ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3593/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 14.05.2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B. au chemat în judecată pe pârâta C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune (joncțiunea posesiilor) asupra terenului situat în București și prin accesiune imobiliară artificială asupra construcției ridicată pe aceasta.

Prin sentința civilă nr. 1019 din 13.02.2017, Judecătoria Sectorului 5 București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, invocată de acesta, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulata de reclamanții A., B. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General. A respins cererea formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A constatat deschisă succesiunea după defuncta C., a constatat că a rămas drept unic moștenitor legal al defunctei pârâtul municipiul București; a constatat că reclamanții au dobândit prin efectul prescripției achizitive de lunga durată dreptul de proprietate asupra terenului in suprafață de 196 mp, situat în București, având următoarele vecinătăți: la Nord - imobil din strada x, pe o latura de 12,21 m; la Sud - Strada y pe o distanță de 12,38 m, la Est - imobil din strada y, nr. 8 pe o distanță de 15,84 m și la Vest - imobil în str. x, pe o distanță de 16,33 m, conform raportului de expertiză tehnica judiciară în specialitatea topografie, efectuat de expert D.; a constatat că reclamanții au dobândit prin accesiune construcția situată pe terenul susmenționat, formată din corpurile C1 și C2 descrise în raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții efectuat de expert E., astfel cum este individualizată prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții topografie, efectuat de expert D. A obligat reclamanții, în solidar, în baza art. 50

2

din O.U.G. nr. 51/2008 la restituirea ajutorului public acordat în cuantum de 2.831,81 RON sub forma reducerii taxei judiciare de timbru.

Prin decizia civilă nr. 2866/A din 19 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General.

Cererea de recurs a fost înaintată spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa Curții de Apel București.

Prin decizia civilă nr. 90 din 13 iunie 2018 Curtea de Apel București secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 09 iulie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluția din data de 18 iulie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin. modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această norma nu conține o formulare de principiu în sensul ca Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competentă în acest sens, Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsa din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul București revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de pârâtul Municipiul București, prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 2866/A din 19 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.10.2018.