ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 31 mai 2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 18.04.2016, întocmit de pârâtă cu privire la proiectul x/16.07.2010 - "Dezvoltare și modernizare exploatație pomicolă", până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare a actului administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 398 din 26 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Totodată, prima instanță a dispus restituirea cauțiunii achitată cu recipisa de consemnare nr. x seria x nr. x, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva Sentinței civile nr. 398 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a susținut că sentința atacată nu respectă cerințele art. 6, art. 7, art. 8, art. 13, art. 14, art. 22 și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și ale art. 21 din Constituție, întrucât instanța de fond nu a analizat și nu a motivat hotărârea prin raportare la motivele invocate în cererea de chemare în judecată.

Pe fondul recursului, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea instanței de fond a absolutizat prezumția legalității de care se bucură actul administrativ, reținând, în mod greșit, drept indiciu de legalitate a actului administrativ, prevederile din Ghidul solicitantului, din fișa măsurii 112 sau din anumite declarații. În realitate, a susținut recurenta-reclamantă, emitentul actului contestat nu a încadrat pretinsele nereguli în nicio dispoziție contractuală sau legală incidentă, fiind încălcat principiul legalității.

Totodată, recurenta-reclamantă a apreciat că hotărârea fondului nu a motivat cu privire la argumentul din cuprinsul cererii de chemare în judecată, privitor la încălcarea principiului proporționalității, prevăzut de art. 5 din Tratatul Uniunii Europene și de Protocolul nr. 2 la Tratatul de la Lisabona.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea de fond pentru motivarea abstractă și teoretică, apreciind că prima instanță nu s-a raportat la motivele invocate în cererea de suspendare a actului administrativ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 decembrie 2016, intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 18 aprilie 2016, întocmit de pârâtă cu privire la proiectul x/16.07.2010 - "Dezvoltare și modernizare exploatație pomicolă", în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă numai până la data pronunțării instanței de fond asupra acțiunii în anulare a acestui act.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul instanței de recurs de către intimata-pârâtă, Înalta Curte reține că, prin Sentința civilă nr. 164 din 13 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de față.

În condițiile respingerii acțiunii în anulare a actului administrativ, interesul reclamantei în susținerea recursului declarat împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ nu îndeplinește cerința de a fi actual, în sensul art. 33 din C. proc. civ., fiind depășit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare putea, conform legii, să își producă efectele. Astfel cum s-a arătat anterior, suspendarea executării actului administrativ, solicitată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond, iar singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungește de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de față, dată fiind soluția de respingere a acțiunii în anulare.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 398 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL