ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3881/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 30 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta Fundația "Caritatea" împotriva Deciziei civile nr. 589 A din 22 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 11 mai 2018, C12 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților.

Prin Decizia nr. 2091 din 25 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta Fundația "Caritatea" împotriva Deciziei civile nr. 589 A din 22 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. A casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

În motivare, Înalta Curte a arătat că instanța de apel a recunoscut finalizată procedura de restituire a imobilului în litigiu, conform O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, reținând că la momentul semnării protocolului, proprietarii sau succesorii lor deja redobândiseră proprietatea prin acte anterioare.

De asemenea, instanța de apel a invocat existența unui drept de superficie constituit ulterior restituirii imobilului în favoarea Municipiului București pentru terenul pe care se află amplasată construcția în care funcționează în prezent intimatul pârât A.

Instanța a mai reținut incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 66/2004, care impune limitări ale dreptului de proprietate al recurentei reclamante asupra terenului redobândit anterior, potrivit O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

A reținut, totodată, că instanța de apel a încălcat legea, întrucât la momentul determinării sau calificării drepturilor opuse de către părțile în litigiu în vederea soluționării acțiunii în revendicare și a capetelor accesorii deduse judecății, instanța de apel a aplicat prevederile art. 693 și 695 din C. civ., deși, conform art. 68 din Legea nr. 71/2001, "dispozițiile art. 693-702 din C. civ. nu se aplică drepturilor de superficie constituite înaintea intrării în vigoare a C. civ.".

Instanța de recurs a constatat că instanța de apel nu a stabilit, în concret, în ce măsură pârâții justifică dobândirea vreunui drept asupra terenului aferent construcției, dacă acesta reprezintă un drept de superficie sau are o altă natură juridică, prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data la care se susține că imobilul în litigiu a intrat în mod valabil în patrimoniul Municipiului București.

Totodată, instanța de apel nu a explicat în ce măsură dispozițiile H.G. nr. 1096/2002, respectiv HCGMB nr. 425/2008 se aplică și terenului în litigiu, în condițiile în care, anterior, același imobil fusese restituit în natură, în procedura O.U.G. nr. 83/1999, către reclamantă, iar această parte a susținut că statul nu putea face acte de dispoziție valide cu privire la teren și că cele două hotărâri menționate vizează doar clădirea în care funcționează A.

Înalta Curte a reținut că, în situația dedusă judecății, prevederile din Legea nr. 66/2004 nu sunt aplicabile, întrucât dreptul de proprietate opus de către reclamantă s-a născut în mod valabil în condițiile O.U.G. nr. 83/1999. De altfel, Legea nr. 66/2004 nu conține nicio dispoziție care să stipuleze aplicarea sa și situațiilor născute și finalizate sub imperiul O.U.G. nr. 83/1999, așa încât nu se poate aplica retroactiv.

Astfel, din procedura de restituire reglementată prin O.U.G. nr. 83/1999 rezultă că dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză a fost dobândit la momentul emiterii notei de constatare de către Comisia specială de restituire.

În consecință, prin Decizia nr. 3071/25.11.2014 emisă de către Comisia specială de retrocedare s-a recunoscut în mod explicit că Fundația "Caritatea" are calitatea de proprietar al imobilului în baza actelor efectuate în temeiul O.U.G. nr. 83/1999.

Înalta Curte a mai constatat că instanța de apel a conchis că intimatul pârât Municipiul București are un drept de superficie extins dincolo de clădire, fără a arăta care au fost criteriile pe baza cărora a stabilit că este necesară o suprafață de 530 mp pentru exploatare în jurul clădirii, indicând dispozițiile art. 695 alin. (1) din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, care nu fusese adoptat la momentul intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1096/2002.

Împotriva acestei decizii, precum și împotriva încheierii de admitere în principiu a recursului din 30 martie 2018, A. a formulat revizuire, în termenul legal.

