ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4557/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 13.02.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General pentru Imigrări, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, printre altele, anularea în parte a Ordinului MAI nr. II/1190/2017 din 15.02.2017, anularea Dispoziției Inspectorului General al IGI nr. 221783/13.03.2017, obligarea pârâților la emiterea unor noi acte administrative de încadrare a reclamantei cu acordarea gradului profesional superior, cu respectarea pregătirii și vechimii în specialitate, inclusiv cu acordarea drepturilor bănești aferente funcției și gradului profesional.

Prin Sentința civilă nr. 964/PI/2018 din 5 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General pentru Imigrări, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 226 din 20 septembrie 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Curții, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, a suspendat judecata cauzei și a înaintat cauza, în vederea soluționării conflictului negativ de competență, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte reține că prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat anularea în parte a Ordinului MAI nr. II/1190/2017 din 15.02.2017, anularea Dispoziției Inspectorului General al IGI nr. 221783/13.03.2017, obligarea pârâților la emiterea unor noi acte administrative de încadrare a reclamantei cu acordarea gradului profesional superior, cu respectarea pregătirii și vechimii în specialitate, inclusiv cu acordarea drepturilor bănești aferente funcției și gradului profesional.

Înalta Curte reține, astfel, că obiectul litigiului, constând în examinarea legalității unor acte ce privesc raportul de serviciu derulat între autoritatea publică angajatoare și funcționarul public, este strict legat de raporturile de serviciu ale reclamantei, care este funcționar public cu statut special.

Rezultă cu evidență că obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost stabilit de reclamantă, se circumscrie noțiunii de raport de serviciu și, astfel, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și nu în raport cu dispozițiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Așadar, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamantul este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Dispozițiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, așadar, în favoarea tribunalelor, competența materială exclusivă în soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local. Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispozițiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competență materială a instanței de judecată stabilită în raport de rangul autorității publice pârâte.

Această interpretare este conformă Soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din data de 18 februarie 2013, în sensul că "normele de competență prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcționarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conțin dispoziții prin care să fie stabilită expres competența unei alte instanțe".

Astfel, având în vedere că acțiunea vizează raportul de serviciu al unui funcționar public, revine tribunalului competența materială de soluționare a cauzei, conform art. IV din Legea nr. 2/2013, atâta timp cât prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului nu se prevede o altă instanță competentă în soluționarea acestei categorii de litigii.

Prin urmare, reținând incidența art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în fond este tribunalul.

În concluzie, indiferent de rangul autorității sau instituției publice pârâte, în materia privind funcționarii publici competența de soluționare a litigiilor aparține tribunalului.

Totodată, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamanta se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză reclamanta optând pentru instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul său.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General pentru Imigrări în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN