ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 277/A/2016

Deliberând asupra apelului declarat de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 339 din 15 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/42/2015 a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare declarată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1257 din 10 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată la data de 05 noiembrie 2015, condamnatul A. a solicitat anularea Deciziei penale nr. 1257 din data 10 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Invocându-se în cererea scrisă și în susținerea orală a acesteia cazurile de contestație în anulare prev. de art. 431 lit. a), b) (în baza înscrisului nou depus la data de 27 ianuarie 2016), f) și h) C. proc. pen., s-a susținut că pronunțarea deciziei contestate a fost dispusă în condițiile în care condamnatul nu a fost în mod legal citat la judecata apelului, întrucât nu a locuit niciodată la adresa la care a fost citat, că partea civilă, de asemenea, nu a fost în mod legal citată și că, pe parcursul judecății căii de atac, condamnatul a lipsit din cauza agravării stării sănătății, care a impus aplicarea unui tratament medical la Moscova, iar judecata apelului a avut loc în absența apărătorului său ales, care nu a participat la judecată, condamnatul nefiind ascultat la judecata apelului.

În concluzie, s-a solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate și rejudecarea apelului.

Prin Decizia penală nr. 1257 din data 10 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A - Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpații: B., C., D., E. și A. împotriva Sentinței penale nr. 441, pronunțată la data de 11 iunie 2013 de Judecătoria Târgoviște, care a fost desființată, în parte, în latură penală și civilă, pronunțându-se o nouă hotărâre după cum urmează:

În aplicarea art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă tuturor inculpaților apelanți și intimați este C. pen. anterior.

În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la  art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005 rap. la  art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu referire la art. 12 teza a II-a și teza a III-a din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 alin. (1) C. pen. anterior, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a anulat suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 286 din 12 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și, în baza art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare .

Cu aplic. art. 71 și 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior conform art. 12 din Legea nr. 187/2012.

Conform art. 65 C. pen. anterior, inculpatului i s-a interzis dreptul de a fi administrator într-o societate comercială prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei, în temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la  art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior.

Au fost înlăturate dispozițiile art. 86

1

- art. 86

4

și cele ale art. 71 alin. (5) C. pen. anterior privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale și suspendarea pedepsei accesorii.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Prin încheierea pronunțată la data de 27 ianuarie 2016, Curtea de Apel Ploiești a admis, în principiu, contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1257 din 10 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și a fixat termen pentru judecarea contestației în anulare pe fond la 25 februarie 2016, cu citarea condamnatului, a părții civile și a părții responsabile civilmente.

Prin aceeași încheiere, a fost respinsă cererea condamnatului de suspendare a executării deciziei penale contestate.

Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că au fost invocate motivele de contestație în anulare prev. de art. 426 alin. (1) lit. a), b), f) și h) C. proc. pen., că această cale extraordinară de atac a fost exercitată în termenul prevăzut de lege și că au fost depuse înscrisuri și se invocă dovezi care sunt la dosar.

La termenul la care a avut loc soluționarea pe fond a contestației în anulare, au fost susținute și invocate numai cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. pen.

Examinându-se pe fond contestația în anulare, în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale incidente, de înscrisurile depuse de contestator și de actele și lucrările dosarului de fond ce a fost atașat, Curtea de Apel Ploiești a constatat că această cale extraordinară de atac este nefondată, pentru următoarele considerente:

În ce privește primul motiv de contestație în anulare, prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care se referă la cazul în care "Judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie potrivit legii", Curtea de Apel Ploiești a arătat că contestatorul a fost legal reprezentat de avocatul desemnat din oficiu, așa cum reiese din încheierea de amânare a pronunțării, iar desemnarea apărătorului din oficiu a avut loc în condițiile în care asistența juridică a inculpatului era obligatorie în cursul judecății, în raport de limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea dedusă judecății.

Analizând cel de-al doilea caz de contestație în anulare invocat, cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., Curtea de Apel Ploiești a constatat că acesta se referă la situația când "instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă".

Sub acest aspect, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a constatat că la cele trei termene de judecată la care inculpatul a fost prezent, pe parcursul desfășurării judecății cauzei în apel, care a înregistrat mai multe termene de judecată, din cauza complexității problemelor puse în discuție și asupra cărora instanța de control judiciar a apreciat ca necesar a se pronunța, audierea acestuia nu a fost în mod legal posibilă datorită unor impedimente legale, de ordin procedural, în special cele ce vizează legala îndeplinire a procedurii de citare, ca o condiție esențială a desfășurării judecății, precum și dezbaterile și deliberarea asupra probațiunii solicitate a fi completate în calea de atac.

Așa fiind, cum inculpatul a înțeles să absenteze de la cele mai multe din termenele de judecată acordate pentru soluționarea căilor de atac, s-a constatat că audierea sa nu a fost legal posibilă nici la termenul din 21 noiembrie 2014, când au avut loc dezbaterile asupra apelurilor, deoarece inculpatul a lipsit.

În aceste coordonate, Curtea de Apel Ploiești a constatat pe de o parte că, inculpatul nu poate invoca propria sa absență pentru a atrage retractarea hotărârii definitive prin formularea căii extraordinare de atac, iar, pe de altă parte, în condițiile neîndeplinirii legale a procedurii de citare, instanța de apel nu putea păși în mod legal la ascultarea inculpatului, chiar dacă acesta fusese prezent la trei dintre termenele de judecată ale cauzei.

În consecință, nefiind incident niciunul dintre cazurile de contestațiile în anulare invocate de contestatorul condamnat, calea extraordinară de atac a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva Deciziei penale nr. 339 din 15 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/42/2015, a formulat apel condamnatul A., motivele acestuia fiind expuse în partea introductivă a deciziei.

Cu ocazia dezbaterilor apelului, apărătorul ales al apelantului condamnat a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., motivele avute în vedere fiind, de asemenea, expuse, în partea introductivă a deciziei.

Examinând calea de atac promovată, Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel; conform art. 370 alin. (1) C. proc. pen., "sentințele" sunt hotărârile judecătorești prin care cauzele sunt soluționate de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza, iar decizia este hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului în casație și recursului în interesul legii.

Per a contrario, deciziile nu pot fi atacate cu apel, iar calea de atac ordinară a apelului nu poate fi exercitată împotriva unor hotărâri pronunțate de instanța de apel și, cu atât mai mult, împotriva unor hotărâri prin care instanța de apel finalizează o cale extraordinară de atac, așa cum este contestația în anulare.

În speță, contestația în anulare a fost soluționată, pe fond, de o instanță de apel, prin decizie, hotărâre ce nu este prevăzută de legiuitor cu nicio cale de atac și care este definitivă.

Înalta Curte precizează că numai sentințele pronunțate în urma rejudecării procesului deschis ca urmare a admiterii contestației în anulare sunt supuse apelului, iar deciziile date sunt definitive, așa cum prevăd dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată nu a existat o rejudecare a procesului deschis ca urmare a admiterii contestației în anulare, iar hotărârea atacată cu apel, care face obiectul prezentei cauze, nu este o sentință pronunțată cu ocazia rejudecării, ci este o decizie definitivă prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de contestație în anulare formulată de condamnatul A.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 339 din 15 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/42/2015.

Cu privire la solicitarea de a fi sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte constată, pe de o parte, că, ordinea de soluționare a excepțiilor impune analizarea excepției de inadmisibilitate a căii de atac și doar în situația respingerii unei astfel de excepții este posibilă analizarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale.

Această ordine de soluționare este impusă de necesitatea existenței unui cadru procesual în care să poată fi analizată o cerere ulterioară. În cauză, contestația în anulare este inadmisibilă, ceea ce conduce la inexistența cadrului procesual care să îi confere posibilitatea apelantului condamnat de a invoca excepția de neconstituționalitate.

Pe de altă parte, apelantul condamnat a promovat o cale de atac inadmisibilă, și, prin urmare, excepția de neconstituționalitatea invocată nu are cum să întrunească condițiile de legalitate necesare, astfel că, fiind accesorie formulării unei căi de atac neprevăzute de lege, "sancțiunea" aplicată va fi aceeași ca și pentru calea de atac promovată, respectiv inadmisibilitatea.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 70 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 339 din 15 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/42/2015.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Cu drept de apel în termen de 48 ore de la pronunțare cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 70 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 iunie 2016.

Procesat de GGC - GV