ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1743/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, la data de 3 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 386.327 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a erorilor societății pârâte apărute în modalitatea în care a fost ținută contabilitatea reclamantei și ca urmare a nedepunerii declarațiilor, ce a avut ca efect ridicarea dreptului de plătitor de TVA, precum și la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 1350, art. 1270 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2684 din 19 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 381.312 RON cu titlu de prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 700A din 18 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2684 din 19 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, cu consecința schimbării în tot a sentinței apelate și respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La data de 11 iunie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 700A din 18 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței pronunțate de prima instanță.

S-a învederat că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că reclamanta a arătat că fapta ilicită a pârâtei constă în nedepunerea bilanțului semestrial la data de 30 iunie 2015. În acest sens, recurenta a precizat că inclusiv prin petitul cererii de chemare în judecata a indicat faptul că motivul principal al ridicării dreptului de TVA este în realitate nedepunerea declarațiilor.

S-a contestat și considerentul instanței de apel prin care s-a reținut că întocmirea actelor contabile nu se regăsește în capitolul II din contract și că executantul nu și-a asumat în mod expres întocmirea acestora. În opinia recurentei, instanța de apel trebuia să aibă în vedere împrejurarea că reclamanta nu a indicat prin documentele depuse motivele ridicării dreptului de deducere, în acest sens fiind depusă odată cu acțiunea și o expertiză contabilă extrajudiciară pe care a fost bazată acțiunea.

De asemenea, recurenta-reclamantă a subliniat că instanța a interpretat în mod eronat lipsa dovezilor referitoare la natura documentelor transmise, respectiv faptul că nu se poate reține că este vorba cu certitudine de acele documente financiar contabile pentru care părțile stabiliseră termenul de transmitere. În acest sens, s-a arătat că pârâta F and F nu a solicitat documente și nu a făcut dovada întarzierii sau nedepunerii declarațiilor din această cauză.

Recurenta a precizat că fapta ilicită și neexecutarea obligației contractuale a pârâtei constă în neredactarea și nedepunerea în termen a documentelor contabile prevăzute de lege și care erau în obligația acesteaia conform art. II din contract.

Arată recurenta-reclamantă că prejudiciul se compune din suma de 381312 RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a erorilor pârâtei B. S.R.L. apărute în modalitatea în care a fost ținută contabilitatea societății reclamante și ca urmare a nedepunerii declarațiilor ce a avut ca efect ridicarea dreptului de plătitor de TVA, astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară, dar și din raportul efectuat la prima instanță.

S-a mai învederat că pârâta este în culpă deoarece nu a depus bilanțul reclamantei la 30 iunie 2015 și a efectuat mai multe erori de calcul în cadrul documentelor contabile.

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, s-a subliniat că dacă pârâta ar fi întocmit în mod corect documentele contabile și ar fi depus la timp declarațiile și documentele contabile, recurenta-reclamantă nu ar fi suferit toate prejudiciile prevăzute punctual în cadrul expertizei.

La data de 23 iulie 2019, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

În esență, s-a susținut că în cauză reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul pretins.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 31 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul, a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 29 septembrie 2020.

În ședința publică din 29 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu excepția nulității recursului, pe care a pus-o în discuția părții prezente și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că, "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., invocând formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., pe care își întemeiază recursul și nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Recurenta, desi invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu indică, în mod concret, în ce măsură instanța de apel nu a respectat exigențele motivării hotărârii pronunțate, față de dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., nu a arătat în ce modalitate hotărârea instanței de judecată nu este conformă legii și nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, nu a adus niciun fel de argument în sprijinul acestui motiv de recurs, care vizează ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel încât se constată că acesta a fost invocat în mod formal.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din observarea criticilor prezentate în cererea de recurs, se constată că acest motiv de nelegalitate este invocat formal, în realitate, recurenta făcând trimitere la situația de fapt reținută de către instanța de apel, la probele administrate în cauză, precum și la modul în care acestea au fost interpretate de către instanță, tinzându-se, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului cauzei.

Recurenta prezintă în cuprinsul cererii de recurs condițiile răspunderii civile contractuale cu indicarea în concret a elementelor acestui tip de răspundere, fără a se arăta dacă instanța de apel a interpretat sau nu în mod corect normele legale referitoare la această instituție juridică.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurentă constă, practic, în redarea situației de fapt reținută de către instanța de apel, a elementelor răspunderii civile contractuale, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă greșeala instanței a cărei hotărâre a atacat-o.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc critici cu privire la decizia din apel, care formează obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia, criticile recurentei reprezentând doar o succesiune de fapte și afirmații nesusținute juridic.

Față de dezvoltarea susținerilor formulate de recurenta-reclamantă, nu poate fi identificată vreo critică concretă în sensul rigorilor prevăzute de dispozițiile imperative ale art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar invocarea de către recurentă a art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. este una formală.

Întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 700A din 18 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2020.