ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 867/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 6 Nord-Vest SATU MARE solicitând obligarea acestora la plata sumei de 94.618,83 RON reprezentând diferențele de curs valutar aferente tranșei nr. 3 din contractul de finanțare încheiat de cu pârâta APDRP cu nr. x din 28 decembrie 2010, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 111/CA-P.I. din 22 mai 2014, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pe pârâta la plata sumei de 94.618,83 RON reprezentând diferența de curs valutar aferentă tranșei a III-a din Contractul de finanțare încheiat între reclamantă și pârâtă sub nr. x din 28 decembrie 2010 având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile pentru proiectul "Modernizarea fermei de păsări din Oradea și înființare fermă găini ouătoare și centru sortare, ambalare, procesare ouă consum, în comuna Girișu de Criș, județul Bihor".

Totodată, Curtea a obligat pe pârâtă la plata sumei de 1800 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 111/CA-P.I. din 22 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. 2010 ( C. proc. civ.), pârâta recurentă a arătat următoarele:

- în mod nelegal instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii în condițiile în care reclamanta nu a cerut anularea actelor administrative de refuz de acordare a diferențelor de curs valutar ci a solicitat direct acordarea acestor diferențe; or, potrivit recurentei, acordarea diferențelor de curs valutar nu era posibilă decât ca urmare a constatării nelegalității actelor administrative de refuz;

- de asemenea, tot nelegal a procedat prima instanță și atunci când a respins excepția prematurității acțiunii deoarece reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile sesizării instanței;

- pe fondul pricinii, recurenta arată că diferențele de curs valutar solicitate de reclamantă se referă la ultima tranșă de plată (tranșa 3); dosarul cererii de plată pentru această tranșă a fost depus la data de 13 martie 2013, plata fiind efectuată la data de 18 iulie 2013 iar proiectul fiind considerat finalizat prin semnarea și ștampilarea formularului AP 13.1, nr. x din 19 iulie 2013; în consecință, după finalizarea proiectului nu mai pot fi aduse modificări de natură financiară contractului.

1.4 Întâmpinarea

Reclamanta intimată S.C. A. S.R.L. s-a apărat arătând următoarele:

- acțiunea este admisibilă deoarece este îndreptată împotriva refuzului nejustificat de acordare a diferențelor de curs valutar, temeiul acesteia fiind dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004;

- procedura prealabilă sesizării instanței a fost îndeplinită prin formularea a trei cereri succesive de acordare a diferențelor de curs valutar, respectiv la 27 mai 2013, 13 iunie 2013 și 19 iulie 2013, răspunsul autorității fiind acela al că cererile nu pot fi soluționate pentru că nu au fost finalizate procedurile administrative privind acordarea actualizărilor;

- pe fond, susține că recursul este neîntemeiat în condițiile în care are dreptul la actualizările solicitate în temeiul art. 13 lit. f

1

) din O.U.G. nr. 74/2009, așa cum a fost modificată de O.U.G. nr. 37/2013; susține că nu îi este imputabil că procedurile de acordare a actualizărilor nu erau finalizate la data formulării celor trei cereri amintite; în plus, arată că a mai formulat o nouă cerere în cursul judecății (6 martie 2014) la care a atașat toată documentația pretinsă de pârâta recurentă.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 mai 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2015 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.2 Soluția Înaltei Curți

Cu privire la respingerea excepțiilor inadmisibilității și prematurității acțiunii, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală.

Astfel, acțiunea cu care a fost sesizată Curtea de Apel Oradea a fost îndreptată împotriva refuzului de plată a diferențelor de curs valutar (94.618,83 RON) aferente ultimei tranșe din contractul de finanțare încheiat între părți. Așa fiind, nu este necesară formularea unui capăt de cerere distinct de "anulare a refuzului", așa cum greșit susține recurenta AFIR prin intermediul excepției inadmisibilității acțiunii, deoarece refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim este asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actului administrativ.

De asemenea, în astfel de acțiuni, procedura plângerii prealabile nu este obligatorie potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, astfel încât și excepția prematurității este neîntemeiată.

În schimb, recursul este întemeiat în ce privește fondul acțiunii.

Astfel, din actele dosarului rezultă că intimata S.C. A. S.R.L. a adresat recurentei AFIR (fostă APDRP) mai multe cereri, după cum urmează:

- la data de 7 martie 2013 a solicitat plata sumei de 226.748,55 RON, reprezentând tranșa a treia din contractul de finanțare nr. x din 28 decembrie 2010;

- la data de 27 mai 2013 a solicitat "un răspuns cu privire la posibilitatea de rambursare a diferențelor de curs valutar" aferente tuturor plăților efectuate în temeiul contractului de finanțare; cererea a fost determinată de intrarea în vigoare la data de 8 mai 2013 a O.U.G. nr. 37/2013 prin care, printre altele, a fost completat art. 13 din O.U.G. nr. 74/2009; cererea de plată din 7 martie 2013 a fost aprobată la data de 19 iulie 2013 iar plata a fost efectuată la data de 24 iulie 2013 fără ca diferențele de curs valutar să fie acordate;

- la data de 13 iunie 2013 a solicitat în temeiul art. 13 lit. f

1

) din O.U.G. nr. 74/2009 rambursarea sumei de 374.744 RON reprezentând diferență de curs valutar pentru plata unor echipamente; prin adresa din 16 iulie 2013 recurenta a răspuns că procedurile de lucru pentru punerea în aplicare a cererilor de rambursare a diferențelor de curs valutar sunt în curs de elaborare;

- la data de 19 iulie 2013 intimata a completat cererea din 13 iunie 2013 cu o nouă cerere de rambursare, de data aceasta a sumei de 94.618,83 euro, reprezentând diferență de curs valutar pentru tranșa trei; recurenta nu a răspuns explicit acestei cereri în schimb, după cum s-a arătat mai sus, la data de 24 iulie 2013 a plătit tranșa trei fără să acorde diferențele de curs valutar solicitate.

- intimata a formulat o nouă cerere de rambursare la 9 septembrie 2013 la care recurenta a răspuns prin adresa nr. x din 9 octombrie 2013 în sensul că nu mai pot fi aduse modificări de natură financiară contractului de finanțare deoarece prevederile art. 13 lit. f

1

) din O.U.G. nr. 74/2009 nu se aplică intimatei, în principal pentru că până la data finalizării proiectului nu a fost depusă documentația necesară pentru modificarea contractului de finanțare (notă explicativă, ultimul buget aprobat de APDRP și centralizatorul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în euro).

Intimata a sesizat instanța de fond la data de 22 noiembrie 2013 și a comunicat recurentei documentația menționată în adresa nr. x din 9 octombrie 2013 la data de 6 martie 2014 (data poștei), însoțită de o nouă cerere de rambursare .

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că data refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii de rambursare este data de 9 octombrie 2013 (data emiterii de către recurentă a adresei nr. x) iar data la care s-a depus documentația menționată în adresă este 6 martie 2014.

Momentul de referință este data refuzului iar documentația de referință este cea existentă în acel moment deoarece obiectul judecății este limitat de art. 8 din Legea nr. 554/2004 la verificarea legalității refuzului.

Or, raportat la acest moment refuzul recurentei era justificat deoarece, dincolo de orice alte considerente, acordarea rambursării nu se putea face în lipsa dovezilor cheltuielilor în euro (cel puțin a centralizatorului contractelor de vânzare-cumpărare), precum și a datei efectuării acestora, pentru a putea permite recurentei verificarea diferențelor de curs valutar.

Altfel spus, simpla depunere a cererii de rambursare este insuficientă în lipsa dovezilor care să ateste că societatea petentă este supusă ipotezei normei prevăzute de art. 13 lit. f

1

) din O.U.G. nr. 74/2009. Această chestiune nu ține de existența "procedurilor de acordare a rambursării" la care face referire intimata ci de dovedirea existenței dreptului pretins a fi recunoscut de autoritate.

În plus, chiar dacă intimata ar fi titulara dreptului de rambursare, sentința tot nelegală ar fi deoarece nicio probă a dosarului nu atestă întinderea dreptului. Intimata reclamantă a pretins în fața primei instanțe suma de 94.618,83 RON fără să administreze nicio probă în acest sens, în condițiile în care existența dreptului constituia un aspect litigios al judecății.

Așa fiind, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recursul urmează să fie admis cu consecința casării sentinței și respingerii acțiunii formulate reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 111 din 22 mai 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Oradea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2016.

Procesat de GGC - MM