest aspect, că inculpatul a săvârșit fapta „fiind indignat că victima se

afla sub influența băuturilor alcoolice și a pătruns fără consimțământ în

curtea sa”, afirmație care, nefiind dovedită, reprezintă în fapt o simplă

speculație.

La rândul său, prima

instanță, preluând aceeași teză, de asemenea în lipsa indicării vreunui mijloc

de probă care să o confirme, însă, spre deosebire de procuror, doar ca

posibilitate, menționează că inculpatul a comis fapta fiind „intrigat probabil

că victima se afla sub influența băuturilor alcoolice”.

Un astfel de mobil al

faptei nu doar că nu este dovedit, dar nici măcar nu este credibil, fiind chiar

neserios, în condițiile în care inculpatul și victima erau consăteni,

cunoscându-și prin urmare reciproc obiceiurile și defectele.

În plus, analiza

tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză nu relevă nicio dovadă în

sensul că, între inculpat și victimă, ar fi existat o stare conflictuală, aptă

să genereze la un moment dat un comportament violent din partea celui dintâi.

Astfel, fiind audiați

sub acest aspect de către Curte, martorii S.I., C.M., T.I., L.M. și L.R. au

precizat că nu cunosc ca victima să se fi aflat în relații de dușmănie cu

inculpatul și nici măcar dacă obișnuia să-l viziteze pe acesta.

Mai mult, nici măcar

principalul martor al acuzării (N.S.) nu a declarat vreodată că, între inculpat

și victimă, ar fi existat relații de animozitate, ci, dimpotrivă, de prietenie

și încredere, de vreme ce, potrivit declarației sale, victima mergea frecvent

la locuința inculpatului, pentru a-i face frecție.

V. Cu privire la

declarațiile și comportamentul inculpatului (anterior și ulterior faptei), din

probatoriul cauzei rezultă următoarele aspecte:

Inculpatul a negat în

permanență, în toate declarațiile date pe parcursul procesului penal,

săvârșirea faptei de care este acuzat, afirmând chiar că, în ziua de 07 aprilie

2008, victima nu a intrat în curtea locuinței lui și nu s-a aflat niciun moment

acolo, această afirmație nefiind contrazisă de restul probatoriului administrat

în cauză (astfel cum a fost analizat mai sus).

Afirmațiile

martorilor N.S. și M.A., în sensul manifestării de către inculpat, anterior, a

unui comportament violent, sunt lipsite de orice relevanță, în ceea ce privește

stabilirea vinovăției sale pentru fapta ce face obiectul judecății, neavând

nicio legătură cu aceasta sau cu victima. În plus, evenimentele relatate de

martori datează din urmă cu mai mulți ani și sunt expuse subiectiv, dintr-o

perspectivă personală, fiind cel puțin îndoielnice, în condițiile în care

realitatea lor nu a fost niciodată confirmată (spre exemplu, prin pronunțarea

unei hotărâri judecătorești).

Împrejurarea că, la

numai trei zile de la data faptei, inculpatul și-a pus în vânzare locuința din

satul respectiv (între timp cumpărată de martorul L.N.E.) nu constituie nici ea

o probă de vinovăție, putând reprezenta, cel mult, un simplu indiciu, care nu

este însă suficient de temeinic, întrucât, pe de o parte, inculpatul locuia

acolo fără forme legale (locuința din sat îi servea drept reședință de țară),

el având un domiciliu stabil în municipiul Roșiorii de Vede, iar, pe de altă

parte, acesta și-a manifestat în localitate intenția de vânzare a imobilului, cu

2 - 3 luni înainte, după cum a declarat martorul C.M. În același timp, potrivit

declarațiilor martorului L.N.E., la un moment dat, familia inculpatului chiar

s-a răzgândit în legătură cu vânzarea casei, temându-se ca această operațiune

să nu fie interpretată tocmai ca o dovadă a vinovăției sale, context în care

inculpatul a și afirmat față de martor că „o să intre la pușcărie nevinovat”.

De asemenea, conform declarațiilor aceluiași martor, în perioada 13 - 15

aprilie 2008, prin urmare înainte de ridicarea săpăligii din acea locuință

(care s-a realizat de către organele de poliție în data de 16 aprilie 2008),

inculpatul și-a încărcat și transportat de acolo toate bunurile, inclusiv cele

de uz gospodăresc (lopeți, lemne, ciocane, fiare, etc.). Astfel fiind, dacă

inculpatul s-ar fi considerat într-adevăr vinovat, iar săpăliga ar fi

constituit corpul delict, nu se poate explica în mod rațional de ce tocmai

acest obiect a fost lăsat în locuința respectivă, când, în mod firesc, el ar fi

trebuit să fie primul bun pe care inculpatul să-l înlăture din acel loc.

În rechizitoriu, se

mai invocă drept probă a vinovăției inculpatului declarația martorului M.I.,

menținută și în cursul cercetării judecătorești, potrivit căruia, în cursul

unei discuții pe care a purtat-o cu martorul V.F., acesta din urmă i-a relatat

că soția inculpatului, referindu-se la fapta comisă asupra victimei, i-a spus,

cu privire la soțul său, că „ne-am dus dracu, a făcut-o, a făcut-o”, afirmând

în continuare că acesta a lovit-o pe victimă „cu ciocanu și cu furca”.

Cu privire la aceste

susțineri ale martorului M.I., Curtea a constatat că ele nu doar că nu

constituie o probă directă, dar nici măcar nu se întemeiază pe o discuție

personală a martorului respectiv, ci redau conținutul - pretins reprodus acestuia

- al discuției dintre alte persoane (martorul V.F. și soția inculpatului, C.M.,

audiată și ea ca martor), care au negat însă orice discuție în acest sens.

Astfel fiind, declarația acestui martor, contestată de ceilalți doi martori și

nesusținută de alte dovezi care să confirme realitatea afirmațiilor sale despre

o discuție la care el nu a participat, nu poate căpăta valoare probatorie,

nefiind de natură să servească, în mod obiectiv, la aflarea adevărului, conform

art. 78 C. proc. pen. În același sens, Curtea a reținut și împrejurarea că

pretinsele obiecte folosite la săvârșirea faptei, potrivit declarațiilor

martorului respectiv (ciocanul și furca), nu au fost indicate, nici măcar în

rechizitoriu, drept corpuri delicte (în accepți