ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1840/2020

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, secția Civilă sub nr. x/2016/a1, Cabinet Individual de Insolvență A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în baza art. 169 lit. a) din Legea nr. 85/2014, a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului C., fost administrator statutar al debitoarei și obligarea acestuia la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei în sumă de 776.511 RON.

Prin sentința civilă nr. 64/2018 din 8 mai 2018, Tribunalul Călărași, secția Civilă a respins această cerere ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii sus-menționate, reclamantul a declarat apel, care a fost respins, ca tardiv formulat, prin decizia civilă nr. 1844/A din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, urmare a admiterii excepției tardivității formulării căii ordinare de atac, invocată din oficiu.

Împotriva deciziei evocate, C.I.I. A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe, cu cheltuieli de judecată.

În memoriul depus la dosar, recurentul a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și, respectiv, că nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În concret, a susținut că instanța de prim control judiciar a reținut, în mod greșit, că sentința apelată i-ar fi fost comunicată la 4 mai 2018, în condițiile în care această hotărâre a fost pronunțată abia 4 zile mai târziu, respectiv la 8 mai 2018.

De asemenea, a arătat că sentința Tribunalului Călărași i-a fost comunicată la 17 mai 2018, afirmație în susținerea căreia a depus înscrisuri doveditoare - plicul în care a fost expediată hotărârea și adresa din 25 octombrie 2018 eliberată de C.N. Poșta Română S.A. - Oficiul Județean de Poștă Ialomița - Oficiul Poștal de Distribuire Slobozia.

Față de cele mai sus expuse, recurentul-reclamant a susținut că apelul a fost declarat în termenul legal de 7 zile, prevăzut de art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, având în vedere comunicarea sentinței primei instanțe la 17 mai 2018 și declarația de apel formulată la 24 mai 2018.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât C. la 7 decembrie 2018, așa cum confirmă dovada de înmânare aflată la dosar.

La 18 decembrie 2018, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil și, în subsidiar, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului, care nu a formulat răspuns la aceasta.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Ambele părți și-au exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție.

Așa fiind, instanța supremă are în vedere că la originea prezentului litigiu se află cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, secția Civilă sub nr. x/2016/a1, prin care C.I.I. A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în baza art. 169 lit. a) din Legea nr. 85/2014, a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului C., fost administrator statutar al debitoarei și obligarea acestuia la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, în sumă de 776.511 RON.

Potrivit art. 45 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014, "principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență, potrivit art. 169 (...)".

Așadar, cererea de chemare în judecată a fost promovată în cadrul procedurii insolvenței.

Fiind de competența judecătorului sindic, acțiunea este guvernată inclusiv de dispozițiile procedurale speciale ale Legii nr. 85/2014, astfel încât vor fi avute în vedere dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel" și cele prevăzute de art. 43 alin. (1) din același act normativ, în conformitate cu care, "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive", în forma în vigoare de la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei B. S.R.L., respectiv 17 august 2016.

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea 2/2013 cu referire la art. 483 alin. (2), teza finală, din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului".

Nu în ultimul rând, instanța supremă are în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs" și că, în baza alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Reținând incidența criteriului materiei, din coroborarea dispozițiilor evocate, rezultă că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță, fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de de intimatul-pârât C. prin întâmpinare și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant Cabinet Individual de Insolvență A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1844/A din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât C..

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Cabinet Individual de Insolvență A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1844/A din 2 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2020.