ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3407/2012

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 10 ianuarie 2011, reclamantul P.I.F. a chemat

în judecată pârâtele Camera de Conturi Gorj și Curtea de Conturi a României, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei din

09 noiembrie 2010 privind înlăturarea abaterilor de la legalitatea și regularitate

constatate prin procesul-verbal din 08 octombrie 2010 cu privire la imputarea sumei

de 13.568 RON.

În motivarea acțiunii,

se arată că, ulterior acțiunii de audit financiar asupra contului de execuție bugetară

pentru anul 2009 la nivelul Primăriei P., echipa de audit a constatat prin procesul-verbal

din 08 octombrie 2010 și a dispus prin decizia din 09 noiembrie 2010 imputarea sumei

totale de 13658 RON, sumă compusă din: 9.714 RON reprezentând sporul de dificultate,

1.000 RON economii la fondul de salarii și 554 RON - obligații entitate.

Reclamantul susține că

sporul de dificultate a fost acordat cu respectarea dispozițiilor art. 2 alin. (1)

și (4) din H.G. nr. 90/2005, ale O.U.G. nr. 136/2006 pentru completarea Legii

nr. 263/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea

unor acte normative din domeniul proprietății și ale Legii nr. 263/2006, precum

și în acord cu cele reținute prin sentința nr. 1758 din 30 iunie 2009 pronunțată

de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4237/95/2009

și prin decizia nr. 1809 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova în Dosarul

nr. 724/95/2008.

Referitor la premiul anual

de 1.000 RON, reclamantul susține că a fost acordat cu respectarea prevederilor

art. 12 din O.G. nr. 10/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul

2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul

de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar

și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998

privind sistemul de stabilire a malariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor

pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă

nr. 473 din 4 martie 2011, Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, reținând, în esență, următoarele:

În conformitate cu prevederile

pct. 227-229 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste

activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi, împotriva

încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor conducătorul entității

verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în termen

de 156 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, iar competența

revine curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.

2.2. Învestită cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, prin sentința nr. 245 din 30 martie 2012, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal,

a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Obiectul prezentei cauze

îl constituie anularea deciziei nr. 1588 din 09 noiembrie 2010 emisă de Camera de

Conturi Gorj privind înlăturarea abaterilor de la legalitatea și regularitate constatate

prin procesul-verbal de constatare din 08 octombrie 2010 întocmit de Camera de Conturi

Gorj, înregistrat la Primăria comunei P. din 08 octombrie 2010 cu privire la imputarea

sumei de 13.658 RON.

Contestația formulată

de reclamantă împotriva deciziei nr. 1588 din 09 noiembrie 2010 emisă de Camera

de Conturi Gorj a fost respinsă prin încheierea din 12 aprilie 2011 emisă de Curtea

de Conturi a României.

Actul administrativ care

produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este decizia

camerei județene a Curții de Conturi, care este o autoritate publică de nivel local,

iar, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d)

C. proc. civ., Tribunalul judecă în primă instanță procese și cereri în materie

de contencios administrativ, în afară de cele date în competența Curților de Apel.

Dispozițiile pct. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

care stabilesc în favoarea Curții de Apel competența de soluționare a sesizării

formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

nu pot contraveni normelor de competenta stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Obiectul cererii de chemare

în judecată îl constituie anularea

deciziei nr. 1588 din 09 noiembrie 2010 emisă

de Camera de Conturi Gorj privind înlăturarea abaterilor de la legalitatea și regularitate

constatate prin procesul-verbal de constatare din 08 octombrie 2010 întocmit de

Camera de Conturi Gorj. Contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei

nr. 1588 din 09 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Gorj a fost respinsă prin

încheierea din 12 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea

de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual

sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate,

se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate

din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în

M.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin

decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15

zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către

Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie

de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport cu dispozițiile

legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin

care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește

cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel

cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la pct. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ.

Potrivit pct. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel

în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile

din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se

ridică problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare

la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta

fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate

publică județeană.

Dispozițiile pct. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă

dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește

competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut

de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor

organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul

în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii

Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului,

secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un

act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate

publică județeană.

În cazul în care, în procedura

instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/

anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă

de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii

județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția

contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ

care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”,

fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează

în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice

doar între părțile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinței

nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate

și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse

anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

Cum în cauză, contestația

împotriva

deciziei

nr. 1588 din 09 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Gorj a fost respinsă integral

prin încheierea din 12 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, Înalta

Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C.

proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.

de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamantul P.I.F. – Primarul comunei P. în contradictoriu cu pârâții

Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Gorj în favoarea Tribunalului

Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iulie

2012.