ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2019

Prin încheierea din 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului A. formulată de B., ca inadmisibilă.

Curtea de apel a constatat că prin cererea de intervenție accesorie, depusă la dosar la data de 3 octombrie 2018 și lămurită personal de parte la termenul din 28 noiembrie 2018, B., deși a pretins formal respingerea acțiunii față de pârâții persoane fizice, a invocat drepturi proprii la eventuala reconstituire în favoarea sa a proprietății terenurilor autoarei C. în baza Legii nr. 18/1991, completată prin Legea nr. 247/2005.

S-a reținut astfel, în raport de prevederile cuprinse la art. 61, art. 62 și art. 63 C. proc. civ., că nu este admisibilă cererea, deoarece nu are caracterul unei cereri care să sprijine apărarea în proces a pârâtului în favoarea căruia dorește să intervină, pe baza unui interes al intervenientului, material, moral, actual, ci reprezintă o cerere a unui terț, care pentru un eventual interes viitor, neactual, de a încheia o tranzacție cu pârâtul pe care îl consideră că va avea câștig de cauză, dorește să fie parte în proces.

S-a observat că titularul cererii de intervenție nu a afirmat vreun interes actual și nici nu a invocat prevenirea încălcării unui drept subiectiv existent sau preîntâmpinarea prejudicierii vreunui atare drept, ci a relevat acțiunea separată pe care o are la dispoziție, în măsura în care ar aprecia că ar fi fondată, de a solicita să i se stabilească un drept la reconstituire propriu, în baza cererilor depuse la Comisiile de fond funciar Lipova, din terenurile defunctei C., în contradictoriu cu toți cei care înfățișează drepturi pe respectivele terenuri, inclusiv pârâtul A..

Argumentele titularului cererii de intervenție au fost considerate de curtea de apel că nu relevă vreun interes (folos practic) al părții în susținerea apărării pârâtului în favoarea căruia dorește să intervină.

Așadar, curtea de apel a constatat că titularul cererii de intervenție nu are un interes actual, neafirmând drepturi succesorale ale autorului D., concretizate de o acceptare personală a acestuia a succesiunii după C. și nici să i se fi emis de către comisiile de fond funciar un act de recunoaștere a calității de titular de drepturi reconstituite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs titularul cererii de intervenție B., solicitând admiterea acestuia, precum și a cererii de intervenție accesorie.

Întemeindu-și motivele pe cele cuprinse la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul a arătat că la data de 16 noiembrie 2014 a dobândit, prin intermediul contractului de cesiune drepturi succesorale autentificat sub nr. 4015, o parte din drepturile asupra patrimoniului succesoral al lui D., prin moștenitoarea E. La rândul său, D. are vocație succesorală la moștenirea lui C., decedată la 30 noiembrie 1991, fiind moștenitor de gradul IV.

Față de prevederile art. 61 alin. (3) C. proc. civ., recurentul a susținut că are vocație succesorală la moștenirea defunctei C. și calitatea necesară pentru a formula cererea de intervenție accesorie în favoarea intimaților - pârâți persoane fizice.

A mai susținut că în calitatea sa de moștenitor al lui C. deține informațiile necesare pentru sprijinirea apărărilor intimaților-pârâți, justificând interesul de a interveni în cauză.

În continuare, recurentul a înțeles a se referi la aspecte legate de întocmirea testamentului în favoarea lui F..

A concluzionat astfel că, demonstrată fiind calitatea sa de moștenitor după C. și interesul său în promovarea cererii de intervenție accesorie ca urmare a faptului că poate formula apărări în favoarea intimaților-pârâți A. și G., curtea de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ., intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

Se observă că prevalându-se de dispozițiile cuprinse în textul de lege menționat, recurentul a susținut interesul său în promovarea cererii de intervenție accesorie în sprijinul intimaților-pârâți persoane fizice, pe de o parte, prin prisma calității sale de moștenitor după C., iar pe de altă parte, prin faptul că poate formula apărări în favoarea părților în sprijinul cărora dorește să intervină.

Or asemenea susțineri nu pot fi primite, în raport de natura juridică a cererii de intervenție accesorie.

Spre deosebire de intervenția principală, prin intermediul căreia terțul deduce spre soluționare instanțelor judecătorești o pretenție proprie, în ipoteza cererii de intervenție accesorie, terțul nu formulează decât apărări în sprijinul părții în interesul căreia a intervenit, urmărind pronunțarea unei hotărâri în favoarea acesteia din urmă.

Astfel, în timp ce intervenția principală are natura juridică a unei veritabile cereri de chemare în judecată, intervenția accesorie nu este decât o simplă apărare.

Se reține totodată că cererea de intervenție este supusă condițiilor comune de admisibilitate ale acțiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, una din acestea fiind cea cuprinsă în art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care statuează în sensul că printre alte cerințe pentru formularea și susținerea unei cereri în fața instanțelor civile există obligația ca autorul acesteia să justifice un interes.

În completarea acestor prevederi legale, dispozițiile art. 33 C. proc. civ. stabilesc că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Aceleași norme procedurale prevăd că și dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Așadar, deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane.

Prin urmare, în cazul intervenției voluntare accesorii, terțul urmărește să obțină un folos practic direct și imediat prin pronunțarea unei hotărâri în favoarea părții în sprijinul căreia intervine, prin care se va stabili sau se va confirma o situație ce-i conferă certitudinea că drepturile sale, conexe cu situația juridică dedusă judecății, nu vor fi afectate.

În speță, instanța de apel a reținut că nu este admisibilă cererea de intervenție formulată, deoarece nu sprijină apărarea părții în favoarea căreia dorește să intervină ci se invocă drepturi proprii, precum și faptul că nu este îndeplinită condiția existenței interesului terțului intervenient, cerință obligatorie pentru admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, reținere criticată de către recurent prin calea de atac promovată.

Astfel, după cum s-a constatat prin hotărârea atacată, prin cererea de intervenție formulată, titularul acesteia a susținut că a dobândit, prin intermediul cesiunii de drepturi succesorale, drepturi privind patrimoniul succesoral al lui D. (prin E.), în condițiile în care acesta nu acceptase, în termenul legal, moștenirea după C.

Ca atare, cum corect a constatat și curtea de apel, prin cererea de intervenție formulată nu s-au adus apărări în favoarea intimatului-pârât A.

Dimpotrivă, așa cum rezultă din motivarea demersului intervenientului, interesul acestuia este de a se considera valabilă transmisiunea moștenirii pe cale legală, iar nu cea testamentară de care se prevalează reclamanta, în justificarea interesului și calității procesuale.

Este vorba așadar, de invocarea unui interes al intervenientului care pretinde drepturi proprii derivând dintr-o altă modalitate de transmisiune succesorală (pe altă ramură a transmisiunilor succesorale de pe urma autoarei C.), situație care este străină instituției intervenției accesorii care presupune doar sprijinirea apărării părții în favoarea căreia intervine.

Prin urmare, în aprecierea întrunirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de intervenție accesorie, instanța de apel, în mod corect a respins-o, ca inadmisibilă.

Având în vedere cele anterior arătate și constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 61 raportate la cele ale art. 33 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de titularul cererii de intervenție B. împotriva Încheierii din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM