ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 270/2016

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, petenta SC A. SRL, a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier anularea procesului-verbal de contravenție din data de 08.07.2014, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 6.193 din 10 septembrie 2015, Judecătoria Brăila a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimat și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că presupusa contravenție a fost săvârșită în localitatea Buzău, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buzău.

Presupusa contravenție a constat în nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu două ore sau mai mult, fiind vorba, așadar, despre o contravenție continuă, reglementată sub aspectul prescrierii sancțiunii, prin dispozițiile art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, întrucât încălcarea obligației legale durează în timp.

Potrivit textului de lege, data de la care începe să curgă termenul de prescripție este cea a constatării faptei. Ca atare, data la care se consideră săvârșită o contravenție continuă, în funcție de care se poate determina și locul săvârșirii, ca element raportat la care se apreciază asupra competenței, este cea a constatării ei prin consemnarea în procesul-verbal.

2.2. Prin Sentința civilă nr. 12.604 din 26 noiembrie 2015, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de către petentă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Buzău a apreciat că premisa de la care pornește Judecătoria Brăila este greșită, deoarece art. 13 alin. (2), astfel cum a fost modificat, prevede că în cazul contravențiilor continue, termenul de 6 luni curge de la data încetării săvârșirii faptei. Această modificare este în acord cu teoria potrivit căreia contravențiile continue cunosc două momente cheie în desfășurarea lor în timp, respectiv cel al săvârșirii (consumării), marcat de începutul activității contravenționale și cel al epuizării (încetării săvârșirii), marcat fie de intrarea în legalitate, fie de sancționarea contravențională.

Pe de altă parte, prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. (2) teza a doua din O.G. nr. 2/2001 care definesc contravenția continuă drept o încălcare a obligației legale care durează în timp, și la valoarea socială ocrotită de către dispozițiile Regulamentului (CE) 561/2006 care instituie perioada minimă de odihnă zilnică și care constă, așa cum se precizează în preambulul actului normativ menționat, în asigurarea siguranței transportului rutier, presupusa faptă contravențională reținută în sarcina petentei nu este o contravenție continuă. Astfel, pentru a fi lezat obiectul juridic protejat (siguranța transportului rutier) și a se produce urmarea imediată (starea de pericol atât pentru conducătorul auto, cât și pentru ceilalți participanți la trafic) nu este necesar ca încălcarea obligației legale să dureze în timp, fiind suficient un singur act material de natură să întrerupă perioada minimă de odihnă zilnică. În niciun caz o presupusă încălcare a obligației legale de a respecta perioada minimă de odihnă zilnică (în speță aferentă datei de 23.06.2014) nu se prelungește în timp până la momentul constatării ei prin consemnarea în procesul-verbal de contravenție (respectiv 08.07.2014).

Față de argumentele anterior expuse, analizând înscrisurile de la dosar, instanța a reținut că în data de 23.06.2014, autovehiculul cu numărul de înmatriculare x condus de numitul B., angajat al petentei, se afla în municipiul Brăila, iar nu în municipiul Buzău.

II. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, în soluționarea conflictului negativ de competență, reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 din C. proc. civ.

Obiectul litigiului îl constituie plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție din 08.07.2014, emis de Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - Inspectoratul Teritorial nr. 7.

Rezultă din cuprinsul acestui proces-verbal că fapta de depășire a perioadei maxime de conducere zilnic a fost constatată în localitatea Buzău, județul Buzău, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Buzău. Această faptă contravențională reținută în sarcina reclamantei este continuă, în sensul art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

Or, în contextul în care fapta a avut caracter continuu de la momentul depășirii perioadei maxime de conducere neîntreruptă, este evident că a fost săvârșită și în momentul controlului în trafic.

Astfel, locul săvârșirii contravenției coincide cu locul unde aceasta a fost constatată.

Conform art. 32 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, "plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția".

În concluzie, față de cele reținute anterior și dispozițiile citate care stabilesc expres competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC A. S.A în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2016.

Procesat de ED