ÎCCJ, decizie (scj.ro #82016)

1.

Acțiune pentru obligarea unității deținătoare la

emiterea unei decizii de restituire în natură a unui imobil.

Condițiile în care se poate prelungi termenul 60 zile în care unitatea

deținătoare are obligația de a răspunde notificării.

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Drept de proprietate.

Acțiune pentru obligarea unității deținătoare la

emiterea unei decizii de restituire în natură a unui imobil.

Condițiile în care se poate prelungi termenul 60 zile în care unitatea deținătoare

are obligația de a răspunde notificării.

Index

alfabetic.

Drept civil.

-

Acțiune

pentru obligarea unității deținătoare la emiterea unei

decizii de restituire în natură a unui imobil.

-

Termen.

Legea nr. 10/2001, republicată

:

art. 25

Hotărâre nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989: pct. 25

Legea

nr. 10/2001 precum și Normele metodologice de aplicare unitară a

acestei legi prevăd în mod expres că, pentru a  beneficia de

prorogarea termenului de 60 zile în care unitatea deținătoare are

obligația de a răspunde notificării, este necesar ca unitatea

deținătoare să comunice, în scris, persoanei

îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei

de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.

Prorogarea

termenului stabilit de lege pentru soluționarea notificării nu

operează, de drept, în beneficiul unității notificate, ea fiind condiționată

de faptul analizării notificării de către unitatea

deținătoare și comunicării, în intervalul de 60 de zile, a

faptului că documentația este insuficientă.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.

6418 din 5 octombrie 2007.

Prin

sentința civilă nr.371 din 13 martie 2006, Tribunalul București-

Secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanta A.G.A.I.C.E.I., în contradictoriu cu Municipiul

București  prin Primarul General și a obligat pârâtul să se

pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de

restituire în natură a unui imobil situat în București, sector 1,

astfel cum a fost formulată prin notificarea nr.1828/2003.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a constatat că reclamanta  a

formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, iar în conformitate cu

prevederile art.25 din aceeași lege, unitatea deținătoare, în

speță Municipiul București prin Primarul General, are

obligația de a se pronunța  prin  decizie sau

dispoziție motivată într-un termen de 60 de zile, termen ce a fost

calificat ca fiind imperativ.

În

ceea ce  privește cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor

cominatorii, tribunalul  a apreciat că reclamanta poate uza de

dispozițiile art.580

3

Cod procedură civilă, în cazul

în care, după rămânerea definitivă a hotărârii, refuză

să o execute.

Prin

decizia nr.556 din 17 octombrie 2006, Curtea de Apel București-

Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin

Primarul General, reținând următoarele:

Nu

poate fi reținută critica privind nelegalitatea soluției

pronunțată de instanța de fond în aplicarea prevederilor art.22

și art.24 din Legea nr.10/2001, câtă vreme legea stabilește în

mod clar termenul de 60 de zile de la data înregistrării notificării

sau, după caz, de la data  depunerii actelor doveditoare, în care

unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe

asupra cererii de restituire în natură sau să facă persoanei o

ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii

imobilului.

Or,

câtă vreme art.21 și art. 22 din lege stabilesc că actele

doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de

moștenitor vor fi depuse ca anexe la notificare sau în termen de cel mult

18 luni de la data intrării în vigoare a legii (termen prorogat ulterior),

este evident că intenția legiuitorului a fost de a stabili termene

certe de parcurgere a procedurii administrative în scopul asigurării eficienței

acesteia.

Termenul

de 60 de zile urma a fi calculat, în lipsa dovezii clare a unei date de

depunere a înscrisurilor anexate, de la data expirării termenului

limită până la care înscrisurile puteau fi depuse la dosar.

În

ceea ce privește natura termenului de 60 de zile de soluționare a

notificării, prevăzut de lege, instanța de apel a apreciat

că, față de faptul că legea nu prevede expres o

sancțiune, nu este de natură să confirme susținerea

apelantului în sensul că acesta este un termen imperativ.

De

asemenea, s-a constatat că nu se poate reține că unitatea

deținătoare ar mai fi fost în așteptarea unor înscrisuri

solicitate persoanelor îndreptățite la restituire, întrucât termenul

în care astfel de înscrisuri puteau fi primite expirase la data de 1 iulie

2003, potrivit Legii nr.289/2003.

Împotriva

acestei decizii civile a declarat recurs Municipiul București prin

Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art.304 pct.9 Cod

procedură civilă, ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

În

dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul pârât a arătat

următoarele:

În

mod greșit instanța de apel a obligat-o pe pârâtă să

răspundă la notificare printr-o dispoziție motivată.

Potrivit

art.23 din Legea nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare potrivit art.22 din același act  normativ, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de

restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.

Termenul

de 60 de zile, prevăzut de lege, pentru îndeplinirea obligației de

către unitatea  deținătoare  poate  avea

două  date  de  referință:  fie

data

depunerii

notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

În

cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu

notificarea toate

actele

de care înțelege să se folosească pentru dovedirea cererii de

restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării.

Însă,

dacă odată cu depunerea notificării nu s-au depus și actele

doveditoare, termenul respectiv începe să curgă de la data depunerii

acestora.

Mai

mult, după apariția Legii nr.247/2005, ce modifică Legea

nr.10/2001, se precizează că instituția deținătoare

emite dispoziția numai când notificatorul a depus toate actele în

susținerea notificării.

Cum,

în speță, notificatorii nu au depus toate actele de care înțeleg

să se folosească în susținerea notificării sau o

adresă prin care să se aducă la cunoștința comisiei

faptul că nu mai au alte acte de depus în susținerea

notificării, recurenta pârâtă susține că termenul de 60 de

zile nu a început să curgă.

Analizând

recursul, în limita criticilor formulate, întemeiate pe dispozițiile

art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța constată

că nu este întemeiat.

Prin

art.23 din Legea nr.10/2001 (art.25 din legea republicată) s-a stabilit în

sarcina unității deținătoare, notificate, obligația de

a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60

de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la

depunerea actelor  doveditoare.

Termenul

pentru îndeplinirea acestei obligații „de a face”, potrivit art.23 din HG

nr.498/2003, (art.25 din HG nr.250/2007), se poate proroga numai dacă

unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja

depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile,

faptul că documentația depusă este insuficientă pentru

fundamentarea deciziei de restituire.

Textul

prevede în mod expres că pentru a avea beneficiul acestei

prorogări

este necesar ca unitatea deținătoare să comunice, în scris,

persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea

deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.

Prin

urmare, prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluționarea

notificării nu operează, de drept, în beneficiul unității

notificate, ori de câte ori notificatorul nu precizează că nu mai

deține alte probe, așa cum susține recurentul.

Prorogarea

fiind condiționată de faptul analizării notificării de

către unitatea deținătoare și comunicării, în

intervalul de 60 de zile, a faptului că documentația este

insuficientă, în prezenta cauză, în mod corect prin decizia

atacată s-a menținut soluția primei instanțe prin care

instituția notificată, care nu a făcut o asemenea comunicare, a

fost obligată să emită dispoziția.

De

altfel, deși reclamanta a precizat în acțiune că a anexat

toate  actele doveditoare notificării, dispoziția

prevăzută de art.25 din legea republicată, nu a fost emisă

nici până la data soluționării căii de atac a recursului.

Așa

fiind, instanța, a respins recursul declarat de Municipiul București

prin Primarul General.