ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3478/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată la această instanță sub nr. x/2017, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Prefectul Municipiului București, Primarul Municipiului București și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anularea Sentinței civile nr. 3322/19.05.2016 pronunțată de Tribunalul București și a Deciziei civile nr. 4117/19.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/2013*, în conformitate cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 alin. (4) teza a II-a din C. proc. civ.

Totodată, s-a solicitat restituirea cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii, revizuenta au arătat că hotărârile atacate pe calea revizuirii încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 4663/05.07.2011 pronunțată de Curtea de Apel București și a Deciziei civile nr. 5172/06.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2011, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București. Găsind cererea întemeiată, Primarul General al Municipiului București, prin Dispoziția nr. 5178/23.01.2006, a dispus acordarea măsurilor reparatorii și, în același timp, comunicarea dispoziției (împreună cu întregul dosar) către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ca urmare a faptului că după cinci ani de la data comunicării actului administrativ această din urmă entitate nu emisese decizia - titlu de despăgubire, a fost nevoită să solicite instanței, în conformitate cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea actului administrativ menționat. Prin Sentința civilă nr. 4663/05.07.2011, Curtea de Apel București a admis cererea în parte, obligând pârâta să emită decizia. Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul declarat de pârâtă, a modificat sentința doar în sensul că emiterea deciziei - titlu de despăgubire urmează să fie făcută în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.

În acest fel, obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia - titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013 a dobândit autoritate de lucru judecat, fiind menționată în dispozitivul unei hotărâri judecătorești definitive.

Comisia Centrală, în loc să se conformeze hotărârii, executându-și obligația cu bună-credință, a apelat la Instituția Prefectului Municipiului București, pentru a obține, printr-o exercitarea abuzivă a dreptului procesual, ceea ce nu obținuse în cadrul acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, constatarea nulității Dispoziției nr. 5178/23.01.2006 a Primarului General al Municipiului București. Prin Sentința civilă nr. 3322/2016 pronunțată de Tribunalul București s-a admis cererea Prefectului Municipiului București și s-a dispus anularea dispoziției atacate. Prin respingerea recursurilor declarate în cauză, hotărârea a devenit definitivă. În mod evident, această hotărâre contravine Sentinței civile nr. 4663/2011 a Curții de Apel București, așa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 5172/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, încălcând în mod grav autoritatea de lucru judecat a acesteia, făcând imposibilă exercitarea dreptului de creanță (emiterea titlului de despăgubire) pe care aceasta i l-a conferit în mod definitiv.

Pentru a se invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții.

a) să fie vorba de hotărâri definitive potrivnice.

În speță, această condiție este în mod cert îndeplinită: atât Sentința civilă nr. 4663/2011, cât și Sentința civilă nr. 3322/2016 sunt definitive.

În cauza de față avem de-a face cu hotărâri potrivnice inclusiv la nivelul dispozitivelor chiar dacă ele nu sunt identice, prima hotărâre soluționând o acțiune ce a avut drept obiect o obligație de a face, iar a doua, o acțiune în nulitate. În realitate, prima hotărâre, care consacră în patrimoniul reclamantei (revizuentei) în mod definitiv un drept de creanță nu mai poate fi pusă în executare, dispozitivul acesteia fiind contrazis de cea de-a doua hotărâre care desființează actul ce a constituit singurul temei al pronunțării celei dintâi. Este inadmisibil ca o hotărâre judecătorească să fie lipsită de orice efecte în condițiile în care ea nu a fost desființată prin intermediul căilor de atac.

b) hotărârile să fi fost pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: aceleași părți, același obiect, aceeași cauză.

În ceea ce privește identitatea de părți, aceasta este îndeplinită chiar dacă părțile și-au schimbat poziția procesuală în sensul că reclamantul din primul proces a devenit pârât în cel de-al doilea sau invers.

În situația analizată, atât în primul proces cât și în cel de-al doilea a figurat ca parte A., întâi ca reclamantă, apoi ca pârâtă. În ceea ce privește partea adversă, aparent avea de-a face cu părți diferite: în prima cauză figurează ca pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în cea de-a doua, Instituția Prefectului Municipiului București, ca reclamantă. În realitate, în ambele cauze, care se înscriu în procedura de restituire a imobilelor preluate de stat în perioada regimului comunist, între anii 1945 - 1989, apare ca parte Statul român reprezentat însă în mod diferit, întâi de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, apoi de Prefectul Municipiului București.

În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, s-a considerat că în sfera acestei noțiuni se include nu numai obiectul material - pretenția concretă, ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material (de exemplu, dreptul de proprietate, dreptul de creanță, a se vedea G. Boroi, M. Stancu, Drept Procesual Civil, ed. a 2-a revăzută și adăugită, Ed. Hamangiu, 2015, p.578).

În cazul de față, obiectul îl reprezintă, în ambele cauze, dreptul fostului proprietar (sau al moștenitorilor) de a i se restitui în natură imobilul preluat de stat sau de a i se acorda măsuri reparatorii prin echivalent. Concret, revizuentei i se consacrase un drept de creanță, acela de a obține măsuri reparatorii prin prima hotărâre, drept care i-a fost aneantizat prin cea de-a doua. Prin urmare, nu interesează faptul că pretențiile concrete din cele două acțiuni sunt diferite (obligarea statului, reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la o anumită prestație, respectiv, anularea dispoziției primarului la cererea statului, reprezentat de prefect); câtă vreme dreptul subiectiv ce poartă asupra obiectului material al cererilor de chemare în judecată este același, identitate de obiect este îndeplinită.

c) hotărârile să fi fost pronunțate în dosare diferite. Nu există niciun dubiu în privința acestei condiții, așa încât nu va fi dezvoltată.

d) să nu se fi invocat în al doilea proces autoritatea de lucru judecat. O simplă lecturare a celei de-a doua hotărâri demonstrează că nu s-a pus în discuție autoritatea de lucru judecat.

