ÎCCJ, decizie (scj.ro #82687)

Revendicare și anularea contractelor prin care statul a vândut chiriașilor apartamentele în baza Legii nr.112/1995 Acțiunea nu este fondată dacă contractele s-au încheiat în condițiile Legii nr.112/1995, după ce proprietarii, deposedați de stat, au optat pentru măsuri reparatorii prin echivalent și înainte de revendicarea apartamentelor pe calea dreptului comun . Secția civilă, decizia nr.3787 din 3 octombrie 2003 La data de 12 iunie 1998, au chemat în judecată pe M.C.V. și M.M. pentru revendicarea unor apartamente situate în București. Totodată, au cerut evacuarea pârâtei M.C.V. din apartamentul nr.1 și a pârâtei M.M. din apartamentul nr.4.

Pârâtele au chemat în garanție pe Consiliul General al Municipiului București și D.G.A.F.I.București pentru restituirea prețului și atribuirea unor alte locuințe, în caz de pierderea prin evicțiune a proprietății dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare nr.217 din 18 decembrie 1996 (de către pârâta M.C.V.) și nr.534 din 5 martie 1997 (de către pârâta M.M.). Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr.236 din 9 martie 2001, a respins ca nefondată acțiunea. Curtea de Apel București, secția IV-a civilă, prin decizia nr.542 din 13 noiembrie 2001, a respins, ca nefondat apelul reclamanților. Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7-10 Cod procedură civilă în dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis” (anularea dreptului celui care transferă, anulează și dreptul primitorului) afectează juridic pe subdobânditor.

Or, în speță, titlul vânzătorului (chemat în garanție în proces) a fost desființat, ceea ce atrage, necondiționat, și anularea actelor subsecvente, încheiate de pârâte cu nesocotirea drepturilor Legii nr.112/1995. În consecință, au cerut admiterea acțiunii. Recursul este nefondat. Pârâtele au opus reclamanților dreptul de proprietate pe care l-au dobândit, cu titlu oneros, prin contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor revendicate, acte juridice încheiate în baza Legii nr.112/1995. Reclamanții au invocat nulitatea absolută a acestor contracte, dedusă din aplicarea lui „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”, ca urmare a desființării titlului vânzătorului și nerespectării dispozițiilor Legii nr.112/1995.

Numai că nulitatea vânzării lucrului altuia acționează, exclusiv, dacă actul de înstrăinare are o cauză ilicită ori a fost încheiat în frauda adevăratului proprietar, cu complicitatea și, în orice caz, pe riscul cumpărătorului („fraus omnia corrumpit”). În speță, existența cauzei ilicite ori a fraudei n-au fost probate. Dimpotrivă, apare dovedit că pârâtele n-au fost citate în procesul de desființare a titlului vânzătorului și nici notificate. Nu mai puțin, actele de înstrăinare au fost încheiate, în condițiile Legii nr.112/1995, după momentul opțiunii reclamanților pentru măsuri reparatorii prin echivalent și înainte de revendicarea apartamentelor, pe calea dreptului comun.

Drept urmare, actele juridice invocate în apărare, fiind perfect valide, consolidează transferul dreptului de proprietate în favoarea pârâtelor și elimină, pentru considerente de protecție și securitate juridică, în interesul ordinii publice, acțiunea lui „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”, invocată de reclamanți. Așa fiind, se impune respingerea recursului, ca nefondat.