ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 226/2019

HOTĂRÂRE

31.01.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 226/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 23.04.2018, sub nr. x/2018, pe rolul Judecătoriei Hârșova, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Primăria Orașului Hârșova, contestație la executare, împotriva Titlului executoriu nr. x din 27 octombrie 2017, emis de Primăria Hârșova, birou executări silite.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 110 alin. (1) din C. proc. fisc.

Prin Sentința civilă nr. 374 din 08.08.2018, Judecătoria Hârșova a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, în speță, contestatorul are domiciliul în municipiul București, str. x, fapt ce reiese din actul de identitate depus în copie dosar, precum și din verificările efectuate din oficiu în baza de date D.E.P.A.B.D. (proces-verbal dosar).

În vederea admiterii excepției de necompetență teritorială, a constatat ca fiind relevante dispozițiile art. 260 C. proc. fisc. (Legea nr. 207/2015), care dispun: "(1)Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de C. proc. civ., republicat, nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență."

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Alin. 3 al aceleiași norme stipulează că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În aplicarea acestor dispoziții, prin raportare la domiciliul contestatorului - debitor, instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Sectorului 1 București.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 6256 din 19.10.2018 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Hârșova. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În pronunțarea soluției, au fost avute în vedere prevederile art. 260 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., evocate anterior de către prima instanță aflată în conflict.

Dincolo de aprecierea cu privire la localitatea în care debitorul își are domiciliul la data sesizării organului de executare, în stabilirea instanței competente, s-a ținut seama și de regimul juridic al invocării excepției de necompetență, prevăzut de C. proc. civ.

Astfel, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței".

În speță, excepția de necompetența teritorială nu a fost invocată de către Judecătoria Hârșova la termenul din 24.05.2018 - primul termen la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe. Drept urmare, ulterior primului termen de judecată la care părțile au fost legal citate, nu se mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale exclusive, instanța rămânând competentă să soluționeze cauza, ca urmare a neinvocării acesteia în termenul legal.

Pe de altă parte, s-a reținut că, în titlul executoriu contestat, este menționat domiciliul debitorului în Hârșova, jud. Constanța. De asemenea, toate comunicările adresate contestatorului la domiciliul din București, s-au întors cu mențiunea "destinatar mutat". Totodată, în Adresa nr. x/15.03.2018 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, din care reiese faptul că în urma verificărilor efectuate în Registrul General de evidența a Salariaților, acesta este angajat în cadrul comunei Ciobanu, jud. Constanța, în calitate de consilier Administrația Publică, Direcția Economică - Birou Executări Silite. De altfel, chiar contestatorul a introdus cererea introductivă pe rolul Judecătoriei Hârșova.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Judecătoria Hârșova a fost învestită cu contestația la executare inițiată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Primăria Orașului Hârșova, vizând Titlul executoriu nr. x din 27 octombrie 2017, emis de Primăria Hârșova, birou executări silite.

În vederea determinării instanței de executare, se rețin ca fiind relevante prevederile art. 260 C. proc. fisc. (Legea nr. 207/2015), potrivit cărora "(1)Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de C. proc. civ., republicat, nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență."

Mai departe, în completare, art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În conformitate cu alin. (3) al aceleiași norme, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Din aceste ultime prevederi legale, rezultă că, în cazul contestației la executare, competența teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței".

Din interpretarea textului de lege sus-menționat, rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă pricina ar atrage competența teritorială a altei instanțe.

Înalta Curte mai reține și că norma consacrată de art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Articolul 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței, implicit a soluționării excepției de necompetență, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În speță, Judecătoria Hârșova nu a invocat excepția de necompetență teritorială la "primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate", astfel încât soluționarea contestației la executare a rămas dobândită de către această instanță.

În acest sens, Înalta Curte reține că primul termen la care părțile au fost legal citate a fost cel din 24 mai 2018. La termenul din 21 iunie 2018, pentru când pricina a fost amânată, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, pronunțarea asupra acesteia fiind prorogată, pe rând, pentru termenele din 04.07.2018 și 08.08.2018 - când excepția a fost pusă în discuția părților.

Față de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, se constată că excepția necompetenței nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părțile legal citate, ci abia la 8 august 2018, după primul termen de judecată cu părțile legal citate, moment la care instanța nu se mai putea dezînvesti.

Prin urmare, Judecătoria Hârșova a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță, chiar competentă, a pierdut această prerogativă.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hârșova.