Decizia nr. 3069/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2768/2015 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015 din 17 iunie 2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din Cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele: - Anularea Procesului-verbal de Constatare a Neregulilor și de Stabilire a Creanțelor Bugetare nr. 11871 din 1 aprilie 2015, inclusiv a sancțiunii aplicate de restituire a sumei de 514.351,52 RON, privind proiectul cu codul x din 11 iunie 2010; - Anularea Deciziei nr. 19505 din 28 mai 2015 prin care s-a respins contestația împotriva Procesului-verbal nr. x din 1 aprilie 2015; - Suspendarea executării Procesului-verbal de Constatare a Neregulilor și de Stabilire a Creanțelor Bugetare nr. 11871 din 1 aprilie 2015, până la soluționarea definitivă a prezentei cereri; - Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 2768 din 28 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea și cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din Cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca nefondate. A dispus restituirea către reclamant a cauțiunii în cuantum de 5.150 RON, consemnată cu recipisa nr. x din 25 septembrie 2015 emisă de B. SA - Sucursala Slobozia, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul C. - Întreprindere Individuală, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ. În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susținut recurentul că, raportându-se la obiectivele legislației europene cu privire la dezvoltarea zonelor rurale și modernizarea agriculturii, întreaga motivare a instanței de fond nu are nici un fundament juridic acordat la legislația europeană, cu atât mai mult cu cât politica agricolă comună promovată și susținută de către Regulamentele și legislația europeană, respectiv Regulamentul UE nr. 1307/2013, și nr. 1305/2013 nu interzice prestarea de servicii între microîntreprinderi ci o încurajează și promovează. A făcut trimitere la Hotărârea din 21 iulie 2005, Eichsfelder Schlachtbetrieb, C-515/03, Rec., p.I-7355, punctul 39 prin care CEJ a declarat deja că proba unei practici abuzive impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost stins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia. A mai susținut recurentul că instanța de fond nu a motivat și argumentat avantajul obținut de către beneficiar, întocmai cu decizia de îndrumare a CJUE. CJUE a arătat cu privire la modul în care trebuie interpretat art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, ca, în cazul în care, din punct de vedere formal, un proiect de investiții îndeplinește criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea ajutorului - ceea ce în prezenta cauză s-a și confirmat de către funcționarii AFIR odată cu aprobarea finanțării proiectului - atunci proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune analiza din partea instanței de fond (aspect neevaluat prin hotărârea recurată). În ceea ce privește circumstanțele obiective, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că adevăratul beneficiar a fot tatăl reclamantului, domnul D., circumstanțe care nu sunt conforme cu Cererea de finanțare, Studiul de Fezabilitate și al memoriului Justificativ, al Contractului de Finanțare, însă potrivit ghidului solicitantului pentru accesarea Măsurii 312 - "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi", beneficiarul poate avea codul CAEN ca activitate principală sau ca activitate secundară pentru investiția vizată prin proiect. Totodată a susținut recurentul că, în privința întrunirii circumstanțelor subiective, instanța de fond, nu a făcut altceva decât să reia motivarea intimatei care apreciază neîntrunirea condițiilor de eligibilitate a proiectului pe baza unor criterii disparate, fără a ține cont de finalitatea avută în vedere la implementarea proiectului și îndeplinită. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că sentința atacată a fost dată cu încălcarea art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora: "obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorități competente sau a unei alte autorități și atunci când eroare nu ar fi putut fi depistat de beneficiar în mod rezonabil.", arătând că (potrivit adresei nr. x din 25 septembrie 2013) intimata este cea care a fost în eroare, deoarece Comisia Ares (201393102917 din 24 septembrie 2013 privind observațiile și solicitările de informații suplimentare care decurg după misiunea de audit privind măsurile Axei 1 și 3 (Măsura 312) a identificat deficiențe care constituie carențe grave în punerea în aplicarea controalelor-cheie de către autoritățile române în ceea ce privește: - condițiile create în mod artificial în vederea obținerii de ajutor în mod necuvenit, - evaluarea caracterului rezonabil al costurilor; - criteriile