În final, revizuenta a subliniat că cererea sa de a se dispune anularea ambelor hotărâri pronunțate în al doilea proces, atât a celei de fond, cât și a celei pronunțate în recurs, se întemeiază pe jurisprudența instanței supreme care a decis că trebuie avut în vedere și faptul că, atunci când cauza a fost judecată și în recurs, ceea ce trece în autoritatea de lucru judecat este însăși decizia instanței de recurs, indiferent de soluția pronunțată (admiterea recursului sau respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Pentru argumentele prezentate, s-a solicitat admiterea cererii de revizuire și anularea ambelor hotărâri pronunțate în al doilea proces.

Intimatul Prefectul Municipiului București a solicitat, prin întâmpinare, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, susținând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât între cele două cauze nu există identitate de părți, de obiect și de cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra admisibilității cererii de revizuire

Obiectul cererii de revizuire este reprezentat de Sentința civilă nr. 3322/19.05.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și Decizia civilă nr. 4117/19.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2013*.

Motivul de revizuire invocat în cauză este reglementat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la contrarietatea de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) să fie vorba de hotărâri judecătorești definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei;

b) hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate: părți, obiect și cauză;

c) hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite;

d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorități de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, aceasta să nu se fi discutat.

Relativ la procedura de judecată a revizuirii, art. 513 alin. (3) C. proc. civ. precizează că, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

În opinia revizuentei, hotărârile pretins contradictorii sunt reprezentate, pe de o parte, de Sentința civilă nr. 4663/05.07.2011 pronunțată de Curtea de Apel București și Decizia civilă nr. 5172/06.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2011, iar pe de altă parte, de Sentința civilă nr. 3322/19.05.2016 pronunțată de Tribunalul București și Decizia civilă nr. 4117/19.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/2013*.

Una dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. impune ca hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, adică să fi existat tripla identitate de obiect, de cauză și de părți.

Condiția enunțată este fundamentală, ținând seama de finalitatea revizuirii, aceea de remedia erorile determinate de nesocotirea principiului autorității de lucru judecat.

Referitor la identitatea de obiect, susținerile revizuentei sunt neîntemeiate, prin raportare atât la modul în care obiectul este formulat în cele două acțiuni, cât și la scopul final urmărit prin promovarea acestora.

Astfel, prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și la transmiterea deciziei către Fondul Proprietatea pentru a fi convertită în acțiuni.

În schimb, prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013*, instanța de contencios administrativ a fost sesizată de Prefectul Municipiului București pentru a se dispune anularea Dispoziției nr. 5178/23.01.2016 emisă de Primarul Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001.

Se observă astfel, că nu este îndeplinită cerința identității de obiect, atât timp cât în primul litigiu controlul de legalitate a vizat refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, iar în al doilea litigiu, instanța a fost sesizată cu analiza legalității dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, respectiv a calității de persoană îndreptățită pentru A.

Al doilea element esențial al autorității de lucru judecat vizează identitatea de cauză.

Regula generală este că identitatea de cauză implică existența unei identități de fapte și de reguli de drept aplicabile acestora.

Această identitate nu se regăsește în speța de față, întrucât cele două acțiuni au fost soluționate pe temeiuri de drept diferite.

Astfel, acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2011 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. g), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a fost inițiată de reclamanta A., ca urmare a refuzului pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emitere decizia reprezentând titlul de despăgubire în temeiul prevăzut de lege.

În schimb, acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013* a fost fundamentată pe dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004, art. 5 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, art. 16 alin. (2

1

) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, art. 3 din Legea nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile H.G. nr. 250/2007 și H.G. nr. 1095/2005. Această acțiune a fost promovată de reclamantul Prefectul municipiului București și a vizat legalitatea dispoziției emise de Primarul general al municipiului București în baza Legii nr. 10/2001, pe numele pârâtei A., pe considerentul că aceasta nu ar fi făcut dovada calității de persoană îndreptățită.

Or, este unanim admis în doctrină și în jurisprudență faptul că nu există autoritate de lucru judecat ori de câte ori temeiul juridic al celor două acțiuni este diferit.

Referitor la cerința identității de părți, se observă că susținerile revizuentei sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât în Dosarul nr. x/2011 au avut calitatea de părți: A., Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Primăria municipiului București prin Primar general, iar în Dosarul nr. x/2013* au fost părți: Prefectul municipiului București, Primarul general al municipiului București și A.

Prin urmare, în speță, nu este îndeplinită condiția esențială de admisibilitate a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, aceea ca hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, respectiv să fi existat tripla identitate de obiect, de cauză și de părți.

Această constatare face inutilă orice analiză referitoare la celelalte condiții de admisibilitate a revizuirii, atât timp cât legea impune îndeplinirea lor cumulativă pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac.

În concluzie, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Sentinței civile nr. 3322/19.05.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și a Deciziei civile nr. 4117/19.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2013*, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV