ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 633/2021

HOTĂRÂRE
25.03.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 633/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra conflictului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 5 octombrie 2020, petentul Biroul Executorilor Judecătorești a solicitat validarea popririi pentru suma de 4.862,40 RON debit principal, plus cheltuieli de executare.

În motivarea cererii, s-a arătat că BEJ a solicitat terțului poprit A. S.R.L. înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care le datorează debitorul B. pentru suma de 4.862,40 RON; poprirea a fost dispusă în dosarul de executare 2123/2015 în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x din 29 iunie 2007.

Prin sentința civilă numărul 1460/17 noiembrie 2020, Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivare, a reținut că, în raport de 789 C. proc. civ., cererea de validare a popririi se soluționează de instanța de executare.

Or, din înscrisurile de la dosar, a reținut că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța de executare, întrucât a admis cererea creditoarei de investire cu formulă executorie a contractului de credit care constituie titlu executoriu.

Astfel, Judecătoria Găești a constatat că instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de validare a popririi este Judecătoria Sectorului 1 București prin raportare la art. 25 C. proc. civ. art. 622 alin. (2), art. 650 și art. 789 C. proc. civ., reținându-se că la momentul introducerii cererii de executare silită, 21 aprilie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București era instanța de executare în circumscripția căruia se află sediu BJE, față de dispozițiile art. 650 C. proc. civ. și că modificările legislative intervenite ulterior nu pot produce efecte juridice asupra executărilor silite aflate deja în curs.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat sentința 587 din 1 februarie 2021, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, a constatat existența conflictului negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți pentru regulator de competență.

În motivarea acestei soluții, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut incidența art. 790 alin 1 C. proc. civ..și a arătat că executarea silită a fost demarată prin cererea de executare silită formulată la 21 aprilie 2015, când în vigoare erau dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin raportare la data sesizării organului de executare și la dispozițiile art. 25 C. proc. civ. instanța a apreciat că este competentă să soluționeze cauza Judecătoria Găești, în circumscripția căruia se află la data începerii executării domiciliul debitorului.

A mai arătat instanța și faptul că Judecătoria Sector 1 București ar fi învestit cu formulă executorie contractul de credit în temeiul căruia se desfășoară executarea silită în prezența nu prezintă relevanță față de dispoziție legale anterior menționate și mai ales că sediul executorului judecătoresc nu s-ar afla în circumscripția judecătoriei Sectorului 1 București.

Analizând conflictul de competență de față ivit între Judecătoria Găești și Judecătoria Sectorului 1 București, față de prevederile art. 133 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea din 21 aprilie 2015, creditorul, prin BEJ, a solicitat instanței validarea popririi împotriva debitorului B., cu privire la suma de 9400,18 RON, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x din 29 iunie 2007.

Prin încheierea din 6 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea și a învestit cu formulă executorie contractul de credit x din 29 iunie 2007.

În conformitate cu art. 790 C. proc. civ.:

"(1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi".

Instanța de executare este definită prin dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. - instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În cauză, se solicită validarea popririi cu privire la executarea silită a unui contract de credit care a fost deja învestit cu formulă executorie.

Așadar, există deja stabilită o instanță de executare- Judecătoria Sectorului 1 București - instanță care, prin încheierea din 6 februarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a încuviințat executarea silită cu privire la titlul executoriu menționat mai sus.

În interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., reiese că Judecătoria Sectorului 1 București, ca instanță de executare, este competentă să soluționeze și validarea popririi, care face obiectul prezentului dosar.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 331/2022
a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență. În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dis
ÎCCJ 2021-12-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2800/2021
Ședința publică din data de 15 decembrie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 04 decembr
ÎCCJ 2021-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2021
, înființarea popririi asupra veniturilor salariale ale debitorului contestator A., în cotă de 1/3 din venitul lunar până la recuperarea debitului restant în cuantum de 32.888,89 RON, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul
ÎCCJ 2022-04-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 829/2022
Ședința publică din data de 12 aprilie 2022 I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, secția civilă, la data de 10 septembrie 2021, creditoarea A.. a solicitat, în
ÎCCJ 2026-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 209/2026
Ședința publică din data de 5 februarie 2026 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 18 februarie 2025, sub nr. x/2025, petenta Socie
Sursă