ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1558/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei 1 la completarea Deciziei nr. 7.349/18.11.2009 emisă de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 247/2005, cu diferența de curs valutar calculată între data evaluării despăgubirilor și data prezentei acțiuni, diferența care în prezent este de 205.367,82 lei; obligarea pârâtelor să îi achite suma de 1.305.000 lei, cu titlu de despăgubiri stabilite prin Decizia nr. 7.349/18.11.2009 emisă de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 247/2005; obligarea pârâtelor la plata diferenței de curs valutar între data evaluării despăgubirilor și data prezentei acțiuni, diferențe care în prezent este de 205.367,82 lei; în subsidiar, a solicitat reactualizarea sumei cu indicele inflației, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 4.171/2014 din 12 noiembrie 2014, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența privind soluționarea cauzei formulată de reclamanta A., prin mandatar B., împotriva pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, și Statul Roman prin Ministerul Finanțelor, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 27 din 17 februarie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanta A., prin mandatar B., împotriva pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat judecarea cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ pentru soluționarea conflictului de competență.

Regulatorul de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 din C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel cum rezultă din analiza lucrărilor dosarului, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând să se dispună obligarea paratei 1 la completarea deciziei nr. 7.349/18.11.2009 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 247/2005, cu diferența de curs valutar calculată între data evaluării despăgubirilor și data prezentei acțiuni, diferența care în prezent este de 205.367,82 lei; obligarea pârâtelor să îi achite suma de 1.305.000 lei, cu titlu de despăgubiri stabilite prin Decizia nr. 7.349/18.11.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 247/2005; obligarea pârâtelor la plata diferenței de curs valutar între data evaluării despăgubirilor și data prezentei acțiuni, diferențe care în prezent este de 205.367,82 lei, iar în subsidiar, a solicitat reactualizarea sumei cu indicele inflației.

Procedura instituită de Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării se finalizează prin emiterea dispoziției de către unitatea deținătoare și, în baza acestei dispoziții, este posibilă parcurgerea fazei ulterioare, reglementată de Legea nr. 247/2005, care are natură administrativă, toate nemulțumirile părții în ceea ce privește actele specifice acestei faze putând fi valorificate în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Însă, luând în considerare obiectul cererii de chemare în judecată și în raport de data introducerii acțiunii, Înalta Curte reține incidența în cauză a dispozițiilor art. X din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora "Alin. (1) al art. 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 20: (1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București."

Conform dispozițiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"Art. XXIII. - (1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

(3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi,sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.

(4) în cazurile prevăzute la alin. (l) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece."

Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanță, care, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, ar fi fost de competența Curții de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.

Astfel, în acord și cu argumentele înfățișate de Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte va stabili, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.

Procesat de ED