ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 327/2017

HOTĂRÂRE

03.02.2017

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 327/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 327/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 469/2015 din 23 noiembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții B. și C. Oltenia, având ca obiect anularea Procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 16 decembrie 2014 privind Proiectul din 10 iunie 2010 și a Deciziei de soluționare a contestației prealabile cu nr. 6843 din 25 februarie 2015, emisă de pârâta B., în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 2820/2016 din 7 octombrie 2016, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat intervenit conflict negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte constată că obiectul acțiunii îl constituie anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 16 decembrie 2014 privind Proiectul din 10 iunie 2010,

precum și anularea Deciziei nr. 6843 din 25 februarie 2015 de soluționare a contestației prealabile formulate de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare menționat anterior, decizie emisă de pârâta B.

În cauza dedusă judecății, actele administrative contestate au fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a), c) și e) din O.U.G. nr. 66/2011 (forma în vigoare la data formulării acțiunii):

”(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;

c) fonduri europene - sumele provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei;

e) autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene - autoritățile de management în cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, de coeziune, din Fondul european pentru pescuit, din fonduri aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare, autoritățile care asigură gestionarea Instrumentului european de vecinătate și parteneriat D., E., F. în cadrul programelor de finanțare a politicii agricole comune, agențiile de implementare - inclusiv G. - în cadrul programelor H., G. în cadrul I., J., cu excepția proiectelor delegate, precum și autoritățile naționale responsabile de participarea României la alte programe finanțate din fonduri europene.”

Conform art. 20 alin. (1) și (4) din aceeași ordonanță de urgență:

„(1) Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se efectuează de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora.

(4) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene pot delega activități de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare organismelor intermediare care funcționează în cadrul unei instituții publice.”,

iar, potrivit art. 21 alin. (1), (16), (19) și (20):

„(1) Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se desfășoară de către structurile/echipele de control prevăzute la art. 20.

(16) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se aprobă de conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control, respectiv conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene - dacă structura de control este organizată în cadrul acesteia.

(19) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(20) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare/Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare constituie titlu de creanță și se emite în vederea stingerii acestei creanțe.”

Potrivit art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, iar, potrivit art. 47 alin. (5), contestația administrativă se depune la autoritatea publică emitentă a titlului de creanță care este contestat și nu este supusă taxelor de timbru.

Art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 prevede că:

„(1) Autoritatea publică emitentă a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz.”

Potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,

cu modificările și completările ulterioare.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Însă, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă ulterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea alin. (10)

, în speță nu se aplică dispozițiile alin. (1) sus citat, ci dispozițiile alineatului nou introdus.

Or, potrivit art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, „toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel”.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că actele contestate au fost emise de E. (în prezent B.) în baza atribuțiilor sale stabilite de O.U.G. nr. 66/2011, și nu de C. Oltenia.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 41/2014

privind înființarea, organizarea și funcționarea B., prin reorganizarea E.:

„

Se înființează B., denumită în continuare Agenția, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea K., finanțată din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, cu sediul în municipiul București, sectorul 1, prin reorganizarea E., care se desființează”.

Potrivit art. 4 alin. (1) din acest act normativ: „Agenția are în structură 8 centre regionale pentru finanțarea investițiilor rurale, fără personalitate juridică, care au arondate județele constituite în regiunile de dezvoltare potrivit Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția L. București-Ilfov care are arondate județele Ilfov, Călărași și Ialomița, precum și municipiul București”.

După cum s-a subliniat anterior, B. (fostă

E.)

, autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene, poate delega activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare structurilor de control organizate în acest scop în cadrul acesteia.

Tribunalul Dolj a reținut în mod corect că, așa cum reiese din conținutul actului administrativ contestat - Procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 16 decembrie 2014 privind Proiectul din 10 iunie 2010, emitentul acestuia este o structură centrală, respectiv B., al cărei director a aprobat actul administrativ. De asemenea, soluționarea contestației formulate de reclamantă a revenit B., care a emis în acest sens Decizia nr. 6843 din 25 februarie 2015.

Prin urmare, în raport cu faptul că emitentul actelor administrative a căror anulare face obiectul prezentei cauze este o autoritate publică centrală, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, sus citat, în raport de care

competența materială de soluționare a litigiului aparține, indiscutabil, curților de apel.

Înalta Curte are în vedere, totodată, că aceleași acte administrative care fac obiectul prezentei acțiuni în anulare au făcut obiectul unei cereri de suspendare introdusă inițial pe rolul Curții de Apel Craiova, declinată la Tribunalul Dolj, iar ulterior declinată în favoarea curții de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind printr-un regulator de competență, respectiv prin Decizia nr. 77 din 22 ianuarie 2016, pronunțată în Dosar nr. x/63/2015, competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.