Prin motivele de revizuire, a invocat art. 509 alin. (1) pct. 7 și art. 509 alin. (2) C. proc. civ., susținând că cererea de recurs formulată de reclamantă nu i-a fost comunicată pentru a se apăra, și nici nu a fost citat la termenul de judecată din 11 mai 2018.

Totodată, a arătat că cererea de revizuire se îndreaptă și împotriva încheierii de admitere în principiu, care a fost pronunțată fără citare părți, așa încât nu a putut să își pregătească apărarea pentru termenul de judecată din data de 30 martie 2018.

A susținut că toate comunicările în dosarul de recurs s-au făcut la Cabinet Avocat B., care le-a reprezentat interesele în apel.

Dar, susține revizuentul, în calea de atac a recursului era obligația instanței de a-l cita la sediul A. din str. x, așa cum prevede art. 155 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât mandatul dat avocatului în apel se rezumă doar la această fază procesuală.

Analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire declarată împotriva încheierii de admitere în principiu a recursului din data de 30 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 C. proc. civ. instituie procedura de filtrare a recursului, atunci când această cale de atac este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, potrivit alin. (2) - (4) al acestui articol, pe baza recursului, întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a înscrisurilor noi, se întocmește raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care este analizat de completul de filtru și comunicat părților, care pot formula în scris un punct de vedere.

La alin. (6) al acestui text de lege se prevede că "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților".

Alin. (7) al articolului menționat mai sus reglementează situația în care, prin raport se apreciază că recursul nu poate fi soluționat potrivit alin. (5) sau (6), când completul va pronunța, fără citarea părților, o încheiere de admitere în principiu a recursului și va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părților.

Aceasta procedură de filtrare a recursului este una administrativă, care se desfășoară fără citarea părților, cum prevede art. 493 alin. (7) C. proc. civ., iar încheierea de ședință prin care completul de judecată admite în principiu recursul și fixează termen de judecată pe fondul cauzei nu are cale de atac, întrucât este pronunțată în procedura de filtru, având regimul juridic al căilor de atac prevăzut de alin. (6) art. 493 C. proc. civ. precitat.

În speță, prin încheierea de ședință din data de 30 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta Fundația "Caritatea" împotriva Deciziei civile nr. 589 A din 22 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 11 mai 2018, C12 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților.

Așa cum s-a arătat mai sus, în aplicarea art. 493 alin. (6) și alin. (7) C. proc. civ., încheierea prin care a fost admis în principiu recursul nu este supusă niciunei căi de atac, astfel încât Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire declarată împotriva încheierii de admitere în principiu a recursului din data de 30 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Analizând cererea de revizuire declarată împotriva Deciziei civile nr. 2091 din data de 25 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii și cei puși sub interdicție judecătorească ori cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să îi apere".

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul".

În cuprinsul motivelor de revizuire, întemeiate în drept pe textul de lege mai sus citat, revizuentul A. susține că a fost lipsit de apărare la termenul de judecată din 11 mai 2018, când instanța a rămas în pronunțare asupra recursului declarat de reclamanta Fundația "Caritatea" împotriva Deciziei civile nr. 589 A din 22 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Revizuentul arată că lipsa de apărare este o consecință a citării nelegale, deoarece, în cursul dosarului de recurs, A. i s-au comunicat toate actele de procedură la sediul avocatului care i-a reprezentat interesele în cursul apelului.

Înalta Curte constată că, prin aceste susțineri, revizuentul invocă, în realitate, nelegala sa citare în dosarul de recurs, dar aceste susțineri nu pot fi circumscrie motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 7 C. proc. civ.

Lipsa de apărare și nelegala citare sunt temeiuri diferite pentru căi de atac diferite; contestația în anulare pentru nelegala citare este prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar lipsa de apărare este motiv de revizuire întemeiată în drept pe art. 322 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, revizuentul a formulat și contestație în anulare împotriva aceleiași decizii, care a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia nr. 3235 din data de 27 septembrie 2018 a acestei instanțe.

Având în vedere aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii de ședință din data de 30 martie 2018.

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 2091 din data de 30 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV