ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 862/2019

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 380 din 16 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtele B., C. și D. împotriva Deciziei nr. 488 din 31 martie 2017, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

La 12 octombrie 2018 (data depunerii la oficiul poștal), contestatoarea D. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 380 din 16 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, la 16 octombrie 2018, sub nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 582 din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis excepția tardivității formulării contestației în anulare și a respins, ca tardivă, contestația în anulare declarată de petenta D. împotriva Deciziei nr. 380 din 16 octombrie 2017, pronunțate de aceeași instanță în Dosarul nr. x/2011.

Împotriva Deciziei nr. 582 din 13 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs contestatoarea D. la 28 noiembrie 2018 (data depunerii la oficiul poștal), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivare, recurenta a arătat, în esență, că decizia atacată nu este motivată în fapt și în drept, conținând considerente străine de natura cauzei.

A susținut că a invocat în fața instanței de fond excepția tardivității introducerii contestației în anulare, prin raportare la termenul la care a luat cunoștință de hotărârea atacată.

A arătat că instanța de fond a reținut că și-a îndeplinit voluntar obligațiile care rezultau din hotărâre, la 19 decembrie 2017, apreciind că de la acel moment a început să curgă termenul pentru formularea căii de atac.

Însă, faptul că a executat de bunăvoie obligațiile consemnate în dispozitivul hotărârii nu conduce la concluzia că recurenta a cunoscut și considerentele hotărârii.

Totodată, a susținut că nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează cu nesoluționarea procesului.

Acest aspect a fost confirmat și în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în care s-a reținut că este în sarcina instanței judecătorești obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților, sub rezerva aprecierii pertinenței acestora.

În ceea ce privește motivele contestației în anulare, invocate în cuprinsul cererii de recurs, se constată că acestea au fost subsumate dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. și vizează, în esență, faptul că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, respectiv că instanța a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

A arătat că, în speță, a fost încălcat principul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța, în urma unei erori materiale, substituindu-se justițiabililor și oferind mai mult decât s-a cerut. A precizat că reclamantele nu au formulat cerere reconvențională, prin care să individualizeze pretențiile, ci au afirmat în fața instanței că lasă la aprecierea acesteia ceea ce urmează a li se acorda.

De asemenea, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța a calculat cotele prin raportare la întreaga masă succesorală, iar nu la cotitatea disponibilă a moștenitorilor rezervatari, omițând administrarea probatoriului încuviințat, respectiv a interogatoriului și incluzând, în mod greșit, în masa succesorală, un imobil care nu a aparținut defunctului (pensiunea).

Referitor la procedura desfășurată în fața instanței de fond, recurenta a susținut că decizia atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată de un judecător incompatibil, care a exercitat controlul judiciar al propriei hotărâri.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, în cauză, sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865, întrucât, potrivit sistemului de evidență informatizată al instanțelor, litigiul a fost înregistrat pe rolul instanței judecătorești la 30 septembrie 2011.

Înalta Curte reține că prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează în sensul că "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", respectiv 15 februarie 2013.

Față de prevederile legale mai sus menționate, Înalta Curte constată că litigiul pendinte este guvernat de dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, din perspectiva cărora va examina prezenta cerere de recurs.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurenta a complinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă recursului, depunând la dosar dovada plății acesteia, respectiv chitanța nr. x, emisă de Direcția de Taxe și Impozite Locale Sector 4 la 8 mai 2019.

Examinând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 320 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului".

Dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 din același act normativ prevăd că sunt hotărâri irevocabile "orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Potrivit prevederilor art. 320 alin. (3) din C. proc. civ. "hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

În cauză, contestatoarea D. a exercitat calea de atac a recursului împotriva Deciziei nr. 582 din 13 noiembrie 2018, prin care Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins, ca tardiv declarată, contestația în anulare pe care aceasta a formulat-o împotriva Deciziei nr. 380 din 16 octombrie 2018, pronunțate de aceeași instanță.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 380 din 16 octombrie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtele B., C. și D. împotriva Deciziei nr. 488 din 31 martie 2017, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

Față de dispozițiile art. 320 alin. (3) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 377 alin. (2) pct. 5 din același act normativ, Înalta Curte constată că recursul îndreptat împotriva Deciziei nr. 582 din 13 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă este inadmisibil, întrucât aceasta este o decizie irevocabilă, care nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, conform art. 299 alin. (1) din cod.

Având în vedere considerentele expuse, coroborate cu împrejurarea că împotriva unei hotărâri judecătorești pot fi exercitate numai căile de atac prevăzute de lege, recursul declarat în cauză va fi respins, ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatoarea D. împotriva Deciziei nr. 582 din 13 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2019.

GGC - OB