ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 772/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

asupra recursurilor de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 4 iulie 2019, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, în contradictoriu cu A., B., C., D., E., F., G. și H., obligarea pârâților la plata sumei de 1.104.206,87 RON reprezentând contravaloarea construcțiilor situate pe terenul în suprafață de 1.300 mp aflat în municipiul Zalău, județul Sălaj, înscrise în CF nr. x Zalău cu număr topo xa/2, cu care aceștia și-au îmbogățit patrimoniul în detrimentul Statului Român, invocând în drept, dispoz. art. 577 și urm. C. civ. referitoare la accesiunea imobiliară artificială.

Prin sentința nr. 557 din 16 iulie 2020, Tribunalul Sălaj, secția civilă a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare. A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea, având ca obiect pretenții, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului. A respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată a altei persoane, respectiv a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, formulată de reclamant. A respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A respins, ca inadmisibile, cererea de intervenție principală și cererea de intervenție accesorie formulate de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj. L-a obligat pe reclamantul Ministerul Afacerilor Interne să achite pârâților suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia nr. 251/A din 12 noiembrie 2020, prin care s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Ministerul Afacerilor Interne. Au fost obligați apelanții, în solidar, să plătească intimaților suma de 4.200 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul Ministerul Afacerilor Intern și titularul cererii de intervenție Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj.

Prin cererea formulată, reclamantul, pentru motive subsumate pct. 5 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului.

- În susținerea incidenței motivului de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. a susținut că instanța de apel s-a limitat numai la efectuarea unei analize sumare a motivelor de apel formulate în cauză, fără a avea în vedere scopul pentru care reclamantul a înțeles să exercite această cale de atac, anume că Ministerul Afacerilor Interne a promovat demersul judiciar tocmai prin prisma calității sale de administrator al bunului imobil și nu ca un "avocat" al Statului Român.

În opinia recurentului, prin încălcarea acestei reguli esențiale de procedură, Ministerul Afacerilor Interne a fost vădit prejudiciat prin menținerea soluției instanței de fond.

În plus, prin cercetarea motivelor de apel formulate de reclamant, curtea de apel era obligată să-și exercite rolul activ și nu să se limiteze strict la cererea de chemare în judecată, sentință și motive de apel, respectiv era obligată, ca efectuând o nouă cercetare a stării de fapt și de drept, să observe și să constate că Ministerul Afacerilor Interne are calitatea de administrator al bunului, calitate care a fost afectată prin predarea terenului către pârâți.

- O altă critică a vizat faptul că, deși în cauză, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat o cerere de intervenție întemeiată pe dispozițiile art. 61 și urm. C. proc. civ., motivarea instanței de apel s-a limitat la a analiza participarea instituției menționate la judecarea prezentului litigiu numai din perspectiva art. 68 din cod. În atare condiții, se impunea o cercetare prealabilă a admisibilității în principiu a cererii.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel trebuiau să admită, în principiu, cererea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca etapă prealabilă obligatorie, în vederea stabilirii poziției procesuale a părților în prezentul litigiu și ulterior să se stabilească, raportat la atitudinea procesuală a fiecărei părți, existența calității procesuale active/pasive a acestora.

Acest aspect a fost supus cenzurii curții de apel și prin motivele de apel formulate de reclamant, însă această critică a fost ignorată cu desăvârșire.

A susținut recurentul că pentru a participa într-un litigiu în calitate de intervenient principal nu este necesar să existe identitate între dreptul pretins de terț și dreptul care formează obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, deși recurentul nu poate pretinde în totalitate aceleași drepturi pecuniare cu cele pretinse de constructorul imobilului, instanța de apel, limitându-se la analiza participării Ministerului Finanțelor Publice numai din perspectiva art. 68 C. proc. civ., a pierdut din vedere că Statul Român a dispus finanțarea construcției prin bugetul ordonatorului de credite în gestiunea căruia a și intrat construcția edificată, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, care a dobândit calitate de administrator al imobilului.

S-a arătat că atât Ministerul Afacerilor Interne, cât și Inspectoratul de Poliție al Județului Sălaj sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, ca atare, în speță este aplicabil mecanismul instituit prin art. 77 din Legea nr. 500/2002, în cauză fiind îndeplinită chiar și condiția existenței acelorași drepturi, chiar dacă nu există o similitudine perfectă între acestea.

- A fost criticată hotărârea și cu privire la cheltuielile de judecată acordate, arătându-se că instanța de apel a omis faptul că prin răspunsul la întâmpinare recurentul a supus cenzurii cuantumul acestor cheltuieli, reiterând solicitarea de diminuare a acestora.

- Cât privește motivele subsumate dispozițiilor pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul a învederat că Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de administrator al bunului este pus în imposibilitate de a-și exercita această prerogativă, astfel că, tocmai în virtutea acestei calități, a înțeles să promoveze acțiunea în accesiune imobiliară, întrucât atât dreptul său de administrare, cât și cel de proprietate al Statului Român au fost profund viciate.

Mai mult decât atât, având în vedere că bunul este proprietate publică, legitimitatea procesuală a recurentului trebuia analizată și prin prisma art. 37 C. proc. civ.

S-a arătat că instanțele de fond au reținut, în mod eronat, că Ministerul Afacerilor Interne nu are calitate procesuală activă întrucât nu este titularul dreptului de creanță indicat.

În plus, Curtea de Apel Cluj a reținut, în mod cu totul eronat, că recurentul nu ar fi invocat în cauză dreptul său de administrare, aspect criticabil, din moment ce prin notele scrise și prin răspunsul la întâmpinare s-a arătat că acesta acționează în calitate de administrator al imobilului.

În felul acesta, instanța de apel a pierdut din vedere cel mai important atribut al calității de administrator al unui bun proprietate publică, acela conferit de art. 868 alin. (2) C. civ.

În atare condiții, darea în administrare a bunurilor proprietate publică se face în cadrul unui raport juridic de drept public, iar titularul său dobândește un drept real de administrare opozabil tuturor, dar inopozabil statului.

A arătat că dreptul de administrare are natură juridică mixtă, respectiv este un drept real de administrare de natură administrativă în raport cu titularii dreptului de proprietate și un drept real de administrare de natură civilă, față de celelalte subiecte de drept.

Prin urmare, în cazul încălcării dreptului real de administrare, de către celelalte subiecte de drept civil, titularii săi pot să-l apere prin mijloace de drept comun, reglementate de legea civilă sau legea penală, formulând după caz acțiuni în revendicare, posesorii, în pretenții, etc.

Instanțele de fond erau ținute ca la stabilirea calității procesuale a recurentului să analizeze nu numai natura pecuniară a pretențiilor solicitate, ci trebuiau să aibă în vedere că Ministerului Afacerilor Interne i-a fost afectat dreptul de administrare, iar Statului Român cel de proprietate. Din această perspectivă, se impunea să se constate că practic drepturile reclamantului sunt aceleași cu cele ale celui chemat în judecată, sens în care se impunea și admiterea cererii de chemare în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În concluzie, fără a avea în vedere că Ministerul Afacerilor Interne a promovat prezentul demers judiciar din prisma calității sale de administrator al imobilului din discuție, atât instanța de fond, cât și cea de apel, au lipsit reclamantul de orice pârghie pe care acesta ar avea-o la îndemână pentru recuperarea sumei de 1.104.206,87 RON cu care pârâții și-au îmbogățit patrimoniul în detrimentul Statului Român.

S-a susținut că instanța de apel ar fi trebuit să analizeze toate criticile formulate de Ministerul Afacerilor Interne cât și aspectele care vizează operarea accesiunii imobiliare în litigiul de față.

Prin cererea de recurs, titularul cererii de intervenție Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a solicitat, pentru motivele prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac și casarea, în tot, a deciziei atacate.

- Prin prisma motivului de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., recurentul a susținut că, în ciuda faptului că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat intervenția voluntară în cauză, curtea de apel s-a rezumat la analiza participării acestuia doar în raport cu art. 68 C. proc. civ., ca urmare a cererii formulate de către reclamantul Ministerul Afacerilor Interne de a introduce în cauză Statul Român.

Astfel, atât instanța de fond, cât și cea de apel ar fi trebuit în prealabil să se pronunțe asupra admisibilității în principiu a cererilor de intervenție principală formulate de Statul Român și de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, iar abia apoi asupra existenței calității procesuale active a reclamantului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de apel a omis faptul că prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a supus cenzurii cuantumul acestora și în ciuda acestei solicitări instanța de apel i-a obligat pe toți apelanții la plata, în solidar, a sumei de 4200 RON.

Cât privește încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că tribunalul și curtea de apel au stabilit, în mod eronat, lipsa calității procesuale active a Ministerului Afacerilor Interne, fără a avea în vedere că recurentul - reclamant are calitatea de administrator al bunului.

Astfel, au fost ignorate și prevederile art. 37 C. proc. civ., care conferă Ministerului Afacerilor Interne legitimitatea procesuală de a introduce o cerere în accesiune artificială, ce urmărește ocrotirea unui interes general, respectiv, în măsura în care acțiunea ar fi fost admisă, sumele obținute ar fi constituit venituri la bugetul de stat conform art. 77 din Legea nr. 500/2002.

În felul acesta, atât Statul Român, în calitate de constructor al imobilului, cât și Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, în calitate de persoană juridică ce a suportat cheltuieli cu imobilul, au fost lipsiți de posibilitatea de recuperare a sumei de 1.104.206,87 RON cu care pârâții și-au îmbogățit patrimoniul în detrimentul Statului Român.

S-a susținut că obligarea Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj la plata cheltuielilor de judecată a fost dispusă de către instanța de apel prin nerespectarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Or, întrucât ambele instanțe au admis excepția calității procesuale active a Ministerului Afacerilor Interne cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată și implicit a cererilor formulate de intervenienți, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, în calitate de intervenient, nu a avut calitatea de parte în proces.

Așadar, întrucât doar partea care pierde procesul poate fi obligată să plătească celei care a câștigat cheltuieli de judecată, iar Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj nu avea această calitate la momentul pronunțării hotărârii atacate a solicitat exonerarea acestuia de la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, intimații - pârâți D., H., A., E., I., G., B. și F. au solicitat respingerea recursurilor și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Au susținut, cu privire la primul motiv de casare, că recursul este nefondat având în vedere că nu se arată actul de procedură nul și nici care ar fi normele de procedură încălcate, prevăzute sub sancțiunea nulității.

Au subliniat că decizia Curții de Apel Cluj a constatat corect lipsa calității procesuale active a Ministerului Afacerilor Interne și că ordinea de soluționare a excepțiilor a fost cea corectă.

Din moment ce recurentul-reclamant nu are calitate procesuală activă, nefiind titularul dreptului dedus judecății, nici cererea de intervenție principală a Statului Român nu este admisibilă, deoarece cererea întemeiată pe dispozițiile art. 68 C. proc. civ. trebuie să fie grefată pe o acțiune formulată de partea care are calitate procesuală activă.

Ministerul Afacerilor Interne nu are calitatea de a analiza în recurs situația juridică a Statului Român, din moment ce acesta din urmă nu a declarat recurs, prin urmare, este superfluă o referire la aceste motive de recurs.

Au arătat, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., că nu se indică norma de drept material pretins încălcată și că art. 37 din cod este inaplicabil în cauză, fiind complet străin naturii pricinii.

Au solicitat respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj împotriva aceleiași decizii, având în vedere că acesta a formulat cererea de intervenție accesorie pe lângă o parte care nu are calitate procesuală activă.

Recurentul - intervenient Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a depus întâmpinare la recursul reclamantului, solicitând admiterea acestuia, având în vedere că decizia atacată este nelegală.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimaților - pârâți, recurentul - titular al cererii de intervenție a arătat că ambele recursuri sunt admisibile, sunt formulate cu respectarea prevederilor art. 486 C. proc. civ., sunt întemeiate pe pct. 5 și 8 ale art. 488 din cod și sunt argumentate complet și corect.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit considerentelor ce vor fi arătate.

1) Recursul Ministerului Afacerilor Interne.

- Susținând incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant pretinde fără temei că instanța de apel ar fi încălcat "reguli esențiale de procedură" prin aceea că nu și-a exercitat rolul activ, limitându-se strict la cererea de chemare în judecată, sentință și motive de apel, deși era obligată să efectueze o nouă cercetare a stării de fapt și de drept, să constate că MAI are calitate de administrator al bunului - imobil în discuție, calitate ce i-a fost afectată prin predarea terenului către intimații-pârâți.

Formulând o astfel de critică, recurentul nesocotește regulile și principiile desfășurării judecății, ale cărei coordonate sunt fixate de ceea ce a făcut obiectul judecății în primă instanță (tantum, devolutum quantum iudicatum, conform art. 477 C. proc. civ.) respectiv, ceea ce a constituit obiect al criticilor tantum, devolutum quantum apellatum, conform art. 478 C. proc. civ.)

Ca atare, verificarea stării de fapt și a felului în care s-a realizat aplicarea legii de către prima instanță nu se puteau face în apel altfel decât prin raportare la cererea de chemare în judecată, la sentința pronunțată și la criticile îndreptate împotriva acesteia.

Pretinzând ignorarea acestor elemente, pentru a prioritiza exercitarea rolului activ de către instanță, recurentul susține de fapt, într-o manieră neprocedurală și lipsită de orice fundament legal, posibilitatea nesocotirii limitelor învestirii instanței.

Rolul activ al instanței nu se poate exercita cu încălcarea principiilor desfășurării judecății, cu depășirea limitelor învestirii (art. 22 alin. (6) C. proc. civ.), doar pentru a da satisfacție părții care pretinde că i s-a adus atingere unui drept subiectiv, în măsura în care aceasta nu a supus pretenția sa verificării jurisdicționale cu respectarea rigorilor procedurale.

- Tot cu trimitere la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul pretinde că ar fi avut loc în cauză o încălcare a normelor de procedură (art. 61 C. proc. civ.) referitoare la intervenția în proces a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de apel limitându-se la analiza participării acestei instituții în procedura judiciară doar prin raportare la art. 68 C. proc. civ.

Critica nu poate fi primită, recurentul nejustificând un interes personal în formularea acesteia, astfel cum obligă art. 33 C. proc. civ. (alături de cerința caracterului determinant, legitim, născut și actual) în legătură cu orice cerere adresată instanței.

Singurul în măsură să critice soluția dată cererii de intervenție principală era titularul acesteia, respectiv Statul prin Ministerul Finanțelor Publice, care n-a exercitat însă recurs în cauză.

De aceea toate susținerile recurentului în legătură cu modalitatea în care trebuia să se procedeze la comunicarea respectivei cereri, la dobândirea de către intervenientul principal a poziției de reclamant, a cărui cerere putea fi soluționată în condițiile art. 66 alin. (4) C. proc. civ., chiar dacă judecata cererii principale s-ar fi stins, sunt lipsite de pertinență raportat la cadrul judecății din recurs.

- Critica potrivit căreia instanța de apel nu a procedat la o cenzură (prin redimensionare) a cuantumului cheltuielilor de judecată, deși reclamantul a avut solicitare în acest sens, nu este una de nelegalitate subsumabilă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicate de recurent.

Astfel cum rezultă din decizia atacată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., instanța de apel a obligat pe apelanți, ca părți căzute în pretenții, la plata sumei de 4.200 RON, reprezentând onorariu avocat.

Or, pe acest aspect, al aprecierii prestației avocatului și cuantumului onorariului ce i se datorează, există dezlegare cu caracter de principiu dată prin Decizia în interesul legii nr. 3/2020, potrivit căreia "modalitatea în care instanța s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaților, de către partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) C. proc. civ..", fiind vorba despre o chestiune de evaluare din partea instanței în fața căreia a avut loc prestația avocatului, iar nu de un aspect de nelegalitate.

- Critica recurentului în legătură cu soluția dată asupra calității sale procesuale pasive, deși încadrată de acesta în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este subsumabilă, în realitate, tot motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează raporturile de drept procesual, dar are caracter nefondat.

Astfel, susținerea că legitimarea procesuală trebuia analizată și prin prisma dispozițiilor art. 37 C. proc. civ. care erau de natură să-i justifice calitatea de reclamant, nu poate fi primită.

Cu referire la acest temei al legitimării reclamantului s-a reținut în mod corect că dispozițiile art. 37 C. proc. civ. reglementează, prin derogare de la norma de drept comun în materia calității procesuale (art. 36 C. proc. civ.), o legitimare procesuală extraordinară în favoarea persoanelor care nu justifică un interes personal. Pentru aceasta însă, este nevoie să fie în dispută drepturi ori interese legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau să fie vorba despre ocrotirea unui interes de grup ori general, în cazuri și condiții prevăzute exclusiv prin lege.

Or, acestor exigențe ale textului procedural nu se circumscrie situația reclamantului, cel care a afirmat că a promovat acțiunea în valorificarea unui drept de creanță aparținând statului.

- De asemenea, este nefondată critica recurentului conform căreia calitatea procesuală a acestuia ar decurge din aceea de titular al dreptului de administrare asupra imobilului - construcție, aspect neluat în seamă de instanța de apel.

În realitate, conform considerentelor deciziei atacate, este analizată această susținere a reclamantului, reținându-se nu faptul că reclamantul n-ar fi invocat că este titularul unui drept de administrare, ci că disputa judiciară în cadrul litigiului nu poartă asupra acestui drept (necontestat în proces), ci este în legătură cu un pretins drept de creanță dedus din accesiunea imobiliară artificială, în condițiile în care constructor de bună-credință a fost indicat Statul.

Fiind vorba așadar, despre valorificarea unui drept de creanță având o astfel de cauză juridică (accesiunea imobiliară artificială) de care se poate prevala constructorul de bună-credință pentru ipoteza în care proprietarul fondului dominant optează pentru a dobândi proprietatea construcției edificate asupra terenului său, în mod corect s-a concluzionat că legitimarea procesuală activă într-o astfel de pricină nu poate avea decât cel care se pretinde constructor.

Or, pe acest aspect, reclamantul a arătat prin cererea de chemare în judecată, prin precizările aduse la solicitarea instanței (încheierea din 2.07.2020), prin motivele de apel și cele de recurs că se solicită valorificarea acestui drept de creanță pentru Statul Român, în bugetul căruia ar urma să intre respectivele sume de bani, acesta fiind constructorul de bună-credință pe terenul proprietatea intimaților-pârâți.

Același aspect în legătură cu această calitate a Statului, de constructor de bună-credință rezultă din Decizia nr. 381/21.09.2019 a ÎCCJ, secția I civilă, la care face referire recurentul, cea care soluționând, pe baza excepției inadmisibilității, acțiunea în pretenții decurgând din îmbogățirea fără justă cauză (împotriva acelorași pârâți și cu privire la edificarea aceleiași construcții pe terenul proprietatea acestora) a reținut că Statul Român s-a prevalat de faptul că a construit cu bună-credință. Caracterul inadmisibil al acțiunii a fost constatat în considerarea subsidiarității acesteia față de alte căi procedurale și de faptul că Statul Român avea la îndemână cererea fundamentată pe dispozițiile legale referitoare la accesiunea imobiliară artificială.

Or, în acest context în care reclamantul din prezenta cauză învestește instanța cu o cerere de despăgubiri pretinzând un drept de creanță în favoarea constructorului de bună-credință, decurgând din accesiunea imobiliară artificială, dar indicând în calitate de constructor pe un terț în numele căruia nu a dovedit că acționează, este evident că nu și-a demonstrat legitimarea procesuală.

Susținerea recurentului conform căreia ar fi avut un mandat dat de către Stat, în baza căruia ar fi acționat, aspect rămas neanalizat de către instanța de apel, este neconformă realității.

Astfel, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei atacate că reclamantul nu a invocat la fond existența unui mandat pentru promovarea acțiunii și nici nu a dovedit deținerea unei astfel de împuterniciri.

Statuarea instanței de apel este corectă, în condițiile în care promovarea acțiunii s-a făcut de către reclamant în nume propriu și nu în baza unui mandat (care ar fi trebuit indicat expres, așa cum arată dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.).

De asemenea, adresa la care face referire recurentul (nr. x/8.10.2019 a Ministerului Finanțelor Publice) nu are, așa cum eronat pretinde acesta, valoarea unui mandat pe care i l-ar fi dat Statul, de acționare în justiție, câtă vreme ea face referire la demersuri de scoatere a bunului imobil din proprietatea statului "în măsura în care nu mai corespunde unui interes public", la faptul că "nu a fost primit răspuns de la MAI în legătură cu stadiul procedurilor derulate în acest sens" și la "solicitarea, de comun acord cu reclamantul, a unui termen de judecată".

Nici referirea din conținutul menționatei adrese la calitatea de administrator a reclamantului, poziție din care acesta ar fi trebuit "să întreprindă toate demersurile judiciare necesare în cauză până la soluționarea definitivă a cauzei" nu acoperă neregula procedurală vizând pe titularul dreptului de valorificat, așa cum a fost promovată acțiunea.

Pe de o parte întrucât, așa cum s-a arătat, în cauză nu se dispută un drept de administrare, ci se pretinde realizarea unui drept de creanță decurgând din accesiunea imobiliară artificială în favoarea constructorului de bună-credință, indicat ca fiind Statul Român.

Pe de altă parte, acțiunea a fost promovată de reclamant în nume propriu, fără a se prevala de existența unui mandat în condițiile art. 80 C. proc. civ., menționat ca atare la elementele cererii de chemare în judecată (conform art. 194 alin. (1) pct. b C. proc. civ. și respectiv, art. 151 C. proc. civ.).

De altfel, împrejurarea că Statul nu a dat un astfel de mandat la promovarea acțiunii a rezultat și din desfășurarea ulterioară a procedurii judiciare în care acesta a încercat să intervină, afirmându-și dreptul propriu, decurgând din calitatea de constructor.

Pentru toate considerentele arătate criticile formulate de reclamant au fost găsite nefondate, recursul acestuia urmând să fie respins în consecință.

2) Recursul declarat de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj deduce judecății, în principal, critici în privința cărora nu poate justifica un interes în formularea acestora.

Astfel, așa cum s-a subliniat și în analiza recursului reclamantului (cu privire la critica formulată de acesta asupra soluției date cererii de intervenție a Statului) în promovarea oricărei cereri care învestește instanța trebuie justificat, conform art. 32, art. 33 C. proc. civ. un interes care să fie deopotrivă determinant, legitim, personal, născut și actual.

Nu corespunde exigenței caracterului personal al interesului situația în care criticile deduse judecății în recurs nu vizează soluția instanței asupra cererii părții-recurente ci soluția dată cererilor formulate de alte părți.

Sub acest aspect, nu poate fi supusă controlului de legalitate, lipsind interesul recurentului în formularea criticii, cea referitoare la modalitatea în care instanța s-a pronunțat asupra cererii de intervenție principală formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pe temeiul art. 61 C. proc. civ.

- În ce privește interesul în formularea criticii vizând calitatea procesuală activă a reclamantului MAI, acesta poate fi identificat în legătură cu susținerea unui cadru procesual adecvat, care ar fi făcut posibile și cererile de intervenție ale recurentului, dar aceasta are caracter nefondat.

Astfel, în susținerea acestei critici, recurentul prezintă aceleași aspecte legate de dreptul de administrare al reclamantului, precum și de pretinsa incidență a dispozițiilor art. 37 C. proc. civ. vizând legitimarea procesuală excepțională, aspecte care au fost deja analizate în cadrul recursului reclamantului, constatându-li-se caracterul nefondat, pentru considerentele ce nu vor mai fi reluate.

- Critica vizând soluția dată cererii de intervenție a Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj - care ar fi trebuit ca în prealabil să facă obiectul pronunțării asupra admisibilității în principiu și abia după aceea instanța să se fi pronunțat asupra lipsei calității procesuale active a reclamantului - este, de asemenea, lipsită de fundament.

În ordinea impusă de stabilirea corectă a cadrului procesual al judecății instanța a avut de analizat dacă există un raport juridic procesual principal pe care să se grefeze apoi raporturi adiacente ori suplimentare decurgând din intervenții forțate ori voluntare care să întregească ori să extindă limitele judecății.

De aceea, ce au avut de analizat prioritar instanțele de fond a fost existența calității procesuale active și deci, o legală învestire care să facă apoi posibilă grefarea raportului juridic procesual principal cu raporturi juridice decurgând din cereri de intervenție apte să extindă cadrul procesual.

În acest context, statuarea, corectă, a instanțelor de fond în sensul că lipsește calitatea procesuală a reclamantului a impus consecința logică din punct de vedere juridic, a inadmisibilității cererilor de intervenție, lipsind cadrul procesual adecvat în care să poată fi formulate.

- Pe aspectul cheltuielilor de judecată, nu poate fi analizată, fiind lipsită deopotrivă de interes și de legitimare (în condițiile în care n-a dobândit calitatea de parte intervenientă) critica recurentului referitoare la neanalizarea solicitării reclamantului în legătură cu cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată din apel.

- În privința cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj în faza procesuală a apelului, critica acestuia - potrivit căreia s-ar fi făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acesta, nedobândind calitatea de parte, nu poate fi obligat la cheltuieli - este nefondată.

Astfel, exercitând calea de atac a apelului împotriva soluției de primă instanță, în mod evident Inspectoratul de Poliție a avut calitatea de apelant în faza procesuală anterioară și întrucât apelul declarat de acesta a fost respins, a devenit, raportat la această etapă procesuală, parte căzută în pretenții, așa încât, în aplicarea dispozițiilor art. 482 C. proc. civ., cu referire la art. 451 C. proc. civ., în mod corect a fost obligat la cheltuieli de judecată.

Față de toate aceste considerente, și recursul declarat de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost constatat nefondat, urmând să fie respins în consecință.

Văzând dispoz. art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata, către intimații-pârâți, a cheltuielilor de judecată ocazionate de această fază procesuală, în cuantum de 4200 RON (onorariu avocat, fila x).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne și de titularul cererii de intervenție Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj împotriva deciziei nr. 251/A din 12 noiembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Obligă pe recurenți la 4200 RON cheltuieli de judecată către intimații - pârâți D., H., A., E., I., G., B. și F..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.