ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2684/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea dedusă judecății

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24 noiembrie 2016, reclamanta A. a solicitat că prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună:

• obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea deciziei de compensare în echivalent, în Dosarul nr. x/2007 înregistrat la ANRP, conform art. 21 alin. (10) al Legii nr. 165/2013, raportat la disp art. 21 alin. (6) al Legii nr. 165/2013, în cuantum de 558.900 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii în echivalent a proprietății preluată în mod abuziv de Statul Român, respectiv casă (demolată) și teren în suprafață totală de 458 mp, situat în Oradea, conform Dispoziției nr. 534 din 12 februarie 2007 emisă de Primăria municipiului Oradea;

• actualizarea valorii despăgubirii cu indicele de inflație de la data emiterii dispoziției menționate, respectiv 12 februarie 2007 și până la data efectuări plății;

• obligarea pârâtei la plata unei penalități de 0,2% aplicată la valoarea despăgubirii, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 24 octombrie 2016 (data emiterii actului ANRP nr. 74836 din 24 octombrie 2016) până la data emiterii deciziei de compensare.

Hotărârea Curții de Apel Oradea

Prin Sentința civilă nr. 99/CA/2017-P.I. din 14 iulie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea prezentei cauze, invocată din oficiu și, în consecință a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta A. prin mandatar B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, precum și a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a celor transmise Secretariatului Comisiei Naționale, se face în anumite termene și în funcție de diferite criterii, expres prevăzute de dispozițiile legale respective.

Art. 35 din același act normativ, prevede:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. [...]"

Așadar, reține instanța, în raport cu obiectul acțiunii, cererea de chemare în judecată se circumscrie prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, iar instanța competentă să soluționeze cauza în fond este secția civilă a tribunalului, potrivit dispozițiilor alin. (1) al aceluiași articol.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii Curții de Apel Oradea

Împotriva sentinței civile nr. 99 din 14 iulie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs reclamanta A.

Apărările intimaților

Legal citată, intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii de atac ca inadmisibilă, argumentând că, în raport de prevederile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. care prevede că "dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent".

Soluția Înaltei Curți

Analizând, cu prioritatea potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și în raport de dispozițiile procedurale incidente speței, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ."hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta", iar art. 483 alin. (1) arată că sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile prevăzute de lege."

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că obiectul recursului îl pot face doar hotărârile primei instanțe, când sunt date fără drept de apel, sau hotărârile instanței de apel, fiind delimitată, astfel, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul căii de atac a recursului.

Or, în speță, recurenta A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, fiind definitivă.

Văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.:"Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent".

Așadar, în raport de dispozițiile mai-sus enunțate, hotărârea pronunțată de curtea de apel nu este supusă niciunei căi de atac, prin urmare prezenta cale de atac exercitată de recurentă se observă a fi inadmisibilă.

Mai mult, prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, stipulează de asemenea că hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, decizie care nu face parte din categoria celor supuse recursului.

Nu în ultimul rând, se reține că hotărârea atacată nu conține dispoziții privind respingerea cererii recurentei de sesizare a Curții Constituționale, aspect care ar fi făcut admisibil un recurs formulat în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca inadmisibil, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității invocată de intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Hotărârii nr. 99 din 14 iulie 2017 de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM