ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2144/2018

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 ianuarie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, a solicitat obligarea pârâților la emiterea certificatului de Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant.

Prin sentința civilă nr. 249 din 02 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecarea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989.

Împotriva sentinței civile nr. 249/02.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., învederând că motivele recursului vor fi depuse după consultarea unui avocat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18.08.2016, intimatul-pârât Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 a invocat excepția lipsei de obiect a recursului.

5.1. Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2016, recurentul-reclamant A. a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, sub forma acordării de facilități privind plata taxei de timbru în cuantum de 50 de RON.

Cererea de ajutor public judiciar a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2016, recurentul neformulând cerere de reexaminare împotriva acesteia.

5.2. Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 06 decembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 23 ianuarie 2018, recurentul-reclamant A. a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 50 de RON, învederând că urmează a depune motivele recursului declarat în cauză după ce se va lămuri aspectul privitor la achitarea taxei judiciare de timbru.

La data de 29 ianuarie 2018, recurentul-reclamant A. a înregistrat un punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia a solicitat a se stabili un termen de judecată și se dispune citarea sa, pentru a putea depune motivele recursului. Totodată, prin acest punct de vedere, recurentul-reclamant a formulat precizări cu privire la împrejurările depunerii cererii de chemare în judecată și ale formulării cererii de renunțare la judecata acțiunii în fața instanței de fond, anexând și înscrisuri în probațiune.

La data de 09 martie 2018, recurentul-reclamant A. a înregistrat o cerere prin care a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere punctul de vedere față de raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, depus la data de 29.01.2018

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 406 alin. (6) C. proc. civ.:

"Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare (...).", iar art. 20 din Legea nr. 554/2004 dispune că termenul de recurs, în cauzele privind contenciosul administrativ, este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.", iar conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).".

Totodată, vor fi avute în vedere și prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Analizând recursul declarat în cauză, din perspectiva textelor de lege anterior citate, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs depusă la data de 21.06.2016, reclamantul A. nu a prezentat criticile de nelegalitate aduse sentinței civile atacate, în raport de motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., învederând că va depune motivele de recurs după consultarea unui avocat.

Prin Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a opinat în sensul concluziei de anulare a recursului, pentru nemotivare.

Ulterior comunicării raportului către recurentul-reclamant, prin cererea depusă la data de 23.01.2018, acesta a reiterat mențiunea că va depune motivele recursului după stabilirea termenului de judecată, iar prin punctul de vedere asupra admisibilității în principiu a recursului, înregistrat la data de 29.01.2018, a formulat o serie de precizări cu privire la împrejurările depunerii cererii de chemare în judecată și formulării cererii de renunțare la judecata acțiunii, în fața instanței de fond.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că reclamantul A. nu a motivat recursul declarat în cauză în termenul prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004. Hotărârea atacată în cauză a fost comunicată reclamantului la data de 10.06.2016, astfel încât termenul până la care reclamantul putea depune motivele recursului, era data de 27.06.2016. Din actele dosarului rezultă că reclamantul A. a depus cererea de recurs la data de 21.06.2016, fără a indica și dezvolta motivele de casare pe care se întemeiază calea de atac.

Depunerea petiției de recurs, neînsoțită de criticile de nelegalitate aduse hotărârii atacate, nu satisface exigențele art. 486 și art. 487 din C. proc. civ., iar la dosarul cauzei nu există vreo dovadă privind formularea motivelor de recurs prin memoriu separat, înăuntrul termenului legal.

De asemenea, precizările depuse de recurentul-reclamant la data de 29.01.2018, chiar dacă ar fi calificate drept motive de recurs, sunt depuse în afara termenului legal, astfel încât subzistă sancțiunea nulității recursului.

În consecință, cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 249 din data de 02 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2018.