ÎCCJ, decizie (scj.ro #82292)

Acțiune în evacuarea fostului

coindivizar

.

Adimisibilitate

.

Cuprins pe materii

. Drept civil. Acțiune în evacuarea din imobil,

pentru lipsă de titlu a fostului

coindivizar

,

exercitată de coproprietarul căruia i-a revenit întregul imobil prin

hotărâre de ieșire din indiviziune.. Admisibilitate.

Index alfabetic

.

Drept civil.

-

Acțiune în evacuare.

C.civ

.:

art

. 728

Efectul declarativ al partajului

judiciar reglementat prin:

art

. 673

1

C.pr.civ

.

Urmarea

efecutlui

declarativ al partajului,

dreptul de proprietate exclusivă revine fostului

coindivizar

căruia i s-a atribuit întregul imobil, încetând drepturile celorlalți

coindivizari

. Ca urmare, este admisibilă

acțiunea în evacuare a acestora din urmă,  pentru lipsă de

titlu, printre care și aceia care au  cumpărat, anterior

ieșirii din indiviziune, cotele părți indivize de la

ceilalți

coindivizari

.

Evacuarea, în situația expusă, nu trebuie condiționată de

exercitarea unei acțiuni în revendicare împotriva foștilor

copărtași care dețin bunul și refuză să-l predea

.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia

nr

. 4083 din 18 mai 2005.

La data de 9 februarie 1999, reclamantele F.M.

și I. A. au chemat în judecată pe pârâții G.I. și

G.E.pentru

a se dispune evacuarea acestora dintr-un

imobilul situat în București.

În motivarea acțiunii, reclamantele au

arătat că, prin sentința civilă nr.15899 din 22 decembrie

1999, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus ieșirea din

indiviziune cu privire la imobil, ce a fost atribuit reclamantelor, care au

fost obligate la plata de sulte către ceilalți moștenitori,

inclusiv către pârâți. După soluționarea căilor de

atac exercitate împotriva acestei sentințe, reclamantele au solicitat

punerea în executare a hotărârii și au achitat sultele pe care le

datorau celorlalți

coindivizari

, depunând, în

acest, sens dovezile la dosarul de executare. Intrarea în posesia

nemișcătorului atribuit nu a fost posibilă, deoarece casa a fost

încuiată de pârâți.

Prin întâmpinare, pârâții au cerut

respingerea acțiunii în evacuare cu motivarea că sunt proprietarii imobilului

conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr

. 5055 din 3 aprilie 1991 de fostul Notariat de Stat al

Sectorului 1 și transcris sub

nr

. 1722/1991 la

același notariat, act valabil și

nedesființat

.

Urmare a decesului reclamantei I.A., s-a luat

act că singura moștenitoare a acesteia este reclamanta F.M.

(certificatul de calitate de moștenitor nr.3 din 8 februarie 2000).

Judecătoria Sectorului 1 București,

prin sentința civilă nr.7302 din 17 aprilie 2000, a respins ca

neîntemeiată acțiunea principală în evacuarea pârâților.

În motivarea sentinței, s-a reținut

că ambele părți produc titluri de proprietate asupra imobilului

în litigiu, reclamantele prezentând sentința prin care le-a fost atribuit

imobilul, iar pârâții contractul de vânzare-cumpărare cu referire la

același bun, astfel că nu se pot compara cele două titluri în

cadrul procesual stabilit de cele două reclamante, instanța

nefiind

investită cu o acțiune în revendicare.

Soluția judecătoriei a fost

menținută de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, care, prin decizia nr.3387/A din 28 noiembrie 2000, a respins ca

nefondat

apelul reclamantei F.M..

Împotriva acestor hotărâri a declarat

recurs reclamanta F.M.. Pe parcursul soluționării cauzei în recurs a

decedat pârâtul, fiind introduși în cauză, în aceeași calitate,

moștenitorii acestuia G.E., în calitate de soție

supraviețuitoare și Georgescu Florian – fiu.

Prin decizia nr.3752 din 20 decembrie 2001,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat

recursul.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, la data de 20 decembrie 2002, în temeiul art.330 pct.2 Cod

procedură civilă -  articol în vigoare la acea dată

(abrogat ulterior, prin OUG

nr

. 58/2003 ), a declarat

recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție care a considerat că, prin hotărârile

criticate, instanțele au nesocotit principiile care guvernează

materia indiviziunii, astfel că, pentru soluționarea acțiunii în

evacuare nu era necesară compararea titlurilor de proprietate, fiind

suficientă existența hotărârii irevocabile de atribuire în

natură a bunului către reclamantă.

