ÎCCJ, decizie (scj.ro #86786)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86786) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Hotărâri judecătorești contradictorii pronunțate în cauze având aceeași cauză, obiect și părți. Încălcarea principiului puterii de lucru judecat. Anularea ultimei hotărâri. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea. Index alfabetic : revizuire - hotărâri potrivnice - putere de lucru judecat C.proc.civ., art. 322 pct. 7, art. 323 alin. (1), alin.(2) Motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 alin. (1) C.proc.civ., sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din aceasta situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3651 din 4 iunie 2008 Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, G.E.P., G.T.M. și S.C. E. S.R.L. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 347 din 4 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu. În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că prin decizia civilă nr. 291 din 5 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, intimata K.V. a fost obligată la plata sumei de 2.336,35 lei RON, sumă pe care refuza să o plătească, deoarece prin decizia nr. 347 din 4 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost obligată la plata sumei de 840 lei RON. S-a susținut că, cele două hotărâri judecătorești privesc aceeași pricină și aceleași persoane, sunt contradictorii și irevocabile, fiind pronunțate în recurs.
Prin decizia civilă nr. 343/2007, Curtea de Apel Alba Iulia a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere dispozițiile art. 323 alin.(1) C.proc.civ., care prevăd că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere și dispozițiile art. 323 alin.(2) C.proc.civ., potrivit cărora în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C.proc.civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Examinând cererea de revizuire formulată de G.E.P., G.T.M. și S.C. E. S.R.L.
împotriva deciziei nr. 347 din 4 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, Înalta Curte a constatat următoarele: Revizuenții au formulat cererea în temeiul art. 322 pct. 7 alin.(2) C.proc.civ., cu motivarea că decizia nr. 347 din 4 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu este contradictorie deciziei civile nr. 291 din 5 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, întrucât cele două hotărâri judecătorești privesc aceleași persoane, au aceeași cauză și același obiect.
Potrivit art. 322 pct. 7 alin.(1) C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate", iar potrivit alin.(2) al aceluiași text de lege „ aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs". Acest motiv de revizuire sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea dina ceasta situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri.
În speță, prin decizia civilă nr. 291 din 5 aprilie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a admis recursul declarat de reclamanții G.T.M., G.E.P. și S.C. E. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 379/2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu, pe care a modificat-o în sensul că s-a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1415/2005 pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care a schimbat-o în tot și, rejudecând cauza, s-a admis acțiunea promovată de reclamanți împotriva pârâtei K.V.; s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu și a fost obligată să le plătească reclamanților suma de 1.800 lei RON, reprezentând folosul de tras calculat pentru perioada începând cu 11 noiembrie 2003 până la data pronunțării hotărârii; a fost obligată intimata K.V.
la 526,35 lei RON cheltuieli de judecată în recurs, apel și fond. Prin decizia civilă nr. 347 din 4 mai 2007, Tribunalul Sibiu a respins recursul declarat de pârâții G.E.P., G.T.M. și S.C. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 524/2007, prin care s-a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta K.V.; s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți G.E.P., G.T.M. și S.C. E. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă K.V. și, în consecință, a obligat-o pe aceasta să plătească pârâților-reclamanți suma de 840 lei, cu titlu de folos de tras. Perioada pentru care intimata K.V.
a fost obligată la plata folosului de tras către revizuenții din prezenta cauză este aceeași în ambele litigii, respectiv cea cuprinsă între data dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Sibiu de către revizuenți și cea a eliberării imobilului de către intimată, noiembrie 2003 - martie 2006. În această situație, cu privire la cererea revizuenților privind obligarea intimatei la plata folosului de tras pe perioada noiembrie 2003 - martie 2006, se constată că există două hotărâri irevocabile, potrivnice, pronunțate în litigii diferite, dar între aceleași părți, având aceeași cauză și același obiect. Prin urmare, Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 542 din 8 februarie 2007, irevocabilă prin decizia nr. 347 din 4 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, a admis cererea reconvențională formulată de revizuenții din prezenta cauză și a obligat-o pe intimata K.V.
la plata folosului de tras către aceștia, cu încălcarea puterii lucrului judecat în raport de decizia civilă nr. 291 din 5 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, irevocabilă. Așa fiind, Înalta Curte a constatat îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C.proc.civ. și a admis cererea de revizuire formulată de G.E.P., G.T.M. și S.C. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 542 din 8 februarie 2007 a Judecătoriei Sibiu, irevocabilă prin decizia civilă nr. 347 din 4 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, iar potrivit art. 327 alin.(1) teza ultimă C.proc.civ., a dispus anularea acestei hotărâri parțial, cu privire la cererea reconvențională formulată de revizuenții din prezenta cauză, în acel proces având ca obiect „folosul de tras".
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.