ÎCCJ, decizie (scj.ro #82687)

Revendicare și anularea contractelor prin care

statul a vândut chiriașilor apartamentele în baza Legii nr.112/1995

Acțiunea nu este fondată dacă

contractele s-au încheiat în condițiile Legii nr.112/1995, după ce

proprietarii, deposedați de stat, au optat pentru măsuri reparatorii prin echivalent

și înainte de revendicarea apartamentelor pe calea dreptului comun

.

Secția civilă, decizia nr.3787 din 3

octombrie 2003

La data de 12 iunie 1998, au chemat în judecată pe M.C.V. și

M.M. pentru revendicarea unor apartamente situate în București.  Totodată,

au cerut evacuarea pârâtei M.C.V. din apartamentul nr.1 și a pârâtei M.M. din

apartamentul nr.4.

Pârâtele au chemat în garanție pe Consiliul General al

Municipiului București și D.G.A.F.I.București pentru restituirea prețului și

atribuirea unor alte locuințe, în caz de pierderea prin evicțiune a

proprietății dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare nr.217 din 18

decembrie 1996 (de către pârâta M.C.V.) și nr.534 din 5 martie 1997 (de către

pârâta M.M.).

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr.236

din      9 martie 2001, a respins ca nefondată

acțiunea.

Curtea de Apel București, secția  IV-a civilă, prin decizia

nr.542 din 13 noiembrie 2001, a respins, ca nefondat apelul reclamanților.

Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, bazat

pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7-10 Cod procedură civilă în

dezvoltarea cărora au arătat, în esență, că „resoluto iure dantis resolvitur

ius accipientis” (anularea dreptului celui care transferă, anulează și dreptul

primitorului) afectează juridic pe subdobânditor. Or, în speță, titlul

vânzătorului (chemat în garanție în proces) a fost desființat, ceea ce atrage,

necondiționat, și anularea actelor subsecvente, încheiate de pârâte cu

nesocotirea drepturilor Legii nr.112/1995. În consecință, au cerut admiterea

acțiunii.

Recursul este nefondat.

Pârâtele au opus reclamanților dreptul de proprietate pe care l-au

dobândit, cu titlu oneros, prin contractele de vânzare-cumpărare a

apartamentelor revendicate, acte juridice încheiate în baza Legii nr.112/1995.

Reclamanții au invocat nulitatea absolută a acestor contracte,

dedusă din aplicarea lui „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”, ca

urmare a desființării titlului vânzătorului și nerespectării dispozițiilor

Legii nr.112/1995.

Numai că nulitatea vânzării lucrului altuia acționează,

exclusiv, dacă actul de înstrăinare are o cauză ilicită ori a fost încheiat în

frauda adevăratului proprietar, cu complicitatea și, în orice caz, pe riscul

cumpărătorului („fraus omnia corrumpit”).

În speță, existența cauzei ilicite ori a fraudei n-au fost

probate. Dimpotrivă, apare dovedit că pârâtele n-au fost citate în procesul de

desființare a titlului vânzătorului și nici notificate. Nu mai puțin, actele de

înstrăinare au fost încheiate, în condițiile Legii nr.112/1995, după momentul

opțiunii reclamanților pentru măsuri reparatorii prin echivalent   și

înainte de revendicarea apartamentelor, pe calea dreptului comun. Drept urmare,

actele juridice invocate în apărare, fiind perfect valide, consolidează

transferul dreptului de proprietate în favoarea pârâtelor și elimină, pentru

considerente de protecție și securitate juridică, în interesul ordinii publice,

acțiunea lui „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”, invocată de

reclamanți.

Așa fiind, se impune respingerea recursului, ca nefondat.