ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 542/2017

Decizia nr. 542/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ, reclamantul A.

a solicitat obligarea pârâtei B. București să completeze Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2015, prin emiterea în temeiul art. 1 alin (8)

2

din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01 decembrie 2015, a funcțiilor și salariilor funcționarilor din cadrul C. Gorj, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite, potrivii dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și (8

1)

, în cadrul D., în sensul de a se include în salariul de bază și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, precum și obligarea pârâtei C. Gorj, ca pentru perioada cuprinsă între 01 decembrie 2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 8

2

din O.U.G. nr. 83/2014 și drepturile efectiv plătite, cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

2.1. Prin sentința nr. 1310 din 30 septembrie 2016, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe

reclamantul A.

în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Gorj în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în considerarea calității pârâtei B. de autoritate publică centrală.

2.2. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 515 din 23 noiembrie 2016, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj,

secția contencios administrativ, și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin art. 4 din Legea nr. 2/2013 pentru degrevarea instanțelor judecătorești, care atrag competența tribunalului,

indiferent de rangul autorității sau instituției publice emitente a actului contestat, ținând cont și de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează

obligarea

pârâtei B. să completeze Ordinul nr. 1016 din 23 decembrie 2015, prin emiterea unor acte de asimilare, cu începere de la 01 decembrie 2015, a funcțiilor și salariilor funcționarilor din cadrul autorității pârâte C. Gorj, cu funcțiile și nivelul de salarizare stabilite, potrivii dispozițiilor ordinelor ministrului agriculturii și dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) și (8

1

), în cadrul D., în sensul de a se include în salariul de bază și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu; obligarea pârâtei C. Gorj, ca pentru perioada cuprinsă între 01 decembrie 2015 și data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească diferența dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 și drepturile efectiv plătite, cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de apel a reținut, în raport cu obiectul litigiului dedus judecății, că, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 109 al Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, astfel cum a fost modificată prin art. 4 Legea nr. 2/2013, care prevăd:

„Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită prin lege competența altor instanțe”.

Prin urmare,

în litigiile privind funcționarii publici nu are relevanță

poziționarea autorității publice emitente a actului contestat, în cadrul sistemului organelor administrației publice.

Totodată, p

otrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale”.

Așadar, art. 10 alin. (3) reglementează o competență teritorială alternativă în materia contenciosului administrativ și cuprinde o normă de protecție în favoarea reclamantului care are dreptul să aleagă între instanța de la domiciliul său sau instanța de la domiciliul pârâtului.

În cauză, reclamantul a optat

pentru instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul său.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4)C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj,

secția contencios administrativ și fiscal

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele C. Gorj și B., în favoarea Tribunalului Gorj, secția

contencios administrativ și fiscal

.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.