ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 628/2017

Decizia nr. 628/2017 Deliberând, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Gorj, obligarea pârâtei D. să completeze Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2015, prin emiterea in temeiul art. 8 2 din O.U.G.

nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01 decembrie 2015, a funcțiilor și salariilor funcționarilor din cadrul C. Gorj, cu funcțiile si nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii si dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și (8 1 ), în cadrul E., în sensul de a se include în salariul de baza și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu; obligarea paratei C. Gorj, ca pentru perioada cuprinsa intre 01 decembrie 2015 și data punerii in aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, sa plătească diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 8 2 din O.U.G. nr. 83/2014, și drepturile efectiv plătite, cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

2. Hotărârea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal; Prin sentința nr. 1444 din data de 21 octombrie 2016, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâte prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Gorj în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că reclamanta solicită completarea unui ordin emis de o autoritate publică centrală.

3. Hotărârea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal; Prin sentința nr. 552/2016 pronunțată în data de 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a a dmis excepția necompetenței sale materiale, invocată de această instanță din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat cauza, în vederea soluționării conflictului, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut incidența art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin art. 4 din Legea nr. 2/2013 și a arătat că, indiferent de rangul autorității sau instituției publice emitente a actului contestat, în materia funcționarilor publici, competența de soluționare a litigiilor aparține tribunalului. 4. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție; Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ.

și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin acțiunea promovată și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Gorj, obligarea pârâtei D. să completeze Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2015, prin emiterea în temeiul art. 8 2 din O.U.G.

nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01 decembrie 2015, a funcțiilor și salariilor funcționarilor din cadrul C. Gorj, cu funcțiile si nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii si dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și (8 1 ), în cadrul E., în sensul de a se include în salariul de baza și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu; obligarea pârâtei C. Gorj, ca pentru perioada cuprinsa între 01 decembrie 2015 și data punerii in aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 8 2 din O.U.G. nr. 83/2014, și drepturile efectiv plătite, cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

Obiectul prezentului demers judiciar este structurat pe două capete de cerere, aflate în raport de interdependență și care reflectă etapele ce trebuie parcurse pentru obținerea drepturilor salariale asimilate reglementate de art. 8² din O.U.G. nr. 83/2014. Așa cum rezultă din înscrisurile cauzei, reclamanta A. are calitatea de funcționar public în cadrul C. Gorj, fiind încadrată în funcția de consilier, grad profesional principal, în cadrul Serviciului Antifraudă. Se reține, astfel, că litigiul dedus judecății are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, sub aspectul stabilirii și plății drepturilor salariale. Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, și nu în raport cu dispozițiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit. Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A.,în contradictoriu cu pârâtele C. Gorj și B., în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017.