ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3485/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3485/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului de competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2017 la data de 7 iunie 2017 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

Anularea Adeverinței tip nr. x din 19.01.2016 în care se menționează că vechimea în calitatea de personal aeronavigant este de 17 ani;

Obligarea pârâtei să emită o nouă Adeverință tip care să conțină vechimea de 23 ani în calitatea de personal aeronavigant;

Obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 223/2007 și a normelor de aplicare și Legea contenciosului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 3 din 28.06.2017, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția de necompetență materială și a declinat soluționarea cererii în favoarea Tribunalului Timiș, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

La data de 10.08.2017 Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, sub nr. x/2017, iar, prin sentința civilă nr. 1545/PI din 26.10.2017, instanța a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara.

La data de 29.11.2017 Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. x/2017, iar prin sentința civilă nr. 15474 din 19.12.2017 instanța a respins excepția necompetenței funcționale invocată de pârâtă, a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, constatând conflictul negativ de competență și a suspendat judecata cauzei în vederea soluționării conflictului de competența.

La data de 28.12.2017 Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2017*, iar, prin sentința civilă nr. 1 din 09.01.2018 a Curții de Apel Timișoara, instanța a stabilit competenta de soluționare a cauzei în favoarea secției I civilă, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Timiș

La data de 05.02.2018 dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, iar, prin sentința civilă nr. 511/PI din 12.04.2017 a fost admisă excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Timiș a reținut că, în speță, cererea formulată de către reclamanta împotriva pârâtului se încadrează în materia conflictelor de muncă, așa după cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 1 din 09.01.2018 a Curții, de Apel Timișoara care a soluționat un conflict negativ de competență, iar competența teritorială privind soluționarea unor astfel de cereri este exclusivă și revine instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, precum și locul de muncă, așa după cum obligă dispozițiile prevăzute de art. 269 alin. (2) din Codul muncii coroborate cu cele prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011, această competență determinând capacitatea unei instanțe judecătorești de a soluționa în exclusivitate conflictele de muncă.

Art. 132 alin. (1) C. proc. civ. prevede că atunci când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată sa stabilească instanța competentă, în speță necompetență fiind de ordine publică, așa cum este arătat de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta având domiciliul la data formulării cererii de chemare în judecată în raza de competență a Tribunalului București.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018.

Tribunalul București, secția I civilă, prin sentința nr. 5925 din 17 iulie 2018, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa conflictul.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 1 din 09.01.2018 a Curții de Apel Timișoara, instanța a stabilit competenta de soluționare a cauzei în favoarea secției I civilă, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Timiș.

Aceasta sentință este definitivă și obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalul Timiș nu mai poate să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părți, declinarea competenței, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenței.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică sau privată.

Astfel, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum, și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de aceiași grad și părțile nu o pot înlătura; în toate celelalte cazuri necompetența este de ordine privată.

Dispozițiile an. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepției de necompetența, aceasta putând fi invocată diferit în funcție de forma necompetenței, respectiv de ordine publică sau de ordine privată.

Art. 130 alin. (1) C. proc. civ. prevede că necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii, iar alin. (2) al aceluiași articol dispune în sensul că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Instanța de judecată are obligația, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. să își verifice, din oficiu, competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, printr-o încheiere care are caracter interlocutoriu.

În mod excepțional, așa cum prevăd dispozițiile alin. (2) din aceiași articol, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

În acest context al analizei și în raport de dispozițiile legale anterior menționate, se reține că, în speță, după înregistrarea cauzei pe rolul secției I civile a Tribunalului Timiș (urmare admiterii excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale), la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, în data de 26 octombrie 2017, instanța a pus în discuția părților numai excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, invocată de pârâtă, a procedat la admiterea excepției de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Prin decizia curții de apel, a fost stabilită competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, care, învestită din nou cu soluționarea pricinii, s-a dezinvestit în favoarea Tribunalului București.

În condițiile în care excepția de necompetență teritorială exclusivă nu a fost invocată la primul termen de judecată, conform prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Timiș nu mai putea reveni ulterior asupra competenței soluționării cauzei, devenind instanța competentă teritorial să judece actuala pricină.

Față de dispozițiile legale mai sus-arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Timiș, secția I civilă, și, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.