ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1801/2018

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 17 mai 2017, reclamanta Asociația de Proprietari din Timișoara, strada x, jud. Timiș a chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Timiș, Judecătoria Timișoara, Serviciul Român de Informații, Serviciul Român de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să dispună dizolvarea acestora și suspendarea tuturor activităților acestora, în conformitate cu dispozițiile art. 135 pct. 1 din C. pen.

A mai solicitat obligarea Statului Român să pună la dispoziția părților din procese o instanță în conformitate cu prevederile art. 681 din C. proc. civ. și din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sub sancțiunea de daune interese de 1000 RON/zi de întârziere până la îndeplinirea obligației; să oblige pârâtul să respecte și să aplice toate legile României, C. civ., C. pen., C. proc. civ., C. proc. pen.., să execute toate hotărârile judecătorești definitive din România; să execute toate hotărârile definitive ale CEDO, să respecte și să aplice toate convențiile și tratatele internaționale la care Statul Român este parte contractantă, inclusiv Convenția pentru Apărarea Drepturilor Fundamentale ale Omului, sub sancțiunea dizolvării tuturor instituțiilor pârâte și a suspendării activității acestora.

În drept a invocat dispozițiile art. 126 alin. (1), (2), (3) și (5) din Constituția României.

Prin sentința nr. 4 din data de 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari din Timișoara, strada x, împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Tribunalul Timiș, Judecătoria Timișoara, Serviciul Roman de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale generale a instanțelor judecătorești, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Timișoara a constatat, în baza art. 132 alin. (4) din C. proc. civ., că cererea este inadmisibilă, ea nefiind de competența instanțelor judecătorești. Soluționarea cauzei pe această excepție, a concluzionat instanța, face de prisos analizarea celorlalte excepții invocate de pârâți și a fondului cauzei.

Împotriva sentinței nr. 4 din data de 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a declarat recurs reclamanta Asociația de Proprietari din Timișoara, strada x.

Recurenta-reclamantă își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., art. 466, 470, 476 din C. proc. civ. (referitoare la apel) și pe dispozițiile art. 483, 486, 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. (referitoare la recurs). Recurenta arată că a fost obligată să formuleze și apel, nu numai recurs, deoarece instanța de judecată a Curții de Apel Timișoara i-a acordat numai drept de recurs, dar în fapt are "cele mai multe motive de apel pentru că cererea introductivă nu a fost judecată în nici un fel de instanța Curții de Apel Timișoara".

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă face o expunere a situației de fapt și își exprimă nemulțumirile în legătură cu modul de soluționare a cauzei, formulând o serie de critici, fără ca acestea să fie încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în esență, recurenta-reclamantă arată faptul că, prin hotărârea instanței de respingere a cererii de chemare în judecată, i se încalcă flagrant dreptul de a promova o acțiune în concordanță deplină cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin rezoluția din data de 14.11.2017, comunicarea cererii de recurs către intimați, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare, precum și întocmirea raportului prevăzut de dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., după efectuarea formalităților de comunicare menționate de art. XV din Legea nr. 2/2010.

Prin raportul întocmit la data de 06.02.2018, s-a reținut faptul că, în raport de dispozițiile art. 132 alin. (4) din C. proc. civ., reținute de Curtea de Apel Timișoara în considerentele hotărârii, sentința nr. 4 din data de 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale este supusă recursului.

Sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurentă în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, s-a constatat că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 07.02.2018, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Conform dovezilor aflate la filele 78-85, raportul a fost comunicat părților.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea căii de astfel cum a fost formulată.

Prin rezoluția din data de 07.03.2018, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 15.05.2018, în camera de consiliu, complet de filtru - CF 2, fără citarea părților, în temeiul art. 493 din C. proc. civ.

Înalta Curte, fiind învestită cu soluționarea recursului, constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed:

Recurenta-reclamantă își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., art. 466, 470, 476 din C. proc. civ. (referitoare la apel) și pe dispozițiile art. 483, 486, 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. (referitoare la recurs). Recurenta arată că a fost obligată să formuleze și apel, nu numai recurs, deoarece instanța de judecată a Curții de Apel Timișoara i-a acordat numai drept de recurs, dar în fapt are "cele mai multe motive de apel pentru că cererea introductivă nu a fost judecată în nici un fel de instanța Curții de Apel Timișoara".

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă face o expunere a situației de fapt și își exprimă nemulțumirile în legătură cu modul de soluționare a cauzei, formulând o serie de critici, fără ca acestea să fie încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în esență, recurenta-reclamantă arată faptul că, prin hotărârea instanței de respingere a cererii de chemare în judecată, i se încalcă flagrant dreptul de a promova o acțiune în concordanță deplină cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Recurenta solicită rejudecarea cauzei și acordarea dreptului la o judecată dreaptă, fără a indica, în concret, critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată.

Prin urmare, sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurenta-reclamantă în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., analizând cuprinsul cererii de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a nemulțumirilor părților cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l sentința civilă nr. 4 din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în soluționarea acțiunii, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurenta-reclamantă Asociația de Proprietari din Timișoara, strada x, nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Asociația de Proprietari din Timișoara, strada x, împotriva sentinței civile nr. 4 din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2018.