ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1687/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.03.2016 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. (fostă S.C. E. S.R.L.), solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că reclamantul deține 33 de părți sociale, reprezentând 33%, din capitalul social al S.C. C. S.R.L., conform declarației nr. 01/21.09.2006 și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de cesiune a celor 33 de părți sociale, de hotărâre a asociatului unic al S.C. C. S.R.L. de modificare a structurii asociaților, prin includerea reclamantului cu o cotă de 33 % din capitalul social și de act constitutiv actualizat al S.C. C. S.R.L., care să cuprindă noua structură a asociaților și a capitalului social; de asemenea, a solicitat să se dispună înregistrarea în registrul comerțului a modificărilor cu privire la structura capitalului social al S.C. C. S.R.L. după cum urmează: B. - 67%, reprezentând 67 de părți sociale și A. - 33%, reprezentând 33 de părți sociale, cu obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat art. 44 alin. (2) din Constituția României, art. 125 alin. (1), art. 193, art. 67 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 1175, art. 969 și art. 1073 C. civ. de la 1864.

La data de 22.09.2016, F. a formulat o cerere de intervenție principală, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de părți sociale ale S.C. C. S.R.L., încheiat la 04.06.2004 cu S.C. E. S.R.L. și a actelor subsecvente; nulitatea absolută a contractului de cesiune de părți sociale încheiat la 22.09.2009 cu B. și a actelor subsecvente, precum și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor menționate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat art. 61 lit. a) și art. 194 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 27.02.2017, intervenientul F. și-a precizat cererea de intervenție, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a S.C. E. S.R.L. (actualmente S.C. D. S.R.L.) și a numitului G..

Prin încheierea din 22.05.2017, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis cererea formulată de pârâții S.C. C. S.R.L. și B. și, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.

La 19.03.2018 reclamantul a formulat o cerere de redeschidere a judecății, ca urmare a soluționării definitive a dosarului nr. x/2017, iar la termenul de judecată din 07.05.2018, instanța a dispus repunea pe rol a cauzei și a decăzut intervenientul din dreptul de a preciza cererea de intervenție în sensul chemării în judecată în calitate de pârât a numitului G. și de a propune probe suplimentare.

La termenul de judecată din data de 17.09.2018, reclamantul A. a depus la dosar o cerere de renunțare la dreptul pretins prin acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 408 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 952/NLP/PI/15.10.2018, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în baza art. 408 C. proc. civ., a respins pe fond cererea de chemare în judecată, ca urmare a renunțării la drept și a respins cererea de intervenție principală formulată de intervenientul F..

Împotriva acestei sentințe, intervenientul F. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 364/A/07.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă; a fost obligat apelantul la plata către intimata S.C. C. S.R.L. a sumei de 4.750 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii civile, intervenientul F. a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivare, a arătat că nu a beneficiat de un proces corect și echitabil, în condițiile în care instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală și pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale; nu a avut un rol activ si nu a fost pe deplin lămurită la închiderea dezbaterilor pe fond, fapt ce a dus la pronunțarea unei hotărâri cuprinzând argumente eronate.

Astfel, în exercitarea rolului activ, instanța de fond era îndreptățită sa dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant/intervenient prin cererea de chemare în judecată.

În acest scop, era în drept să le ceară părților să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu erau menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le considera necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotriveau.

Or, prima instanță a reținut că doar cu ocazia cuvântului pe fond intervenientul a susținut că acțiunea formulată ar trebui analizată și prin prisma simulației.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Timișoara a reținut în decizia recurată că a invocat pe alocuri caracterul simulat al contractelor.

În acest context, a susținut că tribunalul și instanța de prim control judiciar nu au observat că în cauză s-a invocat simulația, cu toate că pârâtul B. a formulat apărări în acest sens, prin întâmpinarea la cererea de intervenție principală depusă la dosarul tribunalului.

A subliniat recurentul că respectivele contracte de cesiune de părți sociale au fost doar formal încheiate, în scopul eludării dispozițiilor Legii nr. 54/1998, care interzicea cetățenilor străini să dețină în proprietate terenuri, astfel că nu a încasat prețul părților sociale. Pentru a putea demonstra eludarea dispozițiilor legale era necesară însă administrarea probelor solicitate.

În acest context, a arătat că în motivarea apelului a prezentat distinct cele două contracte de cesiune de părți sociale și a raportat contractul din anul 2005 la reclamantul A., însă instanța a generalizat, având rețineri proprii legate de situația de fapt, rețineri care îl prejudiciază.

În opinia recurentului, încuviințarea probatoriului propus ar fi dus la aflarea adevărului legat de caracterul simulat al contractelor de cesiune de părți sociale, însă instanța de fond, cu încălcare dispozițiilor C. proc. civ., l-a decăzut din dreptul de a propune probe, fără a verifica temeinic momentul procesual la care le-a solicitat; deși această critică a fost formulată și în apel, instanța de prim control judiciar nu a avut în vedere încheierea din 07.05.2018 și s-a raportat doar la cea din 08.06.2018.

