ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 918/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 27.06.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, anularea Deciziei de compensare nr. 7897 din 31.03.2016, să se constate încălcarea dreptului său patrimonial, astfel cum a fost stabilit prin sentința civilă nr. 1570 din 2.09.2011, îndreptată prin încheierea din 12.06.2012, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în conformitate cu normele imperative ale Legii nr. 10/2001 și ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu privire la imobilul - teren intravilan, situat în Municipiul București, str. x, sector 4, prin care s-a constatat calitatea sa de persoană îndreptățită în baza unui contract de vânzare de drepturi succesorale, iar nu și litigioase, cu privire la suprafața de 24.741 mp. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind suprafața de 489 mp, în care să se acorde un număr de puncte egal cu valoarea imobilului pentru care s-a emis Decizia de compensare nr. 7897 din 31.03.2016 de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Prin sentința civilă nr. 1518 din 15.12.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Prin Decizia nr. 981/A din data de 06 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1518 din 15.12.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr. x/2001 la Biroul executorilor judecătorești asociați B., numiții C. și D., în calitate de moștenitori ai defunctului E. zis D., au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, str. x, sector 4.

Prin actul juridic intitulat "contract de vânzare - cumpărare de drepturi succesorale și litigioase" autentificat sub nr. x din data de 15.01.2007 de Biroul notarilor publici asociați F. și G., numiții C. și D. au vândut reclamantei A. și lui H. cotele indivize de câte ½ din drepturile succesorale ce li se cuvin din revendicarea sau restituirea în natură a imobilului situat în București, str. x, sector 4, fosta str. x, pentru care a fost depusă notificare, în baza Legii nr. 10/2001, la Primăria municipiului București, înregistrată sub nr. x/2001 de către Biroul executorilor judecătorești B., înregistrată la Primăria municipiului București sub nr. x/2001. Vânzătorii au arătat că au dobândi dreptul de la defunctul E., zis D.

Soluționarea notificării nr. x/2001, prin care s-a solicitat restituirea terenului de 489 mp, a format obiect de judecată, fiind pronunțată Decizia civilă nr. 260 din 7.04.2009, prin care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a constatat că terenul de 489 mp este inclus în Parcul Tineretului, fiind afectat de amenajări de utilitate publică, situație în care a respins cererea de restituire în natură și a obligat pârâta Primăria municipiului București să emită decizie de restituire prin echivalent pentru terenul de 489 mp ce a făcut obiectul notificării nr. x/2001. Recursul declarat de A. și H. împotriva acestei decizii a fost respins prin Decizia nr. 4477 din 16.09.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Sentința civilă nr. 1570 din 02.09.2011 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, invocată de apelanta reclamantă, a fost pronunțată în soluționarea notificării nr. x/2001, care nu formează obiectul prezentei judecăți.

Prin dispoziția nr. x din 30.04.2010, primarul municipiului București a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul afectat de elemente de sistematizare în suprafață de 489 mp, situat în București, str. x sector 4, imposibil de restituit în natură, persoanelor îndreptățite A. și H.

Prin Decizia de compensare nr. 7897 din 31.03.2016 s-a validat dispoziția primarului municipiului București nr. x din 30.04.2010 și s-a emis decizia de compensare prin 141.966 puncte în favoarea apelantei reclamante și a lui H., prin aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 valorii imobilului stabilită potrivit art. 21 alin. (6) din aceeași lege.

Curtea de apel a constatat că această decizie a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 165/2013, conform cărora punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare, însă, conform alin. (2) al aceluiași articol, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte plafonat conform acestui text.

Astfel, ulterior încheierii contractului autentificat cu încheierea de autentificare nr. x din data de 15.01.2007 de Biroul notarilor publici asociați F. și G., dobânditorii dreptului au acționat în calitate de cesionari, ei exercitând drepturile rezultate din contract în această calitate, or alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 165/2013 se aplică în cazul celui care acționează în calitate de moștenitor al titularului dreptului de proprietate.

