ÎCCJ, decizie (scj.ro #82016)

1. Acțiune pentru obligarea unității deținătoare la emiterea unei decizii de restituire în natură a unui imobil. Condițiile în care se poate prelungi termenul 60 zile în care unitatea deținătoare are obligația de a răspunde notificării. Cuprins pe materii . Drept civil. Drept de proprietate. Acțiune pentru obligarea unității deținătoare la emiterea unei decizii de restituire în natură a unui imobil. Condițiile în care se poate prelungi termenul 60 zile în care unitatea deținătoare are obligația de a răspunde notificării. Index alfabetic. Drept civil. - Acțiune pentru obligarea unității deținătoare la emiterea unei decizii de restituire în natură a unui imobil. - Termen.

Legea nr. 10/2001, republicată : art. 25 Hotărâre nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989: pct. 25 Legea nr. 10/2001 precum și Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi prevăd în mod expres că, pentru a beneficia de prorogarea termenului de 60 zile în care unitatea deținătoare are obligația de a răspunde notificării, este necesar ca unitatea deținătoare să comunice, în scris, persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.

Prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluționarea notificării nu operează, de drept, în beneficiul unității notificate, ea fiind condiționată de faptul analizării notificării de către unitatea deținătoare și comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentația este insuficientă. Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6418 din 5 octombrie 2007. Prin sentința civilă nr.371 din 13 martie 2006, Tribunalul București- Secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.G.A.I.C.E.I., în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General și a obligat pârâtul să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură a unui imobil situat în București, sector 1, astfel cum a fost formulată prin notificarea nr.1828/2003.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, iar în conformitate cu prevederile art.25 din aceeași lege, unitatea deținătoare, în speță Municipiul București prin Primarul General, are obligația de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată într-un termen de 60 de zile, termen ce a fost calificat ca fiind imperativ. În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii, tribunalul a apreciat că reclamanta poate uza de dispozițiile art.580 3 Cod procedură civilă, în cazul în care, după rămânerea definitivă a hotărârii, refuză să o execute.

Prin decizia nr.556 din 17 octombrie 2006, Curtea de Apel București- Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General, reținând următoarele: Nu poate fi reținută critica privind nelegalitatea soluției pronunțată de instanța de fond în aplicarea prevederilor art.22 și art.24 din Legea nr.10/2001, câtă vreme legea stabilește în mod clar termenul de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, în care unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură sau să facă persoanei o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.

Or, câtă vreme art.21 și art. 22 din lege stabilesc că actele doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de moștenitor vor fi depuse ca anexe la notificare sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii (termen prorogat ulterior), este evident că intenția legiuitorului a fost de a stabili termene certe de parcurgere a procedurii administrative în scopul asigurării eficienței acesteia. Termenul de 60 de zile urma a fi calculat, în lipsa dovezii clare a unei date de depunere a înscrisurilor anexate, de la data expirării termenului limită până la care înscrisurile puteau fi depuse la dosar. În ceea ce privește natura termenului de 60 de zile de soluționare a notificării, prevăzut de lege, instanța de apel a apreciat că, față de faptul că legea nu prevede expres o sancțiune, nu este de natură să confirme susținerea apelantului în sensul că acesta este un termen imperativ.

De asemenea, s-a constatat că nu se poate reține că unitatea deținătoare ar mai fi fost în așteptarea unor înscrisuri solicitate persoanelor îndreptățite la restituire, întrucât termenul în care astfel de înscrisuri puteau fi primite expirase la data de 1 iulie 2003, potrivit Legii nr.289/2003. Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul pârât a arătat următoarele: În mod greșit instanța de apel a obligat-o pe pârâtă să răspundă la notificare printr-o dispoziție motivată.

Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.22 din același act normativ, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii. Termenul de 60 de zile, prevăzut de lege, pentru îndeplinirea obligației de către unitatea deținătoare poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care înțelege să se folosească pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării.

Însă, dacă odată cu depunerea notificării nu s-au depus și actele doveditoare, termenul respectiv începe să curgă de la data depunerii acestora. Mai mult, după apariția Legii nr.247/2005, ce modifică Legea nr.10/2001, se precizează că instituția deținătoare emite dispoziția numai când notificatorul a depus toate actele în susținerea notificării. Cum, în speță, notificatorii nu au depus toate actele de care înțeleg să se folosească în susținerea notificării sau o adresă prin care să se aducă la cunoștința comisiei faptul că nu mai au alte acte de depus în susținerea notificării, recurenta pârâtă susține că termenul de 60 de zile nu a început să curgă. Analizând recursul, în limita criticilor formulate, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța constată că nu este întemeiat.

Prin art.23 din Legea nr.10/2001 (art.25 din legea republicată) s-a stabilit în sarcina unității deținătoare, notificate, obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare. Termenul pentru îndeplinirea acestei obligații „de a face”, potrivit art.23 din HG nr.498/2003, (art.25 din HG nr.250/2007), se poate proroga numai dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Textul prevede în mod expres că pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar ca unitatea deținătoare să comunice, în scris, persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.

Prin urmare, prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluționarea notificării nu operează, de drept, în beneficiul unității notificate, ori de câte ori notificatorul nu precizează că nu mai deține alte probe, așa cum susține recurentul. Prorogarea fiind condiționată de faptul analizării notificării de către unitatea deținătoare și comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentația este insuficientă, în prezenta cauză, în mod corect prin decizia atacată s-a menținut soluția primei instanțe prin care instituția notificată, care nu a făcut o asemenea comunicare, a fost obligată să emită dispoziția. De altfel, deși reclamanta a precizat în acțiune că a anexat toate actele doveditoare notificării, dispoziția prevăzută de art.25 din legea republicată, nu a fost emisă nici până la data soluționării căii de atac a recursului.

Așa fiind, instanța, a respins recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General.