ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3174/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 3 ianuarie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la acordarea gradului profesional corespunzător vechimii sale în specialitatea studiilor absolvite.

Prin Sentința nr. 748/2018 din 14 martie 2018, Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 294/2018 din 21 mai 2018, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte reține că prin cererea introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat obligarea instituției pârâte la acordarea gradului profesional conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Anexa nr. 6 la Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane, prin luarea în calcul a vechimii acumulate în specialitatea studiilor superioare absolvite.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este subinspector de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj - Serviciul Criminalistică, respectiv agent de poliție la Biroul de Investigare Tehnico-științifică a Locului Faptei din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, având calitatea de tehnician criminalist, iar în urma absolvirii studiilor universitare, respectiv a Facultății de Drept, a dobândit calitatea de specialist criminalist.

La data de 19 martie 2016 a participat la concursul organizat de Ministerul Afacerilor Interne pentru trecerea agenților de poliție în corpul ofițerilor de poliție, concurs pe care l-a promovat, dispunându-se, în virtutea promovării acestui examen, trecerea sa, începând cu data de 1 iunie 2016, în categoria profesională a ofițerilor de poliție cu gradul profesional de Subinspector de poliție, concomitent cu mutarea sa, în interes de serviciu, în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, la Serviciul Criminalistic.

Reclamantul a invocat faptul că acordarea gradului profesional odată cu trecerea sa în corpul ofițerilor de poliție s-a făcut fără a-i fi luată în calcul vechimea în specialitatea studiilor absolvite.

Rezultă cu evidență că obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost stabilit de reclamant, se circumscrie noțiunii de raport de serviciu și, astfel, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și nu în raport cu dispozițiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului:

"Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului."

Așadar, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamantul este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Dispozițiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, așadar, în favoarea tribunalelor, competența materială exclusivă în soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local. Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispozițiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competență materială a instanței de judecată stabilită în raport de rangul autorității publice pârâte.

Această interpretare este conformă Soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din data de 18 februarie 2013, în sensul că "normele de competență prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcționarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conțin dispoziții prin care să fie stabilită expres competența unei alte instanțe".

Astfel, având în vedere că acțiunea vizează raportul de serviciu al unui funcționar public, revine tribunalului competența materială de soluționare a cauzei, conform art. IV din Legea nr. 2/2013, atâta timp cât prin Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului nu se prevede o altă instanță competentă în soluționarea acestei categorii de litigii.

Prin urmare, reținând incidența art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în fond este tribunalul.

În concluzie, indiferent de rangul autorității sau instituției publice pârâte, în materia privind funcționarii publici competența de soluționare a litigiilor aparține tribunalului.

Totodată, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză reclamantul optând pentru instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul său.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL