ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1739/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor dosarului constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 27 ianuarie 2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să înceteze actele de concurență neloială constând în vânzarea produselor concurente S.C. A. S.A. prin asocierea acestora cu numele/marca S.C. A., cu scopul obținerii de profit în dauna reclamantei și racolării clientelei S.C. A. S.A. și interzicerea săvârșirii pe viitor a acestor acte, precum și a oricăror alte acte contrare uzanțelor comerciale cinstite de natura să prejudicieze imaginea și activitatea reclamantei.

În cazul unui refuz, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi începând cu data pronunțării hotărârii și pana la executarea obligației de încetare a actelor de concurență neloială, plata unei sume reprezentând 15% din cifra de afaceri realizată de pârâtă prin utilizarea mărcii/denumirii A. S.A. cu încălcarea normelor de concurența loială, evaluată provizoriu la suma de 5.000 RON. Cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 2, art. 5 lit. a) și f) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

Prin sentința nr. 2002 din 5 octombrie 2017 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect încetarea actelor de concurență neloială și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, în cuantum de 5.000 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.A.

Prin decizia nr. 98 din 6 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., aceasta fiind obligată la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată către intimată.

La data de 13 mai 2019, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 98 din 6 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii apelului și schimbării sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta a arătat, în esență, că, în mod greșit a reținut instanța de apel că faptele învederate de reclamantă nu reprezintă acte de concurență neloială în sensul art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1990, reținând în esența faptul că, raportat la aceste prevederi legale reclamanta nu a dovedit faptele de concurență neloială săvârșite de intimata-parată și, pe cale de consecință, nici prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a faptelor de concurență neloială.

Contrar reținerilor instanței de apel, recurenta-reclamantă a precizat că a dovedit faptele de concurență neloială săvârșite de intimata-pârâtă prin comercializarea produselor concurente folosindu-se de numele și renumele A. sau asociate acestui brand, din această perspectivă fiind îndeplinite cerințele Legii nr. 11/1990.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că modul în care intimata-pârâtă a acționat, respectiv prin vânzarea unor produse concurente asociate unui brand cunoscut în România pe piața construcțiilor - A., întrunește elementele faptelor de concurență neloială, în modalitatea concurenței parazitare, fiind îndeplinite și condițiile art. (1) și (2) din Legea nr. 11/1991.

În consecință, recurenta a solicitat să se constate că faptele săvârșite de către intimata-pârâtă reprezintă, conform art. 2 din Legea nr. 11/1991, acte de concurență neloială, fiind contrare uzanțelor cinstite în activitatea comercială.

La data de 23 iulie 2019, intimata-pârâtă Societatea B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală, raportat la faptul că instanța de apel a aplicat în mod corect normele de drept material în concordanță cu natura cauzei.

În esență, s-a susținut că în mod corect a procedat instanța de apel atunci când a înlăturat punctul de vedere al reclamantei, în sensul că faptele pretins săvârșite de către societatea pârâtă nu constituie fapte de concurență neloială, așa cum sunt ele prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1990.

Intimata-pârâtă Societatea B. S.R.L. a solicitat cheltuieli de judecată, depunând la dosar în acest sens înscrisuri justificative, aflate la dosarul de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 19 februarie 2020, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 31 martie 2020 s-a admis în principiu recursul și s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul nr. 195 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 29 septembrie 2020.

La 27 august 2020, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., fostă S.C. A. S.A., prin administrator C. a transmis la dosar o cerere de renunțare la judecata recursului, la care a atașat contractul de tranzacție din 6 august 2020, încheiat între aceasta și intimata-pârâtă Societatea B. S.R.L..

La 16 septembrie 2020, intimata-pârâtă a transmis, prin e-mail, o cerere prin care a solicitat a se lua act de renunțarea la judecată, arătându-se, totodată, că nu solicită cheltuielile de judecată efectuare în recurs.

Examinând cererea formulată de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., fostă S.C. A. S.A., Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. civ., renunțarea se poate face și ulterior pronunțării, chiar și după declararea căii de atac.

În conformitate cu art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă".

Potrivit art. 406 alin. (5) C. proc. civ., când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac instanța va lua act de renunțare, iar potrivit alin. (6) teza a II-a al aceluiași articol, când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voință a părții reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanță sau în apel, renunță la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori, dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanța superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înțelege să-și retragă calea de atac.

În cauză, renunțarea la judecata căii de atac exercitate s-a făcut după înaintarea și înregistrarea dosarului la instanța superioară, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 404 alin. (2), coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficiență manifestării de voință exprimate de recurenta-reclamanta S.C. A. S.R.L., fostă S.C. A. S.A., privind renunțarea la judecata recursului, împrejurare care reprezintă o modalitate de manifestare a principiului disponibilității părților în procesul civil, sub forma unui act procedural de dispoziție.

În considerarea celor ce preced, având în vedere dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. A. S.A.) împotriva deciziei nr. 98 din 6 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2020.