de selecție (evaluarea și verificarea valabilității acestora). De asemenea, a susținut recurentul că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, întrucât nu a avut în vedere Hotărârea Curții (camera a șasea) din 12 septembrie 2013 care are ca obiect "politica agricolă comună - FEADR - Regulamentul UE nr. 65/2011 - sprijin pentru dezvoltarea rurală-ajutor pentru înființarea și dezvoltarea de microîntreprinderi - noțiunea condiții create artificial - practici abuzive - elemente de probă" . De asemenea, recurentul a criticat hotărârea atacată și prin prisma faptului că instanța de fond a încălcat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și art. 6 din Regulamentul UE 65/2011 cu privire la principiul proporționalității întrucât instanța a apreciat în mod eronat că se aplică clauzele generale cuprinse în contractul de finanțare și nu principiul proporționalității stipulat în O.U.G. nr. 66/20111, deoarece prevederile art. 4 alin. 8 din Regulamentul CE nr. 65/2011 se referă la cererea de plată și nu la returnarea sumelor deja plătite. Instanța de fond și-a însușit măsura dispusă de intimata AFIR, fără a analiza dacă a fost corectă determinarea cuantumului creanței bugetare stabilită în sarcina reclamantului, apreciind fără a ține cont de dispozițiile comunitare și cele legale naționale incidente, care aplică o analiză a gravității, amploarea, persistența și repetarea nerespectării constatate", aprecierea atitudinii culpabile sau intenționate, repetitivă a săvârșirii nerespectării sancționate, în funcție de care se aplică praguri ale unui procentaj al reducerii începând cu 5%, 15%, 20% și poate ajunge până la excluderea totală, aceasta din urmă fiind apreciată ca cea mai drastică măsură. A mai criticat hotărârea atacată și pentru lipsa aprecierii juste a caracterului subiectiv al "nerespectării" constatate fără a lua în considerare dincolo de premisele existenței sau nu a încălcării eligibilității proiectului de aspecte care țin de nuanțarea modului în care ar fi "săvârșit" această încălcare. A mai arătat recurentul că din cuprinsul hotărârii atacate nici instanța de fond și nici intimata nu au arătat care este avantajul obținut de către reclamanta-recurentă care să contravină schemei de ajutor. (Această ultimă critică a fost invocată și în cadrul cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) Totodată a susținut recurenta că nu a susținut în fața instanței de fond că dispozițiile Regulamentului UE 65/2011 nu pot fi aplicate, întrucât ar retroactiva, așa cum a argumentat instanța de fond la pagina 30 din sentința recurată, motivând astfel soluția dată prin afirmații ce se află în neconcordanță cu realitatea. În concluzie, în cadrul acestui caz de casare a arătat că analiza cauzei prezente de către instanța de fond a fost superficială. Cu privire la soluția instanței de fond referitor la capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 1 aprilie 2015, recurenta a susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2005.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția pentru finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărâri atacate ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 martie 2018 în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din data de 11 iunie 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, în consecință, a admis recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen pentru judecarea lui pe fond. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Examinând legalitatea sentinței recurate, în raport de criticile formulate, de apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu privire la situația de fapt, instanța de fond a reținut că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 1 aprilie 2015 și înregistrat la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. x din 1 aprilie 2015 s-a stabilit în sarcina reclamantului A. o creanță bugetară în cuantum de 514.351,52 RON, ca urmare a retragerii sprijinului financiar nerambursabil acordat în baza Contractului de finanțare nr. x din 11 iunie 2010 pentru proiectul "Înființare întreprindere individuală aparținând lui C. în comuna Cosâmbești, județul Ialomița". În cuprinsul procesului-verbal s-a reținut că reclamantul a creat un avantaj nejustificat în vederea obținerii finanțării nerambursabile în cadrul măsurii 312, respectiv a prestat preponderent, de la implementarea proiectului și până la data efectuării controlului ex-post, servicii către societăți la care dl. D. (tatăl recurentului-reclamant C.) este acționar majoritar și administrator, SC E. SRL; de asemenea reclamantul a efectuat servicii în cadrul proiectului și pentru D. PFA, precum și pentru persoana fizică D., lucrările prestate pentru toate cele trei persoane fiind pe o suprafață de 3.007,62 ha, ceea ce reprezintă 92,7% din totalul lucrărilor efectuate. S-a concluzionat de către pârâtă că elementele identificate indică nerespectarea pe toată durata de valabilitate a contractului a criteriilor de eligibilitate, investiția fiind realizată pentru a beneficia, în mod nejustificat, de finanțare nerambursabilă în procent de 70% iar înființarea bazei materiale a dl. C. prin achiziționarea de utilaje agricole a condus la crearea "unui centru de profit" pentru alte societăți care aparțin domnului D., fapt interzis de art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 și art. 4 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 2988/1995. În ceea ce privește temeiul de drept al constatării neregulii, a fost invocată încălcarea de către reclamant a următoarelor prevederi: art. 1 alin. (2) și (3), art. 8 alin. (1) din Contractul de finanțare, art. 1 alin. (1), (3) și (4), art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (1), (6) și (7) și art. 14 din Anexa I la contract, art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, art. 72 alin. (1) și (2) din Regulamentul CE nr. 1698/2005. Împotriva procesului-verbal, reclamantul a formulat contestație administrativă, care a fost respinsă prin Decizia înregistrată sub nr. x din 28 mai 2015. În cuprinsul procesului-verbal s-au reținut următoarele elemente: - reclamantul C. este fiul lui D., - spațiul în care este amenajat sediul social și locul de amplasare al utilajelor întreprinderii reclamantului este obținut prin contract de comodat (împrumut de folosință gratuită) de la D. și F., - sursa de finanțare a activității reclamantului provine dintr-un credit bancar garantat de D. atât în nume personal cât și prin intermediul SC E. SRL, - 92,7% din totalul serviciilor prestate de reclamant au avut ca beneficiar SC E. SRL (la care asociat unic și administrator este D.), PFA D. și persoana fizică D. Față de aceste elemente, instanța de fond a apreciat că este corectă concluzia pârâtei în sensul că nu s-a atins scopul finanțării menționat în cererea de finanțare, potrivit căreia "potențialii clienți ai beneficiarului vor fi în procent de 100% micii fermieri", în realitate întreprinderea fiind creată în principal în scopul prestării de servicii către societatea controlată de tatăl reclamantului sau în folosul activității prestate de tatăl reclamantului. Aceste elemente sunt totodată și indicii care dovedesc coordonarea deliberată dintre C. și tatăl său D., în cauză reclamantul nefiind în măsură să dovedească că proiectul său este independent de activitatea desfășurată de tatăl său. S-a mai reținut că toate argumentele invocate de reclamant în acțiune în legătură cu întrunirea cerințelor condițiilor artificiale s-au bazat pe datele formale prezentate în cererea de finanțare, în timp ce în cazul acestei abateri se ține cont tocmai de elementele de fond ce nu au fost prezentate în cererea de finanțare și din care rezultă că adevăratul beneficiar al finanțării nu este reclamantul, ci tatăl acestuia care prestează activitate agricolă atât ca persoană fizică cât și prin intermediul societății controlate de acesta, SC E. SRL. Curtea de Apel București a mai reținut că în cauză este întrunit și elementul subiectiv, întrucât scopul urmărit prin crearea de condiții artificiale a fost acela de a obține nejustificat finanțarea, în condițiile în care adevăratul beneficiar al finanțării, tatăl reclamantului, nu ar fi putut obține finanțare în cadrul măsurii 312 întrucât societatea controlată de acesta nu se încadra în categoria de beneficiari ai acestei măsuri. A. În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În analizarea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de control judiciar verifică dacă instanța a cărei hotărâre se atacă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost doar invocat în drept în cadrul motivelor de recurs, recurentul nefăcând nici o critică cu privire la regulile de procedură pe care instanța de fond le-ar fi încălcat astfel încât să atragă nulitatea hotărârii. B. În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat. Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Se constată că instanța de fond a prezentat în conținutul hotărârii recurate elementele de fapt și de drept care au format opinia sa în raport cu soluția pronunțată. În cuprinsul sentinței recurate nu există motive contradictorii ori străine de natura cauzei, considerentele acesteia respectând prevederile art. 425 C. proc. civ., privitoare la conținutul hotărârii, astfel că instanța de fond a analizat cauza în limitele instituite de lege și cu respectarea principiului disponibilității părților. Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat întocmai solicitările reclamantului și a răspuns fundamentat cererii formulate, în considerentele hotărârii neidentificându-se analizarea altui obiect față de cel care s-a cerut. De asemenea, nu se identifică nici existența unor motive străine de natura cauzei. Înalta Curte reține că nu este întemeiată critica recurentului privind circumstanțele obiective, în sensul că în mod greșit instanța de fond a reținut că adevăratul beneficiar a fost tatăl reclamantului, domnul D., circumstanțe care nu sunt conforme cu cererea de finanțare, studiul de Fezabilitate și al memoriului justificativ, al contractului de finanțare, potrivit Ghidului solicitantului pentru accesarea Măsurii 312 - "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi" beneficiarul putând avea codul CAEN ca activitate principală sau ca activitate secundară pentru investiția vizată prin proiect. Din actele dosarului a rezultat că obiectivul specific al Măsurii 312, de a crea și a diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro - întreprinderi, nu a fost atins, întrucât din analiza contractelor de prestări servicii ale beneficiarului C. și SC E. SRL, PFA D. și persoana fizică D. rezultă că aceștia și-au prestat servicii reciproc, împrejurare care a creat un cadru de interdependență. Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentului în sensul că întreaga motivare a instanței de fond nu are nici un fundament juridic acordat la legislația europeană, cu privire la dezvoltarea zonelor rurale și modernizarea agriculturii, fiind menționate Regulamentele și legislația europeană, respectiv Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și nr. 1305/2013 care nu interzic prestarea de servicii între micro-întreprinderi ci o încurajează și promovează. Faptul că Regulamentele invocate de către recurent promovează și încurajează prestarea de servicii între micro-întreprinderi nu este relevant în sensul invocat, întrucât sancțiunea de retragere a fondurilor europene a fost aplicată recurentului deoarece acesta nu a respectat clauzele contractuale stabilite pentru utilizarea acestora. Instanța de control judiciar constată că nu este întemeiată nici critica recurentului potrivit căreia instanța de fond nu a făcut altceva decât să reia motivarea intimatei care a apreciat neîntrunirea condițiilor de eligibilitate a proiectului pe baza unor criterii disparate, fără a ține cont de finalitatea avută în vedere la implementarea proiectului. Împrejurarea că instanța de fond a analizat actele administrative atacate, înscrisurile atașate la dosarul cauzei și acțiunea reclamantei în raport de apărările făcute de către pârâtă, apărări pe care le-a găsit pertinente în pronunțarea soluției, nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată este nemotivată. Cu privire la critica recurentului privind nemotivarea hotărârii instanței de fond sub aspectul avantajului obținut de către beneficiar, raportat la decizia de îndrumare a CJUE cu privire la modul în care trebuie interpretat art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE 65//2011, Înalta Curte reține că instanța de fond a motivat acest aspect, reținând că, atât la momentul încheierii contractului de finanțare cât și ulterior pe perioada derulării acestuia și la momentul întocmirii procesului-verbal contestat, au existat dispoziții comunitare care sancționau crearea de condiții artificiale în scopul obținerii nejustificate a sprijinului. Acest aspect este menționat chiar în conținutul contractului de finanțare la art. 3 (1) ultima teză din Anexa I "prevederi generale" potrivit căruia: "dacă Autoritatea Contractantă constată că obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care acestea au fost vândute sau închiriate pe o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăți) își rezervă dreptul de a recupera sprijinul acordat". În concluzie, se reține că motivarea hotărârii atacate permite instanței de control judiciar să verifice aplicarea legii la stabilirea situației de fapt, instanța de fond lămurind pe deplin situația de fapt a cauzei, analizând întocmai cererea supusă analizei, considerentele hotărârii făcând posibilă examinarea legalității soluției pronunțate. Reține Înalta Curte, pentru aceste motive, că susținerile recurentului - reclamant în contextul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt fondate, hotărârea este motive, nu cuprinde motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei. C. În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere situațiile în care instanța recurge la dispozițiile legale ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar le încalcă. Din considerentele hotărârii atacate rezultă că au fost aplicate în mod corect normele de drept incidente în cauză. Înalta Curte nu poate primi prima critică a recurentului în cadrul acestui motiv de casare, respectiv că sentința atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora " obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorități competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil." întrucât intimata este cea care a fost în eroare (potrivit Adresei nr. x din 25 septembrie 2013), deoarece Comisia Ares a identificat deficiențe care constituie carențe grave în punerea în aplicarea controalelor-cheie de către autoritățile române, în ceea ce privește condițiile create în mod artificial în vederea obținerii de ajutor în mod necuvenit, evaluarea caracterului rezonabil al costurilor, criteriile de selecție (evaluarea și verificarea valabilității acestora). Împrejurarea că, prin Adresa nr. x din 25 septembrie 2013, Direcția pentru Coordonarea Agențiilor de Plăți din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a adus la cunoștință Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit faptul că reprezentanții Comisiei Ares, ca urmare a misiunii de audit privind măsurile Axei 1 și 3 (Măsura 312) desfășurată în perioada 22 - 26 aprilie 2013, au identificat deficiențe care constituie carențe grave în punerea în aplicarea controalelor-cheie de către autoritățile române, nu poate conduce la concluzia că a fost constatată o eroare a Autorității Contractante în cauza de față. Potrivit clauzelor contractuale stabilite prin contractul de finanțare, Autoritatea de Control are dreptul de a verifica și de a constata nereguli privind încheierea sau executarea contractului de finanțare pe toată durata de execuție și de monitorizare a proiectului. Astfel, potrivit art. 2 alin. 8 din contractul de finanțare, se instituie o perioadă de monitorizare a proiectului de 5 ani, care se calculează de la data efectuării ultimei plăți de către autoritatea contractantă. Contractul de finanțare x a fost încheiat în data de 11 iunie 2010, între beneficiarul C. Întreprindere Individuală și Autoritatea Contractantă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, valoarea totală eligibilă fiind de maxim 734.789 RON, echivalentul a maxim 174.099 euro, Autoritatea Contractantă angajându-se să acorde finanțare nerambursabilă în sumă de maxim 514.352 RON, echivalentul a maxim 121.869 euro (conform art. 3 alin. (2) din Contractul de finanțare). Durata de realizare a investiției și de implementare a proiectului este de 21 de luni. În cauză, proiectul a fost finalizat, suma de 514.351,52 RON fiind plătită beneficiarului la 14 octombrie 2010, respectiv tranșa I - 411.252,52 RON reprezentând 97.120,14 euro, conform ordinelor de plată din data de 7 octombrie 2010, și tranșa II -103.106,00 RON reprezentând 24.118,36 euro, conform ordinelor de plată din data de 14 octombrie 2010. Controlul efectuat a avut ca obiectiv verificarea menținerii eligibilității proiectului pentru cofinanțarea Comunității, în sensul de a nu fi suferit o modificare substanțială ulterior plății finale realizate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în perioada de valabilitate a Contractului de finanțare. Din actele dosarului nu rezultă că a existat o eroare care nu a putut fi depistată în mod rezonabil de către beneficiar, astfel încât acesta să fie exonerat de obligația de rambursare a sumelor acordate în mod necuvenit, așa cum în mod greșit solicită recurentul. Pe de altă parte, faptul că o anumită neregulă nu a fost depistată la un control anterior care ar fi putut avea loc, nu înseamnă că autoritatea nu ar mai putea constata nereguli, o astfel de interpretare fiind contrară dispozițiilor contractuale și prevederile normative naționale și europene care reglementează posibilitatea efectuării de verificări în controlul legalității finanțărilor din fonduri europene pe toată durata de execuție a contractului și în perioada de monitorizare. Împrejurarea că ulterior încheierii contratului putea fi efectuat un control care să fi recunoscut legăturile dintre cele trei entități nu reprezintă o exonerare de răspundere sub aspectul condițiilor de eligibilitate care trebuie respectate pe toată durata de implementare a proiectului finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul controlului ex post fiind identificate elemente care au condus la încălcarea acestor condiții tocmai prin modalitatea în care beneficiarul a acționat în derularea contractului de finanțare. A rezultat, astfel, că reclamantul a încheiat 8 contracte cu SC E. SRL (societate în care tatăl reclamantului este asociat unic și administrator) și a prestat servicii cu această societate pe o suprafață de 2.388,17 ha, reprezentând 73,6 % din totalul lucrărilor. De asemenea, a susținut recurentul că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, întrucât nu a avut în vedere Hotărârea Curții (camera a șasea) din 12 septembrie 2013 privind "politica agricolă comună - FEADR - Regulamentul UE nr. 65/2011 - sprijin pentru dezvoltarea rurală-ajutor pentru înființarea și dezvoltarea de microîntreprinderi - noțiunea condiții create artificial - practici abuzive - elemente de probă", pronunțată în cauza C-434/12, Slanceva împotriva EOOD (autoritatea competentă din Bulgaria), potrivit căreia: "Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală trebuie interpretat în sensul că condițiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. în această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane. Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare." Analizând sentința atacată și prin prisma acestei critici formulate de recurent, Înalta Curte constată că a fost efectuată o analiză detaliată a celor două elemente, obiectiv și subiectiv, precum și a indicatorilor menționați, instanța de fond stabilind modalitatea în care au fost create condițiile artificiale în cauză prin menționarea în concret a modului în care a fost greșit aplicată procedura de accesare a finanțării. Astfel, s-a stabilit, pe baza probelor administrate, o situație de fapt, care nu a fost contestată de recurent, constând în aceea că în cuprinsul procesului-verbal s-au reținut următoarele elemente: reclamantul C. este fiul lui D.; spațiul în care este amenajat sediul social și locul de amplasare al utilajelor întreprinderii reclamantului este obținut prin contract de comodat (împrumut de folosință gratuită) de la D. și F.; sursa de finanțare a activității reclamantului provine dintr-un credit bancar garantat de D. atât în nume personal cât și prin intermediul SC E. SRL; 92,7% din totalul serviciilor prestate de reclamant au avut ca beneficiar SC E. SRL (la care asociat unic și administrator este D.), PFA D. și persoana fizică D. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a verificat elementele cuprinse în motivarea actelor administrative contestate, precum și în documentația care a stat la baza emiterii acestora, toate acestea evidențiind o coordonare între recurentul-reclamant și Persoana Fizică Autorizată D. și SC E. SRL, prin intermediul persoanei fizice D., în vederea creării în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea de finanțare în cadrul Măsurii 312, concluzia bazându-se nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane. Față de aceste elemente, instanța de fond în mod judicios a apreciat că este corectă concluzia pârâtei în sensul că nu s-a atins scopul finanțării menționat în cererea de finanțare, potrivit căreia potențialii clienți ai beneficiarului ar fi trebuit să fie în procent de 100% format din micii fermieri. În realitate, întreprinderea a fost creată în principal în scopul prestării de servicii către societatea controlată de tatăl reclamantului sau în folosul activității prestate de tatăl reclamantului. Este lipsită de fundamentare și criticata recurentului potrivit căreia instanța de fond nu a respectat disp. art. 13 (1)din H.G. nr. 875/2011, întrucât nu a procedat la o încadrare corectă a prevederilor actelor normative încălcate de către reclamantul-recurent; a arătat recurentul că aceste dispoziții prevăd că: "în aplicarea art. 28 din ordonanță, stabilirea valorii corecțiilor financiare prin aplicarea coeficienților de corecție prevăzuți în anexa la ordonanță se face cu încadrarea corectă a prevederilor actelor normative încălcate în categoria de abateri descrisă de aceasta". Acestea se referă la nereguli în aplicarea de către beneficiari a prevederilor privind procedurile de achiziție efectuate în baza unor contracte de finanțare din fonduri europene, iar actele administrative atacate din prezenta cauză vizează crearea de condiții artificiale pentru obținerea nejustificată a finanțării. Nu este fondată critica recurentului potrivit căreia instanța de fond a încălcat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și art. 6 din Regulamentul CE 65/2011 cu privire la principiul proporționalității, întrucât instanța ar fi apreciat în mod eronat că se aplică clauzele generale cuprinse în contractul de finanțare și nu principiul proporționalității stipulat în respectiv art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, deoarece prevederile art. 4 alin. 8 din Regulamentul UE nr. 65/2011 se referă la cererea de plată și nu la returnarea sumelor deja plătite; nefondată este și critica recurentului privind faptul că instanța de fond și-a însușit măsura dispusă de intimata AFIR fără a analiza dacă a fost corectă determinarea cuantumului creanței bugetare stabilită în sarcina reclamantului, apreciind fără a ține cont de dispozițiile comunitare și cele legale naționale incidente, care implică o analiză a gravității, amploarea, persistența și repetarea nerespectării constatate, aprecierea atitudinii culpabile sau intenționate, repetitivă a săvârșirii faptei sancționate, în funcție de care se aplică praguri ale unui procentaj al reducerii începând cu 5%, 15%, 20% și poate ajunge până la excluderea totală, aceasta din urmă fiind apreciată ca cea mai drastică măsură. De asemenea, a mai arătat recurentul că principiul proporționalității este reluat și în Regulamentul Consiliului Europei nr. 1782/2003 la art. 1 și 2. Înalta Curte apreciază că toate aceste critici care vizează raportul proporționalității între sancțiunea aplicată și faptele recurentului-reclamant care au condus la aplicarea sancțiunii nu sunt fondate. Pretinsele încălcări ale dispozițiilor legale precizate de către recurent nu au fundament juridic, raportat la dispozițiile aplicabile. Obiectul cauzei prezente îl formează anularea actelor administrative emise de pârâta AFIR prin care s-a stabilit că reclamantul a creat condiții artificiale care au dus la obținerea nejustificată a finanțării cu caracter nerambursabil, stabilindu-se astfel că investiția ce face obiectul proiectului "Înființare Întreprindere Individuală C. în comuna Cosâmbești, județul Ialomița", aparținând beneficiarului C. Întreprindere Individuală, a devenit neeligibilă ca urmare a prevederilor legale și contractuale încălcate, prezentate la capitolul 7 din procesul-verbal atacat, respectiv Regulamentul UE nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului UE nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală/FEADR), Regulamentul UE nr. 1290/2005, precum și încălcarea de către reclamant a următoarelor prevederi: art. 1 alin. (2) și (3), art. 8 alin. (1) din Contractul de finanțare, art. 1 alin. (1), (3) și (4), art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (1), (6) și (7) și art. 14 din Anexa I la contract, art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, art. 72 alin. (1) și (2) din Regulamentul UE nr. 1698/2005. Prin urmare, în cauză principiul proporționalității invocat de către recurentul-reclamant trebuie raportat la criteriile stabilite de dispozițiile art. 18 alin. (2) și art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE 65/2011, sancțiunea care poate fi aplicată în cazul neconformității respectării condițiilor de eligibilitate este retragerea integrală a sprijinului financiar acordat. Nu este fondată nici critica recurentului în sensul că nici instanța de fond și nici intimata nu au arătat care este avantajul obținut de către reclamanta-recurentă care să contravină schemei de ajutor. (Această critică a fost invocată și în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). Avantajul obținut de recurentul-reclamant a constat în faptul că Întreprinderea Individuală C. a funcționat în scopul ajutorului de prestări de servicii în proporție de 97% din totalul serviciilor prestate, în favoarea tatălui acestuia, D., persoană fizică, D. PFA și SC E. SRL, al cărui asociat și administrator este tot tatăl recurentului, deși de acest împrumut, respectiv prestările de servicii, trebuia să beneficieze potențialii clienți ai beneficiarului, respectiv fermieri mici în procent de 100%, așa cum era prevăzut în contract. Critica privind faptul că nu s-au avut în vedere indicii de fraudă în cazul conflictului de interese din H.G. nr. 678/2001 nu poate fi reținută, întrucât în mod corect a reținut instanța de fond că pârâta nu a reținut în procesul-verbal încălcarea normelor privind conflictul de interese. Cu privire la criticile recurentului potrivit cărora nu a susținut în fața instanței de fond că dispozițiile Regulamentului UE nr. 65/2011 nu pot fi aplicate, așa cum a argumentat instanța de fond, motivând astfel soluția prin afirmații ce se află în neconcordanță cu realitatea, precum și cele privind faptul că analiza cauzei de către instanța de fond a fost superficială, acestea se circumscriu cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care a fost analizat anterior în cadrul considerentelor prezentei hotărâri. Nu poate fi reținută nici critica recurentului în ceea ce privește soluția instanței de fond pe capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 1 aprilie 2015, în sensul că a apreciat greșit instanța de fond că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2005. Înalta Curte constată că în cauză nu au fost îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Nu există împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative care fac obiectul prezentului dosar, nu există indicii de nelegalitate, având în vedere argumentele prezentate în prezentele considerente. De asemenea, nu s-a făcut dovada unui prejudiciu material viitor și previzibil care să fie creat reclamantului prin actul prin care s-a dispus, pentru nerespectarea clauzelor contractuale, rambursarea sumei acordate din cadrul fondurilor europene acordate de către Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care a făcut obiectul contractului de finanțare. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul C. - Întreprindere Individuală ca nefondat.