De asemenea, a arătat că instanța de apel a reținut că cererea de probațiune a fost formulată generic "expertiză/înscrisuri/interogatoriu", fără a observa însă, în mod voit, că tribunalul nu a fost preocupat de teza probatorie, ci de decăderea din dreptul de a propune probe.

A susținut recurentul că cererea în probațiune a fost formulată în termenul stabilit de legiuitor, în condițiile în care probele au fost solicitate la 27.01.2017 și a reiterat cererea și în precizarea de acțiune din 27.02.2017.

Potrivit recurentului, instanța a respins fără temei cererea de administrare a probei cu expertiza contabilă și nu a administrat corect proba cu interogatoriu.

În final, a arătat că, în ceea ce îl privește, procesul a fost soluționat doar prin raportare la susținerile părților, iar nu la probe, care nu au fost administrate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimații-pârâți S.C. C. S.R.L. și B. au formulat întâmpinare, la data de 24.09.2019, prin care au invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că motivele invocate și dezvoltate prin memoriul de recurs nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât se impune anularea recursului. Pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 30.10.2019, recurentul a susținut că motivele de recurs invocate se încadrează în cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 01.07.2020, a fost respinsă excepția nulității recursului, fiind admis în principiu recursul și s-a stabilit termen în ședință publică, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

În prealabil, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal, atât timp cât recurentul nu a indicat normele de drept material încălcate sau greșit aplicate de instanța de apel și nu a formulat critici în susținerea motivului vizând nemotivarea sau motivarea contradictorie a hotărârii.

Prima critică se referă la încălcarea rolului activ al judecătorului în soluționarea cauzei, recurentul susținând că instanța are obligația de a da cererilor părților calificarea exactă, nefiind reală constatarea potrivit căreia simulația a fost invocată cu ocazia dezbaterilor pe fond, deoarece chiar intimatul B. subliniază că apărările recurentului privesc simularea.

Argumentele invocate sub acest aspect nu pot fi reținute, întrucât, în realitate, sub pretextul invocării unei neregularități procedurale ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se invocă nemulțumiri cu privire la neanalizarea cererii de intervenție din perspectiva simulației, în condițiile în care cererea intervenientului a fost motivată în fapt și în drept pe temeiuri care privesc nulitatea absolută a contractelor de cesiune din 04.06.2004 și 22.09.2009 și a actelor subsecvente, precum și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestora, chestiunea referitoare la simulație fiind pusă în discuție cu ocazia dezbaterilor pe fond.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze principiul disponibilității părților în procesul civil, prin care voința lor de a fixa limitele judecății nu trebuie depășită, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, în scopul stabilirii adevărului.

Or, în cauză, atât timp cât instanța nu a fost învestită cu o cerere în vederea constatării simulației, iar conținutul cererii de intervenție nu relevă argumente ce ar putea susține o astfel de ipoteză, petitul corespunzând pe deplin constatării nulității absolute, nu se poate reproșa instanței încălcarea rolului activ în soluționarea pricinii, criticile recurentului fiind astfel neavenite. Nu este reală, și va fi înlăturată, afirmația recurentului prin care arată că în fața primei instanțe, pârâtul B. a formulat apărări împotriva intervenției principale fondate pe simulație, apărări care clarificau intenția procesuală a părții și temeiurile concrete ale demersului intervenientului.

Recurentul mai invocă încălcarea rolului activ al judecătorului, susținând că instanța avea obligația de a dispune administrarea probelor pe are le considera necesare și că în mod greșit a fost respinsă administrarea probei cu expertiza contabilă, iar proba cu interogatoriu nu a fost corect administrată.

Principiul rolului activ al judecătorului trebuie interpretat și aplicat în corelație cu restul principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil, printre care cel reglementat de art. 10 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia și cu art. 254 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia "Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Nesuplimentarea probatoriului nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a rolului activ al instanței și nici ca un refuz, întrucât procesul civil reprezintă, ca regulă generală, un proces al intereselor private, iar în acest context, rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, cel al disponibilității și respectiv cel al contradictorialității.

Cu privire la susținerea decăderii recurentului de a mai propune probe în fața tribunalului, instanța de apel a motivat clar și suficient, reținând că în fața primei instanțe proba solicitată a fost respinsă ca nefiind utilă, iar nu ca tardivă.

De altfel, probatoriul solicitat în fața instanței de apel a fost respins, cu motivarea că partea nu a indicat teza probatorie, iar referitor la administrarea probei cu expertiza contabilă, respinsă ca nefiind utilă, recurentul nu combate raționamentul instanței prin invocarea unor critici adecvate care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pe aceste temeiuri, Înalta Curte constată că motivele recursului nu sunt fondate și întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor reîncadrate în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intervenient F. împotriva deciziei civile nr. 364/A/07.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2020.