ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 253/A/2017

Deliberând, asupra admisibilității căii de atac a apelului, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 560

din 10 mai 2017

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

în baza art. 432 C. proc. pen., s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A., deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva Deciziei penale nr. 293 din 07 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/204/2015.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut în esență, că, prin decizia penală nr. 293 din 07 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/204/2015, s-au dispus următoarele:

S-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina și de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 327 din 09 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Câmpina, pe care o desființează în parte și în consecință:

S-a înlăturat din cuprinsul sentinței apelate aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen., cu privire la inculpatul A.

În baza art. 7 rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea adăugării profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

S-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive a acestuia de la data de 26 noiembrie 2015 la data de 06 ianuarie 2017 inclusiv.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței, care nu sunt contrare prezentei decizii, inclusiv cuantumul pedepsei și modalitatea de executare.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul A.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, în termen legal, contestatorul condamnat A., criticând hotărârea arătând că este nelegală și netemeinică întrucât apelul s-a judecat fără prezența sa, fiind în imposibilitate de a se prezenta la instanță deoarece a fost bolnav.

Prin încheierea din 14 aprilie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/42/2017, Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 431 alin. (2) C. proc. pen., a admis în principiu contestația în anulare formulată de către contestatorul inculpat A., împotriva Deciziei penale nr. 293 din 07 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești.

Curtea a constatat că motivul invocat se înscrie între cazurile reglementate de art. 426 C. proc. pen., respectiv cel prevăzut la lit. a), potrivit căruia se poate face contestație în anulare în cazul în care judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a anunța instanța despre această imposibilitate, că cererea este făcută în termenul stipulat de art. 428 lit. a) C. proc. pen., că în sprijinul contestației s-au depus dovezi.

Examinând actele și lucrările dosarului, Decizia penală nr. 293 din 07 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel în Dosarul nr. x/204/2015, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A., precum și din oficiu toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, Curtea a constatat că cererea de contestație în anulare este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Curtea a reținut că, din probele administrate în cauză rezultă că pe tot parcursul procesului penal, în faza de apel, inculpatul a cunoscut despre termenele acordate de instanță și nu a dorit să se prezinte, cu toate că s-a emis mandate de aducere cu însoțitor și citații.

La termenul din 16 februarie 2017 inculpatul A. nu s-a prezentat la instanța de control judiciar.

Pentru inculpat s-a prezentat avocat B. care a învederat instanței că a fost contactată telefonic de către inculpat, acesta comunicându-i că a depus o cerere însoțită de o adeverință medicală din care rezultă că este bolnav, astfel că nu se poate prezenta în instanță la acest termen de judecată din cauza unor probleme medicale.

Curtea a constatat că inculpatul se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar, aspect față de care Poliția orașului Băicoi a adus la cunoștința instanței că inculpatul A., în perioada 10 februarie -22 februarie 2017, nu s-a prezentat la poliție să semneze graficul, prezentând o adeverință medicală pentru perioada menționată.

S-a reținut că, la termenul din 27 februarie 2017 Curtea de Apel Ploiești a verificat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpatul A.

Instanța a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită și că apelantul inculpat lipsește.

Avocatul din oficiu B. a arătat că a fost contactată de inculpat, care i-a comunicat că este bolnav, motiv pentru care nu se poate prezenta în instanță.

Pentru termenul din 27 februarie 2017 instanța a emis citație, iar din dovada de primire rezultă că inculpatul a refuzat să semneze.

Curtea a mai reținut că, tot pentru acest termen s-a emis mandat de aducere cu însoțitor, iar în executarea mandatului, organele de poliție l-au citat pe inculpat la adresele din Băicoi, jud. Prahova, dar inculpatul nu a fost găsit.

Pentru termenul din 27 februarie 2017, inculpatul nu a prezentat dovezi pentru lipsa nejustificată și nici nu a încunoștiințat instanța pentru imposibilitatea prezentării.

La termenul din 07 martie 2017, Curtea de Apel Ploiești a judecat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina și inculpatul apelant A.

Instanța a constatat procedura de citare legal îndeplinită, lipsă fiind inculpatul și, de această dată, avocatul din oficiu B. a arătat că a fost contactată de inculpat care i-a comunicat că este bolnav la pat fără să prezinte acte medicale în acest sens.

Curtea a constatat că, din dovada de primire a citației pentru termenul din 07 martie 2017 rezultă că inculpatul a refuzat să semneze de primire.

Curtea a reținut că, potrivit art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor definitive se poate face contestație în anulare, dacă judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a înștiința despre această imposibilitate.

Având în vedere că inculpatul a fost legal citat pentru toate termenele de judecată și s-a emis mandate de aducere în instanță, că pentru termenele din 27 februarie 2017 și 07 martie 2017 inculpatul A. nu a prezentat dovezi că a fost în imposibilitate de a se prezenta la instanță, Curtea a constatat că cererea de contestație în anulare este nefondată și nu poate fi întemeiată pe disp. art. 426 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat apel contestatorul condamnat A.

Analizând apelul declarat prin prisma

motivelor invocate, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 421 și

art. 432 C. proc. pen.

, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte notează că, pe calea apelului formulat de către contestatorul condamnat A., se atacă decizia penală prin care s-a soluționat contestația în anulare, ulterior admiterii în principiu a acesteia în anulare, reglementată de art. 432 C. proc. pen.

În cauză, titlul împotriva căruia s-a formulat contestația în anulare de către contestatorul condamnat A., în temeiul art. 426 și urm. C. proc. pen., este reprezentat de

Decizia penală nr. 293 din 07 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești

, care constituie hotărârea pronunțată de către instanța de apel, ca ultim grad de jurisdicție ordinară.

Astfel, cum hotărârea judecătorească care face obiectul contestației în anulare nu este supusă vreunei căi de atac și hotărârea pronunțată în contestația în anulare este definitivă.

Totodată, în sistemul nostru de drept, mijloacele procesuale de atac

a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul acestora.

Astfel, dacă s-ar recunoaște exercitarea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, s-ar produce o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și că este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, fiind de altfel, o soluție care rezultă în mod categoric din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

În ceea ce privește asigurarea egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea Constituțională a considerat că, în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și al autorităților publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. De aceea nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor.

S-a apreciat că sintagma "în condițiile legii" din art. 129 din Constituție nu înseamnă o posibilitate de restrângere a dreptului de a exercita căile de atac, ci se referă la reglementarea condițiilor procedurale de folosire a acestora.

De asemenea, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Așadar, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În privința deciziei penale atacate, pronunțată în baza art. 431 C. proc. pen., legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații și anume

când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speță, apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Înalta Curte constată că decizia supusă controlului judiciar este definitivă astfel că demersul inițiat de către contestatorul condamnat

A.

este inadmisibil și,

prin urmare, acestuia nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva

Deciziei nr. 560

din 10 mai 2017

a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil,

apelul

declarat de contestatorul condamnat

A.

împotriva Deciziei nr. 560

din 10 mai 2017

a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. 6, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat

A.

împotriva Deciziei nr. 560

din 10 mai 2017

a Curții de Apel Ploiești

, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, se plătește din fondul Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 iulie 2017.