Recursul în anulare este fondat.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub

nr

. 5055 din 3 aprilie 1991 de

fostul Notariat de Stat al Sectorului 1 București și transcris sub

nr.1722/1991, la același notariat; pârâții G.E. și G.I. au

cumpărat de la vânzătoarea I.C. cota indiviză de 1/2

din

imobil, situație în care pârâții-cumpărători au dobândit

calitatea de

coindivizari

asupra imobilului litigios.

Ulterior, prin sentința civilă

nr

. 15899 din 22 decembrie 1995, hotărâre

definitivă și irevocabilă, Judecătoria Sectorului 1

București a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobil,

nemișcător ce a fost atribuit în natură reclamantelor F.M.

și I.A., cu obligarea acestora de a plăti o sultă către

pârâți. Având în vedere contractul de vânzare-cumpărare prin care

pârâții G.I. și G.E. au dobândit doar cota parte indiviză de 1/2

din nemișcător, precum și calitatea lor de

coindivizari

,

ei au fost părți în procesul de ieșire din indiviziune în urma

căruia imobilul a fost atribuit, în totalitate, reclamantelor.

La baza reglementării indiviziunii –

indiferent de izvorul ei –, se află două principii: A. principiul

că nici unul dintre

coindivizari

nu are un drept

exclusiv asupra unui bun sau unor anumite bunuri determinate în materialitatea

lor; B. fiecare

coindivizar

are un drept individual,

absolut și exclusiv asupra cotei-părți ideale ce i se cuvine din

masa indiviză de bunuri aflate în indiviziune. Cea de a doua regulă

constă în dreptul fiecărui copărtaș de a dispune liber

și fără acordul celorlalți copărtași de cota sa

parte de drept (proprietate sau alt drept real). Deoarece fiecare

coindivizar

are un drept exclusiv asupra cotei sale

părți ideale din indiviziune, el poate înstrăina sau greva

această cotă, fără consimțământul celorlalți

coindivizari

.

Așa s-a întâmplat, în speță,

când numita I.C. a dispus în mod liber și fără acordul

celorlalți copărtași, cu privire la cota sa indiviză de 1/2

din imobil, cotă pe care a înstrăinat-o pârâților G.I. și

G.E., contra unui preț. Astfel fiind, în caz de înstrăinare a cotei

ideale de proprietate din imobilul litigios, pârâții-cumpărători

s-au substituit în drepturile

coindivizarului

vânzător, fiind fără relevanță rezultatul partajului

ce a intervenit ulterior și la care au participat cumpărătorii

(pârâții), în calitatea lor de

coindivizari

. În

aceste condiții, vânzătoarea I.C. a fost ținută să

garanteze numai dreptul asupra cotei indivize de proprietate, iar nu și

rezultatul partajului, adică atribuirea bunului, în integralitatea sa,

către pârâții-cumpărători.

Urmare a efectului declarativ al partajului,

dreptul de proprietate al pârâților asupra cotei ideale dobândită

prin cumpărare, s-a transferat asupra sultei, după cum sentința

de partaj, odată intrată în puterea lucrului judecat, a consolidat în

mod irevocabil dreptul de proprietate exclusiv al reclamantelor asupra bunului

imobil.

Totodată, având în vedere cadrul

procesual cu care au fost investite instanțele (acțiune în evacuarea

pârâților), nu se mai poate pune în discuție contractul de

vânzare-cumpărare ca temei al dreptului de proprietate asupra imobilului

în materialitatea sa, deoarece vânzătoarea I.C. - moștenitoarea

legală a cotei de 1/2 din imobil -  nu a putut să

transmită pârâților decât dreptul de proprietate asupra acestei cote

ideale, iar nu dreptul de proprietate asupra nemișcătorului, în

materialitatea sa.

Așadar, singura proprietară asupra

bunului în materialitatea sa, prin efectul declarativ al partajului, este

reclamanta F.M., toți ceilalți

coindivizari

,

fiind creditori, față de aceasta, pentru sulte, situație în care

în mod eronat instanțele au apreciat că actul de

vânzare-cumpărare exhibat de pârâți mai poate fi considerat izvor al

dreptului de proprietate asupra imobilului în condițiile în care actul

juridic a reprezentat doar

temeiul în baza căruia pârâții au

participat la procesul de ieșire din indiviziune.

Cum nu mai este necesară introducerea de

către cel căruia i s-a atribuit bunul în natură a unei

acțiuni în revendicare împotriva foștilor copărtași care

dețin bunul și refuză să-l predea, s-a  admis recursul

în anulare, s-au casat hotărârile date în cauză și, în fond, s-a

admis acțiunea și  s-a dispus evacuarea pârâților din

imobil, pentru lipsă de titlu.