În speță, în baza contractului, acest drept la măsuri reparatorii a ieșit din patrimoniul notificatorilor, moștenitori ai titularului dreptului de proprietate, și a intrat în patrimoniul cesionarilor. Astfel, dreptul pretins de apelantă constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislația în domeniul proprietăților preluate în mod abuziv nu a fost transmis prin succesiune, raporturile dintre notificatorii C. și D. și apelanta A. neavând această natură juridică. În această situație, dispoziția emisă de pârâtă trebuie să aibă în vedere aceste raporturi juridice.

Concluzionând, instanța de apel a arătat că apelanta-reclamantă nu a dobândit dreptul invocat prin succesiune, situație în care nu îl poate pretinde în calitate de moștenitor, ci în calitate de cesionar al dreptului transmis prin contract.

Apelanta reclamantă nu poate susține o încălcare a art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului rezultând din cuantumul despăgubirilor la care este îndreptățită. Contrar susținerilor apelantei reclamante, hotărârea judecătorească prin care i s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii nu a determinat un cuantum al despăgubirilor, ci a obligat pârâta Primăria Municipiului București să emită decizie de restituire prin echivalent pentru teren. Această decizie trebuie emisă cu respectarea reglementărilor speciale privind stabilirea măsurilor reparatorii. Chiar hotărârea judecătorească invocată de reclamantă, sentința civilă nr. 1570 din 2.09.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, care se referă la o altă notificare, a stabilit că aceasta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire pentru imobilul respectiv, menționând expres în dispozitiv și considerente că despăgubirile urmează a fi acordate conform legii speciale.

În situația expusă, decizia atacată nu a încălcat puterea de lucru judecat, hotărârea judecătorească stabilind existența dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilul identificat, nu și cuantumul despăgubirilor cuvenite, care urmează a se stabili conform legii speciale.

Reținând că intimata a aplicat în mod corect dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 la emiterea deciziei contestate, curtea de apel a constatat că sentința primei instanțe, de respingere a contestației împotriva deciziei de compensare, este legală și temeinică.

Împotriva Deciziei nr. 981/A din data de 06 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța care a pronunțat hotărârea atacată.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin rezoluția din data de 15 ianuarie 2018, în conformitate cu prevederile art. 493 din C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit în cauză, la data de 18 ianuarie 2018, s-a reținut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă acestei căi de atac.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 22 ianuarie 2018, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 12 februarie 2018 s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 20 martie 2018, fără citarea părților.

Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, instanța a fost sesizată cu judecarea unei acțiuni având ca obiect anularea Deciziei de compensare nr. 7897 din 31.03.2016 și constatarea încălcării dreptului patrimonial al reclamantei, astfel cum a fost stabilit prin sentința civilă nr. 1570 din 02.09.2011, îndreptată prin încheierea din 12.06.2012, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în conformitate cu normele imperative ale Legii nr. 10/2001 și ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu privire la imobilul - teren intravilan, situat în Municipiul București, str. x, sector 4, prin care s-a constatat calitatea sa de persoană îndreptățită în baza unui contract de vânzare de drepturi succesorale, iar nu și litigioase, cu privire la suprafața de 24.741 mp. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind suprafața de 489 mp, în care să se acorde un număr de puncte egal cu valoarea imobilului pentru care s-a emis Decizia de compensare nr. 7897 din 31.03.2016 de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 27.06.2016, dată la care era în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Actul normativ menționat este aplicabil în speța dedusă judecății, acesta fiind, de altfel, menționat și în cuprinsul acțiunii introductive.

Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 1 alin. (3) stabilește că, în situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condițiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare, sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit art. 24 alin. (2), cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, la care se adaugă și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

Art. 16 din același act normativ arată că:

"Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților investite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7)".

Prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013 descriu procedura ce trebuie urmată în vederea emiterii deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.

În conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

Art. 35 prevede că: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru".

Reiese, deci, că potrivit art. 35 din Legea specială nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

În cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanței supreme de soluționarea acestor cauze.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 35 din Legea nr. 165/2013 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 981/A din data de 06 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În consecință, pentru considerentele prezentate, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 981/A din data de 06 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 981/A din data de 06 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2018.