ÎCCJ, decizie (scj.ro #87044)

Acțiune personală imobiliară. Competență teritorială relativă. Termenul și condițiile în care poate fi invocată excepția necompetenței teritoriale.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Competența teritorială.

Index alfabetic :

competență teritorială

- imobil

- drept de creanță

- acțiune personală imobiliară

Noul Cod de procedură civilă, art. 107, art. 112, art. 117

Competența teritorială de soluționare a acțiunii având ca obiect constatarea valabilității unei convenții încheiate cu privire la un  imobil și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, [fiind vorba deci despre o acțiune personală imobiliară, prin care reclamantul tinde la valorificarea unui drept personal, respectiv dreptul de creanță corelativ obligației de a face, urmare antecontractului încheiat cu privire la acel imobil] nu se stabilește potrivit art. 117 C.pr.civ., aplicabil exclusiv acțiunilor reale imobiliare, ci potrivit dispozițiilor de drept comun ale art.107 C.pr.civ., conform cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Însă, întrucât aceste norme sunt de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Secția I civilă, decizia nr. 842 de la 13 martie 2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin la data de 17.07.2013, reclamanții M.M.C. și M.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții P.E., B.I., Z.I., B.K., V.P.N.A., să se dispună: suplimentarea masei succesorale rămase după defuncta B.C., decedată la data de 04.10.2004, cu ultimul domiciliu în loc. Satu Mare, constatată prin certificatul de moștenitor nr. xx9 din 09.11.2005, cu parcela de teren înscrisă în titlul de proprietate eliberat la data de 16.04.2013 de Comisia Județeană Cluj, identificată prin tarla 32, parcela 180 având categoria de folosință arabil, în suprafață de 2500 mp și tarla 34, parcela 23 având categoria de folosință arabil, în suprafață de 3000 mp; să se constate că prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată perfectat la data de 26.04.2013, pârâții s-au obligat să transmită reclamanților dreptul de proprietate asupra parcelelor de teren înscrise în titlul de proprietate din 16.04.2013 de Comisia Județeană Cluj, că au încasat integral prețul și să îi oblige la perfectarea unui contract autentic de vânzare – cumpărare cu privire la acest teren, în caz contrar sentința urmând a ține loc de act autentic.

La termenul de judecată din data de 21.10.2013 instanța, raportat  la dispozițiile art. 131 alin. (1) NCPC, procedând la verificarea competenței, a constatat că este competentă general și material  să soluționeze cauza față de dispozițiile  art. 94 pct. 1 lit. i) NCPC. Raportat la dispozițiile art. 118 alin. (1) pct. 2 și art. 117 alin. (1) NCPC însă, în baza art. 130 alin. (2) NCPC, din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Huedin în soluționarea cauzei, excepție care a fost pusă în discuția părților la același termen de judecată.

Prin sentința civilă nr.540 din 21 octombrie 2013, Judecătoria Huedin a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, reținând în motivarea soluției sale următoarele considerente:

Dispozițiile art. 117 NCPC stabilesc ca instanță competentă instanța în a cărei circumscripție se află imobilul, cererile de împărțeală judiciară a unui imobil, cu excepția cazurilor când indiviziunea rezultă din succesiune. Rezultă astfel, raportat la textul legal menționat, că se vor aplica regulile din art.118 NCPC privind competența teritorială pentru toate cererile având ca obiect sistarea stării de indiviziune provenită din succesiune. Acest fapt rezultă din dispozițiile alin. (1) al acestui articol ce stabilește competența exclusivă a instanței  celui din urmă domiciliu al defunctului  pentru cereri „în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune”.

Articolul 118 NCPC reglementează competența teritorială exclusivă a instanței în a cărei circumscripție se află ultimul domiciliu al defunctului pentru cererile privitoare la moștenire.

În sfera de aplicare a dispozițiilor art. 118  alin. (1) pct. 2 NCPC  intră, printre altele și cererea de sistare a indiviziunii succesorale. Așadar, cererile de ieșire din indiviziune cu privire la imobilele ce provin din masa succesorală  se includ  în domeniul de aplicare al art. 118, în condițiile în care  art. 117 NCPC a exclus  explicit din sfera sa de aplicare cererile de împărțeală a unui imobil atunci când indiviziunea rezultă din succesiune.

Dispozițiile art. 117 NCPC nu disting în ceea ce privește dezbaterea succesiunii, respectiv dacă

aceasta a fost sau nu dezbătută.

Este adevărat, reclamanții au investit instanța și cu o cerere în prestație tabulară, raportat la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții, însă bunul cu privire la care s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare provine din succesiune, iar cu privire la acest bun s-a solicitat să fie inclus în masa succesorală a defunctei, prin suplimentarea masei succesorale constatată prin certificatul de moștenitor nr. xx9/2005.

În speță, instanța a apreciat că este atrasă competența relativă de la ultimul domiciliul al defunctului și nu cea de la locul situării imobilului, având în vedere că  prin certificatul de moștenitor nr. xx9/2005, s-a dezbătut succesiunea defunctei B.C., iar în speță  se solicită suplimentarea masei succesorale cu un bun – parcela de teren în litigiu pentru care s-a emis titlul de proprietate eliberat la data de 16.04.2013 de Comisia Județeană Cluj, în favoarea atât a defunctei, cât și a altor pârâți din prezenta cauză – iar bunul respectiv, care formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, provine din moștenire.

Cum ultimul domiciliul al defunctei a fost  municipiul Satu Mare,  astfel cum rezultă atât din certificatul de deces eliberat de primăria Municipiului Satu Mare, cât și din certificatul de moștenitor, rezultă că instanța care are competența teritorială exclusivă în soluționarea cauzei este instanța ultimului domiciliu al defunctei, respectiv Judecătoria Satu Mare.

Astfel investită, Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr.348 din 24 ianuarie 2014, a constatat necompetența teritorială a acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Huedin și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că este învestită cu soluționarea unei cauze prin care se urmărește constatarea valabilității unei convenții încheiate cu privire la imobilul situat pe raza Judecătoriei Huedin, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic și nicidecum cu o acțiune de împărțeală judiciară a unui imobil, chiar dacă se solicită și suplimentarea masei succesorale, capătul principal de cerere fiind acela care determină competența instanței.

Atâta timp cât instanța nu este învestită cu o cerere de împărțeală judiciară a unui imobil, nu prezintă nicio relevanță faptul că imobilul provine sau nu dintr-o indiviziune, astfel încât în cauză să fie aplicabile alte dispoziții decât cele prevăzute de art. 117 alin. (1) NCPC și care atrag competența de soluționare a cauzelor de

către instanța în a cărei circumscripție se află imobilul.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 Cod procedură civilă, Înalta Curte a reținut următoarele:

În prezenta cauză, instanța a fost învestită cu o acțiune având ca obiect constatarea valabilității unei convenții încheiate cu privire la un  imobil situat pe raza Judecătoriei Huedin, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, precum și suplimentarea masei succesorale cu acest imobil.

Având în vedere că reclamanții tind la valorificarea unui drept personal, dreptul de creanță corelativ obligației de a face, urmare antecontractului încheiat cu pârâții cu privire la un bun imobil, competența teritorială este relativă.

Prin urmare, ținând seama de natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse judecății, aceasta este o acțiune personală imobiliară, așa încât competența ei de soluționare nu se stabilește potrivit art. 117 NCPC, aplicabil exclusiv acțiunilor reale imobiliare, ci potrivit dispozițiilor de drept comun ale art.107 NCPC, potrivit cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Întrucât aceste norme sunt de competență teritorială relativă, nesocotirea lor putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârâți și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

În speță, în fața primei instanțe sesizate (Judecătoria Huedin) pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale, astfel încât aceasta a rămas competentă să judece litigiul, ea neavând dreptul să invoce, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă, cum greșit s-a procedat în cauză.

Pe de altă parte, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 112 alin. (1) NCPC, potrivit cărora „cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia”.

Instanța sesizată de reclamanți prin acțiunea introductivă este Judecătoria Huedin.

Cum pârâții P.E., B.K. și V.P.N.A. au domiciliul în Comuna Sâncraiu, iar potrivit H.G. nr. 337/1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, localitatea Sâncraiu este arondată Judecătoriei Huedin, aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza.

În plus, acțiunea de față nu reprezintă o acțiune formulată în materie succesorală, pentru a fi incidente dispozițiile imperative ale art. 118 NCPC. Aceasta întrucât, acțiunea reclamanților nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele textului de lege, nepunând în discuție nici pretenții ale legatarilor față de moștenire, nici ale moștenitorilor unii față de ceilalți, reclamanții neavând o astfel de calitate de pe urma defunctei B.C. și nici în legătură cu moștenirea acestei persoane. În acest ultim caz, moștenirea defunctei B.C. a fost dezbătută, fiind eliberat certificatul de moștenitor nr.xx9 din 9 noiembrie 2005.

Așa fiind, Înalta Curte a stabilit competența teritorială de judecare a cauzei în primă instanță în favoarea Judecătoriei Huedin.