ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5031/2020

HOTĂRÂRE
08.10.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5031/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1029 din 23 iunie 2016, Tribunalul Prahova - sectia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii și ca neîntemeiată excepția tardivității formulării cererii, invocată de pârât.

De asemenea, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A..

Împotriva sentinței nr. 1029 din 23 iunie 2016, pronunțate de Tribunalul Prahova - sectia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și obligarea pârâtei la refacerea documentelor, astfel cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 1754 din 28 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția perimării și s-a constatat perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1029 din 23 iunie 2016 pronunțate de Tribunalul Prahova - sectia a II-a civilă, de contencios administrativ si fiscal, în contradictoriu cu intimații-pârâți Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989 din cadrul Guvernului României și Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din decembrie 1989 din Cadrul Parlamentului României.

Împotriva deciziei nr. 1754 din 28 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs A..

Deși au fost legal citați, intimații pârâți nu au formulat întâmpinări.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Examinând cu prioritate excepția de tardivitate a recursului dedus judecății în prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Când perimarea se constată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători."

În cauză, în ceea ce privește recursul formulat de A., se constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 28.09.2017, iar cererea de recurs a fost depusă la Curtea de Apel Ploiești la data de 02.11.2017, în condițiile în care ultima zi de declarare în termen a recursului era data de 04 octombrie 2016.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Astfel, recursul a fost declarat cu depășirea termenului prevăzut de lege pentru declararea acestei căi de atac, respectiv cu nerespectarea termenului de 5 zile de la pronunțarea hotărârii, prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, pentru considerentele anterior relevate și în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de față ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1754 din 28 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 8 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4374/2019
din 02 noiembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a admis excepția necompetenței materiale a instanței în ceea ce privește primul capăt de cerere din acțiune
ÎCCJ 2022-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2736/2022
, Tribunal Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor îm
ÎCCJ 2021-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 283/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2018-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2144/2018
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolu
ÎCCJ 2023-03-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1677/2023
tătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945- 1989, având ca obiect anulare proces-verbal nr. x/5651/26.06.2020 și repararea pagubei cauzate și reparații pentru daune morale și a respins ca nefondată cererea
Sursă