ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2676/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub numărul xx/64/2015 la data de 23 aprilie 2015, reclamantul A. Întreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 februarie 2015 întocmit de echipa de verificare din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Serviciul Cooperare Operațională Externă din cadrul Direcției Control și Antifraudă.

Hotărârile instanței de fond

Prin încheierea de ședință din data de 14 mai 2015 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit cuantumul cauțiunii ca fiind 315.172 RON.

Prin încheierea de ședință din data de 14 mai 2015 instanța de fond a respins cererea reclamantului A. Întreprindere Individuală de reducere și eșalonare la plată a cauțiunii stabilite prin încheierea din data de 14 mai 2015.

Prin Sentința civilă nr. 69/F din 2 iulie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii introductive, invocată din oficiu și a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 februarie 2015, formulată de reclamant A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Totodată, a dispus restituirea către reclamantul A. Întreprindere Individuală a sumei de 1.000 RON, consemnată cu titlu de cauțiune parțială, conform Recipisei nr. 974708/1 din 22 mai 2015 emisă de B. - Sucursala Brașov.

Cererea de recurs exercitată în cauză

Reclamantul A. Întreprindere Individuală a promovat recurs împotriva Încheierilor de ședință din data de 14 mai 2015 și 25 mai 2015 și împotriva sentinței civile nr. 69/F din 02 iulie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs înfățișate, recurenta-reclamantă, reiterând componentele soluției date de instanța de fond, în esență, a susținut că, la termenul de judecată din data de 14 mai 2015, instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011 și ale art. 1061 din C. proc. civ. a stabilit cuantumul cauțiunii ca fiind de 315.171,00 RON, reprezentând 10% din suma contestată.

Totodată, instanța a pus în vedere reclamantei să facă dovada consemnării acestei cauțiuni.

A apreciat recurentul că, instanța de fond nu a păstrat un echilibru just între interesul statului de a percepe taxe, pe de o parte și interesul reclamantului de a-și exprima pretențiile în fața unei instanțe, pe de altă parte, prin limitarea accesului la justiție, în mod nejustificat.

Posibilitatea acordării de scutiri și reduceri la diversele taxe de judiciare (în în sens larg cuprinzând și cauțiunea) trebuie să fie una din principalele garanții în sensul că se asigură caracterul efectiv al accesului la instanță.

Mai mult, arată recurenta, deși prin dispozițiile art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008 se stipulează că împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, apreciind astfel că, în raport de temeiul de drept al cererii, precum și de prevederile art. 494 raportat la art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., nu poate fi limitat accesul la justiție, în acest caz.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. Întreprindere Individuală a depus răspuns la întâmpinare la data de 30.10.2015.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiilor legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Se constată, mai întâi, în ceea ce privește Încheierea de ședință din data de 14 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, că argumentul recurentei privind aspectul că la termenul de judecată din data de 14 mai 2015, instanța învestită cu soluționarea cererii de suspendare, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011 și ale art. 1061 din C. proc. civ. a stabilit în mod nejustificat cuantumul cauțiunii de 315.171,00 RON, reprezentând 10% din suma contestată, nu poate fi primit.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, în condițiile în care prezenta cerere are ca obiect suspendarea executării unui act administrativ până la soluționarea acțiunii având ca obiect anularea sa, în procedura specială instituită prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obligația de plată a cauțiunii reprezintă o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a executării, reamintind în acest sens soluția de principiu adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție de la data de 11 decembrie 2006 (publicată pe Portalul instanței supreme www.scj.ro).

Mai mult decât atât, cauțiunea are drept scop constituirea unei garanții pentru creditorul care a pornit executarea silită ce este oprită temporar prin formularea unei contestații la executare de către debitor.

Așa cum bine a reținut Curtea de Apel, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008, nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție, contrară prevederilor art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauțiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (paragrafele 50 și 51).

Suma pretinsa drept garanție a fost stabilită prin lege și ca aceasta a reprezentat un procent din suma pe care societatea reclamanta o datora creditorului sau din procedura de executare silita.

În ceea ce privește criticile recurentei formulate împotriva Încheierii de ședință din data de 25 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că argumentele recurentei privind nelegalitatea soluției nu pot fi reținute.

Potrivit înscrisurilor din dosar reiese că reclamanta a contestat valoarea cauțiunii iar instanța a respins cererea reclamantului de reducere și eșalonare la plată a cauțiunii. Reclamantul a susținut că a plătit parțial cauțiunea stabilită, în măsura posibilităților sale financiare, depunând la dosar un ordin de plată și recipisa e consemnare nr. 974708/1 din 22 mai 2015 emisă de B. - Sucursala Brașov, cu care a înțeles să facă dovada consemnării sumei de 1.000 RON cu titlu de cauțiune.

