ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 425/2017

Decizia nr. 425/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 iunie 2016, pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/95/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Gorj : - obligarea pârâtei B. să completeze Ordinul nr. 1016/23 decembrie 2015, prin emiterea în temeiul art. 8

2

din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01 decembrie 2015, a funcțiilor și salariilor funcționarilor din cadrul C. Gorj, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite, potrivii dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și (8

1)

, în cadrul D., în sensul de a se include în salariul de bază și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu; - obligarea pârâtei C. Gorj, ca pentru perioada cuprinsă între 01 decembrie 2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 8

2

din O.U.G. nr. 83/2014 și drepturile efectiv plătite, cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

Prin sentința nr. 1479 din data de 26 octombrie 2016, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Gorj.

Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că B. este organ de specialitate al administrației publice centrale, președintele acesteia are abilitatea de a emite acte administrative în regim de putere publică, precum Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2015 a cărui completare se solicită în prezenta cauză, iar în stabilirea competenței de soluționare a cauzei au incidență dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 564 din 16 decembrie 2016 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Gorj, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.”

Așadar, indiferent de rangul autorității sau instituție publice emitente a actului contestat, în materia raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, competența de soluționare a litigiilor aparține tribunalului, iar potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, în cauză reclamanta optând pentru instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul său.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Obiectul prezentului demers judiciar este structurat pe două capete de cerere, iar în opinia reclamantei, acestea se află în raport de interdependență și reflectă etapele ce trebuie parcurse pentru obținerea drepturilor salariale asimilate reglementate de art. 1 alin. (8)

2

din O.U.G. nr. 83/2014.

Din modul în care reclamanta a înțeles să își motiveze în fapt și în drept pretențiile deduse judecății, rezultă că folosul practic, direct și imediat pe care îl urmărește și, implicit, obiectul principal al acțiunii, îl reprezintă obținerea unor drepturi salariale calculate pe baza unei grile de salarizare stabilite prin asimilare, în care să fie incluse și anumite sume compensatorii cu caracter tranzitoriu.

În acest context, Înalta Curte reține că pentru determinarea instanței competente material să soluționeze prezentul litigiu, prezintă relevanță natura dreptului pretins de către reclamantă, dar și cea a raporturilor juridice dintre autoritățile pârâte chemate în judecată și inițiatoarea acțiunii judecătorești.

Reclamanta A. este funcționar public în cadrul C. Gorj, fiind încadrată în funcția de consilier grad profesional superior.

Dată fiind calitatea reclamantei de funcționar public, raportului dintre aceasta și autoritatea pârâtă angajatoare îi sunt aplicabile dispozițiile

art. 109 din Legea nr. 188/1999, modificate

prin art. IV din Legea nr. 2/2013,

care stabilesc

în favoarea secțiilor de contencios administrativ din cadrul tribunalelor o plenitudine de competență materială în soluționarea cauzelor având

ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele C. Gorj și B., în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2017.