Decizia nr. 3269/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuenta arată că soluția instanței, prin care recursul acesteia a fost respins ca fiind nefondat, este rezultatul unei aprecieri eronate a situației de drept. În acest sens, revizuenta arată că instanța a apreciat în mod greșit că aceasta nu are calitatea de persoană vătămată în conformitate cu prevederile art. 8 al Legii nr. 554/2004, raportându-se eronat doar la prima frază din articol, respectiv la faptul că actul administrativ unilateral indicat este Dispoziția nr. 534 din 12.02.2007 a Primarului Municipiului Oradea prin care i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită și s-a propus acordarea de despăgubiri, caracterul deciziei neputând fi astfel considerat vătămător. Precizează revizuenta că situația de drept supusă controlului pe calea contenciosului administrativ, și care face obiectul prezentului dosar, este cea cuprinsă în fraza a doua a art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia "se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim." Revizuenta invocă în susținerea acestui motiv de revizuire răspunsul A.N.R.P. nr. RG/9061/L10/1502 din 07.06.2013, arătând că în raport de acest răspuns se află în situația de a fi persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege și într-un interes legitim, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) fraza a doua din Legea nr. 554/2004. Arată revizuenta că prin răspunsul la întâmpinarea formulată de A.N.R.P. a invocat excepția nulității absolute cu privire la actul administrativ unilateral, respectiv la "deciziile anterioare" emise de pârâta A.N.R.P., astfel cum reiese din răspunsul anterior menționat, însă instanța nu s-a pronunțat asupra excepției invocate. Mai arată revizuenta că tot sub aspectul nulității a solicitat instanței de recurs verificarea legalității actelor depuse de pârâta A.N.R.P., respectiv Decizia nr. 10299 din 14.11.2012 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie care nu i-a fost comunicată, încălcându-se grav principiul contradictorialității și dreptul la un proces echitabil. Subliniază că instanța nu s-a pronunțat nici asupra acestei solicitări.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., revizuenta arată că, potrivit Raportului asupra admisibilității recursului, instanța s-a pronunțat definitiv, constatând că recursul acesteia "nu este vădit nefondat", iar, prin Decizia nr. 3965 din 09 decembrie 2015, instanța s-a pronunțat definitiv, constatând că recursul revizuentei este "nefondat". În opinia revizuentei, cele două hotărâri definitive, pronunțate de aceeași instanță asupra fondului, sunt în mod evident potrivnice și, pe cale de consecință, raportat la prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., solicită anularea celei din urmă hotărâri.

Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., revizuenta invocă faptul că prin comunicarea din data de 30.10.2015 a fost citată pentru a se prezenta în data de 09.12.2015 la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea judecării recursului, însă la acest termen prezența sa sau a împuternicitului său nu a fost posibilă, dată fiind situația de incertitudine creată cu privire la abținerea formulată de d-na judecător B., implicit cu privire la procedura de judecare a recursului. Apreciază revizuenta că situația creată, ca urmare a faptului că această cerere de abținere a fost respinsă pe data de 07.12.2015 și soluția a fost afișată pe site-ul Înaltei Curți abia pe data de 09.12.2015, a împiedicat în mod evident înfățișarea la judecata recursului, independent de voința sa, ca urmare a lipsei de comunicare din partea instanței. Menționează revizuenta că nu a primit nici comunicarea sau decizia cu privire la abținerea magistratului judecător, nici în urma plângerii făcute, fapt inadmisibil, încălcându-i dreptul fundamental de a avea acces liber și neîngrădit la justiție și a dreptului la un proces echitabil înfăptuit de o instanță imparțială.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuenta invocă Hotărârea-pilot C. și alții contra României (pronunțată de CEDO în data de 12.10.2010), prin care, arată revizuenta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ca urmare a aplicării defectuoase a Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005, respectiv tergiversarea nejustificată a punerii în drepturile reale a beneficiarilor de drept ai acestor legi. Arată revizuenta că prin Legea nr. 165/2013, conform motivării pârâtei A.N.R.P., a fost reglementată o nouă procedură de soluționare a cererilor în materia restituirii proprietăților, care ar fi trebuit să elimine nedreptățile și inechitățile, accelerând procedura de restituire, în conformitate cu hotărârea-pilot, iar, în acest sens, instanța de recurs avea obligația să constate că, potrivit art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 165/2013 și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are dreptul de a emite decizii, care reprezintă acte administrative cu caracter unilateral, cu consecințe directe asupra dreptului revizuentei, în calitate de persoană îndreptățită la restituire prin despăgubire (conform Dispoziției nr. 534 din 12.02.2007 a Primarului Municipiului Oradea) și care nu pot fi supuse controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, încălcându-se în mod evident dispozițiile art. 6 § 1 din Convenție. Arată revizuenta că în mod eronat instanța de recurs a refuzat să verifice legalitatea pe calea contenciosului a actelor administrative unilaterale, respectiv a "deciziilor anterioare însușite" de părăta A.N.R.P., astfel cum recurenta a solicitat atât pe fond, cât și în recurs, cu consecința gravă de a permite în continuare încălcarea drepturilor fundamentale ale acesteia, încălcare constatată de CEDO prin hotărârea-pilot. Subliniază revizuenta că instanța de recurs, în mod eronat, a refuzat să verifice legalitatea pe calea contenciosului a celor solicitate atât pe fond, cât și în recurs, permițând pârâtei A.N.R.P. continuarea practicilor abuzive, de a emite acte administrative unilaterale, ilegale, contrare Hotărârii-pilot CEDO, ale căror consecințe sunt deosebit de grave, cu privire la speranța legitimă de a intra în posesia dreptului real al creanței, reprezentând contravaloarea despăgubirii de 558.900 RON, astfel cum reclamanta