Este de observat, pe de o parte că, prin cererea de ajutor public judiciar, sub forma reducerii și eșalonării cauțiunii, recurenta a justificat solicitarea prin argumente de ordin general, argumentele au fost destinate să demonstreze ca executarea contractului care reprezenta titlu executoriu, iar nu plata cauțiunii, ar avea un impact asupra situației sale financiare.

Pe de altă parte, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 cu modificările din Legea nr. 193 din 21 octombrie 2008, invocată de reclamantă ca temei în susținerea cererii sale, așa cum corect a reținut curtea de apel, reglementează acordarea ajutorului public judiciar ca formă de asistență acordată de stat prin modalitățile expres prevăzute în conținutul actului normativ, respectiv sub forma asistenței prin avocat, plății expertului, traducătorului, interpretului, plății onorariului executorului judecătoresc, scutirea, reducerea, eșalonarea, amânarea de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza executării silite.

Întrucât nici o dispoziție legală nu prevede pentru această ipoteză scutiri de la plata cauțiunii, criticile recurentei sunt neîntemeiate, neputând fi reținute aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Referitor la criticile privind încălcarea dreptului de acces la justiție, prin faptul că în raport de temeiul de drept al cererii, precum și de prevederile art. 494 raportat la art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., nu poate fi limitat accesul la justiție, în acest caz, nu poate fi reținut.

Reglementarea nu contravine principiului constituțional al liberului acces la justiție asta pentru că regimul juridic al căilor de atac ce pot fi declarate împotriva încheierilor premergătoare (atât cele preparatorii, cât și cele interlocutorii) este guvernat de dispozițiile art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară numai dacă legea dispune altfel", aceste dispoziții fiind aplicabile și în recurs, conform art. 494 din C. proc. civ.

Prin urmare, în art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. se stabilește doar regula în privința încheierilor premergătoare, în sensul că împotriva lor nu se poate face apel decât odată cu fondul, teza a II-a a acestui text legal prevăzând excepția "afară numai dacă legea dispune altfel".

În acest context se constată că acest text legal consacră, în aplicarea principiului de drept procesual accesorium sequitur principale, regula potrivit căreia dacă împotriva fondului nu este deschisă nicio cale de atac, atunci nici încheierea premergătoare nu este susceptibilă de a fi atacată.

Recursul se exercită separat la instanța ierarhic superioară, ceea ce constituie o excepție de la regula consacrată de art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., conform căreia încheierile premergătoare pot fi atacate numai odată cu fondul, iar în situația în care hotărârea asupra fondului este definitivă nu se mai poate exercita calea de atac nici împotriva încheierilor premergătoare. Art. 466 alin. (4) teza finală din C. proc. civ. instituie excepții de la această regulă, condiția impusă pentru acestea fiind aceea a unei dispoziții legale exprese care permite atacarea separată a încheierilor premergătoare.

În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 9 februarie 2015 întocmit de echipa de verificare din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Serviciul Cooperare Operațională Externă din cadrul Direcției Control și Antifraudă, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 .

Argumentul decisiv de care reclamanta s-a prevalat în susținerea cererii a fost reprezentat pericolul producerii unei pagube iminente, întrucât executarea silită imediată ar afecta grav activitatea subscrisei, sumele stabilite prin actele atacate, în valoare de 3.151.720,34 RON (60% din sumele investite pentru implementarea proiectului) fiind deosebit de mari, raportat la situația particulară a acesteia.

Curtea de Apel Brașov a reținut, așa cum reiese din argumentele prezentate în susținerea soluției, că una dintre condițiile extrinseci de admisibilitate a cererii de suspendare a executării unui act de constatare a neregulilor, în obținerea și utilizarea fondurilor europene, și de stabilire a creanțelor bugetare, este aceea de depunere a unei cauțiuni.

Este adevărat că această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege.

De asemenea, îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Așadar, suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea legalității deciziei administrative de către instanța de contencios administrativ.

Mai mult decât atât, cauțiunea are drept scop constituirea unei garanții pentru creditorul care a pornit executarea silită ce este oprită temporar prin formularea unei contestații la executare de către debitor.

Înalta Curte constată că soluțiile adoptate de judecătorul fondului sunt corecte, pronunțând hotărâri/Încheieri temeinice și legale, iar susținerile și criticile recurentei nu pot fi încadrate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nefiind incident în cauză.

Pentru aceste considerente, se impune ca în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. Întreprindere Individuală împotriva Încheierilor de ședință din data de 14 mai 2015 și 25 mai 2015 și împotriva Sentinței civile nr. 69/F din 2 iulie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM