ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 703/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie 2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 545A din 04 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 02 iulie 2020, și repartizat, aleatoriu, spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 545A din 04 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a sentinței civile nr. 1983 din 31 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanță, potrivit art. 497 C. proc. civ., cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii de recurs, recurentul a învederat că obligația de acordare a despăgubirilor solicitate revine pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul dispozițiilor art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, iar reclamantul nu are obligația de a le solicita instanței de judecată, cererea dedusă judecății fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar nu pe cele ale dreptului comun, scopul legii speciale fiind acela de a se restitui, în natură sau prin echivalent, imobilele preluate în mod abuziv în perioada 1945 - 1989.

Or, dreptul la acordarea de măsuri reparatorii nu este supus prescripției extinctive, singura sancțiune fiind cea prevăzută de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita, în justiție, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

A mai susținut recurentul că din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții legale, persoana îndreptățită nu este supusă niciunei alte sancțiuni pentru neexercitarea în termen a dreptului prevăzut de art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Din interpretarea logico-gramaticală a acestui text de lege, rezultă că legiuitorul a instituit un drept în favoarea persoanelor îndreptățite, iar nu o obligație, pe care să o poată valorifica pe cale judiciară, supusă unui termen de prescripție.

Conchizând, recurentul a susținut că, prin efectele Legii nr. 10/2001, pârâtul are obligația de a nu rămâne în pasivitate și de a repara prejudiciile aduse persoanelor îndreptățite, iar, în ipoteza în care instanța ar admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, dreptul conferit de Legea nr. 10/2001 persoanei îndreptățite de a valorifica efectele actului normativ, ar deveni un drept iluzoriu.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul este formulat în termenul prevăzut de lege, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

De asemenea, s-a reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursului și va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru și comunicat părților la data de 08 și 09 februarie 2021, conform dovezilor aflate la filele x.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia nr. 545 A din 04 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1983 din 31 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reținându-se, în esență, că, astfel cum a apreciat și prima instanță, acțiunea în pretenții dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, este o acțiune personală patrimonială, supusă termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a criticat decizia instanței de apel, considerând că acțiunea formulată nu este supusă prescripției dreptului material la acțiune, întrucât legiuitorul nu a prevăzut vreo sancțiune pentru neexercitarea într-un anumit termen a dreptului prevăzut de art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 care conferă proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, iar nu obligația de a valorifica acest drept pe cale judiciară și care să fie supus unui termen de prescripție.

Înalta Curte, din analiza actelor dosarului, constată că reclamantul a criticat aceste aspecte în calea devolutivă de atac a apelului, iar instanța de apel le-a analizat și le-a dat o dezlegare, reținând că în legea specială nu se prevede un termen pentru valorificarea dreptului la despăgubire prevăzut de art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 în favoarea cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995, însă, acest fapt nu înseamnă că acțiunea formulată în baza acestui text legal este imprescriptibilă.

Or, recurentul-reclamant nu a dezvoltat, în concret, critici de nelegalitate care să combată raționamentul instanței de apel și care să pună în discuție modul în care instanța de apel a interpretat sau aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, în sensul că acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală cu obiect patrimonial, iar câtă vreme legea nu prevede un termen special de prescripție este aplicabil termenul general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, recurentul limitându-se la a susține că legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune pentru neexercitarea în termen a dreptului prevăzut de art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

În acest context, Înalta Curte reține că prin criticile formulate de recurentul-reclamant, în sensul că acțiunea dedusă judecății este imprescriptibilă, acesta nu a combătut raționamentul instanței de apel, iar simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Totodată, se reține că acest raționament al recurentului-reclamant nu este de natură să combată argumentele instanței de apel consacrate printr-o jurisprudență constantă, ci reprezintă o simplă susținere a recurentului, neconsacrată legal în materia prescripției extinctive.

Având în vedere că recurentul nu a susținut veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 545A din 04 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 545A din 04 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.