a solicitat prin cererea principală. Prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 17 iunie 2016, revizuenta invocă motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând, în esență, că după pronunțarea deciziei supuse revizuirii a descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi prezentate instanței și care au o strânsă legătură cu soluționarea pe fond a procesului, invocând în acest sens comunicarea A.N.R.P., respectiv a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, din data de 03.06.2016, cu privire la stadiul de soluționare a dosarelor în temeiul Legii nr. 10/2001, publicată pe site-ul oficial al instituției. Arată revizuenta că din înscrisul menționat rezultă faptul că dosarul său de despăgubiri nu a fost înaintat în vederea soluționării procedurii de restituire, respectiv pentru plata contravalorii despăgubirii, astfel că în mod evident pârâta a mințit cu privire la acest aspect, dând dovadă de rea credință, prin inducerea în eroare a instanței. Examinând cauza și cererea de revizuire formulată, astfel cum a fost completată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele în continuare arătate: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 558.900 ron, reprezentând contravaloarea despăgubirii în echivalent a proprietății preluate în mod abuziv de Statul Român, respectiv casă (demolată) și teren în suprafață totală de 458 mp, situate în Oradea str. Bumbacului, imobil înscris în CF. Seleuș, nr. topo. x și y, conform Dispoziției nr. 534 din 12.02.2007 emisă de Primăria Municipiului Oradea, precum și actualizarea cu indicele de inflație de la data emiterii dispoziției mai sus menționate și până la data efectuării plății. Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 65 din 07 aprilie 2014, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă. Împotriva sentinței civile nr. 65 din 07 aprilie 2014 au promovat recurs atât reclamanta A., cât și pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3965 din 09.12.2015, a respins recursurile declarate ca nefondate. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire recurenta-reclamantă A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5, 8, 9, 10 și 11 din C. proc. civ., conform cărora: "Art. 509. - Obiectul și motivele revizuirii (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; […] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; […] 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri; 9. partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa;

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă; 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții. (2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul." Dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire, prevăd în mod expres faptul că: "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază". Pe de o parte, fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea este admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, neputând fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă punerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost discutate de instanță cu ocazia rezolvării litigiului în fond. În ceea ce privește admisibilitatea cererii, este necesar a se avea în vedere următoarele aspecte: dacă prin hotărârea atacată s-a cercetat fondul cauzei și dacă criticile formulate se încadrează în motivele prevăzute limitativ de art. 509 C. proc. civ. invocate de revizuentă. Din interpretarea logico juridică a prevederilor legale anterior citate rezultă, fără putință de tăgadă, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus (la alin. (1) al art. 509 C. proc. civ.) condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment. Nu pot forma obiectul revizuirii - întrucât nu evocă fondul - hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deși a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, și nici hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a soluționat doar o excepție, cu caracter absolut, fără a se evoca fondul. Altfel spus, nu pot forma obiectul revizuirii, neevocând fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care se declină competența de soluționare a acestei căi de atac, prin care se dă o soluție urmare actelor de dispoziție procesuală pe care le pot face părțile (în caz de renunțare la judecata recursului, la judecata acțiunii sau la dreptul dedus judecății, precum și de încheiere a unei tranzacții), prin care se respinge sau se anulează recursul în temeiul unei excepții procesuale, prin care se constată perimarea recursului, prin care se anulează recursul ca neregulat introdus, ca netimbrat sau ca insuficient timbrat, prin care se constată nulitatea recursului, sau prin care se respinge recursul ca nefondat sau ca tardiv; de asemenea, nu pot fi atacate cu cerere de revizuire hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul și s-a casat cu reținere sau cu trimitere. Legiuitorul a prevăzut însă, la alin. (2) al art. 509 C. proc. civ., posibilitatea de a fi supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, dacă se invocă motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4 și pct. 7-10. Or, în cauza de față, revizuenta a invocat mai multe motive de revizuire, în legătură cu care Înalta Curte reține următoarele: 1. În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut), Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de recurs, în considerentele Deciziei nr. 3965 din 09.12.2015, că reclamanta nu are calitate de persoană vătămată, în raport de actul administrativ unilateral invocat în susținerea pretențiilor sale, respectiv Dispoziția Primarului Municipiului Oradea nr. 534 din 12 februarie 2007, deoarece prin acest act i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită și s-a propus acordarea de despăgubiri, caracterul acestuia neputând fi unul vătămător. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de recurs a apreciat în mod corect că în speță, în raport de obiectul acțiunii, devin aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, actul invocat producând efecte în domeniul dreptului civil, astfel că situația expusă nu poate fi cenzurată/analizată în condițiile Legii nr. 554/2004. Procedând astfel, instanța de control judiciar nu a depășit limitele învestirii stabilite prin cererea reclamantei, câtă vreme însăși reclamanta a solicitat soluționarea cauzei în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013. 2. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. (potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și respectiv dacă după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții) Înalta Curte reține următoarele: În sensul dispozițiilor citate, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, care trebuiesc îndeplinite cumulativ, sunt următoarele: - hotărârea a cărei revizuire se cere să fie o hotărâre pronunțată asupra fondului cauzei sau care evocă fondul cauzei; - hotărârile potrivnice să fie definitive; - a doua hotărâre să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin hotărâri definitive se înțeleg acele hotărâri prin care litigiul dedus judecății este soluționat cu caracter definitiv în ceea ce privește fondul cauzei. Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 ar însemna ca hotărârile potrivnice să soluționeze, ambele, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă, ipoteze care, însă, nu sunt identificate în prezenta cauză. Așadar, acest motiv permite revizuirea în cazul în care se ajunge la situația ca același proces să fie soluționat de două ori, pronunțându-se hotărâri contradictorii, contrarietatea trebuind să existe între dispozitivele celor două hotărâri, iar nu între considerente. În concluzie, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei (conform alin. (2) al art. 509 C. proc. civ.); - să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză; - hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite; - în al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat; - să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea puterii lucrului judecat. Or, revizuenta a invocat contrarietatea între încheierea întocmită în procedura de filtru și decizia prin care instanța de control judiciar a soluționat definitiv recursurile declarate în cauză, ambele pronunțate în același dosar. Față de cele mai sus arătate Înalta Curte apreciază că în speță nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 3. Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. (potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa), Înalta Curte reține următoarele: Cauzele de amânare a judecării unei cauze sunt strict și limitativ prevăzute de C. proc. civ., iar cu referire la motivul invocat de revizuentă, constând în imposibilitatea de prezentare a acesteia, codul prevede în mod expres, la art. 222 alin. (1), faptul că: "Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei." Potrivit art. 223 C. proc. civ.: "lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel". În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că, respingând cererea de amânare a judecării cauzei, instanța de recurs a apreciat în mod corect că reclamanta nu s-a aflat într-o situație excepțională. Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că reclamanta a fost legal citată, instanța de recurs reținând că procedura a fost legal îndeplinită, iar faptul că recurenta-reclamantă nu și-a asigurat o bună administrare a litigiilor în care este parte, nu poate fi imputat instanței de judecată. Înalta Curte apreciază că, în acest context, în mod corect instanța de control judiciar, având în vedere natura litigiului, a continuat judecata recursului. Astfel, în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ. 4. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ. (potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă), Înalta Curte reține faptul că revizuenta a invocat aceste dispoziții fără a preciza în mod concret argumentele pe care își fundamentează motivul de revizuire invocat, iar din actele dosarului nu rezultă că s-ar fi pronunțat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului vreo hotărâre prin care să se fi constatat o astfel de încălcare de drepturi datorată unei hotărâri judecătorești pronunțate cu privire la revizuenta din prezenta cauză. În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ. 5. Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților): Pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: - partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; - înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; - înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; - înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; - înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Or, Înalta Curte constată că, deși revizuenta invocă drept motiv de revizuire pct. 5 al art. 509 din C. proc. civ., aceasta nu menționează care sunt înscrisurile noi pe care își întemeiază cererea de revizuire, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile textului legal invocat. Înalta Curte apreciază că instanța de recurs a reținut în mod corect și legal în considerentele Deciziei nr. 3965 din 09.12.2015 faptul că dosarul de despăgubire al reclamantei a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fapt confirmat și de numărul de înregistrare indicat de către aceasta, respectiv nr. 34747/ C. civ. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, precum și din susținerile părților rezultă cu evidență faptul că dosarul de despăgubire al reclamantei, aferent Dispoziției nr. 534/2007 emisă de Primarul Municipiului Oradea și înregistrat sub nr. 34747/ C. civ., urmează a fi soluționat potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 103/2016, cu respectarea ordinii de soluționare prevăzută de acest act normativ. În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Or, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ. și este admisibilă numai în cazul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de acest text legal pentru fiecare dintre motivele invocate. Această cale de atac extraordinară a fost concepută de legiuitor pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile expuse la art. 509 din C. proc. civ. Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire, se observă că aceasta a fost concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs, ceea ce, de asemenea, este inadmisibil. Altfel spus, revizuenta urmărește o reevaluare a argumentelor părților din stadiul procesual al recursului, adică valorificarea unui recurs la recurs, ceea ce nu poate fi acceptat. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.