ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 374 din 25 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2016, s-a respins excepția tardivității formulării apelului persoanei vătămate (persoană interesată) A., excepție invocată de către intimatul parte civilă B..

În baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de inculpații C., D., E. și partea vătămată (persoană interesată) A. împotriva Sentinței penale nr. 77 din 25 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova.

A fost desființată sentința penală apelată și, în consecință, s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Prahova.

Împotriva Deciziei penale nr. 374 din 25 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2016, prin cererea din data de 15 iunie 2020, apelantul inculpat E. a declarat recurs, susținând că prin soluția pronunțată i-a fost înrăutățită situația în calea de atac a apelului, iar instanța de apel era ținută de soluția pronunțată de instanța de fond, întrucât parchetul nu a declarat apel.

La data de 23 iulie 2020, apelantul inculpat a formulat o cerere prin care a solicitat emiterea unei adrese către Tribunalul Prahova, pentru ca această instanță să înainteze dosarul format pe rolul său, pentru a fi atașat la dosarul prezentei cauze în vederea soluționării recursului în casație.

Analizând conținutul cererilor, la termenul din 22 octombrie 2020, având în vedere și concluziile reprezentantului Ministerului Public, Înalta Curte a calificat calea de atac declarată de apelantul inculpat E. ca fiind apel.

Examinând apelul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 408 alin. (1) și (2) C. proc. pen., "sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel".

Ca atare, sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor apeluri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În speță, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de apelantul inculpat E. împotriva unei hotărâri definitive, prin care a fost admise apelurile declarate, inclusiv propriul apel, împotriva sentinței prin care Tribunalul Prahova a soluționat fondul acțiunii penale, sentință care a fost desființată de instanța de apel, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanța de fond.

Astfel, se constată că apelantul inculpat a promovat o cale de atac împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, constatând că a fost învestită cu soluționarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul inculpat E. împotriva Deciziei penale nr. 374 din 25 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul inculpat E. împotriva Deciziei penale nr. 374 din 25 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM