ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 311/2019

HOTĂRÂRE
14.02.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 311/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, la data de 21 decembrie 2017, sub nr. x/2017, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., strămutarea Dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Brașov și suspendarea judecării dosarului până la soluționarea cererii de strămutare.

La data de 20 februarie 2018, petentul a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător C.

Prin încheierea din camera de consiliu din 27 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C. și a dispus amendarea petentului A. cu amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON, în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 15/F/CC din 7 martie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare, formulată în condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. civ. A respins cererea de strămutare a judecării Dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Brașov, formulată de petentul A.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, la data de 19 martie 2018, sub nr. x/2017/a5, petentul A. a solicitat reexaminarea amenzii judiciare, în valoare de 1.000 RON, la plata căreia a fost obligat prin încheierea din camera de consiliu din 27 februarie 2018, pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2017. Totodată, a solicitat suspendarea judecării cererii de reexaminare, până la soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din camera de consiliu din 27 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Prin încheierea din camera de consiliu din 3 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins cererea de suspendare a judecării cererii de reexaminare. A respins cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 27 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 de aceeași instanță. Această încheiere a fost comunicată petentului la data de 4 aprilie 2018.

În cadrul acestui proces, petentul a formulat, la data de 27 martie 2018, cerere de recuzare a completului de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu din 28 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei ce formează obiectul acestui dosar.

Împotriva acestei încheieri, petentul a formulat, la 15 aprilie 2018, cerere de reexaminare, care a fost înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția civilă, la 16 aprilie 2018, formându-se, astfel, Dosarul nr. x/2017.

Prin procesul-verbal încheiat la 17 aprilie 2018, grefierul șef al secției civile a Curții de Apel Brașov a arătat că, inițial, cererea petentului a fost înregistrată ca dosar asociat al dosarului nr. x/2015, fiind repartizată manual completului imediat următor celui care a soluționat încheierea împotriva căreia petentul a formulat cerere de reexaminare. Ulterior, constatându-se că cererea vizează încheierea prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a completului de judecată, dosarul a fost scos de pe rol și înaintat, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 20 aprilie 2018, sub nr. x/2017/a5.1, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 11 filtru.

Prin rezoluția completului din 9 iulie 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin raportul întocmit s-a reținut că, deși cererea formulată de petent este intitulată reexaminare, aceasta urmează a fi calificată cerere de recurs, fiind îndreptată împotriva încheierii din camera de consiliu din 28 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, prin care Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei ce a format obiectul acestui dosar.

Prin rezoluția din 25 octombrie 2018, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea ca acestea să depună, în termen de 10 zile de la comunicare, puncte de vedere.

Conform proceselor-verbale de înmânare, aflate la dosar, raportul a fost comunicat părților la 30 octombrie 2018, respectiv 1 noiembrie 2018.

Părțile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 13 decembrie 2018, Completul de filtru nr. 11 a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la data de 14 februarie 2019, apreciind, față de termenul în care a fost formulat recursul împotriva încheierii atacate, că acesta poate fi soluționat în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 14 februarie 2018, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând excepția tardivității recursului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) și art. 499 teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Conform art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., "când instanța de recurs constată că recuzarea a fost greșit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanță".

Din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. cu cele ale alin. (3) teza a II-a al aceluiași articol, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluționat cauza, în ipoteza în care această din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele "hotărârea prin care s-a soluționat cauza", "trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau (...) la prima instanță", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a completului care participă la judecată va putea fi atacată cu recurs numai după soluționarea cauzei respective și pronunțarea unei hotărâri definitive, în înțelesul art. 634 C. proc. civ.

În speță, cauza a fost soluționată prin încheierea din 3 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, prin care Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins cererea de reexaminare formulată de petent, în condițiile art. 191 C. proc. civ., împotriva încheierii din 27 februarie 2018, pronunțată de aceeași instanță, definitivă potrivit art. 191 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, comunicarea acestei hotărâri s-a făcut recurentului la 4 aprilie 2018.

În ceea ce privește recursul, se constată că acesta a fost declarat de recurent la 15 aprilie 2018, cu depășirea termenului legal de 5 zile, prevăzut de art. 53 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul A. a formulat cererea de recurs cu încălcarea dispozițiilor legale mai sus menționate.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 28 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 28 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3772/2018
Asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 21.12.2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel Brașov a fost înregistrată cererea de strămutare a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Brașov, formulată de petentul A., în con
ÎCCJ 2018-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 862/2019
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 380 din 16 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtel
ÎCCJ 2020-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2203/2020
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020 Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin încheierii nr. 138 din data de 23 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I
ÎCCJ 2019-11-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2022/2019
martie 2018, Tribunalul Brașov a respins cererea de amânare formulată de reprezentanta convențională a reclamantului, a revenit asupra probei testimoniale încuviințată în cauză și a amânat pronunțarea asupra pricinii la data de 22 martie 20
ÎCCJ 2020-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2595/2020
constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, urmează să respingă ca inadmisibil recursul, pentru considerentele ce se vor arăta
Sursă