ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2374/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 227/105/2011, reclamantul Primarul comunei Gornet Gricov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova anularea Deciziei nr. 31/2010 emisă de către aceasta.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, urmare a controlului efectuat de auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi Prahova la Primăria comunei Gornet Gricov, prin Decizia nr. 31/2010 a fost reținut ca abatere de la legalitate și regularitate care a determinat producerea de prejudicii, faptul că „în perioada 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2009 s-au plătit către salariații primăriei, precum și primarului și viceprimarului sporuri de dificultate pentru participarea în cadrul comisiilor locale constituite în baza prevederilor art. 12 din Legea nr. 18/1991, 55.661 lei pentru care s-au vizat contribuții către bugetele publice de 15.057 lei”(…), iar plata acestor sporuri după data de 30 iunie 2008 salariaților și după data de 01 ianuarie 2008 persoanelor ce ocupau funcții de demnitate publică nu mai are bază legală ”. S-a mai arătat că in mod nelegal și netemeinic s-a respins Contestația nr. 2667 din 24 septembrie 2010 formulată împotriva măsurilor dispuse la litera B1 din Decizia nr. 31/03 septembrie 2010. Prin sentința nr. 449 din 2 iunie 2011, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,

s-a admis excepția lipsei competenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii având ca obiect Legea 94/1992 formulată de reclamantul Primarul Comunei Gornet Gricov în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova, în favoarea Curții de Apel Ploiești. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor legale aplicabile speței - O.U.G. nr. 117/2003 și pct. 28 din Regulamentul de funcționare al Curții de Conturi, competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise de către Comisia de soluționare a contestațiilor este de competența curților de apel în a cărei rază teritorială se află sediul unității verificate.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal sub nr. 782/42/2011, la data de 08 septembrie 2011. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 278 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamantul Primarul Comunei Gornet Gricov, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Prahova. S-a dispus anularea Încheierii nr. VI 386 din 21 decembrie 2010 a Curții de Conturi a României și anularea în parte a Deciziei nr. 31/2010 emisă de Camera de Conturi Prahova, cu privire la pct. B1.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. II alin. (1) teza II din Legea 263/2006, salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a legii, iar stabilirea salariaților care beneficiază de acest drept și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Interpretând dispozițiile incidente, in raport de regula conținută în art. 978 C. civ, a apreciat judecătorul fondului că acordarea sporului nu era limitată la perioada de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2006, din moment ce s-a stabilit ca anual conducătorul instituției să nominalizeze salariații care pot beneficia de acest spor, în condițiile legii, aplicabilitatea legilor fondului funciar făcându-se neîntrerupt, ca urmare a necesităților determinate de imposibilitatea finalizării acțiunilor de restituire a proprietăților, din motive obiective, unele ținând de acțiunile litigioase ivite pe parcurs sau de necesitatea modificării suprafețelor la care foștii proprietari erau îndreptățiți, ca urmare a măsurătorilor făcute cu ocazia punerii în posesie.

Întrucât reclamantul a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, că membrii Comisiei de aplicare a Legii 18/1991 din cadrul comunei Gornet Gricov au desfășurat continuu activitate în cadrul acestei comisii, a apreciat instanța că sunt îndreptățiți la acordarea sporului de dificultate de 50% din salariul de încadrare. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că in mod greșit instanța de fond a considerat aplicabile dispozițiile art. 978 C. civ., întrucât autoritățile publice nu au abilitatea de a institui sau prelungi, prin convenții bilaterale, drepturi salariale in afara celor prevăzute prin acte normative.

Totodată s-a arătat că in mod greșit au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale ce reglementează sporul de dificultate de până la 50% din salariul de bază, solicitându-se admiterea recursului și respingerea cererii de anulare a Încheierii nr. VI 386 din 21 decembrie 2010 a Curții de Conturi a României. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 309 pct. 9 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Intimatul - reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului, fiind formulat de o persoană fără interes, in condițiile in care nu a fost declarat de către structura județeană a Curții de Conturi. Considerentele și soluția instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 31/2010 emisă de Camera de Conturi Prahova, contestată de către Primarul comunei Gornet Gricov cu privire la punctul B1, contestație respinsă prin Încheierea nr. VI 386 din 21 decembrie 2010 a Curții de Conturi a României.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului – Secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/ anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

Cum în cauză, contestația împotriva Deciziei nr. 31/2010 emisă de Camera de Conturi Prahova a fost respinsă integral prin Încheierea nr. VI/386 din data de 21 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse, reține că revenea competența de soluționare a cauzei Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a reținut că îi revine competența materială de soluționare a cauzei. Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența teritorială revine aceleiași instanțe. În consecință, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul (3) C. proc.

civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I și alin. (6) 1 , art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul formulat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Această soluție face de prisos analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 278 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competență soluționare Tribunalului Prahova, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.