ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 691/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, la data de 16 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătătoriei încheiate între părți la data de 10 septembrie 2011, în București, și înregistrată la Consiliul Local al Sectorului 1, din culpa exclusivă a pârâtului; păstrarea numelui dobândit ca urmare a încheierii căsătoriei; exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă cu privire la minora C.; stabilirea domiciliului minorei la domiciliul mamei din România și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere reprezentând contribuția la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională, în cuantumul legal.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Răcari, solicitând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și desfacerea căsătoriei din culpă comună; reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei; exercitarea autorității părintești de către ambii părinți cu privire la minora C.; stabilirea domiciliului minorei la reședința actuală a mamei; obligarea sa la plata unei pensii de întreținere și stabilirea unui program de vizită a minorei.

Prin sentința civilă nr. 737 din 22 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Răcari, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Răcari, invocată de pârâtul-reclamant B., a fost trimisă cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sectorului 1 București și a fost prorogată soluționarea cererii de reprezentare judiciară a pârâtului-reclamant B. de către completul ce va fi învestit cu soluționarea cauzei.

În motivare, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 131, art. 248 și art. 915 C. proc. civ., arătând că, la stabilirea competenței, instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 3 lit. b) teza I din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, potrivit căruia sunt competente să hotărască în problemele privind divorțul, separarea de drept și anularea căsătoriei instanțele judecătorești din statul membru de cetățenie a celor doi soți, astfel că instanțele române sunt competente să judece cererile de divorț ale celor doi soți.

S-a mai arătat că, în cauză, ambele părți au recunoscut că au avut domiciliul conjugal în Austria și că acestea nu au conviețuit, în fapt, pe teritoriul României, iar pârâtul-reclamant locuiește în Austria, iar atunci când se întoarce în România domiciliază în București, str. x, locuință al cărei proprietar este.

În aceste condiții, această instanță a reținut că, având în vedere că cei doi soți nu au avut locuință comună pe teritoriul României, competentă să soluționeze cererea de divorț este judecatoria în circumscriptia căreia își are locuința pârâtul, conform regulii de drept comun actor sequitur forum rei, și, doar în ipoteza în care pârâtul nu are locuință în țară, competența teritorială de soluționare a acțiunii de divorț va aparține instanței de la domiciliul reclamantului.

Or, pârâtul a susținut, aspect necontestat de către reclamantă, că are o locuință și în țară, aspect care reiese și din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, cum ar fi adresa nr. x/06.07.2020, emisă de Direcția de Sănătate Publică București către pârâtul-reclamant, sens în care este irelevant faptul că pârâtul-reclamant locuiește în majoritatea timpului în Austria, din moment ce acesta, chiar sporadic, la întoarcerea în țară, domiciliază în București, str. x.

Conchizând, Judecătoria Răcari a admis excepției necompetenței sale teritoriale, invocată de către pârâtul-reclamant B., și a trimis cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sectorului 1 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 6/2021 din 6 ianuarie 2021, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamanta A., și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "divorț", în favoarea Judecătoriei Răcari, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 131, art. 248 și art. 915 C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 3 lit. b) teza I din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, arătând că textul art. 915 C. proc. civ. nu trebuie interpretat în sens strict literal, ci pârâtul trebuie să aibă o locuință efectivă în țară, pentru că, altfel, s-ar putea eluda normele privind competența, prin alegerea de către pârât a unei reședințe oriunde în România, care ar atrage competența soluționării cauzei, fără ca pârâtul să aibă legături efective cu această reședință.

Or, părțile au arătat că pârâtul locuiește efectiv în Austria, unde lucrează și își petrece majoritatea timpului, în România venind doar în concedii, astfel că nu se poate invoca aplicabilitatea normei juridice privind competența instanței de la domiciliul pârâtului.

O altă perspectivă pe care instanța a avut-o în vedere este că raporturile ce se cer a fi modificate sunt de dreptul familiei, situație în care noțiunea de locuință capătă alte valențe, fiind necesar ca locuința să fie efectivă, în acel spațiu intim al persoanei desfășurându-se viața de familie, consolidarea relațiilor dintre părinți și copiii lor minori, creșterea și educarea minorilor. Necesitatea stabilirii competenței instanței în raport de locuința părților provine din nevoia de a se administra, în mod eficient, probele pe parcursul procesului, divorțul, mai ales atunci când sunt minori, fiind strâns legat de noțiunea de locuință a părților.

Prin raportare la aceste aspecte, această instanță a constatat că locuința efectivă a pârâtului, ca noțiune de drept al familiei, nu este în Sectorul 1, str. x, ci în Austria, devenind competentă instanța de la locuința reclamantei, care locuiește efectiv cu minora pe raza Judecătoriei Răcari.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea reclamantei A., prin care a solicitat desfacerea căsătătoriei încheiate cu pârâtul B., păstrarea numelui dobândit ca urmare a încheierii căsătoriei, exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă cu privire la minora C., stabilirea domiciliului minorei la domiciliul acesteia, în România, și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, reprezentând contribuția la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională în cuantumul legal.

Se constată că ambele instanțe, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului, s-au raportat la dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că: cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamanta neavând un drept de opțiune între instanțele menționate de textul legal, fiind obligată să depună cererea de divorț la instanța competentă, în funcție de ordinea prevăzută de text.

Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În ceea ce privește noțiunea de "locuință", aceasta trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuiește efectiv, iar nu locuința statornică și principală; altfel spus, ceea ce are relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această materie este locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

În speță, astfel cum reiese din practicaua încheierii din 15 decembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, și din practicaua sentinței nr. 737 din 22 iulie 2020 a Judecătoriei Răcari, părțile au avut ultimul domiciliu comun în Austria, până în anul 2019, când s-au separat în fapt, pârâtul are contract de muncă în Austria, iar reclamanta locuiește la părinții săi în comuna Crevedia, sat Mănăstirea, județul Dâmbovița.

În plus, se constată că, potrivit cărții de identitate a pârâtului, aflată la dosarul Judecătoriei Răcari, domiciliul acestuia din România este expirat din data de 21 februarie 2017, iar potrivit pașaportului pârâtului, aflat la fila x din același dosar, emis la data de 4 mai 2017 și valabil până la data de 4 mai 2021, domiciliul acestuia este în Austria.

În aceste condiții, cum la data demarării litigiului, respectiv 16 decembrie 2019, reclamanta locuia în comuna Crevedia, sat Mănăstirea, județul Dâmbovița, iar pârâtul locuiește efectiv în Austria, în cauză, este incidentă ipoteza prevăzută de art. 915 alin. (1) ultima teză C. proc. civ. care are în vedere împrejurarea că, atunci când pârâtul nu are locuința în țară, iar instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Or, în cauză, reclamanta are domiciliul în comuna Crevedia, sat Mănăstirea, județul Dâmbovița, localitate care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Răcari, instanță competentă să soluționeze cererea de divorț dedusă judecății.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "divorț", în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "divorț", în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.