ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 319/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 698/29.06.2020 pronunțată în dosar x/2020 al Tribunalului Timiș a fost admisă excepția tardivității cererii de revizuire și, în consecință, a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta Întreprindere Individuală A., împotriva deciziei civile nr. 942 din 16.10.2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

Împotriva acestei decizii, Întreprindere Individuală A. a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 06.07.2020, sub nr. x/2020.

Tribunalul Timiș, secția a II-a civila, prin decizia nr. 1497 din 2 noiembrie 2020, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Întreprindere Individuală A., împotriva deciziei civile nr. 698 din 29.06.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații S.C. B. S.A., C. și BEJ D..

Împotriva deciziei nr. 1497 din 2 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civila, Întreprinderea Individuală A. a declarat recurs, astfel cum a fost recalificată în ședință calea de atac.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 6 iulie 2020 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului nr. 3.

Înalta Curte, analizând cu prioritate competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în soluționarea cererii de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., constată că nu este competentă să soluționeze cerere de recurs pentru următoarele considerente:

Este de reținut că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor, într-o anumită ordine, precum și soluționarea acestora de către instanța prevăzută de lege.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Înalta Curte constată că, în speță, decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în soluționarea unei cereri de revizuire.

Conform dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa."

Din norma de competență citată rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursurile declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ. ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici această normă nu conține o formulare de principiu, în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine, prin lege, competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale."

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Mai trebuie reținut că dispozițiile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ. prevăd că "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată."

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de tribunal, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune în situația de față, dat fiind că prin sentința recurată, prin raportare la dispozițiile art. 509 și art. 513 C. proc. civ. Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă - a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire .

Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ. va declina competența de soluționare a recursului declarat de revizuenta ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ A. împotriva deciziei nr. 1497/2020 din 2 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului declarat de revizuenta ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ A. împotriva deciziei nr. 1497/2020 din 2 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2021.