ÎCCJ, Decizia nr. 314/2016

ÎCCJ, Decizia nr. 314/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia civilă nr. 314/2016

Asupra

recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C.

proc. civ., constată următoarele:

La data de 8 martie 2016, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -

Completul de 5 Judecători recursul declarat de

A. împotriva Deciziei

nr. 2032 din 2 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015

.

Recurentul a

indicat motivele de drept pe care își fundamentează cererea și a

criticat explicit decizia atacată din perspectiva netemeiniciei și a

nelegalității, considerentele învederate vizând motivele de casare

prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 5, 6 și

8 C. proc. civ.

Recurentul a

susținut, în esență, că cererea sa de revizuire ar fi fost,

în mod netemeinic și nelegal, respinsă pe excepția

tardivității, în absența Dosarului nr. x/301/2014, în care s-a

pronunțat soluția a cărei revizuire s-a cerut și în

„componența nelegală cantitativ raportată la soluția” a

cărei revizuire s-a solicitat.

Din actele

dosarului și din textul legal aplicabil, nu ar fi putut exista, în opinia

autorului recursului, certitudinea că excepția tardivității

trebuie, fără dubiu, admisă.

Consideră

partea că, în absența acestei certitudini, data de 16 septembrie 2014

(data pronunțării încheierii de către Judecătoria sectorului

3 București - instanța de fond în Dosarul nr. x/301/2014), la care

s-a raportat instanța de revizuire, ar fi aleasă arbitrar, iar

soluția atacată ar fi, ca atare, nelegală.

În cauză

nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489

alin. (3) C. proc. civ.

Recursul a

fost comunicat intimatei

SC B. SRL, Mogoșoaia

, care nu a

formulat întâmpinare.

Constatând

că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă

prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de

admisibilitate în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul

de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății în

cauză.

Analizând

hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele care se vor expune în continuare.

În

speță, prin hotărârea atacată pe calea recursului,

respectiv, prin Decizia nr.

2032 din 2 octombrie 2015,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

l civilă, în Dosarul nr. x/1/2015

, s-a respins, ca tardivă,

cererea de revizuire formulată de A. împotriva încheierii din 16

septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 3

București, secția civilă, în Dosarul nr. x/301/2014.

Primul motiv

de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., are în vedere nelegala alcătuire a instanței.

Din

perspectiva acestui caz, recurentul a învederat o pretinsă

greșită compunere a completului care a judecat cererea sa de

revizuire, raportată, în opinia sa, la un număr necorespunzător

de judecători.

În mod

eronat, însă, susține recurentul că, la soluționarea

cererii sale de revizuire, completul trebuia să fie compus din

același număr de judecători ca și la instanța ce a

pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, în

speță, dintr-un singur judecător.

În ceea ce

privește cauza dedusă judecății, se constată că secția

l civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

învestită cu soluționarea cererii de revizuire formulate de A., a

judecat respectiva cerere cu respectarea prevederilor legale obligatorii în

materie de organizare judecătorească.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (2) din cap. l - Secțiunea

a IV-a din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, referitoare la completele de judecată de la

nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se prevede,

prin excepție de la regula prevăzută la alin. (1) al textului

legal menționat, ce vizează judecata în materie penală, faptul

că: „În celelalte materii, completele de judecată se compun din 3

judecători ai aceleiași secții”.

Având în

vedere că normele de organizare judecătorească ce

reglementează compunerea completelor de judecată au caracter

imperativ, fiind de ordine publică, rezultă caracterul legal al

soluției pronunțate în dosar de către un complet format din 3

judecători din cadrul secției l civile a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Ca tare,

motivul de recurs astfel invocat, se vădește a fi nefondat.

În mod

nejustificat se susține de către recurent că ar fi incident

motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Potrivit

acestui text procedural, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când

instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești.

Prin sintagma

„atribuțiile puterii judecătorești”, se înțelege

intruziunea autorității judecătorești în sfera

autorității executive sau legislative, așa cum a fost

consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța

de judecată săvârșind acte ce intră în atribuțiile unor

organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât

cea judecătorească.

Depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești nu poate fi asimilată

depășirii competenței.

De altfel, se

constată că deși, în mod formal, recurentul și-a

fundamentat în drept calea de atac și pe dispozițiile art. 488 alin. (1)

pct. 4 C. proc. civ., în fapt nu a arătat, în mod explicit, cum s-ar fi

încălcat în speță atribuțiile puterii

judecătorești de către instanța de revizuire.

În atare

situație, se reține că nu sunt îndeplinite cerințele

textului legal invocat.

Motivul de

recurs invocat, motiv prevăzut de art. 488 alin. (5) C. proc. civ.,

vizează, sub un prim aspect, o pretinsă neregularitate

procedurală, referitoare la lipsa dosarului în care s-a pronunțat

hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.

Potrivit

acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin

hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de

procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea

nulității.

Chiar

dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate

neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea

normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul

exclusiv al părților, pretinsele neregularități invocate de

recurent din această perspectivă nu se circumscriu aspectelor de

nulitate/nelegalitate invocate.

Conform

prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., „instanța se va

pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum

și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte,

administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

Raportat la

aceste dispoziții legale, se constată că, în mod legal, în

cauză, secția l civilă, a Înaltei Curți a examinat cu

prioritate cererea dedusă judecății din perspectiva

excepției tardivității, aspect de procedură pentru

soluționarea căruia nu se impunea examinarea fondului cauzei sau a

altor elemente probatorii ce ar fi putut rezulta din alte acte ale dosarului de

fond, înscrisurile aflate la dosarul cauzei(respectiv toate hotărârile

relevante sub acest aspect) fiind suficiente pentru verificarea îndeplinirii

condițiilor de exercitare a căii de atac.

De altfel,

nici recurentul nu indică, în mod explicit, vreun alt element probatoriu

ce s-ar fi aflat în dosarul menționat, a cărui examinare să fi

fost determinantă pentru pronunțarea unei eventuale soluții

diferite.

Cât

privește pretinsa nelegalitate a modului de stabilire a caracterului

definitiv al hotărârii supuse retractării, aspectele invocate de

recurent excedează controlului de legalitate exercitat în acest cadru

procesual, întrucât acestea au format obiectul judecății în dosarul

de apel și au fost soluționate definitiv prin Decizia nr. 692/A din 23

februarie 2015 a Tribunalului București, secția a lll-a civilă.

Nu au semnificația

acordată de autorul recursului nici susținerile formulate în temeiul art.

905 (art. 906 în actuala numerotare), raportat la art. 650 alin. (3) C. proc.

civ., pe cale de interpretare neputându-se crea, în sensul propus de recurent,

o lex tertiae.

Contrar

susținerilor recurentului, în cauză,

instanța s-a

pronunțat asupra legalității căii de atac, cu respectarea

dispozițiilor art. 457 C. proc. civ.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei”.

Dat fiind

faptul că legiuitorul însuși, prin textul menționat,

condiționează admisibilitatea căilor de atac de exercitarea lor

în condițiile și termenele impuse de lege, ca și faptul că

instanța de revizuire a dat prevalență acestui text legal, iar

nu dispozițiilor art. 457 alin. (2) din articolul specificat, care nu este

incident în speță, critica formulată nu are semnificația de

nelegalitate/nulitate invocată de autorul recursului.

Este

adevărat că această cale extraordinară de atac de

retractare nu poate fi primită dacă nu sunt epuizate căile de atac

ordinare, însă această afirmație nu are relevanța

pretinsă, deoarece, în speță, calea de atac a apelului nu este

admisibilă.

Sunt

neîntemeiate și susținerile, potrivit cărora, hotărârea

recurată ar fi fost pronunțată cu încălcarea art. 509 C.

proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct.

8: „ Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care

evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite,

care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

În conformitate cu dispozițiile art. 634

alin. (1) din C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile

care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârilor date

de prima instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs;

atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de

recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5 hotărârile date în

recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii"'.

Încheierea a cărei revizuire s-a

solicitat în speță era, la momentul formulării căii de atac

a revizuirii, o hotărâre de primă instanță nesupusă

apelului, deci o hotărâre definitivă.

Împrejurarea că partea a promovat apel,

care a fost respins ca inadmisibil, nu poate fi considerată ca o

situație care ar atrage incidența art. 457 alin. (3) C. proc. civ.,

având în vedere faptul că textul menționat condiționează

aplicabilitatea sa prin sintagma din teza finală „dacă este cazul”,

ipoteză ce nu se regăsește în speță.

Așadar, raportarea termenului de

formulare a cererii de revizuire la data pronunțării hotărârii

definitive, cum impune norma de procedură, s-a realizat corect.

Nu pot fi reținute nici

susținerile, conform cărora, hotărârea atacată ar fi

nelegală, întrucât instanța nu s-ar fi pronunțat asupra cererii

sale de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul

pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât, în raport cu excepția

invocată și cu dezlegarea dată cauzei, o asemenea analiză

nu se mai impunea.

Pentru toate

considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate, se constată

că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de

recurs prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 6 C. proc. civ., are în vedere

situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive

străine de natura cauzei.

Susținerea

implicită a recurentului, referitoare la neanalizarea tuturor aspectelor

și argumentelor expuse în susținerea cererii de revizuire nu poate fi

reținută.

Pe de o

parte, se observă că amploarea și consistența

motivării hotărârii atacate exclud ideea lipsei considerentelor de

fapt ce au stat la baza admiterii excepției respective sau a insuficienței

clarități a argumentării.

Pe de

altă parte, expunând considerentele ce au fundamentat soluția adoptată

se constată că acestea sunt în concordanță cu

hotărârea pronunțată.

Împrejurarea

că secția l civilă, a Înaltei Curți a examinat cu

prioritate îndeplinirea condițiilor de exercitare a căii de atac

deduse judecății sale nu poate fi reținut ca un aspect de

motivare confuz sau contradictoriu, dat fiind faptul că, potrivit

prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., respectarea termenului de

declarare a căii de atac se analizează cu prioritate.

Și în

privința hotărârii pronunțate asupra cauzei, se reține

că sunt îndeplinite exigențele unei motivări

corespunzătoare.

Examinând

modul în care instanța de revizuire a analizat cererea dedusă

judecății, Înalta Curte constată că hotărârea

atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C.

proc. civ., privitoare la expunerea situației de fapt, motivele de fapt

și de drept pe care se întemeiază soluția, astfel că nu se

poate reține o nemotivare a acesteia.

Chiar și

eventualele alte aspecte expuse, vizând pretinsa motivare contradictorie sunt

contrazise de conținutul hotărârii, în care se regăsesc

considerentele de fapt și de drept care susțin soluția

instanței, cu referire punctuală la argumentele care justifică

respectiva hotărâre, argumentarea fiind logică și coerentă,

precum și în acord cu normele legale incidente.

Este de

relevat că, din examinarea hotărârii atacate, rezultă că

aspectele reținute au fost analizate în suficientă măsură,

dând posibilitatea să fie trase concluzii în raport cu prevederile

textelor de lege ce reglementează chestiunile supuse examinării în

speță.

De asemenea,

din conținutul hotărârii, se constată că împrejurările

de fapt au fost examinate prin prisma celor rezultate din materialul probator

administrat, fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru

pronunțarea soluției.

Ca urmare, se

constată că nu este incident cazul de casare întemeiat pe

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea

corespunzătoare permițând verificarea conformității

hotărârii atacate, cu legea.

Nu este

incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ.

În mod

nejustificat se susține de către recurent că hotărârea

atacată ar fi nelegală și netemeinică.

Analizând

dezlegarea dată cererii de revizuire de către

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția l civilă

, se

constată că acestea este conformă dispozițiilor legale

incidente.

Cererea de

revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și

următoarele C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul

prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după

distincțiile prevăzute în art. 511 C. proc. civ.

În

speță, cererea de revizuire a fost fundamentată în drept pe

dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., caz în care,

potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se

poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a

ultimei hotărâri, în cazul de față, de la data

pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, coroborat cu alin. (2)

teza finală C. proc. civ., respectiv de la 16 septembrie 2014.

Deoarece

cererea de revizuire în speță a fost formulată la data de 8

iulie 2015 și având în vedere natura imperativă a termenului fix,

prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese

că, în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza I

C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea

acestuia cu decăderea.

În raport cu

considerentele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate

și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de

recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de

A. împotriva Deciziei nr. 2032 din 2

octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015

.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2016.