ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2517/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Încheierea pronunțată în data de 2 februarie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a suspendat soluționarea cauzei, având ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 1797/CA/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul x/2015, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cu consecința trimiterii dosarului în nelucrare, în arhivă până la o nouă stăruință a părților.

Împotriva încheierii din data de 2 februarie 2016 a declarat recurs reclamantul A., care nu a indicat motivele de casare, iar prin cererea de recurs nu a indicat motive, care să poată fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat că recursul este anulabil, reținându-se că recurentul-reclamant A. nu a indicat nici un motiv de recurs

În condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus la dosar puncte de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererea de recurs, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului, pentru considerentele arătate în continuare, împrejurare care, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., face inutilă în tot cercetarea în fond a cauzei.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ.:

"Art. 486. - Cererea de recurs

(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: […]

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile."

Conform art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

"Art. 489. - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).

(2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte precizează că prin motivarea recursului se înțelege nu doar indicarea unuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci și dezvoltarea motivelor invocate în sensul formulării unor critici referitoare la hotărârea judecătorească recurată.

În cauză, analizând cererea de recurs și susținerile expuse în cuprinsul acesteia, se constatată că recurentul-reclamant A. nu a invocat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu a formulat critici cu privire la hotărârea primei instanțe care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege.

Totodată, se constată că aspectele prezentate nu sunt de natură a complini lipsurile cererii de recurs sub aspectul indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat.

În consecință, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (1) și (3) și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamantul A., ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 2 februarie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Decizia se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM