ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1756/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 aprilie 2015, reclamanta S.C. CONFORT S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 33.198.048,68 RON, damnum emergens, 80,256.737,83 RON, beneficiu nerealizat calculat până la 15.03.2015 și în continuare de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere până la plata efectivă a debitului principal, respectiv 11.976.109,34 RON reprezentând dobânzi penalizatoare încasate de pârâta de la reclamantă.

La 8 iunie 2015 pârâta A. S.A. a depus întâmpinare solicitând în principal respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, și în subsidiar respingerea acțiunii, ca prescrisă.

Prin sentința civilă nr. 4010 din 31 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă excepția prescripției ca neîntemeiată și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta CONFORT S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta CONFORT S.A. a declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 1158/A din 5 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. CONFORT S.A. prin administrator judiciar B. SPRL, totodată, a fost obligată apelanta la plata sumei de 22.205,4 RON cheltuieli de judecată către intimată.

La 7 martie 2019, reclamanta S.C. CONFORT S.A. prin lichidator judiciar B. SPRL a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

In argumentarea cererii de recurs, s-a susținut, în esență, că prima instanță a dat o greșită interpretare unor elemente ale stării de fapt privind relația contractuală dintre părți.

Față de soluția acestei instanțe, curtea de apel a pronunțat hotărârea atacată încălcând normele de drept material, printr-o greșită raportare a lor la starea de fapt dedusa judecății.

In opinia recurentei, instanța de apel în mod eronat a reținut chestiunea priorității obligațiilor contractuale, în sensul că această instanță a apreciat că A. nu a fost în măsură să realizeze demersuri propriu-zise de urmărire și încasare a sumelor respective, întrucât facturile au fost stornate, fără însă a observa că obligația prioritară era a pârâtei, sens în care abia în contextul pasivității intimatei în ceea ce privește colectarea creanțelor în litigiu, reclamanta a procedat la stornarea facturilor aferente sumelor respective, în scop exclusiv fiscal.

De asemenea, instanța de apel a neglijat și prevederile contractuale referitoare la inopozabilitatea operațiunilor reclamantei față de intimată, în ceea ce privește respectivele facturi, în situația în care respectivele facturi nu fuseseră încă recesionate către recurentă. Ba mai mult, factorul avea confirmări de sold emanate de la debitorul cedat (CNAIR) care conțineau toate sumele (și facturile) obiect al acestei acțiuni, dovada deplină deci, a caracterului lor datorat.

În cadrul motivelor de apel, a precizat recurenta, a explicitat relația contractuală dintre părți și elementele definitorii ale stării de fapt dedusă judecății, relevante unei judicioase analize a pretențiilor sale. Reiterează aceste explicații, întrucât doar corecta lor înțelegere poate conduce la pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Astfel, după un scurt istoric al cauzei și o prezentare a relațiilor contractuale derulate între părți, recurenta relevă aspecte legate de determinarea obligațiilor, a drepturilor corelative și comutative ale părților în raport de terțul debitor cedat, cu privire la creanțele "transferate". De asemenea, relevă elemente privind identificarea evenimentelor care dovedesc îndeplinirea obligațiilor de către părțile contractului și care ar fi de natură, în opinia recurentei, să înlăture răspunderea intimatei.

Intimata-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 28 februarie 2020 s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamanta S.C. CONFORT S.A. prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 1158/A din 5 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin încheierea de ședință din 28 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 3 iunie 2020, recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a susținut, în esență, că a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel încât se impune judecarea pe fond a recursului. Totodată, a atașat note de ședință prin care a arătat că lichidatorul judiciar B. S.P.R.L. își însușește recursul și confirmă mandatul Casei de avocatură "C." S.P.A.R.L.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 29 septembrie 2020.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că, "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Deși, invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu indică, în mod concret, în ce măsură instanța de apel nu a respectat exigențele motivării hotărârii pronunțate, nu a adus niciun fel de argument în sprijinul acestui motiv de recurs, care vizează ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel încât se constată că acesta a fost invocat în mod formal.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prezentarea motivelor de netemeinicie de către recurenta-reclamantă, reiterarea unor situații de fapt, susținerile vizând modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recurenta-reclamantă invocă, în realitate, doar chestiuni vizând probele administrate, situația de fapt, conduita contractuală a părților, aspecte ce nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile recurentei vizând pretinsa valorificare a chestiunii priorității obligațiilor contractuale de către instanța de apel și reținerea eronată a situației de fapt rezultată din probe, precum și susținerea acesteia în sensul că au fost neglijate prevederile contractuale referitoare la inopozabilitatea operațiunilor reclamantei față de intimată, în ceea ce privește anumite facturi, reprezintă o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerințelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Or, câtă vreme criticile recurentei se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanța de apel și la reținerea unei situații de fapt care nu se coroborează cu probele, referindu-se, totodată, la modul de conduită a părților, la evaluarea comportamentului acestora, nu se poate reține că au fost formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Mai mult, Înalta Curte constată că sunt corecte argumentele intimatei-pârâte din întâmpinare, în sensul că nu s-a adus vreo critică concretă modului în care instanța de apel a făcut interpretarea și aplicarea normelor legale incidente, indicându-se în mod formal motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurentă, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raționamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei prin care au fost arătate argumentele care au stat la baza respingerii apelului reclamantei și nici nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate a deciziei recurate, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. fiind formal invocate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta S.C. CONFORT S.A. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. CONFORT S.A. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1158/A din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2020.